Degeaba

Nu îmi vine să cred... Încă mai eşti aici... încă nu ai plecat. Îţi place să mă vezi zbătându-mă, îţi place oare să provoci suferinţă sau să mă aduci la disperare? Nu înţelegi?! M-ai ajutat să te urăsc, acum, mai mult ca niciodată! Degeaba cândva credeam în tine, acum eşti un gunoi ambulant care pur şi simplu mă calcă pe nervi! Nu ai vrea tu oare, să dispari pentru totdeauna din amurgul meu? Oricât aş încerca, nu îţi pasă. Nu mă vezi. Mă ignori. O faci intenţionat fiindcă ştii că mă loveşti în orgoliu. Ei bine... nu-mi mai pasă! Nu mai recunosc nimic, nu mai vreau comparaţii, nu mai vreau minciuni sau amăgiri. De acum eşti un nimeni - dispari... pe veci!

"Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştrii, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia cumunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege..." - Liviu Rebreanu "Jar"