Abis

Am observat de mult că pentru mine Ianuarie este luna melancoliei. Simt dorul de tot ceea ce sunt și tot ceea ce obișnuiam să fiu. Aș vrea din nou să scriu, aș vrea din nou să sper, așa cum o făceam pe vremea când credeam că viața este grea, dar de fapt - încă - nu era. Mi-e dor de liceu, de teme, de activități, de concursuri, de colegi, de profesori, de lenea de dimineață, de numai 7 minute până la școală... de tot.
Nu înțeleg de ce totul trebuie să fie atât de tragic și nu pricep de ce mi se rotesc de nebune în minte gânduri pe care nu le pot culege.
Nu mai aud muzică, așa cum obișnuiam... aud doar șuierul vântului și-i simt răcoarea. alerg cu nerăbdare spre vară, sper cu sufletul legat și cu dorință nebună să reușesc ce îmi propun... căci nici dorințe nu mai am prea multe.
E greu. Sunt fericită, dar mult prea obosită să mai pot gusta seva fericirii aduse ambalată la pachet. De-abia aștept să pornesc înapoi spre locul unde mă așteaptă. De-abia aștept să mă întorc la ce mi-e drag... de-abia aștept să reînvie natura, să zâmbească iar cerul, să se lumineze parcurile, să iasă la plimbare păsărelele...