Şi sângele de porc e tot... roşu!

Da ştiu, sună stupid. La chestia asta mă gândeam eu azi în timp ce spintecam cu pasiune ficatul unui porc. Cuţitul era de un roşu metalic, mâinile mele asemenea şi cărpătorul dungat. Mi-era atât de satisfăcut masochismul (în termenii săi restrânşi) şi pofta nebună de a simţi şi vedea sânge. Dacă e să am o slăbiciune, aceea este cu siguranţă pentru semne de violenţă şi cruditate, durere. Privesc cu ochi haini şi sânge rece agresiunea interioară. E ciudat dar aşa este.
Tabloul ce a rămas după ce am pus bucăţile de ficat în tigaie părea să reprezinte locul unei crime... şi totşi sângele de porc e prea roşu.
Mă gândesc acum la poeziile pline de sânge pe care le-am mai auzit întâmplător, ba prin clasă, ba prin alte locuri... şi îmi dau seama cât de artificiale sunt. Cum se face că un om inocent se înfăţişează ca un criminal... şi criminalul este inocent? Şi psihologia vorbeşte depre tendinţa indivizilor de a completa ceea ce nu pot simţi, cu imaginea acelui lucru. Vorbe... "Câinele care latră, nu măşcă" şi "Mâţa blândă zgârie rău". Mda. Am momente. Cândva am vrut să mă fac doctor.

Şi acum... Adina, spuneai într-un răspuns pe blogul tău că nu ştiai că vorbesc de roşu. Ei bine, gândeşte-te la ce mă caracterizează şi vei înţelege mai bine. Da, nu sunt sangvină dar gândeşte-te că ar trebui să asociezi fiecărei acţiuni ce-mi aparţine, o culoare. Câte din ele ar fi reprezenzate de roşu? Îţi spun eu... majoritatea. Pasiune în toate formele (agresivitate şi alte d-astea). Temperament coleric pe negative - dominant, melancolic pe pozitive - recesiv, eneagrama tip 8, caracter agresiv, tipul nervos...

Încă o dată mă complac :))