Lecție de viață

Astăzi am primit o lecție de viață foarte puternică. Mi s-a întâmplat ceva la care nu m-aș fi gândit niciodată. În primul rând am învățat că.. viața e grea, domn'le! Dar nu așa... grea că ne-o facem grea. NU. E grea pentru că trebuie să ne adaptăm din mers și să învățăm din ABSOLUT tot ce se întâmplă în jurul nostru. Ai putea spune că trebuie să fii nebun să faci asta și că dacă încercăm să-i mulțumim pe toți ajungem la balamuc, și e imposibil una ca aceasta. Dar nu la asta mă refer. Nu. Mă refer la faptul că trebuie să fim foarte foarte atenți la normalitate. La imaginea deformată pe care o avem noi înșine despre acest normal. La imaginea pe care o avem despre viață și chiar de propria persoană. Dacă ne analizăm, ca entități, suntem atât de diferiți. Suntem atât de variați. Suntem atât de singurali... și totuși trebuie să ne adaptăm din mers pentru a putea conviețui. Trebuie să fim foarte atenți la mesajul (imaginea) pe care îl afișăm în primul rând despre noi înșine.  Apoi la modul în care faptele noastre... și uneori chiar lipsa acelor fapte, ne pot afecta propria imagine. Nici nu realizăm cât de sensibile sunt aceste lucruri. Eu una am consideram mereu că nu trebuie să îmi pese despre nimic din ceea ce nu mă afectează direct. Și uite cât de mult am greșit. NICIODATĂ în viață nu știi ce te așteaptă după colț. Niciodată nu poți intui care va fi următoarea încercare pe care ți-o pregătește Dumnezeu. Și niciodată nu poți anticipa cu cine vei avea aface și pe cine vei întâlni la un moment dat. Poți cel mult să speri că NU te vei întâlni cu o situație din trecut, sau cu o persoană din trecut, sau cu un fapt ce nu îți face neapărat cinste. Dar uite cum viața este imprevizibilă și, de ce nu, ironică. Astăzi ne aflăm aici, astăzi citești acest articol, hotărăști să îl ignori... te gândești la vremea de afară, la problemele ce te apasă acum... și nu realizezi că pierzi din vedere că aceste cuvinte ți-ar putea fi de folos cândva.

Mi-aș dori să mă pot întoarce să ascult cu adevărat fiecare lecție pe care cineva cândva a vrut să mi-o teoretizeze. Mi-aș dori să fi citit cu mai multă băgare de seamă cărțile ce mi-au trecut în toți acești ani prin mână. Poate dacă ascultam toate mustrările la timp, și toate îndemnurile... acum ajungeam să am urechile mai deschise. Dar... este un timp pentru toate. Păcat că e mai greu să reparăm. Nu pot șterge multe cuvinte pe care le-am spus, ori umple liniști pe care le-am lăsat. Pot doar să mă străduiesc să veghez de acum înainte. Fă și tu la fel. Be aware!