Plutire...

Mă aflu oarecum undeva departe de pământ. Oboseală, frig, nervi... toate s-au dus. Simt cum îmi bate inima cu putere şi nu realizez cum numai o secundă resimţită ca 3 ore şi 3 ore ca o secundă, mi-au putut şterge toate grijile şi durerea. Nu mai văd nimic... decât o ceaţă caldă... un abur ce se strecoară printre rămăşiţele arse ale celei ce a fost cândva inima mea... din scrum, răsare o scânteie dar să nu mă bucur prea tare, nu are atâta forţă încât să şteargă cenuşa... căci ea este cea care mă face să-mi amintesc că am avut cândva o inima... ce a ars! :)

As I am... Superwoman! 8->