Sunt momente de nepreţuit... sunt momente în care ai vrea atât de tare să îl iei în braţe pe cel pe care îl poţi considera cu adevărat prieten şi să îi mulţumeşti că îşi răpeşte clipele şi intimitatea pentru a ţi le oferi ţie.
În ultima vreme nu am mai ştiut să apreciez nici măcar viaţa... în ultima vreme am uitat să zâmbesc şi am tremurat continuu din cauza demonului ce încerca să mă împingă în păcat... şi de ce? Pentru că m-am lăsat dominată de acesta. Sunt prea idealistă şi greşesc enorm când involuntar pretind celorlalţi să fie ca mine, să gândească asemenea mie şi să iubească la fel. Dar este imposibil... şi atunci am considerat că sunt nefericită... mi-am ocupat fiecare secundă cu gândul că fericirea îmi bate în geam dar nu sunt capabilă să deschid şi să o las să mă cuprindă... când de fapt nu era aşa... de fapt ea era deja înăuntru doar că nu am fost capabilă să o văd şi să o înţeleg.
Acum mă simt mai bine. Nu ştiu totuşi când voi reuşi să înţeleg totul ca fiind normal fără să îmi mai explic aceasta, nu ştiu când voi percepe dragostea fără să o mai judec dar acum am înţeles că fiecare gest pe care îl consider insensibil îmi face bine, mă aduce înapoi cu picioarele pe pământ. Am crescut, nu mai am timp de jocuri de copii, de aberaţii şi minciuni... a trecut timpul viselor irealizabile şi fanteziilor...acum sunt tot mai aproape de acel moment dificil în care va trebui să-mi deschid aripile şi să părăsesc cuibul, dar nu oricum, ci înălţându-mă până la nori... şi eventual depăşindu-i. Ştiu că există în mine forţa de a ajunge acolo, ştiu că este posibil şi realizabil dar am nevoie să rămân cu piciaorele pe pământ şi să fiu încurajată...
Mulţumesc lui Dumnezeu că în cel mai greu moment al vieţii mele mi-a scos înainte nişte prieteni (more exactly prietene) deosebiţi... şi că oricând am nevoie de ei... sunt acolo. Mulţumesc Sana că mă asculţi chiar şi când poate ai vrea să auzi orice altceva din partea mea şi nu îmi respingi niciodată văicărelile... şi îţi mulţumesc că îl cunoşti şi mă ajuţi să îl cunosc şi eu aşa cum este cu adevărat... pentru a putea fi fericită!
Poze de la grătar... sunt de ceva vreme dar... relativ în temă deşi tocmai persoanele principale nu apar :)).
În ultima vreme nu am mai ştiut să apreciez nici măcar viaţa... în ultima vreme am uitat să zâmbesc şi am tremurat continuu din cauza demonului ce încerca să mă împingă în păcat... şi de ce? Pentru că m-am lăsat dominată de acesta. Sunt prea idealistă şi greşesc enorm când involuntar pretind celorlalţi să fie ca mine, să gândească asemenea mie şi să iubească la fel. Dar este imposibil... şi atunci am considerat că sunt nefericită... mi-am ocupat fiecare secundă cu gândul că fericirea îmi bate în geam dar nu sunt capabilă să deschid şi să o las să mă cuprindă... când de fapt nu era aşa... de fapt ea era deja înăuntru doar că nu am fost capabilă să o văd şi să o înţeleg.
Acum mă simt mai bine. Nu ştiu totuşi când voi reuşi să înţeleg totul ca fiind normal fără să îmi mai explic aceasta, nu ştiu când voi percepe dragostea fără să o mai judec dar acum am înţeles că fiecare gest pe care îl consider insensibil îmi face bine, mă aduce înapoi cu picioarele pe pământ. Am crescut, nu mai am timp de jocuri de copii, de aberaţii şi minciuni... a trecut timpul viselor irealizabile şi fanteziilor...acum sunt tot mai aproape de acel moment dificil în care va trebui să-mi deschid aripile şi să părăsesc cuibul, dar nu oricum, ci înălţându-mă până la nori... şi eventual depăşindu-i. Ştiu că există în mine forţa de a ajunge acolo, ştiu că este posibil şi realizabil dar am nevoie să rămân cu piciaorele pe pământ şi să fiu încurajată...
Mulţumesc lui Dumnezeu că în cel mai greu moment al vieţii mele mi-a scos înainte nişte prieteni (more exactly prietene) deosebiţi... şi că oricând am nevoie de ei... sunt acolo. Mulţumesc Sana că mă asculţi chiar şi când poate ai vrea să auzi orice altceva din partea mea şi nu îmi respingi niciodată văicărelile... şi îţi mulţumesc că îl cunoşti şi mă ajuţi să îl cunosc şi eu aşa cum este cu adevărat... pentru a putea fi fericită!
Poze de la grătar... sunt de ceva vreme dar... relativ în temă deşi tocmai persoanele principale nu apar :)).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu