Orice sfârşit e un nou început!

Nu ştiu de ce mă tem mereu când ceva ia sfârşit... Parcă îmi plăceau lucrurile noi: haine noi, amici noi, locuri noi... dar nu cred că îmi place şi o viaţă nouă, chiar dacă în permanenţă fug de cea pe care o am.
E 3:32 şi se presupune că eu ar trebui să mă trezesc peste jumătate de oră să plec la Bucureşti... dar cred că voi rămâne trează pentru încă o jumătate de oră...
Noutatea asta mă doboară. Nu sunt eu... acum trebuie să zâmbesc deşi am văzut cum în faţa mea a murit o speranţă. Un sfârşit de vis, înseamnă un început de realitate... cred că se va aplica în curând şi pentru mine, fiindcă am revenit printre pământeni (cu părere de rău).


Ce pot face, decât să... mor definitiv, pentru a mă putea naşte a doua oară!

Copilărie...

...unde te grăbeşti?
Ce te face să crezi
că nu mai sunt copil şi eu
şi nu vreau să mă mai bucur
de cântecele tale...
...copilărie!

Bravo Andrei!!!

S-a terminat şi a doua ediţie a concursului "Megastar". Emoţiile au fost copleşitoare şi criticile pe măsură. În cele din urmă s-a dovedit că noi suntem cei care alegem şi (acum cu părere de rău şi no offence) nu generaţia Ştefan Bănică Jr. în duet cu Cotabiţă (a nu se înţelege greşit, pe acesta din urmă chiar îl simpatizez). Mă bucur că favoritul meu este acum un megastar (şi să nu uit... salutări Arad! Ehei... ce amintiri mi-a trezit ediţia de azi...).
Acum, nu rămâne decât să îi urez succes în continuare lui Andrei şi... la mai mare, băi, roackăre!


PS: Mă bucur să văd că sunt atâţia rockeri în ţara asta şi că nu m-au dezamăgit! GO TEAM!! \m/

Cum am devenit un demon...

...Un somn liniştit şi o zi plăcută vestesc o noapte agitată şi poate, de ce nu... o lacrimă pe un obraz trist. Nu că aş putea plânge sau că aş avea un motiv anume... doar că nu mă mai simt în siguranţă. Am început să mă desprind acum de geamul copilăriei mele şi să mă învălui în singurătate. Poate e doar o "chestiune" de moment, poate un început de viaţă dar un lucru e sigur: este dureros. Nu mai simt emoţia ci doar teama!

Schimbări...

Vorbeam cu o veche prietenă şi... îmi spunea că m-am schimbat mult (exceptând accentul). Susţinea faptul că sunt mai nebunatică şi distractivă (deşi mai bine ar fi spus distrată). Cred că are dreptate... sunt alt om, deşi nu realizez de ce. Am mai avut momente în care simţeam că îmi pică în cap cerul fără vreun motiv anume, dar obişnuiam să fiu depresivă. Acum sunt indiferentă, sau poate doar simt nevoia să fiu independentă. Am atâtea planuri pentru viitorul apropiat dar îmi lipseşte curajul. Aş vrea să dau o petrecere la miezul nopţii... pe stradă! Să mă tund periuţă şi să-mi vopsesc "rămăşiţele" în verde cu albastru şi roşu, să citesc o sută de cărţi, să port haine de băieţi... să conduc (deşi nu am carnet), să merg la mare de una singură ... Desigur, sunt numai gânduri aruncate "în vânt" (nici măcar).

Dar nu ştiu de ce mă mai zbat! Oricum nu mă interesează să fac cuiva pe plac, ba mai mult... tata spune că aşa e adolescenţa şi că încerc să-mi formez o personalitate puternică. Nu ştiu şi nici nu mă interesează... important e că nu îmi reproşez nimic.




Mesajul e cam imbecil dar îmi place optimismul persoanei în cauză... :))

Revenire...

... parţială. Mâine se fac două săptămâni de când sunt în Cluj, timp în care nu am mai postat nimic (net la coada vacii... nimic nu e mai enervant ca dial-up-ul), şi tot mâine vin acasă.

Am trecut prin bune, prin rele (operaţia care a fost până la urmă un lucru bun), prin malluri (ha ha) şi nu în ultimul rând, prin păduri (la un gratar, o atenţie... o măslină). A fost o vacanţă prelungită ce este acum pretextul unei alte vacanţe (Dumnezeule cât de mult pot aştepta vara să evadez din ţara asta - nimic personal!). A fost plăcut să mă plimb prin Cluj, Dej, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, 1 Mai, Băile Felix, Carei ş.a dar acum vreau (sincer!) acasă...

Acum mă pun cu burta pe... cearceaf! Am nevoie de o pauză că la cât sunt de iritată de ceva timp, numai un somn adânc (vreo 3 zile şi o groapă - ha ha) mă mai poate linişti.
Acum văd că nu am spus cine sunt indivizii din poze... Ei bine, nimeni alţii decât frăţiorii mei: Mike şi Gabi! Aa da... şi tati! :D

PS: Hristos a înviat! :)

Prietenia

Prietenia este elementul ce face viaţa mai frumoasă. Fără ea, ne-am învârti într-un cerc de minciuni la nesfârşit, neînţelegând ce înseamnă cu adevărat viaţa.
Cu fiecare prieten adevărat pe care îl am, viaţa mea este mai colorată... motiv pentru care am ales să fac această mică dedicaţie - surpriză!
Sper ca pe viitor să pot umple youtube-ul de prietene...

Mister...

Am mai spus eu că e ceva ciudat în legătură cu 11 şi cu altă ocazie... Ei bine, uite ceva interesant...
1) New York City are 11 litere.
2) Afghanistan are 11 litere.
3) Ramsin Yuseb (teroristul care a amenintat distrugerea celor 2 edificii in 1993)are 11 litere. 4) George W Bush are 11 litere. Asta poate fii o coincidenta dar acum lucrurile devin mult mai interesante.
1) New York este statul numarul 11.
2) Primul avion care s-a abatut asupra celor 2 edificii avea numarul 11.
3) Cursa de avion cu numarul 11 avea 92 pasageri la bord. 9 +2 = 11
4) Si cursa zborului numarul 77 s-a abatut asupra celor 2 edificii si avea la bord 656+5 = pasageri. 11
5) Tragedia a avut loc in data 11 Septembrie, mai bine zis: 9/11.
9+1+1=11

6) Ziua si luna tragediei sunt identice cu numarul de telefon al
poliziei in America 911. 9+1+1=11.
Simpla coincidenta??? Continua sa citesti...

1) Numarul total de victime in toate avioanele implicate a fost de 254.

2+5+4= 11.

2) 11 Septembrie este cea de-a 254 zi din calendar. Inca o data 2+5+4=11.

3) Exploziile din Madrid s-au intamplat in data de 3/11/2004. 3+1+1+2+4= 11.

4) Tragedia din Madrid s-a intamplat dupa 911 zile de la cea din America 9+1+1=11....

Acum este momentul in care lucrurile devin si mai misterioase.

Unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale Americii, dupa linii si stele, este Acvila.

Urmatoarea strofa este luata din Coran, cartea sacra a Islamului.Sta scris ca fiul Arabiei va trezi o teribila Acvila. Puterea Acvilei se va simti in toate pamanturile lui Alah, in timp ce anumite persoane vor tremura de disperare dar in fond se vor bucura: pentru ca puterea Acvilei va curata pamanturile lui Alah si va fii pace.

Aceasta strofa este strofa numarul 9.11 din Coran.

Inca nu esti ferm convins....?!

Fa asta si dupa aia imi spui:

Deschide Microsoft Word si:

1. Scrie cu litere mari Q33 NY . Asta este numarul zborului al primului avion care s-a abatut asupra celor 2 edificii.

2. Schimba dimensiunea caracterului cu cea de 48.

4. Schimba caracterul literelor in cel WINGDINGS.

ACUM CE MAI ZICI?!?!!?

Impresionant, nu-i asa??? Te sfatuiesc sa intri in Microsoft Word si sa verifici ceea ce se intampla... Impresionant...

In the end... it doesn't even matter!

Nu va avea nimeni răbdare să citească fiindcă ştiu că romanele sunt plictisitoare, dar măcar acţionez sub impactul primului impuls... Voi încerca să fac un colaj de versuri şi sper să fie mesajul înţeles...

Lets talk this over, it's not like we're dead
Was it something I did? Was it something you said?
I'm so tired of being here / Suppressed by all my childish fears
I wanna heal I wanna feel what I thought was never real
I don’t know why
It doesn’t even matter how hard you try
These wounds won't seem to heal
This pain is just too real / There's just too much that time cannot erase
I kept everything inside and even though I tried / it all fell apart
I wanna let go of the pain I've felt so long. erase all the pain till it's gone
What it meant to me / will eventually / be a memory / of a time when I tried so hard
And got so far /But in the end /It doesn't even matter /
I had to fall to lose it all
I wanna go somewhere I belong...
Nu mai continui că mesajul este destul de explicit şi în mai puţine rânduri decât aş fi crezut că sunt necesare.

Zi cu ghinion!

Să înţeleg că nu s-a bucurat nimeni sincer pentru mine! La ce zi aiurea am avut... mă abţin de la anumite comentarii şi priviri şi sar la mingea în ochi de la ora de sport, la tamponarea cu acel calorifer, mingea-n cap, căzătura în mână urmată de o serie de zgârieturi şi, nu în ultimul rând năzbâtia de pe coridor (de menţionat că tocmai se spălase pe jos) când am alunecat şi de la etajul 2 până la 1 m-am dus într-un mod nu tocmai creştinesc, urmată de lovitura de pe stradă...

Acum stau şi-mi alin durerea... mi-aş dori să pot ţipa, să pot sparge ceva sau... să pot plânge dar... nu pot! Pur şi simplu am rămas fără expresie deşi mă doare!

Mihail Sebastian

În perioada 3-6 aprilie 2008 s-a desfăşurat concursul naţional de diaristică "Mihail Sebastian", Suceava. Eram printre finalişti... dar nu m-aş fi gândit vreodată la ipoteza concurării împotriva atâtor elevi excelenţi, mai mari ca mine, şi cu un bagaj superior de lecturi.
Uite că am "intrat în pâine" dar nu mă pot abţine...
Deşi vremea a fost, aparent, nefavorabilă... am încercat să manipulez împrejurarea astfel încât să aduc "tot răul spre bine"! Şi uite-mă-n dimineaţa zilei de 5 aprilie, în sala de examen. Am crezut că vor fi două secţiuni, aşa cum s-a întâmplat în prima etapă a concursului, dar... s-ar părea că acestea s-au "îmbinat", astfel încât a trebuit sa ma confrunt cu 19 elevi (dintre care numai 2 de clasa a IX-a), în loc de 9! În orice caz, vremea a fost (din acest punct de vedere) de partea mea şi m-a inspirat în redactarea unui jurnal... al lui Bacovia!
Rezultatul celor două ore de concentrare şi a sutelor de ore de pregătire, a părut să fie apreciat pozitiv de către juriu care... mi-a premiat lucrarea cu... Marele Premiu! Desigur, nu aş fi ajuns aici dacă în spatele meu nu ar fi fost munca şi nervii investiţi în mine de doamna dirigintă Luminiţa Mănescu, o persoană deosebită, în direcţia căreia aş dori să transmit toate meritele şi... felicitările!
În curând voi scrie şi câteva peripeţii...sau amintiri, prietenii legate în câteva zile, dar mai ales... subiectul! (asta după ce îmi încarc bateriile!)

(vezi link: aici )