Retrospectivă

Cu ochii închiși, purtată de suflul sfârșitului de an 2017... cu un fundal exaltant (recomand a se citi cu melodia de jos în fundal)... tremur și încă nu realizez ce se întâmplă în viața mea.
Încă nu înteleg cărui fapt minunat îi datorez onoarea de a fi trăit în 2017 atât de mult, de controversat și de intens.
A fost un an extraordinar... a fost un an plin. Am greșit atât de mult și sunt atât de recunoscătoare universului pentru că mi-a permis să fac atâtea greșeli și atât de urâte... pentru că eu învăț doar the hard way.
Și am învățat. Și e bine.
Am câștigat și sunt atât de bogată! Sunt plină de îmbrățișări, de zâmbete, de mulțumiri. Se derulează de nebune prin mintea mea. Haotic. Și le-aș prinde pe toate... și multe altele pe care mi le-am reprimat.

Sunt bogată. Am prieteni autentici, sinceri, deschiși, care îmi împărtășesc nebunia. Am în jurul meu oameni care chiar mă iubesc... și simt asta!

2017 este un an pe care îl voi reține mereu. Se vede că numerologic a fost in acord cu cifra destinului meu: 1. A fost, intr-adevăr, despre mine. Total. M-am lăsat să trăiesc. Mi-am strivit și ego, și idei preconcepute și nebunii inoculate cutumiar, din vremuri imemoriale.

2018 va fi anul lui 2. Dacă acum am crescut și am învățat să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt... în 2 oare voi învăța să mă armonizez cu oglinda mea exterioară: cu lumea?
Nu am fost niciodată deschisă spre adevăratul sens al cifrei 2.
Dar îmi doresc ca niciun an de aici înainte să nu fie mai slab ca 2017. Am început o nouă viață anul acesta. Sunt un prunc într-o nouă viață.

Am multe proiecte imense pentru 2018. Acesta va fi un an în care totul va fi posibil. În care îmi voi împlini toate dorințele copilăriei și adolescenței.

Dar...finalul de an pentru mine este rezervat recunoștinței.
Așadar, dacă ai ajuns aici... înseamnă că într-un fel sau altul, evoluția mea ți se datorează!
Așa că vreau să știi că îți mulțumesc din tot sufletul că exiști! Îți doresc un 2018 de vis!

Despre bucuria de a oferi

Astăzi a fost despre bucuria de a oferi. De fapt, luna decembrie despre asta este. Nu știu cum se face dar atunci când se lasă frigul... oamenii parcă devin mai buni, se mobilizează mai ușor, realizează cât de frumos este să ofere.

Au fost cinci momente importante marcate astăzi:

1. Caravana Arlechinei - ziua a treia

Așa cum am mai precizat și cu altă ocazie, Asociația Simbio derulează această din ce în ce mai cunoscută și mai îndrăgită caravană. Chiar ea, în sine, a fost concepută din dorința unor „miniadulți” de a dărui. Ce? Zâmbete, bucurie, viață, dragoste.
Astăzi am dus caravana în Sălătrucel și Berislăvești, la niște copilași absolut superbi, care ne-au recompensat cu dragostea lor.
Când suntem mici... suntem diferiți. Suntem puri. Suntem autentici și curați. Poate tocmai de aceea ni se încarcă bateriile atât de puternic în prezența lor, cu toate că țopăim împreună până la epuizare.

2. Întâlnirea Instituției Prefectului cu reprezentanții ONG-urilor cu activitate socială

Un alt moment dedicat dăruirii. Ne-am adunat mulți oameni simpli, uniți de un singur scop: acela de a face bine. Mi s-a confirmat pe această cale, încă o dată, că suntem foarte mulți cei ce dorim binele aproapelui. Cu toate acestea, mă întristez când observ că ne cramponăm la nivelul umbrelei de sub care facem binele. Nu contează numele sau forma în care acționăm, important este să o facem. Răsplata nu trebuie căutată pe pământ. Ea va veni, cu siguranță, într-o formă direct proporțională cu intensitatea și energia intenției, aici, DAR, totodată, se va materializa în cer.

3. Reîntâlnirea cu echipa de la lucru

După 7 ore de alergare (un altfel de alergare decât aceea pe care o recomandă medicii și o promovează cu mult succes Iulian Șerban prin Bucuria Alergării la Ploiești), m-am gândit să trec și pe la birou: acolo unde găsesc întotdeauna cel puțin un zâmbet atât de plăcut încât să îmi înveselească întreaga zi, oricât de grea ar fi fost. Sunt norocoasă că nu muncesc nici măcar o zi. Fac lucruri ce îmi plac, într-o atmosferă care mă onorează. Scriam cândva (este drept, pe facebook) despre cât de important este să nu ne alegem jobul ci șeful. Dacă șefii sunt faini, cu siguranță vor atrage oameni asemenea lor și vor influența cultura organizațională în aceeași direcție.

4. Sănătatea zâmbetelor la VTV

În finalul zilei am ajuns într-un alt cadru ce deja îmi este familiar și extrem de drag, respectiv în platoul televiziunii VTV. Dar nu neapărat mediul este cel care contează nici în acest caz, cât este vorba despre doamna Daniela Ștefănescu - un om minunat cu un suflet absolut fenomenal și cu niște sfaturi pline de înțelepciune și dragoste.
Și de această dată am vorbit despre cât de minunat este să oferi și, mai mult decât atât, să o faci fără să aștepți nimic înapoi.

5. Întoarcerea la conexiunea supremă

Pentru mine, ca părinte, conexiunea supremă o reprezintă inima existenței mele, respectiv motivul pentru care iubesc viața atât de mult: copilul meu. Știu că nu sunt cel mai prezent părinte dar știu, totodată, că atât cât sunt, copilul îmi simte din plin iubirea. Dincolo de omniprezentele cadouri de revedere, bucuria de a oferi iubire unui trup născut... celulă cu celulă din tine... este inegalabilă.

Așadar... o zi extraordinară. Am oferit mult. Am primit înmiit.

... Și niciodată nu se epuizează rezervele!

Magia lui Moș Nicolae m-a vizitat

Sărbătorile de iarnă chiar sunt magice...
De multă vreme nu am mai simțit atâta bucurie în suflet.
Am înțeles astfel cât este de bine să pornim în fiecare zi cu intenția de a trăi clipa și a nu încerca să anticipăm nimic.
Ceea ce putea părea un dezastru s-a transformat într-o experiență extraordinară. Subconștientul meu - care de altfel mă bombardează de la o vreme cu tot felul de coșmaruri - astăzi a primit o lecție.

Ziua a pornit cu un Ionuț deja conștient de mediul înconjurător (față de anii trecuți) care a trăit pentru prima dată magia lui Moș Nicolae.
A continuat cu niște copilași extraordinari la Sâmbotin și Jiblea Veche pe care trebuia să îi surprindem noi... dar... ce să vezi? Ne-au dat ei o lecție prin inocența și puritatea lor.
Apoi, energizați, după câteva ore de „țopăială”... am mers mai departe, la „datorie”, unde se derula programul „Cadouri de la Moș Nicolae la Denta Clinic”. Doamne, toți copilașii au fost ABSOLUT MINUNAȚI. Fără excepție.

Nu mai zic că pe biroul meu am găsit niște „șosețele” lăsate de Moșul Nicolae, extrem de darnice. Cred că sunt ani buni de când nu m-a mai vizitat.
Asta înseamnă să lucrezi într-o echipă superbă și să ai niște șefi care chiar să fie OAMENI și să abordeze, la modul cel mai sincer, conceptul family. 

Apoi au urmat donațiile pentru copilași, vorbele de încurajare din parte atâtor oameni pe care îi cunosc atât de puțin.

Și toate aceste lucruri se cuibăresc în sufletul meu și mă alimentează permanent cu forță și determinare.

Iubesc ceea ce mi se întâmplă. Iubesc tot ce este în jurul meu...

... Și cu asemenea oameni lângă mine... vă mai mirați că fac riduri de expresie de la prea mult râs?

Mulțumesc, magie a sărbătorilor de iarnă! Mulțumesc că m-ai vizitat.

Nu îmi mai trebuie nimic. Sunt împlinită!

Un altfel de Moș Crăciun

Decembrie este luna cadourilor...
... dar, oare, Moș Crăciun știe să vină la toată lumea?

Pentru a-i putea veni în ajutor, Asociatia Simbio​ s-a gândit să schimbe puțin formatul. Anul acesta Moșul nu vine doar cu plase, ci și cu emoție.

Astfel, a apărut „Caravana Arlechinei - Magie de Iarnă”, un program special dedicat copiilor, cu rolul de a le retrezi încrederea în povești și în spiritul Crăciunului.

Timp de 5 zile, 11 școli și grădinițe din nordul județului vor fi vizitate de Arlechina - personajul eponim al frumoaselor povești scrise cu atâta dragoste și pasiune de voluntarii Asociației Simbio, special pentru cei mici.

Cu această ocazie, 282 copii, din care 179 preșcolari (3-6 ani) și 103 școală primară (6-11 ani) vor urmări povești, vor dansa și vor cânta alături de voluntari, urmând ca la final, cu bunăvoința partenerilor și colaboratorilor, să aibă parte și de mici cadouri.

În acest sens, facem apel către comunitate pentru strângere de fonduri și de lucruri.
Conturile în care pot fi realizate donații sunt:


RO11RNCB0263153388880002 –EUR;

RO38RNCB0263153388880001 –RON, deschise la BCR Râmnicu Vâlcea: ambele aparțin Asociației Simbio, CUI: 36946876,

Puncte de colectare lucruri:

Râmnicu Vâlcea: CENTRU: 

Denta Clinic - Str. Calea lui Traian nr. 135, bl. N2, Sc. C, parter (pe gang, vis a vis de fostul 4People/Romtelecom);

Nomasvello - în River Plaza Mall, etaj 3.

Călimănești: Grațiela Vlad - președinte: 0747.303.521

Budești: Ștefania Toader - vicepreședinte: 0744.736.425

Caravana va merge în:

- 4 decembrie la grădinițele din Andreești, Muereasca de Jos și Muereasca de Sus;

- 6 decembrie la școlile primare din Sînbotin - Dăești și Jiblea Veche;

- 8 decembrie la grădinițele din Berislăvești și Sălătrucel;

- 14 decembrie la grădinițele din Gura Văii și Bogdănești;

- 15 decembrie la grădinițele din Jiblea Nouă și Jiblea Veche.

Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înregistrez în această „mare carte a timpului” ceva.

Totuși, de vreo săptămână, fără voia mea, am descoperit ceva ce m-a întristat și continuă să mă întristeze: primim exact respectul pe care ni-l revendicăm. Și de data aceasta am să mă refer strict la noi, ca entitate națională.
În ultimul timp am avut ocazia de a circula destul de mult pe diverse drumuri de interes național și internațional din România... și, nu știu cum se face că de fiecare dată am avut neplăcuta ocazie de a mă afla în spatele câte unui etnic european care să trezească în mine cele mai întunecate gânduri. Pe unii din ei am apucat să îi fotografiez, pe alții nu. Sigur, niciodată în flagrant, căci nu obișnuiesc să stau cu telefonul în mână la volan (și uite, totuși... că am făcut-o!)

Mă supără oricine aruncă gunoaie pe jos... și se pare că am greșit când am închis ochii pentru chiștoace de țigară și șervețele... căci de la acest „gest minor” s-a ajuns să fiu martor când un individ a aruncat, ÎN MERS, LA NESIMȚIRE,  în centrul orașului Călimănești, un înălțător AUTO spart. Pentru cine nu știe, acela nu este un obiect foarte ușor sau comod, mai ales dacă te lovește de la o viteză de 60km/h, Individul care s-a dispensat de el pe stradă s-a purtat cu indiferență la semnalele mele vizuale și sonore. Pentru el, se pare, acțiunea era normală și, probabil, obișnuită.

Numerele mașinii erau de Germania... dar mă îndoiesc tare că era condusă de un neamț.

Într-o altă zi, mi-a fost dat să văd un vâlcean care arunca pe geam o pungă plină cu gunoaie... Desigur că ele s-au împrăștiat atât pe trotuar, cât și pe drum.

Îmi este rușine cu astfel de oameni... și, deși în general nu sunt atentă și nici nu acord importanță acțiunilor celorlalți și sunt chiar pacifistă... când vine vorba despre astfel de lucruri care mă afectează direct, nu pot să tac (căci nu suport ca domeniul public să fie vandalizat, cu atât mai mult cu cât aceasta este POLUARE care... DA, mă afectează și pe mine!).

Aș propune ca, așa cum există platforma Ai parcat ca un bou... să existe și o platformă unde să fie semnalate neregulile de acest gen, de pe drumurile publice.

Tu ce părere ai? Greșesc?

Scapi de părul nedorit mai ușor ca niciodată, la Nomasvello Râmnicu Vâlcea!

De când mă știu am avut o problemă cu pilozitatea.

Știu, femeile în general nu recunosc atunci când intervin în orice fel asupra aspectului natural, sperând că vor putea pune rezultatul final la înaintare ca semn al unei frumuseți native incontestabile. Ei bine, nu este și cazul meu. Mie îmi place să zic lucrurilor pe nume și să dau Cezarului ce este al Cezarului.

Pentru noi, femeile brunete, cu exces de testosteron,  bancurile de tipul „idealul meu în viață e femeia cu mustață” sunt proaste. Și chinuitoare, pe deasupra.  Noi știm ce înseamnă să te ferești de ochii celorlalți într-o zi proastă... Cunoaștem durerea în cea mai brută formă a sa, de la ritualurile de smuls – aproape la fel de traumatizante ca picătura chinezească – sau de epilat cu ceară.

Pentru noi, cel mai greu moment al lunii este, de departe, acela în care observăm că au mai ieșit câteva fire care, la naiba, devin tot mai închise la culoare, mai dure și, desigur, mai evidente! Știi despre ce vorbesc, așa-i? Suntem colege de suferință.

Ei bine, chiar dacă este un element relativ TABU, vreau să îți vorbesc despre asta... și nu pentru că nu am nimic mai bun de făcut, ci pentru că eu mă simt salvată și încrezătoare și vreau să te ajut și pe tine să îți iei inima în dinți, să uiți de metodele atât de agresive de mascare a firelor de păr... și să transformi părul facial într-o amintire!

Despre ce este vorba:

Epilare definitivă cu IPL – la Nomasvello (No+vello).

Nu știu câte știi tu despre epilarea definitivă... dar sunt destul de sigură că măcar o dată ți-a surâs ideea. Apoi poate te-ai uitat la costuri și ai gândit, cumva, că nu este momentul. Ei bine, așa spuneam eu în urmă cu vreo trei ani, când intrase conceptul tot mai vizibil pe piața din România.

Anul trecut, însă, mi-am luat inima în dinți și mi-am cumpărat un epilator IPL foarte bine cotat. A costat destul de mult dar, după calculele mele, avea să mă ducă mai ieftin decât dacă mergeam la salon... plus că mă gândeam că avea să fie mai comod, fiind acasă.

GREȘIT.

M-am chinuit destul de mult și, după un timp, am abandonat. Recunosc că sunt destul de comodă și ideea de a face echilibristică și a mă autotortura începe să îmi surâdă din ce în ce mai puțin. Așa că mi-am abandonat epilatorul în dulap și m-am consolat cu ideea că nu sunt nici prima, nici ultima care se chinuie în felul acesta.

Numărul 1 Mondial în Epilare Definitivă și Rejuvenare Facială cu IPL

Până când am descoperit că renumita franciză a saloanelor de înfrumusețare No+vello și-a deschis un centru și în Râmnicu Vâlcea, respectiv în River Plazza Mall, la etajul 3. Recunosc ca sunt destul de rezervată când vine vorba de testări, dar de Nomasvello auzisem... și chiar numai lucruri bune.

Când vine vorba de sănătatea mea, nu mă arunc să testez orice. Din acest motiv, faptul de a avea peste 1.200 centre în toată lumea și, mai ales, de a dobândi titlul de „Numărul 1 Mondial în Epilare Definitivă și Rejuvenare Facială cu IPL” nu este puțin lucru. Sigur, prima dată m-am gândit că și prețurile trebuie să fie pe măsură DAR mi-am luat inima în dinți și am verificat.

Alegerea celor mai multe VIP-uri, la prețuri accesibile

Am rămas șocată să observ că deși sunt atât de renumiți și că sunt alegerea multor vedete și persoane cu o situație materială mult superioară mie, prețurile sunt similare celor practicate de concurență!! Ba chiar, pe alocuri, pot spune că sunt și mai mici. Voi vorbi și despre costuri, dar puțin mai târziu. Ideea este că nu am mai stat pe gânduri și am zis DA, VREAU SĂ NU MAI FIU SUBIECTUL BANCURILOR PROASTE, pentru o investiție minimă.

Epilare facială DEFINITIVĂ la Nomasvello Râmnicu Vâlcea

Epilarea definitivă cu IPL reprezintă o tehnică inovatoare de îndepărtare a părului cu ajutorul luminii. Această  metodă este garantată pentru majoritatea tipurilor de piele și de culoare a părului.

Ce mi-a plăcut

De când am trecut pragul centrului, am simțit cum mă rup de haosului mall-ului. Muzica ambientală, mirosul discret și curățenia m-au cucerit. Cum în viața de zi cu zi îmi pierd capul în detalii, fiind marketer, aveam ochiul critic trezit și în căutare de ORICE care să nu fie în regulă... și tocmai pentru că NU am reușit să identific nimic am zis: DA, trebuie să scriu acest material pentru că DA, SE POATE!

Am fost întâmpinată cu zâmbete, căldură și ciocolată (și cum eu nu am decât un singur viciu: dulciurile, normal că am fost în lumea mea).

După  ce am completat fișa în care am fost informată cu privire la modul de lucru și mi-am prezentat istoricul medical (fișă extrem de importantă, de altfel, pe care vă sfătuiesc să o tratați cu maximă seriozitate indiferent de cabinetul în care vi se solicită completare – adică inclusiv la noi, la Denta Clinic), am fost preluată de o asistentă drăguță în camera special amenajată, în care se produce toată magia.

Primul pas: Testul de eficiență

Ca un prim pas, preliminar începerii tratamentului, se efectuează testul de toleranță al pielii. Apoi tratamentul poate începe.

De aici... distracție!

Mi s-a explicat întreaga procedură, nu am fost luată prin surprindere cu nimic

În general nu îmi place să mă simt vulnerabilă... și mă jenează faptul că aș putea fi necunoscătoare sau că am anumite defecte pe care, de fel, încerc să le ascund.

Cu toate acestea, încă de la început, asistenta a reușit să mă facă să scap de inhibiții și să mă simt în largul meu, inspirându-mi prietenie și încredere.

De la început mi-au fost aplicate niște măsuri de protecție pentru zonele sensibile: ochelari protectori pentru ochi (am înțeles că în mod normal arată altfel, dar în cazul meu a fost necesar să folosim niște ochelari mai micuți, pentru a putea realiza epilarea și pe zona zigomatică superioară (adică aproape de partea laterală a ochilor) ... asta tot ca să scap de păr!

Buzele și zonele pigmentate sunt protejate

O altă măsură de protecție privește buzele și zonele pigmentate: pentru a preveni arsura sau uscarea, se folosește un baton special care hidratează și hrănește dar, mai ales, protejează zona (de aici culoarea neobișnuită a buzelor mele din poză - recunosc că mi-ar surâde un ruj nuanța aceasta).

O relaxare mult meritată

Procedura este extrem de plăcută... motiv pentru care am decis că, dacă tot stau întinsă și toată lumea are ca scop asigurarea bunăstării mele, să mă relaxez. Muzica din fundal mi-a creat cadrul propice unui moment atât de oportun. Am uitat de griji, nu se punea problema de durere... și nici chiar de jenă. La un momentdat singura mea grijă era ca nu cumva să adorm.

Singurul lucru mai puțin plăcut a fost punga de gheață ce îmi era, din când în când, aplicată local, cu rolul de a răci zona, pentru a preveni arsura. Asistenta mi-a explicat că pentru alte zone se utilizează un gel special dar aici, fiind vorba despre o zonă cu fire mai subțiri și mai sensibilă, se recomandă totuși gheața.

Rezultatele sunt vizibile după prima ședință!

Chiar după prima ședință fața mea arăta incredibil! Am scăpat de pilozitate fără a fi plină de răni și bubițe (cum pățeam după ceară). Cu toate acestea, am fost informată că rezultatele optime se înregistrează după efectuarea completă a tratamentului, adică după 8-12 ședințe, repetate cam lunar. În mod normal, după efectuarea tratamentului părul cade între 10-15 zile (dar eu, pe față, am văzut rezultatul pe loc).

Răsfățul continuă cu emulsia Hidro-protectoare

La final, după cele treizeci de minute de relaxare, mi-a fost aplicată, prin masare, o cremă hidro-protectoare, care constituie parte activă din tratamentul de epilare definitivă și care ajută la maximizarea rezultatelor, lăsând pielea catifelată și hidratată. De asemenea, mi s-a recomandat să și achiziționez această cremă pentru a mă unge dimineața și seara, care este disponibilă la vânzare chiar în cabinet, în formulă de 50ml la 45 lei sau 100ml la 65 lei.

Epilarea definitivă, mai ieftină decât întreținerea blondului!

Și că tot spuneam de costuri, la Nomasvello, epilarea definitivă costă doar 135 lei/zonă/lună. Când am citit prețurile prima dată, am rămas mască. Mă gândeam că în fiecare lună dau pe unghii, pensat, creme, epilat, vopsit aproape de 500 lei. Numai pe întreținerea rădăcinilor mele blonde dau aproape 150 lei/lună! Și de fiecare dată când am încercat să fac rabat... a durut (căci rezultatele au fost dezastruoase și mult-costisitoare pe termen lung). Așa că 135 lei/lună, timp de câteva luni doar... căci apoi am scăpat DEFINITIV, TOATĂ VIAȚA... mi se pare SENZAȚIONAL!

Și ce este și mai spectaculos mi se pare faptul că ei practică foarte multe REDUCERI și ABONAMENTE, care fac și mai accesibil tratamentul.

Așadar, după prima ședință, sunt INCREDIBIL de mulțumită. Acum urmează ca Moș Nicolae să îmi aducă a doua ședință.

Întinerirea pielii cu IPL

La Nomasvello se mai pot realiza și alte proceduri de înfrumusețare. De exeplu, prin intermediul rejuvenării faciale se pot trata petele de bătrânețe, melasmele (petele solare și de la sarcină), ridurile, pierderile de tonus, pierderile de elasticitate și acneea. 

Rezultatele sunt incredibile... și spun asta pentru că am văzut la prietena mea, Ștefi (promotorul personajului „Arlechina”). Dar nu vreau să mă credeți pe cuvânt! Încercați și convingeți-vă.

Oricum, nu mă voi abține mult și voi testa și eu... urmând să vă povestesc!

Despre nomasvello găsiți mai multe detalii pe site-ul: www.nomasvello.ro și pe Facebook. Programările se fac fie direct la River Plaza Mall, fie telefonic: 0745 613 627.

Tu cât de mult ai vrea să scapi de părul nedorit?

Bazaconii

În fiecare zi am câte douăzeci de subiecte pe care aș vrea să le dezbat... și cu toate astea mereu intervine ceva.

M-a marcat cândva ideea că opinia poate fi transformată într-o exprimare a ego-ului. De când mi s-a spus că de fapt ego-ul meu vorbește... mă simt inexpresivă. 

Când eu nu sunt nimic din ce fac, ce simt, ce cred, atunci e foarte posibil ca eu să nu fiu. Punct.

Ori eu sunt aici. Și chiar dacă nu sunt nimic din ce sunt, gândesc și ce nu gândesc.

Iar acum sunt egoistă și arogantă și gândesc că este foarte drăguț modul în care soarta le plătește pe toate. În timp. Cu răbdare. Precum picătura chinezească... încet și singur.

Haha.

Și dacă pentru alții nu este amuzant, pentru mine este.

Febra copilului - cel mai mare dușman al mamei

De aproape 3 ani sunt mamă.
De când eram copil visam la acest moment. Îmi imaginam mereu că se constituie numai din amintiri frumoase și clipe dragi, chiar dacă adesea o priveam cu admirație pe mama pentru forța și dragostea cu care ne îngrijea de fiecare dată - pe mine, pe frații mei și, chiar, întreaga familie -, atunci când boala ne prindea în colții ei.

Cu toate acestea, mă gândeam mereu că mama este așa că așa îi este constituția. E superbă și puternică fiindcă așa e ea.

De când am devenit mamă și mă înconjor de mame... realizez că în momentul în care se naște un copil, noi, femeile, suntem precum omizile care ies din coconi: ne metamorfozăm și ne transformăm în fluturi (mame).

În orice caz, când vine vorba de greutăți... apăi nici sarcina, nici nașterea și nici chiar alăptarea din timpul nopții nu se compară cu... FEBRA!
În mod normal, probabil majoritatea conștientizăm că febra reprezintă o reacție normală, firească a organismului care se luptă cu agenții patogeni. Când noi facem febră... uneori băgăm în seamă, alteori ne vedem de treabă și, cu un ceai sau două, terminăm.
Ei bine, când devenim mame și observăm că acea ființă mică și -în mintea noastră- neajutorată începe să ardă, în noi este acționat butonul de panică și, oricât am face pe durele, și oricât am conștientiza că suntem în control, totul se dă peste cap.
Lumea ne este zdruncinată.

Eu, asemenea majorității oamenilor, am fobie de medici. Adică... nu de medici, că medicii sunt oameni faini și am mulți prieteni medici... Am fobie de actul medical în sine. Și la mine se manifestă cu un soi de atotcunoaștere. Rar iau medicamente, chiar dacă poate nu sunt chiar bine. Și știu că nu procedez cel mai ortodox. Și nu o fac din convingeri spirituale sau mai știu eu de ce fel. Nu. O fac din pură prostie și frică/inconștiență.

Ei bine, când vine vorba de copil însă...
... sunt cam la fel.
Studiez, îl folosesc de cobai și, în general, merge.
Recunosc, mi se trage și de la prea mult timp petrecut în spital cu el în primul an de viață... dar tot nu este o justificare. Știu.

Acum, după o săptămână de coșmar, în care noaptea dogorea mai tare corpul de lângă mine decât caloriferul, m-am liniștit. Rafturile bibliotecii mi s-au transformat în farmacie, dar măcar am făcut ce trebuia pentru copil.
Colectivitatatea precoce are prețul ei.

Soluții moderne pentru părinți liniștiți

Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată să faci economii și, când ți-era lumea mai dragă, să te trezești cu vreo boală sau neplăcere care să dizolve, în doar câteva clipe, toată agoniseala.

Sau, mai rău, să stai prost cu banii și, exact atunci, să te ia o durere cumplită de cap. Apoi să degenereze în nevralgie... și să trebuiască să te împrumuți pentru a trata problema.

Știu, mulți dintre noi preferăm să ne păcălim neurotransmițătorii cu medicamente și să lăsăm boala să roadă... că e mai simplu să mâncăm Nurofen sau Paracetamol... și să ne mai amăgim puțin că suntem bine.

Pe acest principiu, susțin mereu că este mai bine să prevenim, decât să tratăm.

Mă gândeam zilele trecute cât de norocoase suntem noi, mămicile moderne. Noi nu ne distrugem unghiile spălând la mână rufele copiilor, nu știm ce înseamnă să porți după tine o traistă de cârpe, avem în permanență o poveste la noi în cazul în care avem nevoie să calmăm copiii plictisiți (știu, nu e bine să îi inserăm telefonul prea devreme în educație, dar uneori... mai păcătuim) și, de cele mai multe ori, nu trebuie nici măcar să ne mai străduim noi să inventăm povești pentru a ieși din anumite situații neplăcute, pentru că există mereu o persoană responsabilă de acest lucru.

Și chiar mă bucur că s-a ajuns aici. Mă bucur că societatea evoluează și este gândită în așa fel încât să ne scape de griji.

Avem și așa destule.

Totuși, ce apreciez cel mai mult este faptul că tot mai multe spații au fost concepute pe principiul children friendly. Acum devine tot mai ușor să ne tundem copiii, să îi ducem la medic și să îi ținem ocupați, fără a ne încărca prea mult cu țipete, nemulțumiri sau, pur și simplu, cu vibrații negative,

Vrei să ieși în mall cu fetele? Sunt locuri de joacă pe toate părțile.

Vrei să îl tunzi dar are oroare de foarfece? Există frizeria Tunsulici unde el se simte supererou (am aflat între timp că nu o mai avem... păcat! Dar sunt sigură că va reapărea acest concept... Adică... ar fi și păcat să nu!).

Vrei să îi faci ziua de naștere dar să nu stai să alergi tu după copii sau să îi vezi plictisiți în colțuri trăgând de telefoanele părinților? Există persoane care și-au făcut o pasiune din a-i distra pe cei mici și... o fac chiar foarte bine, pentru bani chiar puțini (recomand Magic Events Vâlcea - fetele astea chiar au lipici la copii!)

Și, cel mai tare:
 mai nou poți să îl faci să își dorească singur să te tragă de mânecă să îl duci la... MEDIC. Da! Ai citit bine... Se poate. În Râmnicu Vâlcea există un concept tare fain implementat de clinica stomatologică din centru, Denta Clinic Kids. Când ajung aici, copiii sunt întâmpinați de diverse personaje animate extrem de simpatice, le sunt oferite variante de distracție, pentru ca abia atunci când ei se simt suficient de încrezători în ambianță, să se așeze pe scaunul medicului. Întregul concept este gândit pe placul lor și, mai ales, în beneficiul lor.
Tocmai din acest motiv, nu doar că sunt pictați pe față gratuit, că primesc tot felul de cadouri și au ocazia să se joace pe pofta inimii... dar mai primesc și o consultație stomatologică gratuită, alături de un periaj profesional, de asemenea gratuit.
Deci... investiția părintelui ar fi cam ... ZERO, economisind, lejer, vreo 200 lei pentru lucruri mai importante.
Copilul este fericit, dințișorii sunt curați, iar părinții sunt mulțumiți.

Normal că am testat și eu conceptul pe piticul meu... și, normal că nu am fost deloc surprinsă când, vreo două săptămâni, zi de zi, mi-a cerut să îl mai duc.

(cam așa s-a simțit fiu-miu la stomatolog)

Deci, DA... se poate!

Așa că mă bucur că sunt o mămică modernă, am un băiețel a cărui copilărie este cu adevărat fericită... și totul datorită unor oameni minunați care își urmează vocația, gândindu-se în perspectivă, la binele firavului copăcel plantat.

Educația Montessori - pentru copii mai deștepți decât părinții

Se zice despre copiii din ziua de astăzi că sunt mult mai inteligenți decât eram noi sau decât erau bunicii noștri. Până să fiu părinte nu reacționam în niciun fel la această remarcă. Acum, însă, când am ocazia să trăiesc șocul transformării copilului meu din animăluț în ființă bio-psiho-socială, realizez că remarca este justificată. Nu știu în ce măsură schimbarea este nativă sau reprezintă o reacție normală la evoluția societății, dar ce cred este că și metodele utilizate pentru educarea lor au un impact deosebit asupra întregului proces.

Concret:

Primul cadou de ziua copilului primit de Ionuț (fiu-miu) a fost când el avea patru luni. Eu, proaspătă mămică, total necunoscătoare, m-am apucat să îi cumpăr tot ce am găsit pe Libris: cărți, machete, cuburi educative și, printre altele, niște cărți de joc de la Montessori. Foarte faine de altfel.

Normal că nu le-a putut folosi atunci DAR, imediat ce a început să lege cuvinte - pe la doi anișori, am început să ne jucăm cu ele. Inițial făceam asocieri mărunte. Cu timpul însă, am descoperit și regulamentul de joc și, mult mai târziu, și textele de pe spatele cărticelelor.

Tot lucrând cu el astfel (precizez că fascinația era în principal de partea lui. El cerea să ne jucăm cu ele) am descoperit la un momentdat că piticul meu de 2 ani și nu mult peste jumătate... știe mai bine decât mine să facă diferența între unelte (de multe ori le citeam mecanic sau se juca alături de alt membru al familiei).

Șocul cel mai mare l-am trăit, în schimb, zilele trecute, când făceam curat în sertarul meu de acte și a ochit el, de la distanță, un nou pachet: cel cu fructe tropicale. Îl pusesem de-o parte pentru că mi s-a părut prea mult pentru el. 

Nu am avut cum să scap: l-a văzut, a trebuit să i-l dau.

Și l-am desfăcut.

Și m-am blocat.

Exceptând câteva fructe mai de bun simț (precum mango, avocado, lămâie, clementină, smochină...), nu aveam nici cea mai vagă idee că există atât de multe fructe... și cu atât de multe proprietăți sau curiozități. 

Și el mă întreba. 

Și eu îi citeam.

Și normal că nu reușea să rețină, dar le va repeta. Și le va cunoaște. Și nu le va repeta doar cu mine.

Ei oricum sunt precum bureții: absorb TOT. Nu le scapă nimic. 

Așa că mai are rost să mă mai mir, dacă fiu-miu la nici trei ani știe deja utilajele agricole și utilizarea lor, știe despre cioară că este unul dintre cele mai inteligente animale... și mai nou știe cum arată guava, papaya și că fructul kaki alungă oboseala și previne cancerul?

Sunt inteligenți de la natură. Dar dacă ne ocupăm câtuși de puțin de ei și profităm de multitudinea obțiunilor din jurul nostru, vor fi genii!

Educația formală a secolului XXI

Zilele trecute m-am înscris la un curs de calificare. Nu voi da prea multe detalii... ideea este că deși am pornit din start de la premisa că nu voi avea alte așteptări decât să îmi iau diploma (am mai făcut cursul de câteva ori în timpul facultății, cu alți traineri, însă cum nu absolvisem facultatea, nu m-am putut califica), nu îmi imaginam că inclusiv faptul de a mă atrage a fost o așteptare (una subconștientă). Fiind în domeniul meu, era clar că avea să mă fascineze...

... Ei bine, când am ajuns în sală, m-am simțit întoarsă în timp, într-un regim pe care nu l-am apucat și care îmi displace total. Mi-am amintit astfel cât de mult detest așa zisa „educație formală”, privită în modul său cel mai literar.
Până în prezent am înregistrat aproximativ 23 ani de educație formală... deci cam toată viața mea (dacă pun și grădinița), dar niciodată nu am simțit că mă plafonez în halul ăsta. Inteligența mea a fost supusă testelor răbdării de multe ori, dar niciodată nu m-am blocat ca acum.

Ce se întâmpla de fapt?

Aveam în fața mea un profesor atotsuficient, a cărui așteptare corespundea cumva singurelei mele așteptări conștiente. Cu alte cuvinte, el era convins că în fața lui se află numai proști care au nevoie de certificat. Nu cred că s-a gândit vreodată că ar fi cineva în sală care chiar să fie interesat să îi placă.
Nu știu pentru câți formatori de volum contează cu adevărat interesul cursantului. De fapt, judecând după modul de expunere a cursului, sunt destul de sigură că nici măcar el nu știe ce înseamnă să faci cu pasiune ceva, să iubești ce faci.
M-am tot întrebat, pe parcursul celor două ore petrecute în agonie, de ce am tendința să caut să rezolv probleme de serviciu, sau să stau pe facebook, sau să fac orice altceva decât să fiu prezentă la curs.
M-am gândit că poate am devenit eu indisciplinată, poate am probleme de concentrare (știu că este un defect să fii multi tasking)... dar orice efort susținut aș fi făcut să mă întorc în prezent și să fiu atentă, nu îmi ieșea.

Realitatea era că pur și simplu mă plictisea. Și puțin enerva. Abordarea, informația, modul de expunere... și, la un momentdat, chiar fontul textului de pe tablă.

Bun.

Azi am întâlnit un text drăguț despre generația căreia îi aparțin și eu. Poate fi consultat aici. L-am parcurs cu multă pasiune, amintindu-mi de agonia mea de zilele trecute. A fost exact răspunsul pe care îl căutam atunci.

Îl mai auzisem pe Lorand Soares Szasz la un momentdat vorbind despre cum noile generații nu mai pot fi duse de nas. Am rezonat puternic cu ideea că pentru noi... nu există trebuie. De ce trebuie ceva?? Nu suntem roboței. Suntem nonconformiști și diferiți.
Sunt destul de sigură că aceasta este realitatea fiecărei noi generații. Totul este diferit. Istoria este circulară și se repetă la un momentdat... dar conflictul conceptelor va exista mereu.

O educație tradiționalistă în care studenții stau în bănci, urmăresc un text plictisitor, sunt considerați din start idioți, nu sunt lăsați să își expună ideile și să își manifeste autenticitatea... O educație în care lucrurile sunt astfel pentru că așa trebuie (fără explicație și fără să vorbim despre teoreme, legi sau axiome) cu siguranță nu este pentru mine (sau pentru orice reprezentant al generației Y - generația „de ce?”).

Îmi place să mă adresez tinerilor. Susțin traininguri de carieră și dezvoltare personală, mai ales în rândul elevilor de liceu. Am cochetat adesea - dată fiind pasiunea mea pentru cercetarea academică - cu gândul de a ajunge la catedră, dar NICIODATĂ nu m-am gândit că educația formală ar însemna ceea ce a descris profesorul meu de zilele trecute: voi de ce credeți că întotdeauna catedra este urcată pe un piedestal? Pentru că voi sunteți mai sus, sunteți mai buni și mai deștepți decât ceilalți.
Adică pe bune??
Eu consider că un bun formator, indiferent de cadrul (formal, nonformal sau informal) este un om, egal tuturor celor din fața sa, dar care deține o informație ce ar putea aduce un plus de valoare celor ce îl ascultă. Nu trebuie ca acea informație să fie asimilată, dacă acest lucru ar presupune violarea valorilor, trebuințelor și credințelor individuale ale învățăceilor.
Nu trebuie să avem numai 10, dacă nu reținem oricum nimic și învățăm mecanic lucruri ce nu ne plac și a căror cunoaștere nu ne aduce niciun plus de valoare, nu trebuie să fim într-o sală dacă în realitate suntem cu gândul în altă parte și îi distragem și pe ceilalți, nu trebuie să facem facultăți și cursuri ce nu ne plac și nu ne sunt utile.

Oamenii sunt prea speriați să accepte ideea că viața este despre fiecare din noi în parte, despre ce ne place nouă - și nu părinților, profesorilor, prietenilor. Până la urmă... totul este marketing: un bun profesor ne livrează ce vrem NOI să auzim, nu ce vrea EL. Dacă ține cursul numai pentru a arăta cât este EL de inteligent că știe una și alta... nu învață nici el nimic nou, nici cursanții.

Așadar, consider că educația formală a secolului XXI se face urmărind vocația și pasiunea fiecărui elev sau grup de elevi/studenți în parte.
Este greu să folosești o abordare ușor de digerat, dar... asta te transformă cu adevărat într-un profesor bun.

Mulțumesc, pe această cale, tuturor profesorilor pe care i-am avut vreodată!
Dacă nu ar fi fost atât de minunați, probabil nu aș fi fost niciodată atât de dornică de cunoaștere!