Testament

Ştiu că niciodată nu este prea devreme sau prea târziu când vine vorba despre moarte, aşa că trebuie mereu să fim conştienţi că într-o zi vom avea şi acest drept şi anume de a muri. Astfel, în această clipă de melancolie voi pune pe hârtie actualul testament, spre mă asigura, în cazul în care voi pleca în curând dintre voi, că am lăsat lucrurile importante, pe mâini bune.
Voi începe cu cele mai infantile obiecte, la care de altfel ţin enorm: poezioarele şi toate felicitările pe care le-am primit de ziua mea, an de an, le voi lăsa ca amintire mamei, fiindcă ştiu că numai ea le poate preţui în aceeaşi măsură în care le preţuiesc eu acum. De asemenea, mami va primi şi trandafirul acela uscat pe care încă îl mai păstrez în amintirea „vremurilor bune” şi jurnalul meu (adică romanul meu: „Zi de zi prin viaţă”), cu rugămintea de a nu se supăra dacă uneori am privit viaţa cu prea multă amărăciune. O altă rugăminte este ca pozele cu mine să fie arse, pentru a mă asigura că va fi uitat cât mai curând chipul meu, iar albumul cu prieteni apropiaţi să ajungă la Relu, pentru că mai departe ştie el ce este de făcut. Aş vrea ca celelalte caiete cu gânduri să ajungă la Ana, fiindcă la urma urmei, merită să înţeleagă de ce în unele momente am fost mai dură. Cărţile vor fi donate aceleiaşi biblioteci din Dăeşti, unde le-am trimis şi pe restul, cu precizarea ca cele de istorie să îi fie date Mădălinei (alături de perechea verde de role, iar cea albastră să ajungă la Adina), iar volumele de informatică, lui Dany. CD-urile cu muzică îi vor fi înmânate lui LBP alături de cartea „De ce iubim femeile”-Mircea Cărtărescu (fiindcă ştiu că nu a citit-o), iar cele cu programe şi poze, lui Mike. Posterele vor ajunge la Nico (alături de toate lucrurile negre pe care le poate găsi la mine în cameră), cu excepţia celor cu Green Day pe care i le las Florinei.
Vreau ca jucăriile să fie împărţite prichindeilor de la bloc, cu excepţia lui Junior care va fi trimis să „stea” alături de Teo, aşa cum speram într-o zi că s-ar fi întâmplat, şi cele două răţuşte pe care i le dau cu cel mai mare drag lui Dany.
Bibelourile i le las bunicii fiindcă ştiu că îi plac, iar camera digitală şi MP3-ul mi-aş dori să ajungă la Gabi. În ceea ce îl priveşte pe tati… lui îi las căştile, microfonul şi… imprimanta. Poate se îndură de ea să o arunce la gunoi şi poate să ia alta că am reuşit performanţa de a o strica.
Ultima mea dorinţă este ca la înmormântare, Dany să ţină un discurs în care să fie, aşa cum încearcă mereu să fie şi anume: sincer! Nu cred că vor curge multe lacrimi în amintirea mea, dar nici nu cer. Vreau ca epitaful să îi aparţină tatei, pentru a pleca în altă viaţă cu zâmbetul pe buze, şi cum cred în reincarnare, promit că de ne vom mai întâlni într-o viaţă, voi căuta să fiu altceva decât ce sunt acum.