O altfel de explicaţie

Nu-mi place aşteptarea. Niciodată nu mi-a plăcut. Pot spune că o urăsc chiar... şi cu toate astea mereu am fost peste tot mai devreme. Sunt mai precaută din fire. Am de luat un tren? Vine la 9? La 8 şi 10 sunt în gară ... "să nu-l pierd. Dacă vine mai devreme?". Trebuie să mă întâlnesc cu cineva la 1 jumate la ceas? La 1 fara 5 sunt deja acolo "Să nu mă aştepte". Am de prins un avion? Pleacă la 15.30? La 11:50 sunt acolo. "Fir-ar am ajuns devreme...dar mai bine aşa". Ok, e normal... dar urmează partea cea mai enervantă a punctualităţii: aşteptarea. De ce? Pentru că aşa cum am ajuns mai devreme fiindcă sunt o persoană foarte agitată şi neliniştită... aşa nu voi putea fi nici atentă la absolut nimic care să mă destindă, la fel mă voi uita din minut în minut la ceas şi mă voi foi de pe o parte pe alta. Degeaba îmi oferi să mănânc ceva, degeaba îmi sugerez să citesc ceva. Degeaba. Nimic nu funcţionează. Mi se instalează un gol enorm în stomac, ochii îmi stau numai spre ceas şi spre direcţia cu pricina, mintea îmi umblă numai într-acolo (chit că poate nu îmi doresc lucrul ce mă aşteaptă...dar măcar scap de stres. Oricum trebuie să se instaleze). Aşadar, dacă ştiu că urmează să se întâmple ceva, mintea mea devine ca o tablă proaspăt ştearsă pe care nu se poate scrie nimic, fiindcă nu se vede... apare abia târziu scrisul. Ah, ca să nu mai zic că, pentru ceva oricât de mărunt ... ce presupune aşteptare, deci, nerăbdare, eu nu pot dormi cel puţin în noaptea dinaintea evenimentului. Vreau doar să mă văd pe drum şi atât. Nu prea ştiu să mă bucur de peisaj sau de companie.
Cam aşa sunt şi acum. Ştiu că sunt la sfârşit, ştiu că nimic nu mai poate fi schimbat (că şi dacă ar fi... şi e nevoie să recurg la spontaneitate în situaţii limit, vai mama), nu mă mai pot concentra la absolut nimic. Mă uit la ceas continuu (în cazul de faţă la calendar). Parcă nici nu îmi pasă că mă aşteaptă ceva mult mai fain sau mai nasol. Pur şi simplu, se îmbină două lucruri ce nu îmi plac deloc şi îmi dau o stare generală subconştientă groaznică, deşi aparent mă simt foarte bine: sfârşitul a ceva (- niciodată nu mi-au plăcut sfârşiturile. Mi se par lălăieli inutile şi de cele mai multe ori previzibile. Ador când situaţiile se termină mai devreme decât a fost aşteptat... din moment ce ştii că urmează şi mai ales ce urmează... la ce să o mai lălăi? Sau şi mai rău, unii se zbat crezând că mai pot schimba ceva. Neeahh!) şi aşteptarea.
E din cauza firii mele colerice probabil. Nu am rabdare de niciun fel. Mai bine mă arunc în ceva rău, decât să mai aştept 10 minute pentru ceva bun. Mai ales dacă nu sunt sigură că acel "ceva bun" va veni.
În fine. Nu mai dau randament şi mi se pare foarte normal. Pur şi simplu sunt brainwashed. Nu sunt în stare de chestii prea mari, numai fiindcă oricât mi-ar sugera oricine, oricât ar trage oricine de mine, la ora actuală, eu sunt conştientă că nu se mai poate schimba nimic în soarta mea (până ce vine celălalt tren, cel pe care îl aştept). Aşa că degeaba mă străduiesc. Nu mă mai pot automotiva. Şi cu piciorul rupt, şi muşcată de câini... eu tot voi urca în tren, iar unde mă duc, oricum nimănui nu-i va mai păsa.
Nu e rea voinţă. E un mecanism interior aparţinând SPU, care se autodeclanşează.

I won't give up

Am descoperit prin intermediul facebook-ului o melodie tare drăguţă:


... Sunt puţin melancolică. Poate fiindcă mi-e extrem de somn, poate fiindcă număr zile, poate fiindcă am emoţii ori fiindcă deep deep inside sunt foarte fericită.
... Mi-e frică de cuvinte. Mi-e frică să le mai folosesc. Sunt malefice şi ne bagă în belele.
Mi-ar plăcea să pot surprinde în fotografii fiecare clipă din cele 5 luni rămase. Să mă privesc în oglindă şi să nu mai văd cearcăne şi oboseală...ci dorinţa de a zâmbi din teama de a nu ieşi iar ca naiba în poză.
Vreau să mă bucur de fiecare moment şi să zâmbesc continuu... să nu-mi mai pese că lumea nu mă suportă ori că le sunt antipatică. Nu-mi pasă. Chiar simt ca şi cum ar fi ultimele mele zile...


La mulţi ani şi o primăvară frumoasă tuturor!
Mai ales Octaviei (fiind ziua ei astăzi) şi Anei (fiind ziua ei mâine). Ah, şi lui Edi (tot mâine)! >:D<

Kiss while your lips are still red

... Melacolie :).
Mi-e dor.

[...] Sweet little words made for silence [...]

Am visat multe tâmpenii în ultima vreme... în scurtul timp pe care îl mai pot dormi. Am insomnii. Sunt uşor iritabilă şi totuşi nu-mi dau seama cum m-am putut lăsa afectată de un comentariu atât de stupid şi nevinovat "la librărie". Încă îmi zgârie urechile. Nu avusesem nicio intenţie ... neobişnuită. Am adresat o simplă întrebare. Poate omului nepotrivit :(.

În fine. Mă sâcâie.

Mi-e dor.
Sunt obosită.

Confessions

Am promis poze... sau măcar poveşti. De când am aterizat tot povestesc. De când am plecat mă văd transpusă acolo.
Din când în când mă mai linişteşte gândul: "Stai liniştită, în 5 luni pleci de tot."
Mi-e teamă să nu mă fi entuziasmat prea tare. Nu ştiu, dar am păşit într-o versiune mai civilizată a ceea ce ştiam a fi lume. Danemarca este altfel. Oamenii sunt altfel. Nu zic neapărat că este totul mai bun, dar clar este... altfel!

Pff, părea mult mai uşor să povestesc unui număr limitat de persoane...
Acum sunt puţin şi în şocul revenirii. Nu vreau să par exagerată dar nu îmi vine să cred că am trăit 18 ani în ţara asta. Când am aterizat în Cluj, încă de pe pistă am simţit că am ajuns acasă. Singura aterizare la care a trebuit să strâng din dinţi şi să ma încordez pentru a evita lovirea de scaunul din faţă. Mai departe dramele din RATUC... şi gropi + mizerie = haos. Plus că mi-am dat seama de un lucru: România pute. Adică la propriu... noi suntem obişnuiţi cu mirosul, dar când vii din exterior, din miros de zambile şi lalele timpurii... e cam trist.
În fine. În principal am fost în DK pentru facultate. Despre ea am mai scris impresii. De-abia aştept să merg la cursuri. Sunt atât de curioasă acum să aflu atât de multe din domeniul în care voi activa mai târziu... 8->.
Am aflat multe despre ţara celor mai fericiţi oameni; am văzut litoralul în dreptul Mării Baltice: Kerteminde.



O mare tare lină şi curată cu un nisip extrem de fin. Vara este chiar "scăldabilă".
Am mai vizitat magazinele :))... şcoala tehnică :-" din interiorul căreia se vede şcoala mea <3 .="." br="br">


... şi m-am simţit extraordinar de bine!


Ah, aproape uitasem:
Nu eşti danez până ce nu mergi pe bicicletă!

... 50 de km!!!

The end!



PS: Mulţumesc tuturor oamenilor minunaţi ce au trecut vreo clipă prin viaţa mea şi m-au încurajat să vreau mereu mai mult... şi să lupt pentru mai bine!

Prima zi de facultate

... mai devreme decat a fi fost normal.
De vreo 2 saptamani sunt in frumosul oras al lui Hans Christian Andersen: Odense, Funnen, Danemarca. Am avut in prima saptamana un interviu pentru programul de Marketing Management din cadrul Tietgen Business School, Lillebaelt Academy Denmark si cum am fost admisa, mi s-a oferit ocazia de a beneficia de un "welcoming week", program prin intermediul caruia urma sa imi cunosc viitoarea scoala, viitorii mentori, profesori samd.
In fine, ieri am fost pentru prima data la cursuri normale. Am avut 4 ore (cursuri) a cate 90 minute cu pauze de 25,30 si 15 minute. Desigur, profesorii mai dau pauze si in timpul cursului. Am stat de la 8.05 pana la 15.15.
Prima ora am avut economie... o materie cu care deja sunt obisnuita dar care studiata la nivel academic este si mai interesanta, si mai thought provoking. Ce cred ca ar interesa pe orice viitor student in Danemarca este faptul ca mentorii sunt foarte bine pregatiti, foarte amabili, mereu dispusi sa asculte studentul, il incurajeaza sa raspunda, iar orele trec foarte repede si intr-un mod tare placut. Au un discurs extrem de bine structurat, se incadreaza perfect in timpul pe care il au la dispozitie, iar ultimul interval ramane mereu pentru concluzii printr-o recapitulare spontana cu interventii si intrebari. Mi-a placut foarte mult.
Lucruri cu care noi nu suntem obisnuiti: toata lumea este cu laptopul la scoala, intreaga cladire are wireless la viteza destul de mare. Lectiile se desfasoara pe prompter, prin afisare pe ecran mare si fiecare are posibilitatea de a accesa materialele si a le deschide pe laptopuri. Este adevarat ca multi stau pe messenger, skype, facebook si alte site-uri, insa nu deranjeaza pe nimeni. Este perfect ok. Ai voie sa mananci in timpul cursului atata timp cat nu o faci intr-un mod nepoliticos si foarte zgomotos, ai voie sa bei lichide (as a matter of fact, chiar si profesorii veneau cu sticlutele cu apa si mai beau din cand in cand), nu se intampla nimic daca iti suna telefonul sau se aude din cand in cand un zgomot de la skype sau vreun site. In principiu nu ar trebui sa se intample insa profesorii nu isi intrerup programul si nu isi distrag atentia de la ceea ce se intampla.
Am uitat sa precizez: asemenea intregului oras, si scoala, desi cu o arhitectura nu tocmai moderna (specifica zonei), este foarte bine ingrijita, curata, cu sali foarte bine echipate samd. La intrarea in sala de curs este un fel de antecamera unde studentii isi pot lasa gentile/hainele...si culmea! Le recupereaza in intregime :)). Precizez asta fiindca sincer, in Romania mi-ar fi fost frica sa le las pe un coridor, nesupravegheate.
Am mai avut International Marketing, 2 ore... aici am fost impartiti in grupe spre a rezolva niste taskuri (proiect ce lor le-a ramas mai departe pentru viitor). Grupele sunt alese de catre profesor in general... insa pot aparea modificari daca studentii vor sa lucreze cu "x" fiindca lucreaza mai bine. De regula cam stiu ei cum sa ii aleaga. Partea interesanta a fost ca fiecare putea sa se duca unde vroia. Chiar si noi ne-am mutat intr-o alta clasa pe care am gasit-o libera pentru a putea lucra in liniste. Cand am vazut ca mai erau 5 minute si se termina ora am revenit in clasa pentru concluzii. Profesorii iti permit sa intri si sa iesi cand vrei fara niciun fel de problema. Cu atat mai mult cu cat ai si o scuza. Totusi, desi este atata libertate, pare a fi bine inteleasa si nu se profita de ea.
Ultima ora am avut Business Law, o materie de care chiar m-am indragostit. Am aflat destule lucruri interesante din lege despre care nu stiam...
In fine, am uitat sa precizez ca nu exista orar fix saptamanal. Cu alte cuvinte nu e obligatoriu ca ceea ce am avut lunea aceasta sa am si lunea viitoare. Acum a fost o zi foarte incarcata dar din cate pot observa, urmau niste zile mai lejere.
In fine, sunt convinsa ca as fi vrut sa mai scriu observatii, m-am gandit la multe, insa am uitat... fiidca nu am scris la timp:(.
In orice caz, de-abia astept sa vin in toamna <3. Mi-a lasat o impresie mult mai buna decat as fi crezut! Uneori ma gandesc ca sunt o norocoasa... am avut parte numai de profesori buni si scoli bune care sa imi creeze acest cadru evolutiv. Multi elevi nu au aceasta sansa si acest curaj de a afirma ca au avut parte de super scoli peste tot! Si distractie si invatatura <3.

Poze...cand ma intorc in tara. Aici nu imi prea vine sa pierd timpul pe internet :)).
Pupici!

Buh bye cruel world! :)))

Mâine plec... Am emoţii pentru drum. Va fi obositor cu atâtea schimburi, un bagaj mare şi foarte multă bucurie în suflet. Cel mai enervant este totuşi că ninge. Detest zăpada. Cel puţin în situaţii d-astea când mi-ar trebui cerul senin şi soare pentru a avea un zbor plăcut.

Oricum, nu prea mai contează. Dumnezeu să fie acolo şi totul va fi bine în rest.

Cheers!

.. But here comes goodbye

... Urăsc momentul acesta! Mereu l-am urât şi inevitabil trebuie să îl înfrunt de fiecare dată cu zâmbetul pe buze şi cu un fals optimism ce nu mă caracterizează şi nu m-a caracterizat niciodată.

Din păcate acesta este cursul firesc al lucrurilor. Nici nu ştiu cum ar trebui să reacţionez: să îmi ascult sufletul sau raţiunea? Nu e nimic rău în ce se întâmplă. Aşa trebuie să fie... mda.
Am avut cea mai frumoasă vacanţă de iarnă de până acum. Am avut iar îmbrăţişările acelea calde cărora nu aş vrea să fiu nevoită să le simt lipsa. Am avut iar toată libertatea şi înţelegerea pe care mi le puteau oferi ai mei... şi iar cele mai frumoase oportunităţi de petrecere a timpului liber.
Într-un fel mă tem de ce mă aşteaptă. Oare... acum va începe abia, iarna mea? Până acum nu am simţit-o. Poate am mai fost ursuză uneori, dar inima îmi surâdea continuu. Încerc să iau lecţii de viaţă, dar încă sunt un învăţăcel. Oricât m-aş cenzura, oricât m-aş chinui, entuziasmul specific mie nu va dispărea prea curând, şi apoi deznădejdea nereuşitei.
Deşi îmi simt inima cum se sfâşie... sunt fericită. Poate chiar va reuşi planul şi atunci aşteptarea nici nu se va simţi prea tare.




PS: Cred că e a 4a sau a 5a oară când postez melodia aceasta... :))... dar ce e bun... nu poate fi contestat. Mereu când pleacă trebuie să am ritm potrivit pentru înfrânarea sentimentelor.

Space Bound

Nu am scris deloc anul acesta. Nici măcar nu am mai făcut o listă cu obiective pentru 2011... aşa cum obişnuiam să fac anii trecuţi. De data aceasta din păcate am doar 2 gânduri şi trag de ele cu dinţii. Păcat că ignor restul lucrurilor.
Oricum, mă gândesc numai la facultate. Încep să trăiesc tot mai puţin în liceu... aproape că îl simt terminat (ceea ce este mai mult decât greşit având în vedere că acum începe greul).

Devine tot mai greu să spun ce am în mine. Uneori şi faţă de mine însămi. Cam bate vântul. Devin prea idealistă.

Sărbători fericite!

Fie ca aceste sărbători să fie cele mai frumoase din ultima perioadă, să vă surprindă printre cei dragi, împărtăşind momente de aur!
Iar la anul... să ne reîntâlnim în aceeaşi formulă -căci nu-mi prea surâd schimbările- ... poate cel mult mai numeroşi, şi cu siguranţă mult mai voioşi!

Crăciun fericit şi un An Nou plin de realizări!

It's over!!!

În sfârșit am dat și ultimul, cel mai important examen al anului acestuia: TOEFL-ul... Am fost împreună cu Deea la Craiova. O adevărată provocare :))... am dat într-o "scară de bloc" :)))). Arăta atât de... dezolant acel loc încât ni s-au dus toate emoțiile.
Nu a fost tocmai cel mai ușor lucru la care mă puteam aștepta dar... acum... Dumnezeu cu mila! :)

În altă ordine de idei... I have almost shit my pants on my way back :)). Oficial urăsc șoferii craioveni. Sunt mai agresivi chiar și decât bucureștenii... am condus o porțiune de drum cu foarte mari emoții...

Acum îmi e cam somn. Mă simt incredibil de bine... ca și când până acum aș fi acumulat foarte multă teamă, multe emoții, îndoieli șamd, din cauza TOEFL-ului, iar acum am lăsat totul acolo. Nu mai simt niciun pic de stres, niciun pic de supărare, de parcă furtuna ar fi trecut, norii s-ar fi răsfirat și cerul ar fi rămas perfect senin, într-o seară liniștită. De mult nu m-am mai simțit atât de bine și de relaxată!!
-partea pe care nu o pot înțelege este aceea în care aparent are legătură cu examenul deși nu aș fi crezut niciodată, întrucât am fost de o inconștiență incredibilă nepregătindu-mă în mod deosebit-

Acum aș mânca o înghețată de caramel sau niște griș cu lapte și m-aș uita la stele... sau la un film bun.
Thank God it's over! <3

Fără titlu

Astăzi e marți, zi ce niciodată nu mi-a intrat în grații. Mă gândeam ce simplu ar fi să pot semna o petiție prin care să scoatem ziua de marți din calendar și s-o transformăm în Duminică.
Azi nu mai știu nimic. Azi nu sunt eu. Azi nu mai simt nimic. Îmi vin în minte doar cuvinte mari ce nu m-au caracterizat niciodată și ale căror sensuri îmi depășesc înțelegerea. Sunt destul de persuasivă... înțeleg că nimic din ce mă doare nu există concret ci reprezintă mai curând o amintire a unei frici. Dar eu nu mai știu. Nu. Nimic.
Doar aud un permanent țipăt roșu-nchis, lovindu-se de timpanul meu, în cuvinte: "în pace...", la masculin. De ce ar ... și apoi urmează ceța, harababura de vrea/putea/crede... Nici măcar nu am proiectoare să-mi ușurez drumul prin ea. Merg ca bezmetica și mă afund într-un nimic tot mai rece. Și nu știu.
Și e liniște, dar e haos. Știu, mă "contrazic singură"... știu... nu știu. De ce trebuie făcută analiză pe text? De ce trebuie analizate și descompuse permanent sentimentele? De ce trebuie omorât creatorul? De ce? Nu mai am 3 ani să întreb, dar tot cred că întrebările esențiale nu vor primi niciodată răspunsuri... și totuși continui să întreb.

Azi e marți. Ca de obicei marțea... mi-a mers prost. Dar parcă nici nu simt. Nici nu știu. Vreau să închid ochii și să uit. Vreau să ucid un suflet. Vreau să-l ucid pe al meu.

Azi e marți.
Șapte.