Durere...

Dupa 3 saptamani... mi-am dat jos gipsul. Mi-am dorit asta de atat de multa vreme... si acum incep sa cred ca a fost cel mai prost pas pe care il puteam face. Imi dau seama ca o durere exteriorizata, vizibila, este mult mai suportabila decat una interiorizata. Cand este vizibila, automat primesti protectie, esti sustinut (vezi gips), si cand durerea nu mai este atat de vizibila si iti pierzi sprijinul... atunci incepe adevarata durere. Atunci intreg organismul lupta singur, fiecare apropiere de sfera durerii aduce un nou val, imens, de suferinta... si chiar cea mai mica zgarietura ori atingere poate provoca leziuni.

Atunci cand rana pare sa se vindece, ei bine, abia atunci incepe durerea adevarata.

Nu stiu daca este strict valabil pentru rupturi osoase sau este o cugetare generala. Tot drumul de intoarcere de la spital m-am gandit la asta, si tind sa cred ca nu este asa. Doctorul zicea ca poate dura pana la cateva saptamani sa pot strange dinnou pumnul. Degetele mi-au ramas intepenite si fiecare exercitiu forteaza si aduce arsuri... cea mai mica zgarietura acum se resimte mai puternic ca niciodata... si cea mai mica atingere. Nu mai am control asupra propriei maini (din incheietura), daca o las nesustinuta cade si doare :|. Nu inteleg. Poate ca m-am grabit sa ma declar vindecata. Poate ca inca nu a sosit timpul... poate ca nu noi decidem cand o rana este vindecata, ci doar timpul poate face asta... si poate ca ne dam seama ca a trecut abia cand nu o mai sesizam si realizam dintr-o data ca a trecut ceva de cand nu ne-am mai gandit, nu am mai simtit... nu a mai durut.

Oricum, o persoana inteleapta imi spunea candva "ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual". Mi-am facut-o cu MANA mea ... ironic.
TOATA durerea... poate e normal sa suferim, dar intr-o zi, sper, vom fi suficient de puternici si de norocosi sa uitam.