Am permis!

Uite că nu mă aşteptam chiar din prima să am ceva de scris, dar s-a întâmplat. Luni am trecut şi proba practică a examenului de conducere şi astăzi deja... mi-a venit permisul! Am condus zilele trecute cu dovada însă nu este acelaşi lucru. Acum am chiar permis! Mwhahaha...

Când am dat examenul am văzut cam cum va arăta... şi am fost foarte şocată de cât de bine arătam în poză. Acum după ce l-am văzut "pe viu"... m-am răzgândit:)). Într-adevăr, nu sunt fotogenică, mai ales nu în poze gen buletin/paşaport etc, adică în acelea oficiale.
Bla.
Oricum, fericire mare. Păcat că acum sunt zilele Vâlcii şi rămân în oraş - câteva zile nu mai am ocazia să conduc. Începuse să-mi placă, chiar pe tancul lui tata :)), păi da, Passat, nu Logan :)).
Glumesc, îmi place Loganul, păcat că e din carton.

În altă ordine de idei... m-am îndrăgostit de piesa asta:

Revenire

Am pătruns acum 3 ani în lumea blogger...
Pe vremea când eram anonimă îmi mergea atât de bine... scriam chestii plictisitoare care nu interesau pe nimeni (la fel ca şi acum) şi eram lăudată sau, măcar, lăsată în pace. De la o vreme în schimb, lumea a început să mă cunoască, să mă citească şi... să îmi cureţe cu mare atenţie anusul. Toate scursurile societăţii şi toţi drogaţii se găseau să facă pe inteligenţii.
Iniţial am renunţat la a mai scrie - şi aşa nu-mi prea mai făcea plăcere - dar apoi am stat şi m-am gândit... treaba asta o făceam oricum pentru mine şi încă vreo două, trei persoane apropiate care mă citeau pentru a vedea ce mai simt sau cum o mai duc. Aşadar... mi-am făcut blogul privat. Cine are chef de stresat lume şi de dovedit incultura înfloritoare... e invitat în altă parte. Oricum parcă mă simt mai în siguranţă şi mai liberă să scriu ce vreau, acum că numai persoanele foarte apropiate au acces la blogul meu.

Aşadar... să reînceapă distracţia :D.

Pasiuni

Cred că fiecare dintre noi a ajuns cândva să aibă oroare de... "ceva". Eu una detest din toată inima gândacii. Ştiţi voi, fiinţele acelea efectiv scârboase, care umbresc pământul degeaba şi care îţi ies în cale, se bagă în mâncarea ta, în viaţa ta fără ca măcar să te întrebe... şi culmea: îşi depun ouăle, se înmulţesc, te invadează şi parcă te imploră să îi stârpeşti. Mda. Cred că nu am satisfacţie mai mare decât atunci când stârpesc un gândac... sau când chem deratizarea :).

Metaforă ;).

Coşmaruri

Deja mă depăşeşte... este a nu ştiu câta oară când visez că moare bunicul (Dumnezeu să-l ierte că s-a stins acum 6 ani) şi de fiecare dată am acest sentiment de vinovăţie şi merg în noapte la Biserică pentru a-l chema pe părinte... şi mereu uit şi mi-e frică şi nu vreau să mă întorc şi rămân în Biserică şi mă trezesc pe urmă cu sicriul înăutru în faţa mea. Ba mai mult, de fiecare dată apar ba animale neaşteptate - boboci de raţă - ba obiecte sau persoane ce nu ar trebui să fie acolo. Alteori visez că se trezeşte şi râde sec de mine.
E adevărat... l-am iubit şi încă îl iubesc enorm. Poate încă nu m-am împăcat cu gândul că nu mai trăieşte. Poate încă mă simt vinovată că nu am făcut tot ce puteam. Poate încă mi-e dor de lacrimile lui inocente... poate uneori încă mi-aş dori să-i arăt ce am reuşit să fac, să-i arăt unde am ajuns şi să simt mândria şi bucuria lui.
Of... mi-aş dori să fiu mai puternică, să fiu aşa cum eram atunci. Mi-aş dori să îl visez mereu viu, nu tot mort. Mi-aş dori...
Dar poate asta e pedeapsa mea. Nu suport înmormâtările, le urăsc, fug de ele ca de uragane... nu suport despărţirile, trec mai uşor peste ele dacă nu sunt acolo când se produc.

PS: Mai sus am povestit ce visez (asta pentru cei ce nu ştiu să citească şi să înţeleagă un text şi au nevoie de traducere).

Majorat

... A trecut. Gata. Sunt majoră. Am foarte multe lucruri de rezolvat acum. Pe buletin e aceeaşi faţă şi asta numai fiindcă l-am pierdut şi refăcut la 15 ani. Deci până plec la facultate voi fi puştoaica tristă cu măseaua umflată şi banderolă verde :)).
Am descoperit că există totuşi o mulţime de oameni extraordinari. O parte dintre ei sunt prietenii mei şi sunt foarte mândră de ei. Am avut o petrecere superbă - de care sincer m-am temut groaznic ... în condiţiile în care nu suport să fiu gazdă... şi nu-mi plac petrecerile. Dar, s-ar părea că are foarte mare importanţă cine este prezent la o petrecere şi cine îşi pune amprenta asupra ei. Apoi... dacă nu erau mami şi tati să se ocupe de tot intens... sigur nu era atât de bine. S-au străduit foarte tare pentru mine şi ce e mai rău e că am dat-o în bară la capitolul recunoştinţă.
În orice caz, ne-am distrat şi a fost superb. Am o gaşcă extraordinară! Vă iubesc pe toţi enorm!
Am primit nişte cadouri superbe, cam tot ce mă poate reprezenta şi tot ce îmi doream. Se văd oamenii care mă cunosc cu adevărat! Un alt cadou superb a constat în aceea că m-a sunat Mike. Chiar mă gândeam cu nostalgie la el... mi-aş fi dorit să fie cu noi. De asemenea, am fost foarte plăcut surprinsă de multitudinea mesajelor primite. Şi-a amintit lumea de mine - culmea este că mai mult cei la care nu mă aşteptam.
Ce să mai?! Sunt incredibil de obosită. Nu-mi vine să cred că e 5 iulie. Sunt fericită. A ieşit superb. Vă mulţumesc tuturor pentru asta! Sunteţi minunaţi!

Bla

Nu am mai scris de ceva timp... pentru că nu am vrut, iar Ana Banana mea tocmai mi-a dat dispoziţie ca până după majorat să nu mai scriu nimic, pentru ca atunci să fac un articol imens bla bla bla. Nu pot să îi îndepindesc dorinţa. Nu. Nu am nimic de spus -şi chiar dacă aş avea am cam început să nu mai am chef să mai scriu- dar pur şi simplu cred (sau sper) ca nici atunci să nu fac mare caz de asta. Adică... aş vrea... dar deocamdată trec printr-o perioadă în care nu am chef.
Am fost la ţară. Azi am venit. Am făcut şi naveta câteva zile. Am fost condamnată la stat în pat din cauza unei răceli groaznice... încă nu sunt complet vindecată dar asta e. Nu mor caii când vor câinii.

Anyway... articolul de astăzi trebuia să fie dedicat absolvenţilor care de mâine încep probele scrise ale examenului de bacalaureat. Aşadar le doresc acestora mult succes, să ia note cât mai mari şi să scape de stres!
(da bine, nu am haz. Nici inspiraţie... whatever)
Vă ţin pumnii! :D

Tranzit

Gata... Am venit şi de la Cluj. A fost frumos <3 .="." br="br">
De dimineaţă m-am dus în grabă la gară să prind trenul să plec la "ţară"... şi mă trezesc fix când ajung că se anunţă o întârziere de 90 de minute. FRATE! Nici măcar astă iarnă când se bloca în zăpadă nu erau asemenea întârzieri. Aşa am ajuns eu acum, la 9.41 să stau la calculator în loc de a coborî din tren. N-am încotro, aştept până la 10.30...

Încă o realizare

Aseară m-am întors de la Focşani. A fost destul de interesant deşi, într-adevăr, este un oraş micuţ şi... simplu. În orice caz, este şi ceva care m-a marcat... s-a făcut o pasiune oarbă pentru mine. Mai exact, ţânţarii oraşului şi-au propus să mă devoreze în totalitate. Focşănenii ar trebui să-mi dea cheia oraşului pentru deratizare la câţi ţânţari am fost nevoită să omor. Şi tot m-am întors acasă plină de urme.

Ah, da, concursul... 60 şi ceva (asta că nu am reţinut cifra exactă) de participanţi, din toate colţurile ţării... Am intrat cu numărul 12 în concurs (tragere la sorţi). Mi-am susţinut lucrarea, am primit aprecieri şi... la festivitatea de premiere, m-am ales cu o menţiune. Ceea ce este incredibil de bine.
Ar fi multe de povestit dar sunt obosită şi mă pregătesc să plec în cu totul altă direcţie şi cu altă treabă. Aşadar voi lipsi încă o perioadă.
Mulţumesc domnului profesor Cătălin Sîiulescu pentru coordonare!

La revedere

Gata. Plec... nu am niciun chef. De-abia aştept să mă întorc.
Am dormit foarte puţin azinoapte... mă sufocă gâtul. M-am trezit fredonând piesa asta:

Mda. Oribilă treabă. De-abia aştept ... ceea ce aştept :).
I should have seen just what was there and not some holly light.

În vizită la... părinţi!

Azi am trecut prin ceva ce chiar m-a marcat... pozitiv... şi mi-a umplut inima de bucurie. :D
-Asta până să mă enervez, desigur :))-

În fine, cum mă văitam de foarte mult timp că mi-e dor de ai mei care, de când s-a lăsat căldura, fac naveta la Călimăneşti şi stau acolo, am hotărât ca astăzi -că tot plec mâine la Focşani şi apoi tot înainte...- să mă duc să le fac o vizită. N-am putut dormi toată noaptea - de cald şi rău. Am răcit - iar de dimineaţă m-am urcat în tren. Aici am înţeles că lumea e plină de rurali retardaţi săracii. Ori asta, ori sunt eu incredibil de inteligentă. Dar tind să merg pe prima variantă. Nişte copchii de gen masculin reprezentanţi ai generaţiei din care cu umilinţă fac şi eu parte aveau discuţii serioase. Eu aproape mă învineţisem de la cât mi-am izbit capul de geam din cauza râsului.

Măh rog, ziceam. Da. Şi am ajuns la ai mei... care au fost chiar şocaţi să mă vadă (nu în sens bun ci în sens... incredibil, extraordinar, maxim de fericire). Asta m-a dus cumva cu gândul la momentele în care mă voi întoarce de la facultate şi îi voi găsi ca şi acum, amândoi prin casă, văzându-şi liniştiţi de treabă. Aproape mi-au dat lacrimile de emoţie. Mi-au arătat ce au mai lucrat la casă, grădina, pomii, piscina, Blacky - tuns. Superb. Un colţ mic rupt din Rai... iar ei - îngeri întruchipaţi în oameni.
Am stat în primă fază cu mami de vorbă (ca între fete), după care m-am transferat în piscină unde timp de câteva ore i-am povestit lui tati cam tot ce am făcut eu... mereu mă ascultă şi râdem împreună. Chiar mi-era dor. Mi-a adus prânzul pe o tavă şi am mâncat din apă... superb!
Parcă mi-a părut şi rău când a venit momentul să plec acasă, înapoi la realitatea mea, la bagaje, strănuturi, şerveţele mototolite, calcule, ţărani (ai secolului XIX), stres, idioţenii şi bla-uri.
Până în ultimul moment, când deja trenul mi i-a lăsat în urmă, am stat şi am citit sinceritatea din ochii lor. Mi-a fost chiar dor de strâmbăturile tatei.
Sunteţi geniali oamenilor!
Vă iubesc!

Bilanţ

Uhmm... Azi am alergat continuu. Acum sper în sfârşit să pot da randament. Creieraşul meu a cam intrat în grevă.
Oricum, n-am să reproduc tot ce am făcut azi că nu interesează pe nimeni alergătura mea. Ideea e că oficial s-a terminat şcoala. Azi a fost festivitatea de premiere. În fine, judecând după faptul că luni plec la Focşani la acea sesiune de comunicări ştiinţifice, nu e chiar... gata. Dar măh rog. Sper şi eu.
Dar şi ce mă aşteaptă... pfff...

A fost drăguţ azi. Am luat premiul I (asta da realizare!). Diplomă căreia i s-a adăugat cea oferită de domnul prof. Luca pentru rezultatele de la psihologie şi de domnul inspector Sîiulescu pentru concursul la carei etapă naţională urmează să merg luni.
Mulţumesc!

E groaznic de cald. Nu mai suport. Şi ironia sorţii e că am mai şi răcit şi mă ustură nările cumplit şi mă arde gâtul.

- Mulţumesc Alex pentru că ai filmat. XOXO -

-- vroiam să mai scriu ceva. Dar am uitat. --

Oricum, a fost un an şcolar memorabil. Şi nu pentru rezultate, nici pentru internări şi nici chiar pentru proiecte şi deplasări... ci pentru tot. În ansamblu. M-am maturizat. Nu am scăpat de prostie. Din păcate. Ba chiar cred că s-a aprofundat. Mă domină (da, da, ştiu...).
Ar trebui să spun lucruri bune şi rele... Regrete, remuşcări.

Lucruri bune: am învăţat multe despre viaţă, am fost implicată în foarte multe activităţi extraşcolare, am ales în sfârşit pe ce drum merg (sper... aşa zic mereu), am iubit puternic şi asta nu m-a încurcat cu nimic în ceea ce priveşte rezultatele mele şcolare, m-am distrat de minune, mi-a făcut o grămadă de cunoştinţe, relaţii etc., am înţeles (dacă mai era cazul) că fără muncă nu reuşeşti nimic, am dovedit (încă o dată) că dacă vreau şi chiar mă interesează... pot!

Lucruri rele: Am lipsit foarte mult de la ore (şi asta nu ştiu dacă este chiar o chestie rea... dar având în vedere că mi-am supărat profesorii şi mai ales că unele absenţe au fost pe motive medicale... e aspect rău), am ratat o naţională din prostie. Poate chiar şi pe a doua. Am fost jemenfischista cu lucrurile care nu au intrat în "aria mea de acoperire" :)). Şi mai ales... am crezut că ştiu ce vrau de la viaţă, am pornit pe un drum, le-am neglijat pe restul ca în final să realizez că de fapt nu era ceea ce vroiam. Acum... sper doar ca acesta nou să se dovedească a fi mai bun.

Regrete... nu am. În general nu e bine să regretăm nimic.
Remuşcări... am. Şi încă multe. Mi-ar lua îngrozitot de mult să vorbesc despre toate aşa că mai bine să nu. Cele de bază sunt legate de faptul că mi-am stricat media pe al II-lea semestru (fiind chiar singura care a făcut acest lucru, restul mărindu-le... dar din fericire... nu mi-am stricat-o cu mult şi m-am menţinut pe poziţie). Alte remuşcări ar fi legate de faptul că m-a durut în cot. Şi abia acum simt consecinţele.

Ce urmează?
Focşani - naţionala, vizită la Călimăneşti - că nu se mai poate, învăţat intens la legislaţia aia... vreau 26 de puncte! CLAR! Majorat, luat carnet, CPE,CPE,CPE... ceva distracţie că e nevoie (mareeeee) şi până în decembrie mănânc engleză pe pâine că dacă nu-mi iau examenul... s-au dus toate visele şi toate speranţele şi tot... şi atunci chiar nu ştiu ce mai fac. Dar nu sunt chiar atât de pesimistă.

Well... cam asta ar fi. Ah şi mi-am schimbat tema blogului. A venit vara şi tânjesc după vacanţă. De-abia aştept... deşi nu se prea anunţă.
Cheers!