Născut a doua oară

Pentru orice familie... nașterea unui copil dorit reprezintă o bucurie enormă, o binecuvântare. Cu toate acestea, în unele cazuri se întâmplă ca momentul propriu-zis să fie precedat de unul mult mai intens din punct de vedere emoțional, în care fericirea rămâne singurul sentiment trăit.  Mă refer, așa cum se poate intui, la cazurile de prematuritate sau de boală...

Dinainte de a mă gândi măcar să fiu părinte am prețuit secțiile de neonatologie și am încurajat, atât cât am putut (în special prin susținerea campaniilor Salvații Copiii de modernizare a secțiilor în cauză din țară) derularea unui act medical de calitate. Nu m-aș fi gândit niciodată, însă, că ajutându-i pe ceilalți voi ajunge să mă ajut pe mine... și poate, astfel am ajuns să cred și mai mult în ceea ce susțin mereu și anume că nimic nu este întâmplător. Nimeni nu își dorește să nască un copil bolnav sau prematur. Chiar nimeni. Ar fi cea mai mare aberație posibilă să susțină cineva așa ceva... și totuși ni se întâmplă. Oricât am fi de sănătoși, de bogați sau de deștepți. Trăim într-o lume mult prea toxică și nesigură în care chiar în principal aerul inspirat, mâncarea ingerată și formele de divertisment practicate ne pot fi fatale... nouă sau urmașilor noștri.

... Azi se împlinesc doi ani de când cred în actul medical din România, precum și în forța rugăciunii. Cele două fac o echipă deosebită. 

Nu am mai vorbit despre acest lucru aici, cu toate că blogul este confidentul meu de zece ani... dar cine mă cunoaște știe deja că în urmă cu doi ani, în 28 ianuarie, la numai 6 zile de la naștere, copilul meu a fost operat de o echipă deosebită de chirurgi, de la Spitalul de Urgențe Pediatrice Marie S Curie din capitală... fiind un caz medical extrem de rar. Cu toate că am semnat, cu inima ruptă, hârtii prin care îmi puteam condamna copilul la moarte sau, mai rău, la o viață martirică, am crezut până în ultima clipă în profesionalismul celor ce aveau să îi dea viață pentru a doua oară. Și bine am făcut!

Pentru mine bucuria nașterii a fost acută doar 3 minute până când copilul mi-a fost transferat la trei sectoare distanță de mine... și a rămas latentă, invadată de dor, frică, disperare și speranță. Totuși, în 28 ianuarie 2015, după aproape 10 ore de operație am revăzut perfecțiunea. Nu voi uita niciodată chipul obosit și dur al omului prin ale cărui mâini a lucrat Dumnezeu, respectiv al prof.dr. Sebastian Ionescu, care, privindu-mă, mi-a spus cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit vreodată: „nu a fost bine, a fost foarte bine! Nu va mai avea niciodată nimic!”

În acea zi copilul meu s-a născut a doua oară ... și eu odată cu el! Atunci am devenit cu adevărat mamă, abia atunci îmi puteam privi minunea în splendoarea ei... atunci am știut că eforturile mele de a lupta cu laptele ce hrănea doar pomi și plante... nu va fi zadarnic. Și chiar dacă abia patru zile mai târziu aveam să îl țin prima dată în brațe și să îl pun prima dată la piept... în acea zi am simțit binecuvântarea!

Mulțumesc din toată inima și voi fi veșnic recunoscătoare oamenilor minunați ce au făcut posibil acest miracol!

Mulțumesc bunei mele prietene, dr. Cristina Ioniță, fără al cărei ajutor nu aș fi ajuns niciodată să cunosc toți medicii minunați și, mai mult ca sigur, copilul meu astăzi ar fi fost o amintire, un înger rătăcit în cer.

Mulțumesc echipei medicale a maternității Filantropia din București, în frunte cu doamnele dr Ana Maria Vayna și dr. Ruxandra Cigaran, precum și domnului dr. Daniel Soare și tuturor celor ale căror nume nu le cunosc dar care au contribuit la minunea noastră.

Mulțumesc tuturor medicilor și personalului medical ai secției de Terapie Intensivă - Neonatologie din cadrul Spitalului de Urgențe Pediatrice Marie S Curie, în special domnului dr. Ștefan Marius Manolache, pentru grija deosebită pe care a acordat-o copilului de când a intrat în secție și până în prezent.

Mulțumesc din inimă echipei de chirurgi coordonată de prof.dr. Sebastian Ionescu și dr. Mihai Mocanu, precum și doamnei dr. Adriana Guriță care s-a asigurat ca toate acele ore de anestezie să nu traumatizeze în niciun fel existența piticului meu.

Mulțumesc secției oncologie, respectiv domnului dr. Cristian Scurtu care ne-a supravegheat cu atenție evoluția.

Mulțumesc Alexandrei, asistentei cu inimă de aur, care mi-a botezat copilul atunci când disperarea atingea cote maxime în inima mea. Întâmplare sau nu, a doua zi copilul a fost operat...deși în fiecare zi apăreau piedici. 

Mulțumesc Adinei, ființei minunate care m-a suportat și în momentele mele cele mai grele... și care mi-a moșit copilul... cea care m-a învățat valoarea unei prietenii adevărate.

Mulțumesc tuturor celor ce au înălțat rugăciuni la cer!

Azi simt că am doi ani de când sunt o ființă mai bună. 

Cu riscul de a părea patetică, nu voi uita niciodată acești oameni minunați. Sunt primii în rugăciunile mele.