Mă simt frustrată, ignorată, invizibilă, incoloră, inodoră şi insipidă (ptui... sunt substanţă chimică)... da. Mă vait toată ziua cât de mult greşesc şi cât sunt de ignorată, dar defapt realizez că în esenţa mea se recunoaşte un alt fel de om. Mă zbat, dar sunt prea comodă (asta ca să nu zic acum că sunt o leneşă mizerabilă fără scrupule) şi pierd împotriva simţurilor. Ce atâta filosofie, ce atâta scormonire în gunoi, la ce mă chinui să fiu originală când pot fi o copie, că şi aşa nu am valoare...? Sau cum ar spune Sorin Stoica:
"Avusesem parte doar de umilinţe din astea. Şi aveam momente când îmi doream să se ducă toţi dracului, să mă lase în tăcerea mea, izolat, imun la sunete. Simţeam că majoritatea oamenilor mă dezamăgesc. (...) Scriu şi nu ştiu cât din ce scriu este efect al bolii şi cât este memorie curată. Memorie reactivată de porcariile astea pe care încerc acum să le enumăr, repusă în funcţie de medicamente, anestezice."
2 comentarii:
Ai prefera să fi jignită sau bătută,nu ?
I know that feeling!
Din pacate...
Trimiteți un comentariu