Există atâtea subiecte interesante de discuţie în lume, dar eu… nu pot descoperi în momentul de faţă unul concret. Sunt sătulă şi de şcoală, sunt sătulă de atâtea griji şi mi s-a luat de zâmbetul acela fals când mă aflu într-o situaţie grea. Nu mai vrea să număr zilele până la acel examen greu, acea teză ce-mi va distruge fericirea, acel trac… nu vreau să mă mai gândesc la orele ce stau între mine şi momentul în care mă voi afla iar în faţa clasei, străduindu-mă să răspund la lecţie, fiind tensionata, simţind un fior greu, o emoţie puternică ce parcă nu mă lasă nici să respir, nici minutele ce mai sunt până la pauză, în momentul în care mă aflu la tablă chinuindu-mă să îmi amintesc o formulă complicată, şi pe urmă secundele ce urmează să mă despartă de foaia pe care încă nu am terminat s-o completez la o lucrare…
Am atâtea gânduri, atâtea lacrimi sau simple picături de rouă, atâta fiere şi venin… Mi-aş dori să pot închide ochii şi să văd toate clipele bune ce s-au scurs, mi-aş dori să pot repara tot ce am stricat şi să nu mai fiu atât de deschisă în exprimarea sentimentelor, să nu mai fiu atât de agresivă… Of, doar de aş putea… o clipă să îmi ating steaua, să pot să le arăt tuturor celor ce au avut încredere în mine, că le mulţumesc şi că, în ciuda neputinţei mele, mi-aş dori să nu-i mai neglijez, dezamăgesc…sau, întristez.
Şi uite cum, în capul meu este aceeaşi salata de gânduri, acelaşi tipar de ieri şi… de mâine. Nu pot să nu-mi număr secundele, fiindcă este singurul lucru ce îmi mai dă putere, când consider că sunt un om şters… Nu sunt, doar aştept să ies din monotonie şi să mă remarc…
Da, aberez, dar daca totuşi nu?! Dacă aşa este? Ce rost are o lacrimă? Mă slăbeşte, mă pune în inferioritate şi mă face să cad din universul meu… Am multe idei, multe gânduri şi totuşi nimic mai mult decât praf în bătaia liberă şi rece a vântului…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu