Doctori part 2

Deci urăsc ce se întâmplă. Azi a trebuit să revin la spital... pentru controlul cu Bariu. Ideea e că trebuia să merg cu unul din părinţi fiindcă sunt încă minoră şi nush ce. Măh rog. Am fost cu tata... începutul a fost bun: domnul doctor de la radiologie foarte cum se cade, ca şi data trecută de altfel, ireproşabil. A ascultat, a pus întrebări, a înţeles. Nota 10. Aşa ar trebui să fie toţi medicii. Mai departe, mă temeam de Bariu. Ei bine, nu îmi vine să cred că spun asta dar mi-a părut rău ca mi l-a luat când încă mai aveam câteva înghiţituri. Era la fel de bun ca laptele :)). Poate din cauză că sunt eu o mare împătimită a laptelui. Deci bun.
A fost o fază simpatică... "Hmm... 1,68 şi 48 kg. Restu' unde le-ai lăsat? Ai ţinut cură de slăbire?" eu ":| nu, sunt doar subnutrită de fel :))"... şi în permanenţă îmi reproşa că ţin stomacul încordat: "Nu mai suge burta!", "Nu-mi sug burta, atâta este ea... toată (şi e lucrat abdomenul deci e normal să fie tare... plus că e cam gol!)". Dar cea mai bună parte este că nu a trebuit să îmi dau jos bluza de pe mine. Chiar mă temeam. Deci... a fost bine.
Verdictul nu este prea mulţumitor ce-i drept. Cât aşteptam rezultatele tata se tot fâstâcea: "Băi, să ai tu doi gastrici în familie, maică-ta găteşte dietetic şi tu... să ai la 17 ani probleme? Păi eu măcar aveam 21! Gata! De acum dimineaţa mănânci neapărat ciorbe. Şi gata copilăria ta, treci pe regimuri!". Auzind acestea aproape că îmi venea să plâng, aşa că am replicat indignată: "Dar nu îmi pasă. Şi să ştiu că am gastrită şi fac ulcer şi tot nu mănânc ciorbe! Şi mai ales nu dimineaţa! Lapte cu pâine dacă vrei substituent dimineaţa. Dar nu ciorbe!!!" "Păi o să faci!" spune tata cu un zâmbet ironic.
Nici nu trece un minut că iese domnul doctor, având o figură extrem de expresivă. Parcă ştiam ce urmează. Nu mă vede, eram în dreapta dumnealui: "Unde este Teodora?" "Sunt aici domnule doctor" ... "şi tata?", se ridică "Aici."... urmează punctul culminant: "Trebuie să aveţi mare grijă de ea. Regim alimentar sănătos, tratament, temperaţi-o să mănânce mai încet, să nu se mai grăbească, să nu se mai streseze că nu-i bine. Are o inflamaţie puternică..." atuci sangvinicul şi mult spiritualul meu tată întrerupe "deci are ulcer?"... răspunsul nu întârzie să apară "început de ulcer şi foarte mari şanse de a-l face serios şi greu", "Ah, păi nu-i nimic, îl face! Mi-a promis. Am avut o discuţie cu ea şi refuză să mănânce sănătos, deci nu vă faceţi griji, în scurt timp!". Atunci medicul se întoarce spre mine şi mă taie din priviri "trebuie să reveniţi la mine într-o lună să o reprogramez, să vedem cum a evoluat. Dar nu este bine, mergeţi jos la doamna doctor înapoi şi să îi dea tratament, dar totul stă în voinţă. Şi mai ales în regim alimentar. Medicamentele sunt degeaba! Nu e bine!".
În fine, coborâm, intru la pediatrie unde, ca de obicei nu am de stat la cozi. Î dau dosarul (bla) şi se uită: "Da, exact ce am zis şi eu, gastroduodenită avansată... hmm... ulcer... da da da" (Da da da? F U Biatch!!! Nu mi-ai zis nimic! Mi-ai zis că sunt gravidă! Da, dintr-o dată ştiai. I see...). Se uită peste radiografie, peste întreaga indicaţie dată de doctor şi într-un final zice: "Te internezi de urgenţă să faci tratament cum trebuie. Scrie-i internarea!" Mie îmi cad măselele... basically... "Ai mai luat ceva până acum?" "Nu. Decât când aveam crize luam Omeran şi mă calmam" ... "Păi trebuia să faci tratament. Da nu ai făcut un tratament d-ăla sănătos de 2 săptămâni, nu?" "Nu:-L"... "Gata cu sucurile, fast foodurile şi ce mai mâncaţi voi. Gata cu acidul şi..." (de aici am auzit numai "bla bla bla"... mda. Ştiam deja astea. Suspectam ulcerul deci m-am documentat. Am totuşi de un an problemele astea. Nu sunt de ieri. Şi mă străduiesc de multă vreme să renunţ la acid, la KFC :((, la Shaorma :((... dar ce viaţă e asta?? Mai bine să mor decât să mănânc salate, ciorbe şi alte porcării. Credeţi-mă pe cuvânt că aproape plâng de nervi). "Te duci jos la internări şi acum te internezi". Ies eu de acolo şi îi zic tatei... El izbucneşte: "Cum să te internezi? Să te pună în pat cu un băiat? Doamne fereste! Nu stai în spital! Nu ai nimic! La ce îţi trebuie?" "Păi să îmi facă nush ce analize suplimentare şi să mă ţină pe tratament şi să încep regimul alimentar" "Nu faci nimic. Nu, zi-i că ai olimpiade" "Dar n-am" "Da cine a zis că trebuie să ai? Auzi, dar nu ziceai că te duci la Bucureşti weekendul ăsta. Ţi-ai luat şi biletul! Tu te ocupi de facultate, nu de spitale!" "Bună idee!". Intru eu şi îi spun că nu pot că bla... se uită urât la mine şi zice: "Iei O(sincer nu ştiu ce a zis că sigur nu era Omeran) cu tine şi când te întorci te internezi. Neapărat!". Grozav.
Am plecat cu tata spre maşină. Rar am sentimente de genul acesta dar acum chiar i-aş fi băgat o şosetă în gură să mai tacă o dată! Nu vreau să ţin regim cu zemuri. Nu am să mănânc ciorbe! Aia nu e mâncare de oameni ci de câini! Nu am să mănânc orez! Şi dacă vreţi ca toată viaţa să mi-o petrec astfel, sunt pregătită să mor. Ştiu că e imatur din partea mea, dar nu am de gând să îmi distrug eu metabolismul meu prost, să mă trezesc că mă îngraş, să salivez la sute de alimente şi să nu-mi permit să le mănânc fiindcă stomacul meu e cretin... şi multe altele. Dacă asta e viaţa pe care o am de trăit de aici înainte, sunt pregătită să mor chiar astăzi.