De la o etapă la alta.

Şi ce se întâmplă atunci când rămâi în urmă dar întinzi cu încredere mâna crezând că te vei prinde la un momentdat de ceva... şi zâmbeşti.
Cum rămâne cu tine? Aşa-i că ai uitat ce ţi-ai promis cândva? Nu mai ştii cum spuneai că tu nu te vei lăsa călcată în picioare, spuneai că tu nu vei iubi şi că nu vrei nimic decât să te ai pe tine înainte.
Eh... copilăria. Ce ştie ea despre viaţă? Feţi frumoşi, Sailor Moon şi trei purceluşi.
Şi te-ai metamorfozat... şi-ai evoluat... şi închizi ochii. Hai, te rog, prinde putere şi râzi de ce ai ajuns. Aşa-i că e altfel să aştepţi să te prindă de mână, când nu depui efortul de a o ţine întinsă, când nu ai jena că stai ca o cerşetoare de sentimente şi mai ales... când îl aştepţi râzând. Atunci şi rezultatul va fi altul. Se va întoarce şi... în loc să te prindă violent de mână şi să te târască după el... te va prinde în braţe şi, de drag, nu te va mai elibera...
Asta este evoluţia.

Adolescenţa

Ce se întâmplă cu noi? Odată cu vârsta creşte şi prostia din noi... devenim mai imaturi decât eram înainte, facem gesturi tâmpite şi râdem mult. Am învăţat să plângem, să râdem, să iubim şi să suferim, dar tot acest amalgam de trăiri nu a făcut decât să ne transforme în sclavi ai unor păreri, sclavi ai clipelor. Trăim într-adevăr clipa dar... pe urmă realizăm că am fi vrut să spunem mai mult, să ne prostim mai puţin şi... DOAMNE! Cum să spunem aşa ceva? Cu doar câteva clipe în urmă nu am fi fost capabili de un asemenea gest. "Se află şi ei în treabă" mi se răspundea când eram la vârsta întrebărilor, în legătură cu aceia care trăiau în veselia adolescenţei. E frumos, nu neg. E frumoasă această "aiureală" generală. Îmi place că suntem curioşi, suntem frumoşi, suntem prinşi într-o campanie a inocenţei idioate mascate şi spun asta fiindcă noi... noi habar n-avem câtă puritate ne străluceşte încă în ochi. Dorinţă de viaţă, suprimată uneori... dar ce revine apoi la cote maxime după un zîmbet, îmbrăţişarea unei prietene ori sărutul lui...
Nu facem decât să epatăm şi să iubim viaţa... şi realizez acum, că şi atunci când plâng, şi atunci când sunt învăluită în energie negativă... iubesc viaţa. Vrem mereu mai mult, dar în realitate ne temem. De-asta nici nu acţionăm. Din frică. Şi frica este cea care ne trece uşor prin toate aceste faze. Dar consider că uneori este bine să ne fie frică. Trăim în continuare inocenţa.

Letargie

... mă caracterizează de la o vreme. Poate sunt astenii de toamnă, poate planetele o iau razna dar am devenit tot mai apatică. Încep un lucru dar nu prea îl termin. Nu mă prea pot concentra la nimic şi noaptea mă trezesc într-una: ba visez urât, ba mi-e prea cald, ba mă urstură în gât, ba mi-e sete... mai nou zice mami că şi sforăi. Asta e culmea. Nu am sforăit niciodată. Cred că e din cauza sinuzitei care şi-a revenit (dar despre care tocmai speram că am mai scăpat... aşa... paradoxal fiindcă mă simt mai bine).
N-am chef. Deşi toamna e anotimpul meu preferat... pentru prima dată vreau să treacă toamna. Deşi nu sunt ferm convinsă, adică habar n-am. E ok.

Inconştienţă

Microbi instalaţi, gât roşu, faringe inflamat... sinuzită.
Nas înfundat, aşteptare, briza râului, răcoare de octombrie târziu...
Plete fluturânde, sentimente eliberate...
...fluturi vii, corp cald, acoperământ rece...
îmbrăţişare.
Strâns, foarte strâns, ochi închişi.
Scooter, viteză, curent...
...geacă.
Lent, revenire -
a meritat.

.................................................................

= aoleu mamă.

... recunoaştere

Această frază care îmi dicta foarte devreme, înainte ca eu să-mi pot face o idee proprie, să gîndesc că toţi bărbaţii sînt nişte nemernici, eu ţi-o înapoiez. Din motive care sînt doar ale tale, oricare le-ar fi originea, tu ai ales sau acceptat să faci din aceasta deviza ta, dar este numai părerea ta despre bărbaţi. Eu am acceptat pînă acum să fiu purtătoarea acestei credinţe şi mă simt responsabilă în ceea ce mă priveşte la această alegere. Astăzi îmi dau seama în ce măsură această frază mă stînjeneşte în viaţa mea de femeie, îmi dau seama în ce măsură viziunea mea asupra relaţiilor de iubire a fost influenţată de afirmaţiile tale. Nu mămai recunosc în decizia de a fi aliatul tău secret, pe post de releu care transmite această convingere. Nu mai doresc să păstrez acest mesaj în mine, pentru că simt că el nu este bun pentru mine. Nu vreau să transmit şi eu fiicei mele această opinie despre bărbaţi, ci o moştenire mai optimistă, care să-i trezească dorinţa de viaţă. Aceasta este numai părerea ta despre bărbaţi, nu o consider ca fiind şi a mea şi de aceea ţi-o înapoiez.

(Jacques Salome - Puterea de a fi tu însuţi)

"Puterea de a fi tu însuţi" - Jacques Salome

De ceva timp am stări foarte ciudate şi mă simt parcă întru totul controlată de ceva exterior mie. Citind această carte mi-am confirmat că, într-adevăr... am psihicul distrus complet. Totuşi s-ar părea că aş mai avea şanse de scăpare. Mă regăsesc perfect în absolut toate ipostazele. Ceea ce nu este bine de loc... ele fiind mult mai multe şi mai vaste decât cele enumerate mai jos. Dumnezeu cu mila.

"Pentru că setea de semnificaţie care ne stăpîneşte în anumite momente ale
vieţii se înşală adesea si poate fie să se as-tîmpere cu băuturi gustoase si mieroase, dar îmbătătoare şi toxice, fie să se stingă în răspunsuri excesive."

"convingerea devenită de nestrămutat că, asemeni oricărei fiinţe umane, sînt
purtătorul unui dar fabulos, cel al vieţii care mi-a fost lăsată în grijă încă de la
conceperea mea. Dar imaterial, dar foarte real şi tangibil, alcătuit dintr-o sumă,
dintr-o masă de energie şi de iubire universală care mi-a fost încredinţată si faţă de care am datoria, asemeni oricărui alt bărbat sau femeie, să o dezvolt într-o formă
unică, cu toată libertatea posibilă."

"Cîte emoţii şi cîtă tulburare cînd drumurile noastre se intersectau! Dintr-o
dată timpul se dilata, aerul devenea mai viu, mai pur, parcă toate forţele naturii se
trezeau, ca pentru a face să explodeze corpul meu devenit brusc prea strimt.
Universul celebra trăirile si iluziile mele. Savoarea clipei, vibraţiile inexprimabilului, paleta de culori a fiecărui moment... toate se împleteau pentru a însufleţi iubirea care se năştea în mine."

"Să simţi că iubeşti, că eşti îndrăgostit, înflăcărat şi iubit, să trăieşti
dorindu-ţi şi primind prezenţa celuilalt/celeilalte, ce revoluţie fermecătoare în
viaţa unei fiinţe. Cînd eşti îndrăgostit, intri într-o stare specială care îţi dă o vitalitate, o energie şi o creativitate aparte."

"Cu toţii am fost deposedaţi de dreptul la exprimarea personală tocmai de către
cei care se presupunea că trebuie să ni-1 dea: părinţii noştri. Vorbind în locul nostru, dictîndu-ne cel mai adesea nevoile, sentimentele, comportamentele, ne-au răpit posibilitatea de a recunoaşte şi de a exprima o trăire personală. Cei mai mulţi dintre noi ne formăm pornind de la această neînţelegere."

"Păstrăm în noi urmele a numeroase situaţii neîncheiate. De-a lungul vieţii, am
adunat în noi rănile cauzate de violenţele, umilinţele, decepţiile şi frustrările pe care le-am suferit."

"Masochistul se menţine în limitele unor comportamente ale eşecului. Se
plînge că nu are parte decît de nefericiri, şi în acelaşi timp găseşte permanent scuze şi motive serioase pentru a si le justifica. Nu ştie absolut deloc să profite de momentele de plăcere sau de reuşite. Acceptă să facă pentru ceilalţi lucruri care cer un sacrificiu de sine exagerat. Refuză ofertele de ajutor sau sfaturile. Descalificîndu-se, el îl descalifică implicit si pe cel care ar vrea să-1 ajute, arătîndu-i cît de puţin valorează dacă se arată disponibil sau interesat de unul care merită atît de puţin osteneala.
Nu ştie să primească un cadou sau un compliment. Acest comportament este
frecvent si în alte componente, dar acest tip, cînd spune: „Nu trebuia", chiar asta
gîndeşte, fără falsă modestie, se simte vexat si suferă. Drept dovadă: dacă îi oferiţi un cadou cu adevărat frumos şi scump, veţi vedea mai tîr-ziu cum, din întîmplare, acesta îl va rătăci sau îl va sparge (A se vedea Alberto Eiguer, Petit Trăite des perversions mornles (Mic tratat de perversiuni morale), Bayard editions, 1997.).
Dominanta se va forma în jurul unei structuri sado-maso-chiste, fie cu o erotizare a suferinţei primite, fie cu plăcerea resimţită prin cauzarea suferinţei.
Evoluţia patologică a acestei dominante va conduce către perversiuni cu umiliri, tendinţe de a îngrădi autonomia celor apropiaţi, comportamente distructive şi autodistructive"

"Componenta isteroidă
Baza va fi constituită din învestirea majoră a corpului cu funcţia de reprezentare, prin gesturi şi expresii corporale excesive, exagerate, dramatizate, teatrale, necoordonate sau disproporţionate în raport cu elementul declanşator sau cu situaţia trăită; prin maniera generală de a se comporta în funcţie de o excitabilitate, de o reactivitate emoţională în mare parte falsă si declanşată de cereri sau stimuli chiar minori.
Toleranţa la frustrări si la mulţumiri întîrziate este scăzută.
Dominanta va fi o ancorare în relaţia de tip isteric. Urmarea patologică o vor
constitui crizele de isterie excesive, necontrolate."

"Componenta paranoidă sau paranoică
Are la bază o stare recurentă de neîncredere, un sentiment de persecuţie, de
respingere, de excludere, de lipsă de iubire sau de negare, totul pe fondul unei lupte profunde şi constante împotriva oricărei forme de dependenţă relaţională.
Aceste trăiri se transformă în poziţii marcate de exacerbarea sentimentului de
ameninţare. Forma paranoidă este caracterizată de lipsa de încredere, cu atitudini
de persecuţie faţă de celălalt, acuzaţii, îndoieli, comportamente avocăţeşti, o
atitudine de permanentă îndoială faţă de restul lumii.
Pe latura paranoică, domină lupta cu riscul unui atac sau al unei intruziuni
provenind din exterior, cu o atitudine marcată de o mare prudenţă, cu tendinţa de a
atribui celuilalt intenţii răuvoitoare sau viclene, un ton doct si nevoia de dovezi clare sau certitudini. Neîncrederea este legată mai degrabă de persoane decît de situaţii. Dominanta paranoidă se dezvoltă sub forme variate, de la control la persecuţie şi ameninţare, şi chiar pînă la puneri în fapt. Anumite forme de gelozie acută şi de posesivitate pot alterna cu faze de retragere în defensivă, agresivă faţă de sine însuşi."

"Componenta de instabilitate a dispoziţiilor sau comportamentelor. Se recunoaşte prin variabilitatea ciclică a emoţiilor şi sentimentelor, putând duce la apariţia unor comportamente iraţionale sau imprevizibile, disproporţionate faţă de situaţiile trăite.
Ceea ce caracterizează această componentă este alternanţa fazelor de
excitabilitate (falsă bucurie sau veselie excesivă, agitaţie, logoree) cu fazele de
descurajare, mîhnire, depresie, lipsă de încredere în sine sau de îndoială şi confuzie. Dominanta, bazată pe o alternanţă a fazelor de exuberanţă şi de depresie,
adesea pare aproape independentă de sti-mulii exteriori. Forma patologică a acestei componente este starea mania-co-depresivă care poate merge pînă la delir, dînd naştere unor acte şi comportamente inadaptate care îi neliniştesc şi îi culpabilizează pe cei din jur. în final, poate duce la sinucidere sau la depresii grave."

Sunt o masochistă isterică, despresivo-maniacă şi paranoică.

Sărăcie mare...

... Zilele trecute am asistam la o scenă şocantă. Poate unii ar fi tentaţi să spună că este specifică României dar personal nu credeam că este chiar aşa...
În fine, trecând zilele trecute prin centru am avut surprinderea de a remarca două bătrâne asigurând-o pe o a treia în timp ce scotea şi îşi însuşea toate ziarele dintr-o urnă ADEVĂRUL de VÂLCEA (acelea gratuite), fără măcar a lăsa cititorii să procure ziarul (au împins agresiv o femeie ce vroia să ia unul). Pentru ce, Doamne? A venit iarna şi sunt bune de pus pe foc? Ard repede, mai mare risipa... pentru învelit borcane? Ori au să-şi găsească punctul final la remat...? Predarea lor fiind răsplătită cu o sumă insignifiantă...
Nu ştiu dar oricum ar fi e trist. Sunt stricate pădurile zadarnic şi mai trist este că acele persoane din sărăcie probabil, îşi însuşesc bunurile publice fără cu un egoism acerb. Încotro ne îndreptăm?

"Spune-le că trăiesc şi mor ca să te iubesc!"

... Am spus că mă voi exterioriza mai puţin. Mi-am propus mie crezând că voi suferi mai puţin. Dar asta sunt... nu mă pot interzice ori limita pe mine. Dragostea faţă de cunoaşterea şi ... această artă de a iubi... reprezintă chiar motivul existenţei mele. Trăiesc pentru a învăţa să iubesc şi poate să mă cenzurez. Poate asta trebuie să învăţ dar încă mi-este imposibil. Nu ştiu de ce sunt aşa sau cum mă pot reeduca. Poate sufoc, poate obosesc... poate dau în penibil dar nu vreau să risc să îmi pierd minţile sufocându-mă pe mine cu prea multe sentimente refulate, obosite şi învechite.
În fine, de câteva zile ascult continuu piesa ce urmează... şi astăzi am descoperit şi varianta tradusă aşa că, mi-am propus să o postez - dedicaţie...

...glasul ploii calde în conductă

Brusc această plictisitoare linişte este întreruptă de un sunet constant şi foarte nou venit pe conductă. Ameninţător şi hiptotizant. Parcă îşi măreşte puţin debitul, creşte presiunea şi schimbul de căldură devine tot mai evident. Parcă tocmai sunetul este acela exoterm.
Continuă, creştere, descreştere... încălzire constantă. Mintea se dezabureşte treptat, o stare de beatitudine mă cuprinde şi alături de chicotele şi răsetele celor din spate, se împrăştie odată cu căldura. Închid ochii, mă apropi... mi-l doresc iar pe august.
Nu mai e frig, sau poate psihologic... nu mai simt. Au dau drumul la căldură în şcoală!

Oglinda

Este vorba de filmul în regia lui Sergiu Nicolaescu intitulat "Oglinda". L-am căutat astăzi şi vizionat sub îndemnul domnului profesor de Istoria Comunismului şi pot spune ca m-a impresionat. Încă dinainte de a-l viziona speram câtuşi de puţin să fie vorba de adevărul politic al momentului 23 august 1944 şi, din fericire, mi s-a confirmat ipoteza.
Dacă înainte de a urmări acest film aveam o impresie bună despre mareşalul Ion Antonescu (şi acum nu am să-mi pronunţ culoare politică - se ştie), acum pot afirma că a crescut considerabil în ochii mei prin demnitatea sa şi loialitatea faţă de valorile alese, respectiv ţara şi extrema dreaptă. Desigur s-ar putea stârni multe controverse dar nu intenţionez să merg pe această latură ci vreau să subliniez faptul că am aflat amănunte noi din istorie pe care nu le cunoşteam.
Actorii - foarte buni - mi-au stârnit şi mai mult curiozitatea de a nu mă depărta de ecran timp de aproape 3 ore... Ion Siminie a interpretat admirabil rolul mareşalului. De asemenea am fost fascinată de interpretarea impecabilă a lui Stefan Radoff în rolul lui Iuliu Maniu (un mare nume politic pentru care de asemenea port numai respect). Am avut surprinderea de a recunoaşte foarte multe figuri cunoscute precum: Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Geo Dobre, Ion Chelaru, Dorel Vişan, Ion Besoiu ş.a. În schimb nu prea mi-a plăcut interpretarea lui Hitler. Cred că o figură mai dură şi poate mai suptă la faţă s-ar fi mulat mai bine pe acest personaj.

Per ansamblu pot spune că este într-adevăr un film reuşit pe care îl recomand mai departe tuturor celor pasionaţi de filme istorice.

"Persoanele noastre nu contează, contează doar ceea ce ele reprezintă."

De la oboseală mi se trage

Nu mă voi mai grăbi ca acum să pătez cu vorbe ce mi-e drag. Trebuie să învăţ să trăiesc - şi eu - în indiferenţă. Supărări mascate-n aroganţe. Aroganţe transformate în false fericiri, false fericiri în utopii şi aşa mai departe până ce toată existenţa devine perfectă când de fapt e nimic.
Pic de somn, nu mai gândesc concret. Zbor deja pe câmpii cu gândul. Nu mai vreau să mai spun ce simt, nu mai vreau nici chiar eu să mă ascult că deja m-am plictisit. Poate că ar trebui să-mi învăţ propria lecţie: aceea de a înceta încercarea de a-i face pe restul fericiţi şi am începe să mă gândesc la propria-mi bucurie. Că oricum nu rezolv nimic. Încă nu ştiu să trăiesc, încă nu pot să reacţionez lucid, corect ş.a.m.d... dar îmi propun să învăţ.