Să fim autentici...
Asta îmi spun mereu de la o vreme. Cu alte cuvinte, încerc să îmi dau voie să reacționez în concordanță cu primul instinct. În același timp, acest proces presupune să mă definesc pe MINE... cea care există cu adevărat în interior, atunci când dau jos toate normele societății, norme ce de altfel mi-au sufocat cu toată forța existența, zi de zi.
Acum... problema apare în momentul în care trăim într-o lume mult prea mascată. Îndrăznesc să spun chiar defectă.
E ok că fiecare din noi e diferit. Accept asta.
Dar începe să fie o problemă pentru mine când realizez că într-o societate sufocată, pentru a-ți putea derula activitatea, ești nevoit să suporți toate forțările celorlalți de a purta măști.
Adică... dacă tot ceilalți nu își permit să fie ei înșiși (căci, pe bună dreptate, nici măcar nu știu cine sunt), trebuie să te schimbe și pe tine. TREBUIE... că în caz contrar ego-ul suferă.
Hmm... și tot pentru că suferă ceilalți, TREBUIE să suporți lucruri, oameni și conjuncturi ce nu îți dau libertatea de a te manifesta normal.
Și TREBUIE să accepți fără comentariu idei.
Și TREBUIE să trăiești într-un anumit mod.
Totul până decizi că ți-a ajuns. Fiecare din noi are o limită peste care orice supliment aduce suferință. De multe ori o încălcăm, iar acest lucru ne face nefericiți...dar nu luăm acțiune. Stăm nefericiți în banca noastră și ne consolăm cu ideea că „așa e viața”. Nu. Viața nu e așa. Că suntem noi sensibili și ne înconjurăm numai de oameni mult prea defecți, cărora le permitem să ne rănească... e numai vina noastră.
Așadar, dacă te gândești bine, tu cât de mult îți dai voie să fii autentic?
Asta îmi spun mereu de la o vreme. Cu alte cuvinte, încerc să îmi dau voie să reacționez în concordanță cu primul instinct. În același timp, acest proces presupune să mă definesc pe MINE... cea care există cu adevărat în interior, atunci când dau jos toate normele societății, norme ce de altfel mi-au sufocat cu toată forța existența, zi de zi.
Acum... problema apare în momentul în care trăim într-o lume mult prea mascată. Îndrăznesc să spun chiar defectă.
E ok că fiecare din noi e diferit. Accept asta.
Dar începe să fie o problemă pentru mine când realizez că într-o societate sufocată, pentru a-ți putea derula activitatea, ești nevoit să suporți toate forțările celorlalți de a purta măști.
Adică... dacă tot ceilalți nu își permit să fie ei înșiși (căci, pe bună dreptate, nici măcar nu știu cine sunt), trebuie să te schimbe și pe tine. TREBUIE... că în caz contrar ego-ul suferă.
Hmm... și tot pentru că suferă ceilalți, TREBUIE să suporți lucruri, oameni și conjuncturi ce nu îți dau libertatea de a te manifesta normal.
Și TREBUIE să accepți fără comentariu idei.
Și TREBUIE să trăiești într-un anumit mod.
Totul până decizi că ți-a ajuns. Fiecare din noi are o limită peste care orice supliment aduce suferință. De multe ori o încălcăm, iar acest lucru ne face nefericiți...dar nu luăm acțiune. Stăm nefericiți în banca noastră și ne consolăm cu ideea că „așa e viața”. Nu. Viața nu e așa. Că suntem noi sensibili și ne înconjurăm numai de oameni mult prea defecți, cărora le permitem să ne rănească... e numai vina noastră.
Așadar, dacă te gândești bine, tu cât de mult îți dai voie să fii autentic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu