Exil

Bule... se agită în aer şi duc nebune toate gândurile unui om lucid. Plouă...şi ninge, ba nu... doar plouă. Se întâmplă ca în această ameţeală să găsesc o umbră de nimic care să mă trezească.
De ce nu răspunde?
Mergeam încet pe stradă cu respiraţia tăiată: în întuneric doi ochi verzi s-au insersectat cu ai mei. Atât de cunoscuţi şi totuşi atât de străini. Leşin sec. No air. De ce? Palton negru...?! Nu am remarcat nimic. Nu-mi pasă, a fost un accident cu un suflet dintr-o altă viaţă.
Şi totuşi, revin la mine. Marcată parcă de mâna de pe trotuar. E iarnă iar în sufletul meu se dă un război crud, dar mă salvează, căci are aura încărcată pozitiv. Nu e ca el, e diferit... un prunc cu suflet curat, nu un demon pătat...