29

Încet, încet, mă îndrept spre ceva ce-mi pare cunoscut. Încep să mă simt din nou în pielea celei ce eram acum câțiva ani, când mă știam prea bine. Mai am totuși mult de muncă până acolo.

Am renunțat la facebook. Era full of crap și-mi cam ocupa tot timpul liber. Acum pot din nou să citesc articole fără însemnătate, să fac ceea ce îmi place și să scriu. (Mă simt ca după rehab)

În orice caz, stau acum și mă gândesc... cu atâta potențial cât aveam când am pornit la drum... oare unde ajungeam acum dacă nu era numai o chestiune de moment? De ... soarta? Dacă luam alte hotărâri, oare câte variabile ar fi fost constante și câte cunoștințe ar fi fost uitate? Ar fi fost mai ușor? Ar fi fost mai greu?
Și stau și meditez asupra condiției create și asupra tot ce însemna beatitudine personală în momentul schimbării și nu-mi rămâne decât să mă întreb încotro...
Și aș vrea să mă mai pot arunca în vreo carte care să mă salveze, așa cum se întâmpla demult, însă gusturile sunt schimbate iar lectura obligatorie nu mai are nimic fantastic, singura magie rămâne cea naturală. Nimic fabulos, nimic luciferic.
Așa vom realiza la nesfârșit un drum în vederea inițierii, dar niciodată nu vom putea depăși cenzura transcendentă. Niciodată nu vom ști.