duminică, august 28, 2016

Uf

Timpul trece... și tot ce nu trăim la momentul potrivit... nu mai trăim niciodată.
Prea puține sunt lucrurile care se mai pot recupera, prea puține sunt gesturile pe care le mai putem copia și prea greu se mai întoarce un tren pierdut deja.
Privesc înapoi și-mi amintesc. Și nu mai știu dacă aș mai fi schimbat ceva la acel atunci. Îmi citesc zâmbetul atât de clar. Aveam speranțe.
...
Dar prea multe gesturi oprite, prea multe cuvinte neșoptite, prea multe cenzuri... ne-au deformat. Și suntem numai niște personaje imortalizate-n fotografii nemuritoare. Acela pare să fie timpul nostru.
Am mai pierdut un cititor...
... de gânduri!
 

Ne otrăvim singuri și... ne placeee! Știm că ne place!





Nu cred că poate trece o săptămână fără să auzim – la radio, TV, la vecini, prieteni, colegi de serviciu, etc etc – cât de toxică este mâncarea noastră cea de toate zilele... și cu toate acestea trecem nepăsători pe lângă informații, poate renunțăm o zi la puiul procesat, poate ne gândim de două ori înainte să cumpărăm un suc total artificial... sau poate nu ne impresionează cu nimic și mergem mai departe, că doar n-o fi ăla chiar așa de negru, nu? Mi-a venit în minte un titlu pe care l-am văzut zilele trecute, întâmplător, pe ecranul calculatorului, în timp ce făceam altceva: „Jamie Oliver a câștigat procesul cu McDonald’s! Mâncarea lor este NECOMESTIBILĂ!” Păi... bravo lui! Oarecum toți eram conștienți de asta. Eu, una, am ani buni de când nu mă mai ating de așa ceva, tot din cauza unei treziri forțate pe care mi-a dat-o fierea (uneori e bine să avem organe sensibile și disfuncționale, ne mai blochează cât de cât din a ne sinucide lent, dar sigur). Apoi mă gândesc la o poveste șocantă pe care am citit-o recent într-o carte rusească. Protagonista (*poveste reală) primea zilnic la micul dejun o cană cu ceai cald din partea soțului în care (aflase mai târziu) îi strecura un praf care avea rolul de a distruge încet dar sigur organismul astfel încât, în cele din urmă să moară. Păi... nu este nicio diferență între asta și ce facem noi, total INCONȘTIENȚI.
Acum să vă povestesc cum am ajuns eu să mă trezesc... până să rămân însărcinată am avut niște ani în care am cochetat cu vegetarianismul. Îmi plăcea ideea de a mânca sănătos (nu pot spune că o făceam neapărat din milă față de animale, ci...strict că voiam un corp sănătos). După ce a apărut cel mic, toată lumea m-a forțat să mănânc iar carne, să revin la toate obiceiurile mele alimentare (pe care până azi le consideram sănătoase). De la început mi-am propus să țin copilul departe de mâncare procesată, de hrană la borcan, pufuleți, sticksuri și alte porcărioare care erau menite să facă viața părinților mai ușoară (pe termen scurt). Și am rezistat tentației... un an. După un an, parcă mi-a șters cineva din cap cu buretele toate ideile de hrană sănătoasă, toate principiile alimentare pentru care militam, tot. Asta fiindca eram prea disperată că puiul meu moare de foame. Nu mai mânca nici ciorbe, nici piureuri, nici tarte de casă, ca altă dată. Acum singurele lucruri sănătoase pe care le consuma erau fructele (care, slavă Domnului, toată vara au fost din curte), stafidele și restul fructelor confiate, pâinea (sper!) și laptele matern (deși la câte otrăvuri consumă sursa...). Copilul meu de un an și... nu foarte mult... a ajuns să mănânce pufuleți, chipsuri, sticksuri, cartofi prăjiți, înghețată și câte și mai câte, numai pentru a nu avea burta goală și pentru că trăiam sub frustrarea că alți copii mai mici ca el mănâncă și nu mor, dacă tot refuză mâncarea, măcar nu are burta goală și cu punga de cartofi artificiali și extrasărați în mână îmi pot face și eu liniștită și în liniște cumpărăturile, căci va fi prea preocupat. MARE PROSTIE.
Totul până când m-a scuturat Dumnezeu... și la o înghețată londoneză infestată cu e-coli am dus un război de viață și de moarte. O săptămână m-am transfigurat... am făcut febră musculară schimbând scutece și roșu în gât de la câte rugăciuni am înălțat pentru a mi se face copilul bine... Într-un final, printr-un tratament intuit bine am reușit să îl pun pe picioare (din cauza experiențelor patetice de-a dreptul trăite astă iarnă la secția de pediatrie din Râmnic am jurat că nu mai merg cu el acolo. În caz de urgență maximă fug la Sibiu sau la MS Curie, unde știu clar că am de-a face cu altceva.. așa că deocamdată am uzat de cunoștințele mele medicale, de internet și de intuiția maternă și l-am făcut bine acasă). După acest moment, scaunele reglându-se, vărsăturile dispărând și la fel și febra, am considerat că trebuie să iau acest repaos alimentar al copilului de o săptămână drept un semn că trebuie să îmi revizuiesc comportamentul și să reîncep să mă preocup mai mult de ce știu eu și ce îmi spune „cartea”, decât de ce spun alții. Deci, am zis că este momentul să merg la hypermarket și să aleg pentru mine și copilul meu numai mâncare sănătoasă. Aveam pe listă, printre altele, veșnicele fructe confiate, avocado (pe care îl recomand cu drag tuturor, chiar și scepticilor), lime, biscuiți, ceai, paste, lapte... și în rest orice snack sănătos care ar putea fi util burticii micuțului meu.
Despre avocado și lime... nu am putut afla decât țara de origine. Mai mult nu știu... că or fi injectate, crescute cu pesticide... Dumnezeu cu mila. Nu le-am luat de la raion bio, dar sper să nu fie chiar așa rele. Oricum, durerea a început de la ceai încolo. Bebele meu are obieciul de a bea în fiecare zi un ceai fierbinte de la dozator, în timp ce bunicu-su își bea cafeaua. Este modul lor de a petrece timp de calitate împreună. Așa că m-am gândit că nu ar fi așa tragic să nu mai cumpăr ceai de la Dacia plant, ceai natural, vorb-aia, frunze uscate puse în pungă de hârtie, pe care să mă mai deranjez să le strecor, ci aș putea să îi cumpăr și eu un ceai mai scump, dar pulbere. De obicei când cumpăram alimente mă uitam fugitiv, în anumite zile, strict dupa acele cuvinte îngroșate sau subliniate, la care se pot dezvolta alergii, precum: nuci, lapte, ouă, gluten. Eu mă uitam în mod specific după ouă, lapte și derivate. Dar mă bucuram că vedem trei-patru ingrediente și niciun E. Pe sucuri ce mai apărea câte unul, dar în rest, nimic! Ziceam că e sănătate curată... dar de unde?! Hoții de producători știu că lumea fuge de E-uri, așa că se gândesc să aburească prostimea cu denumiri pompoase, științifice, că oricum nu suntem noi absolvenți de chimie încât să avem habar... vedem un acid citric, știm că e sare de lămâie, mai ne uităm să nu aibă monoglutamat de sodiu, că știm de la campania cu delikatul...și în rest prăpastie. Norocul meu, astăzi, că am avut cu mine camarad de cumpărături cel mai inteligent prieten al meu, care știe multe despre chimie și denumiri pompoase: google-ul! (ce bine cu SMART phonuri! Take that people who are against Internet).. și am început să caut. Ei bine, minunatul CEAI scump și renumit (nu am să dau nume), dar oricum e plin de reclame la tv și pe internet pentru el...și e la pliculeț, conținea CICLAMAT DE SODIU (adica E952 – normal, ei nu spuneau asta), despre care prietenul meu, la prima referință mă anunța că este un îndulcitor cancerigen. Și mai conținea și puțin colorant: caramel sulfit de amoniu, care este E150d care poate da probleme intestinale când e consumat în cantități mari. Ne gândim, cât ceai să bea? Nu, mai bine să nu bea deloc. Măceșele culese direc din măceș, uscate și puse la răcoare nu au nici caramel și nici otravă. Am renunțat. M-am întors spre biscuiți și am ales un pachețel de biscuți original, iar nu zic marca, scumpi. M-am gândit că fiind slim îi vor plăcea piticului. Până la urmă sunt dar niște biscuiți. Ce ar putea avea rău? Făină, ulei, ou și sare. Mda. Greșit. Mai există și conservanți. Am zis să caut conservantul: METABISULFIT DE SODIU, despre care am aflat că este E223 și este „un compus periculos ce trebuie evitat. Acesta poate produce reacții alergice severe atunci când intră în contact cu pielea sau cu mucoasele” (sursa: cesamancam.ro). Apoi încep să văd pe diagonală: alergii puternice, bronho-constricție, șoc anafilactic, și câte și mai câte... Asta vreau eu de la niște prăpădiți de biscuiți? Și, din păcate, și următorul pachet, de la o marcă mai fără nume, conținea aceeași otravă. În cele din urmă am dat peste o punguță de biscuiți cu tărâțe, fabricați de o firmă românească, fără niciun fel de otrăvuri! Minune! Deja, după atâtea căutări m-am îngrozit. 
Am plecat mai departe după spaghete. Am zis să optez pentru o firmă italienească. Spaghete cu ou, o delicatesă! Păi, nu au mai fost așa delicioase după ce am găsit și acolo conservanți. Așa că m-am întors la Băneasa unde nu am găsit decât făină și apă! Deja obosisem. Voiam să mai caut și alte bunătăți... dar am renunțat. Am preferat să mai iau materii prime și să mă apuc de bucătărit. Nu m-am uitat la ciocolata de menaj cât e de otrăvitoare (am luat-o cu altă ocazie), dar dacă și aceea este, atunci mă declar moartă.
Nu spun că trebuie exagerat. Acum se vehiculează în presă că inclusiv carnea roșie, de la mama ei, este periculoasă pentru organism (și eu am învățat în facultate, în primul an, cum că hormonii vacuțelor pot fi transmiși la noi, și dacă vaca are, să zicem, hipertiroidism, ei bine, putem să ne așteptăm la surprize! Însă nu am mers până la a crede că trebuie să o elimin definitiv din viața mea), puii din comerț știm, că pe cât de arătoși, pe atât de păcătoși. De aceea m-am mutat la țară, să mănânc gâini nestresate. Știu că zahătul alb nu este sănătos și că hrănește cancerul, așa că am optat pentru alternativa mai puțin periculoasă: cel brun... dar până când să fugim? De ce trebuie să existe atâta mâncare aruncată în van? De ce nu poate fi mai puțină și mai sănătoasă? Asta este, nu o să mai fim obezi. Mare pierdere! Vor pierde numai companiile ce fabrică Placebo în cutii frumos ambalate, decorate cu vreo gimnastă „îmbrăcată-n” metrul de croitorie. Acesta este capitalismul. Mâncătorismul. Hedonismul. Cumpătăm mult, cumpărăm ieftin, ne bucurăm, ne îndopăm și așteptăm ca, încet, încet, să se strice câte un șurub. Ieșim din garanție. Nu mi se pare normal să vreau să iau ceai de fructe și în loc să găsesc la ingrediente strict fructul, să găsesc „fructul X, 0.5%, y 23%, colorant, arome”. Când beau un ceai nu mă interesează să mi se coloreze limba în roșu. Mă interesează să mi se hidrateze și vitaminizeze țesuturile. Știu că și în pâine avem de toate... dar chiar așa am ajuns?
Auzeam adesea snobii  lăudându-se cu mâncarea bio. E drept, unii o aleg doar fiindca sunt snobi și e scumpă, nu pentru că ar cunoaște cu adevărat beneficiile ei.  Dar cei ce o aleg în cunoștință de cauză sunt deștepți. În ziua de azi, pentru a mânca sănătos fie trebuie să stai la țară și să trăiești din economia de subzistență și să nu îți permiți să te otrăvești, fie să fii foarte bogat și să ai acces la toate „trufandalele”, care până la urmă e rușinos că trebuie să aibă acest statut. Pentru noi, ceilalți, există două variante: fie să învățăm să facem absolut totul în casă (asta presupunând, din start, că avem și ceva timp de sacrificat, și... bani pentru ingredientele sănătoase), fie să ne otrăvim la fiecare ceai de dimineață și să așteptăm să țipe organismul. Nu avem spitale și nici cimitire suficiente pentru câți vom veni...

Acasă e acolo unde există calitate și confort!

 În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...