Autocunoaștere și dezvoltare personală

Paul Tillich spunea că trebuie să ai curajul de a te accepta așa cum ești, chiar dacă pentru alții ești inacceptabil.  O singură viață trăiești. Nu ar fi trist să realizezi la final că ai umblat în continuu să îi ajuți pe alții să și le trăiască pe ale lor, în timp ce tu nici nu îți amintești cum ar fi trebuit să arate a ta?

Suntem diferiți... și asta este bine. Tocmai diferențele dintre noi ne fac speciali, chiar dacă alergăm în continuu să aparținem mulțimii. Fiecare trend, fiecare nouă persoană căreia încercăm să îi smulgem suflul, nu reprezintă altceva decât distracții, care ne duc tot mai departe de noi. Ne umplem viața de argumente logice pentru care acționăm într-un mod sau altul când, în realitate, căutăm doar forme de a evita un mare adevăr: nu știm cine suntem cu adevărat, ce vrem cu adevărat și nu avem curajul să ne descoperim. Uneori credem că este prea greu. Dar nu este deloc așa. Mai mult, momentul în care aflăm cu adevărat ce se ascunde în interiorul nostru (de la vise, dorințe, preferințe, speranțe, calități, abilități) este momentul în care ne-am asigurat fericirea!

Autocunoașterea reprezintă primul pas în atingerea fericirii veșnice. Al doilea este dezvoltarea personală permanentă.
Vă invit să urmăriți înregistrarea emisiunii „Sănătate Azi” din data de 13 septembrie 2018, în care am avut bucuria de a dezbate această temă, alături de gazda emisiunii, doamna Daniela Ștefănescu.

PARTEA I:

PARTEA A II-A:

Spuneți-mi... voi ce faceți pentru a vă dezvolta continuu?

Cei 5 factori de motivare de natură emoțională - cheia succesului în orice domeniu

Nu cred că trece săptămână fără să mi se ofere ocazia de a preciza ceva în care eu cred extrem de mult: nimănui nu îi place să i se vândă, dar tuturor ne place să cumpărăm.

Acesta este cel mai mare adevăr din Marketing. Cu cât citesc mai multe cărți de specialitate, cu atât realizez mai mult că oamenii se concentrează excesiv pe ei înșiși. E normal, până la urmă, dacă luăm în considerare faptul că singura noastră certitudine este propria existență. Noi auzim ce li se întâmplă altora, vedem oamenii din jur și empatizăm, adesea, cu aceștia, dar tot ceea de ce ne pasă la finele zilei este tot cât de bine o ducem noi.

În fine. Am stat mult pe gânduri dacă să scriu despre această carte. De obicei nu recenzez cărțile de profil (mai ales când este o carte ca aceasta, extrem de bună, care mă face să mă gândesc că mi-aș putea pierde meseria dacă ar fi citită de concurență și de colaboratorii mei care au nevoie de mine) dar de data aceasta pur și simplu nu m-am mai putut abține. Nu pot să păstrez ceva atât de bun numai pentru mine, cum nu am putut să păstrez nici Asul din Mânecă sau Dacă nu-ți iese din prima, citește această carte. Uneori simt că dacă nu spun și celorlalți despre câte o carte bună, fac un păcat... sau sunt prea egoistă.

Marketing-ul fără cifre este, de fapt... psihologie!

Revenind la cartea lui Robert Imbriale - Marketingul motivațional, în ciuda numelui, nu se adresează doar celor ce lucrează în marketing sau vânzări, ori proprietarilor de firme. NU. Până la urmă toți avem momente, măcar din când în când, în care vrem să ne vindem. Indiferent că vrei să faci o impresie bună la o primă întâlnire, că încerci să-ți convingi copilul să fie mai ordonat sau simți că nu te faci înțeles la lucru... pentru toate acestea Robert Imbriale are soluții.

De fapt, de-a lungul timpului am ajuns la concluzia că motivul pentru care am ales marketingul este tocmai pentru că îmi dă posibilitatea să lucrez cu mintea umană. Marketingul nescalat este, de fapt, psihologie. Tocmai de aceea, dacă îți place să citești ghiduri practice, cărți de psihologie (precum, să zicem, bestseller-ul lui John Gray - Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus sau, o altă carte dragă mie, a cuplului Allan și Barbara Pease - El e cu minciuna, ea vorbește-ntr-una, atunci cu siguranță vei iubi această carte).

Marketingul motivațional este despre fiecare în parte: despre mine, despre tine și despre oricine reprezintă, la un momentdat, ținta noastră. Mai mult decât atât, Robert Imbraile ne învață că dincolo de ceea ce este evident, ținta propriu-zisă în orice interacțiune sunt, de fapt, emoțiile celuilalt. Astfel, el pornește de la premisa că orice argument are o serie de trăsături care pot fi, sau nu, importante pentru interlocutor. Și tocmai pentru că există posibilitatea ca ele să nu fie, adaugă în peisaj un nou concept, cel de beneficiu real, care poate fi rezultatul conversiei trăsăturilor.

Cei 5 factori de motivare de natură emoțională

Precum aminteam mai devreme, în orice interacțiune, ținta reală a persuasiunii este reprezentată, de fapt, de emoțiile celuilalt. În acest sens, după nenumărate studii, încercări și elecuri, Imbriale ajunge la concluzia că există 5 factori care motivează pe oricine. Ei pot fi corelați destul de ușor cu piramida trebuințelor (alt subiect pe care îl abordez în toate studiile mele cu mare drag). Aceștia sunt:

1. Teama

2. Dragostea

3. Gratuitățile și chilipirurile

4. Cum să te îmbogățești fără niciun efort

5. Transformarea visurilor în realitate.

Și, ca să fie încă și mai valoroasă cartea, autorul disecă fiecare subiect în parte și oferă inclusiv exemple despre cum putem folosi acești factori în activitatea noastră. Și, până la urmă, dacă stai să te gândești și ești 100% sincer cu tine... are dreptate. Indiferent că suntem bărbați sau femei, copii sau adulți... toți avem măcar un lucru drag de care ne este teamă că l-am putea pierde, toți ne dorim iubire și apartenență, toți ne bucurăm când putem cumpăra ceva ce ne dorim de mult timp la un preț extrem de mic... și toți avem visuri pe care ne dorim să le vedem împlinite. Și, dacă prin această carte putem învăța cum să atingem butoanele potrivite... de ce să nu îi dăm o șansă? 

Oricine poate înțelege, chiar și un copil!

Sună complicat? Nu este. De fapt, cred că farmecul acestei lucrări constă tocmai în aceea că autorul utilizează un limbaj atât de accesibil încât în timp ce citeam îmi făceam griji că oricine ar putea deveni expert în domeniu. El oferă un fel de cheie a succesului, mai ales pentru toți cei ce lucrează în vânzări sau au un business. Cunoștințele explicate pot fi aplicate absolut în orice domeniu, iar asta mă face să mă gândesc, încă o dată, cum se face că o carte atât de valoroasă este vândută pentru puțin peste 10 lei, pe elefant.ro.

Aviz fanilor de citate

Ce îmi mai place extrem de mult la această carte este faptul că autorul își prezintă experiența de viață (asta și faptul că a lucrat ca director de marketing în foarte multe domenii... fapt ce mă face să mă identific oarecum cu el) și, mai ales, își prezintă eșecurile, urmate de soluții. 
În plus, dacă ești fan citate motivaționale, ei bine, Robert Imbriale este o sursă nesecată de înțelepciune. La un momentdat, în timp ce lecturam această carte (și, în paralel, cartea lui Brian Tracy - Schimbând gândirea îți schimbi viața, despre care am scris aici) mă gândeam să încep să postez zilnic câte un citat. Cum ar fi:

„Indiferent de ce ți se întâmplă în viață, toate experiențele îți oferă o lecție. Sarcina ta este să găsești lecțiile corecte, să le înveți, să lași durerea în spate și să mergi mai departe”

În final, de tine depinde dacă vrei, sau nu, să fii mai mult decât un roboțel controlat de societate. O carte de genul acesta te trezește și te ajută nu doar să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău, sau cum să controlezi comportamentele altora... ci, poate cel mai important, printr-o astfel de carte înveți să te descoperi pe tine... și, cu cât te cunoști mai bine, cu atât ai șanse mai mari să te înțelegi, să te iubești și să fii fericit, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău.

Tu alegi. Vei citi și vei ieși la lumină sau nu vei citi și vei rămâne mereu în umbră?

Apropo, pe elefant.ro au reduceri foarte mari la cărți în perioada aceasta. Inclusiv la Marketingul motivațional și alte cărți din cele despre care ți-am mai vorbit. De ce nu arunci o privire?

O carte despre tine! Brian Tracy - Schimbând gândirea, îți schimbi viața

„Ești o persoană cu adevărat bună. Meriți o viață minunată, plină de succes, fericire, bucurie și emoție. Ai dreptul să ai relații optime, o sănătate excelentă, un serviciu valoros și o independență financiară (...). Ești născut pentru succes și pentru a avea un nivel ridicat de stimă, respect de sine și mândrie personală. Ești extraordinar (...). Trăiești în cel mai bun moment din toată istoria omenirii”. 

Așa își începe Brian Tracy una din cele mai reușite scrieri: Schimbând gândirea îți schimbi viața.
Există cel puțin trei moduri de a privi aceste afirmații de început:
1. Așa este, Brian Tracy vorbește despre mine, are dreptate, mereu am simțit asta.
2. Ah, încă o bazaconie motivațională lipsită de sens, care nu este pentru mine.
3. Hmm, hai să vedem ce vrea de fapt să îmi spună.

Ultima variantă fiind oarecum o combinație între primele. Aici m-am poziționat eu când am început lectura... urmând ca apoi să dau pagina și să descopăr că fusese exact un truc. Ce a urmat, însă, m-a convins să nu dorm jumătate de noapte și să nu mă las până nu citesc întreaga carte. Nu am mai avut răbdare să aștept până a doua zi pentru noi informații.

Trezirea la realitate

Adevărul este că toți ne-am născut cu un potențial infinit. Societatea este cu adevărat cea care ne blochează și ne îndoctrinează, infiltrându-ne în minte ideea că noi nu suntem capabili, că nu avem spatele asigurat, că suntem mediocri. Realitatea este alta. Îmi place și în seminariile mele să dau exemple celebre precum Oprah, Tony Robbins, Brian Tracy, ș.a. Oameni oarecum condamnați de societate la mizerie, oameni care au pornit de la zero și au ridicat imperii în domeniile lor. Aceștia sunt oamenii care îi influențează pe alții, și care și-au făcut un vis din a împlini visurile altora:

„Deși îți dorești în adâncul sufletului să ai o viață plină de sănătate, fericire și prosperitate, când citești aceste cuvinte, îndoielile și stările tale de teamă apar imediat pentru a-ți aduce aminte de motivele din cauza cărora aceste vise și țeluri nu sunt posibile. Ei bine, nu ești singurul!”

De ce m-a atras pe mine în mod deosebit această afirmație și ceea ce a urmat? Pentru că mi-am amintit cum în urmă cu doar câțiva ani eram disperată și condamnată la aceeași mediocritate. Și mă hrănisem atât de mult cu acest negativism încât ajunsesem să îl cred. Credeam că viața înseamnă program de 9 ore la lucru (pardon, 8 și o oră teoretic pauză de masă... pe care, normal, nu o luam niciodată)... un job care îmi displace dar care mă ajută (aproape strict) să îmi plătesc facturile, vorbe fără sens și bârfe la colț de stradă, discuții plictisitoare cu oameni care nu îmi inspiră nimic, poate un film, nimicuri și somn.

Apoi am început să risc. Iar oportunitățile au început să apară

Nu zice nimeni că trebuie să fii multimilionar. Nici măcar să ai o afacere, dacă gândul te sperie. Această carte nu este despre afaceri, deși te poate ajuta și în business.
Nu, această carte este despre tine, despre ochelarii prin care privești viața, despre dezvoltarea ta personală. Atunci când simți că ai idei, dar nu ai resurse, când crezi că știi multe, dar ar mai fi loc de mai mult... atunci ai ocazia să descoperi noi principii care, cu siguranță, îți vor schimba viața!

Ești ceea ce gândești!

Clișeu? Nu știu. Eu o repet mereu... și asta pentru că la mine funcționează. Chiar dacă tu și cu mine avem experiențe de viață diferite, îți garantez că organismele noastre cunosc exact aceleași principii după care funcționează. Și asta preponderent datorită faptului că suntem, fundamental, energie. Auzim pe aceleași frecvențe, simțim aceiași curenți care ne traversează corpul, vedem nuanțele datorită aceluiași spectru.
Lumea noastră interioară reprezintă, de fapt, o imagine în oglindă a propriului univers interior. Altfel spus, tot ceea ce percepem noi din viața de zi cu zi și din mediul înconjurător nu este nimic altceva decât ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Vorbesc adesea și despre atenția selectivă și poate cândva chiar voi face un articol despre ea. De fapt acesta este exact principiul real care guvernează existența noastră.

Cu cât ne concentrăm mai mult gândurile asupra unui lucru, cu atât avem șanse mai mari să îl atragem în viața noastră... indiferent că este vorba despre un lucru negativ sau unul pozitiv. Creierul nostru nu percepe negațiile, așa că atrage.

Învață să îți înțelegi nevoile reale și să le accepți, fără a afecta în vreun fel relațiile cu ceilalți

Toți am trecut măcar o dată printr-un moment în care să vrem să luăm o decizie dar să realizăm că ea va afecta într-un mod negativ relațiile cu persoanele dragi. Și atunci am renunțat la noi pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Îți sună cunoscut? Dacă da, atunci te încurajez să pui mâna pe cartea aceasta și să o citești. Brian Tracy te va învăța într-un mod foarte simplu și la îndemână cum să scapi de frici, să îți îndepărtezi NU DOAR emoțiile negative, ci și SURSA lor... și, cel mai important, te ajută să VISEZI și să ÎȚI ÎNDEPLINEȘTI VISURILE. 

Cum face Brian Tracy toate astea într-o carte?

Simplu! Îți vorbește direct, deschis, simplu... te face să îl simți chiar lângă tine. Vorbește despre tine! Aproape că îl poți auzi în permanență... iar exercițiile practice pe care ți le propune te ajută cu adevărat să descoperi și să schimbi ce este de schimbat la tine.

De ce să îți pierzi vremea ascultând bârfe despre alții? De ce să citești despre viața altora? Cât mai ai de gând să încerci să îi înțelegi pe ceilalți înainte de a te înțelege pe tine? Mulțumește-te pe tine și cei din jur vor fi mulțumiți. Cel puțin cei care cu adevărat contează.
Pe principiul: dacă vrei să simți iubire... ofer-o, la fel și acum te încurajez... dacă vrei să ai o viață mai bună, nu aștepta pe altcineva să ți-o ofere, oferă-ți-o singur!


Te invit să citești cartea. O găsești la un preț extrem de mic, aș putea zice chiar că este un chilipir: aici și aici. Este perioada reducerilor, aparent! Văd că pe librarie.net și pe Cărturești este deja epuizat stocul.

Apoi te invit să îmi scrii și să-mi spui cum ți-a schimbat ție o carte, vreodată, viața!

Dacă vrei să mai citești și alte cărți care te ajută să te dezvolți, îți recomand articolele mele: O carte atât de bună încât parcă nu aș vrea să o citiți, Dezvoltarea personală - cheia succesului în lumea modernă. Cu ce să încep? și Dacă nu-ți iese din prima, citește această carte!

Spor la lectură! Anunță-mă dacă vrei să citești o carte și ești nehotărât. O citesc eu înaintea ta și îți spun ce părere am!

Pe curând!
Grațiela

5 Pași să-ți descoperi vocația - Dacă și tu te plictisești prea repede la un loc de muncă, citește acest articol

De când mă știu am fost într-o continuă căutare și, aș putea îndrăzni, luptă cu mine însămi. Niciodată nu am știut cu exactitate ce vreau să fac cu viața mea... și asta, în principal, datorită faptului că simțeam că am prea multe obțiuni, și totuși... când era să le tratez cu seriozitate, deveneau mult prea puține.

Orice început mă entuziasmează și îmi oferă energia de care am nevoie pentru a crede că aș putea face acel lucru pentru tot restul vieții mele... și totuși, când lucrurile devin prea serioase, ceva din mine strigă fuuuugi, că nu este pentru tine! Apare un fel de alertă cod roșu de plictiseală și plafonare.

M-am autodiagnosticat cu instabilitate. Cu timpul am descoperit că nu este neapărat ceva patologic, ci - auzi - ar fi o caracteristică specifică oamenilor de succes. Când eram în liceu, fiecare săptămână îmi rezerva o nouă surpriză în ce privește cariera mea în perspectivă. Eram prezentă la orice concurs posibil și imposibil. La fel și la olimpiade... și mă implicam în tot ce însemna activități extrașcolare. Știam cu siguranță că nu vreau să stau locului și că nu voi aștepta să mă găsească - cumva, în mod miraculos - meseria mea pe mine, ci era nevoie de massive action (a se vedea/asculta discursurile lui Tony Robbins despre succes)... era nevoie, efectiv, să fac ceva. Mi-a plăcut școala, dar nu pot să spun că îmi plăcea neapărat ceea ce învățam. Cred că îmi plăcea doar faptul că socializam zilnic cu niște oameni foarte faini de la care aveam ce învăța mereu.

Totuși, după ce deja m-a îngrijorat și pe mine ironia tatei (care de fiecare dată răspundea entuziasmului meu cu „ah, asta vrei să faci săptămâna asta”) cu privire la cariera mea (după ce în clasa a XII-a am trecut de la facultatea de psihologie, la business, la teatru, la jurnalism, medicină, m-am înscris la marketing management, am fost până în Danemarca la facultatea de business și apoi m-am întors și m-am apucat de medicină veterinară la Cluj... de unde, deși bursieră, am plecat un an mai târziu, urmând să mai fac alte două facultăți și un master... și tot să simt că vreau mai mult)... am făcut un pas în spate și am decis că a venit momentul să las prostiile de-o parte și să aflu cine sunt eu și ce vreau. 

Am avut multe joburi interesante de-a lungul anilor. Unul dintre ele este chiar cel de mamă. Am lucrat în callcenter, în presă, în relații publice, în vânzări, în management, în marketing... și chiar în domenii diferite. Totuși, exista o dată de expirare pentru tot ce făceam: era acel moment când simțeam că mă plafonez și nu mai am nici măcar entuziasm să încerc să mai urc ierarhic. 

Atunci reveneam mereu la gândul care m-a marcat ani la rând și care m-a făcut mereu să închei capitole, pentru a face loc altora: cine sunt eu, ce îmi place mie să fac?

Și răspunsul rămânea mereu același, neschimbat, chiar și după 10 ani:

- îmi place să conduc (mașini);

- îmi place să vorbesc cu oamenii;

- îmi place să călătoresc;

Până la un punct începusem să mă panichez la gândul că singurul lucru ce se potrivește acestui profil ar fi cel de șofer personal. Niciodată nu îmi puteam imagina un job onorabil care să implice numai atât. 

Apoi, am realizat că mai sunt câteva lucruri care îmi sunt mai mult decât drage și pe care le-aș face cu multă pasiune oricând:

- îmi place să predau (să îi învăț pe alții ceea ce știu);

- îmi place să citesc (să cercetez, să descopăr);

- îmi place să scriu.

Abia după ce am realizat cu adevărat aceste lucruri, și după ce mi-am schimbat mediul  (pe principiul atenției selective), am descoperit că vocația este mereu acolo și ne așteaptă doar să o descoperim. 

Deși am crezut că este nevoie să fac cât mai repede doctoratul pentru a ajunge să putrezesc într-o Universitate și să-mi ating vocația, am înțeles că pot face chiar mai mult: pot fi trainer / coach. Știu că este la modă, dar știu, totodată, că lucrurile făcute doar pentru că sunt la modă sunt kitschoase. Așa ne dăm seama când este cu adevărat un trend și când este vocație.

Brian Tracy spunea că știi că este cu adevărat vocație dacă ești în stare și trezit din somn la 3 noaptea să vorbești despre meseria ta și chiar să ți-o exerciți fără nicio problemă. 

Deși nu mai am energia de la 18 ani, poate nici manifestarea exterioară de atunci, entuziasmul este același... și știu că orice s-ar întâmpla, pentru mine nu este indiferent dacă învață sau nu cineva ceva de la mine, mie nu îmi este indiferent dacă am cu adevărat ceva de transmis sau nu. Nu. Mie chiar îmi pasă... și fiecare drum pe care îl am de parcurs spre o nouă locație îmi amintește că dacă reușesc să influențez prin prezența și vorbele mele măcar 1%, atunci acest 1% va face diferența și, o parte din mine va fi transferată mai departe în lume.

Până la urmă suntem energie... și nu facem nimic altceva decât schimburi energetice. Dacă nu ne păstrăm pe frecvențe înalte (prin entuziasm, dedicație, pasiune și acțiune), vom fi în permanență niște vampiri energetici pentru cei din jur.

Așadar, ce ai de făcut pentru a-ți descoperi vocația? 

1. Gândește-te la ce îți doreai să devii când aveai 10-12 ani;

2. Ia toate joburile tale anterioare (chiar și acțiuni de voluntariat) și notează 3 lucruri care îți făcea plăcere să le faci (chiar dacă asta înseamnă și doar să capsezi coli sau să îți bei cafeaua cu amicii);

3. Fă o listă cu tot ce ți-ai dori să faci în viața asta (bucket list)

4. Fă un test psihologic cum este acesta, unde poți afla și ce înclinații psihologice ai (trebuie să reții că nu există răspunsuri corecte sau greșite, nu te urmărește nimeni când dai testul și nu există răspunsuri „morale” sau „imorale” așa că simte-te liber să răspunzi exact așa cum EȘTI, dacă vrei să știi cu adevărat cine ești).

5. Apoi, după ce ai identificat ceva obțiuni, gândește-te la toate avantajele și dezavantajele meseriilor vizate și, chiar dacă poate nu ai habar despre prea multe din ele, înconjoară-te de oameni care fac lucrurile respective și oferă-te, chiar tu, voluntar, să faci acel lucru. Aș fi zis să încerci dar nu mai cred de mult în încercare. 

Lucrurile nu se întâmplă peste noapte... și nu zic că este ușor, mai ales când te înconjori de persoane negativiste, sceptice sau de modă veche, care te încurajează să faci ceea ce era cândva la modă (sau poate chiar acum) și care consideră că singurele meserii adevărate sunt cele bugetare, de unde ai pensia asigurată (dar nu neapărat și liniștea ta sufletească).

Oricum, omul sfințește locul. Așa că ține minte că oricine poate fi orice își dorește, atâta timp cât dorința sa este sinceră, emoțională, și nu are la bază un factor rațional (îmi doresc din tot sufletul asta pentru că mă umplu de bani  - dar nu am timp și chef să mă mai bucur de ei că sunt tot timpul iritat, nervos, bolnav, obosit). Banii sunt mereu o consecință și nu un scop. Când dai tot ce poți, tot ce ai și tot ce ești, mai devreme sau mai târziu, vei fi remarcat și visul ți se va împlini.

Așadar, ție ce îți place, cu adevărat, să faci? Poate găsim împreună vocația bazat pe dorințele sufletului tău! 

Vă salut cu drag din Peștișani, localitatea natală a marelui Constantin Brâncuși, unde am onoarea să călătoresc, să aflu lucruri noi și să descopăr oameni minunați... în timp ce sunt în interes de serviciu. 

Este un loc minunat, la fel ca multe altele din județul Gorj! 

O carte atât de bună încât parcă nu aș vrea să o citiți!

De câteva zile mi-am propus să vă vorbesc despre o carte care pur și simplu mi-a schimbat modul de raportare la oameni. Este o carte atât de bună încât am stat de multe ori pe gânduri dacă să o recomand sau nu. Chiar povesteam persoanelor care m-au văzut citind-o că dacă prea multă lume intră în posesia ei, va fi foarte greu să mai vorbim fără să fim prinși când mințim, omitem sau înflorim poveștile.

Nu mă aștept să aveți încredere în mine până nu o răsfoiți voi înșivă. Nu este o carte pentru începători sau pentru persoane care se plictisesc repede (cum povesteam despre Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace - Stephen Covey, sau Dacă nu-ți iese din prima citește această carte - David P. Schloss ). Nu. Această carte presupune dedicare, dorință de cunoaștere și să vreți cu adevărat să puteți controla o discuție, o vânzare, o relație. Cartea aceasta vă ajută să ascultați activ, să înțelegeți mai bine limbajul celor din jur și să puteți să vă faceți mai ușor înțeleși.

Sigur, nu toată lumea vrea asta. Cunoașterea și recunoașterea nu sunt pentru toată lumea. Am auzit de ceva persoane care nu sunt interesate să dețină controlul, să evolueze și să poată intra în mintea celorlalți... dar, recunosc, sunt puține. Dacă sunteți printre acele persoane, atunci nici nu se merită să citiți mai departe, pentru că nu este pentru voi. În schimb, dacă vreți să aflați cum să intrați în posesia Asului din mânecă, ascultați mai departe!

Și... da! Este vorba, desigur, despre NLP. În multe din cursurile mele sunt întrebată ce este acela NLP.  Ei bine, în termeni tehnici, este vorba despre Neuro Linguistic Programming, adică Programare Neuro Lingvistică. Te-am ajutat mult, așa-i? :) 

Ce este NLP?

Ei bine, acest NLP reprezintă o unealtă foarte eficientă pe care o folosesc majoritatea milionarilor din lume (cei self made) și care oferă celui ce o folosește, puterea de a influența oamenii. De asemenea, tot prin NLP învățăm să comunicăm mai eficient și să fim cu un pas înaintea interlocutorului nostru. Sigur, totul necesită studiu și multă practică.

În consecință, cartea pe care v-o propun astăzi este scrisă de Duane Lakin (profesionist cu peste 20 ani de experiență în psihologia industrial-organizațională) și se numește Asul din Mânecă - Vinde prin NLP (costă mai puțin decât un pachet de țigări sau un deodorant pe Elefant.ro). 

Când am achiziționat-o am fost atrasă de titlu și de preț, recunosc. Am cumpărat-o online, fără a găsi vreo recenzie despre ea, fără a avea prea mare nevoie să vând. DAR, din momentul în care am decis, în sfârșit, să o citesc, am regretat faptul că nu m-am apucat de ea mai devreme.

De ce mi-a plăcut cartea atât de mult?

Pentru că mi-a dat mult de gândit... și m-a și provocat. Nu este prima dată când citesc o carte de NLP. Am și achiziționat câteva programe de-ale părintelui modern al NLP-ului (Tony Robbins)... și cu toate acestea o carte de nici 12 lei a adus atât de multă valoare percepției mele.

Am reușit prin ea să elucidez un mare mister: cum se face că eu, un licențiat în comunicare, nu reușesc să mă fac mereu înțeleasă și nu reușesc să înțeleg. Duane Lakin explică, pe înțelesul tuturor, un concept ce pare abstract: limbajul. Nu cred că nu vi s-a întâmplat măcar o dată să simțiți că vorbiți cu cineva și, deși folosiți aceleași cuvinte, aveți senzația că vorbiți limbi diferite. Ei bine, acest lucru se datorează tipului de limbaj pe care îl adoptăm fiecare... și, ce-i mai frumos este că autorul ne oferă și foarte multe trucuri extrem de ușor de pus în practică, prin care să descifrăm limbajul celuilalt. Odată ce reușeșim să identificăm preferințele lingvistice ale celuilalt, reușim să ne sincronizăm, iar comunicarea devine un real succes. 

Ochii ne dau de gol!

Mai mult, știți cum Sherlock Holmes descifra intențiile oamenilor fără a asculta măcar cuvintele? Sau poate ați auzit de expresia ochii sunt oglinda sufletului. Realitatea este că, într-adevăr, ochii ... ne dau de gol! Noi putem spune una, dar de fapt acel lucru poate fi fals. Noi putem minți, însă ochii noștri nu pot. Iar Duane Lakin în Asul din Mânecă oferă toate detaliile de care avem nevoie pentru a interpreta corect intențiile oamenilor. 

Asul din mânecă în vânzări

Oricât ne-ar plăcea sau nu să recunoaștem, toți vindem. De cele mai multe ori suntem nevoiți să ne vindem pe noi înșine sau pe cei din jur. Vânzarea poate avea ca monedă aprecierea, aprobarea sau înțelegerea. Așa că, indiferent că lucrăm sau nu în vânzări sau marketing, un as în mânecă nu strică niciodată. Iar Lakin oferă o grămadă de idei practice și exerciții pentru aplicarea metodelor NLP în vânzări și marketing. Direcția spre care merge această carte este aceea a avantajului bazat pe cunoaștere și învățare susținută, nicidecum a șiretlicului sau a jocului incorect.

„Sincronizarea este cheia pentru stabilirea rapportului. Este fundamentul încrederii și convingerii” (p.33). 

Sinceră să fiu, nu știu dacă îmi dorec cu adevărat să citiți această carte. Cumva mă tem că dacă află prea multe persoane cum pot controla o conversație, o relație sau o vânzare, voi ajunge să îmi pierd eu asul din mânecă.

Așadar, nu mă aștept să aveți încredere în mine... dar, dacă totuși vreți să mai adăugați câteva cărți în biblioteca personală, atunci veți vrea să vă gândiți să achiziționați și Asul din Mânecă. Nu este nevoie să o citiți acum, s-ar putea să aveți o surpriză mai mare peste câteva luni, după ce veți fi uitat de ea. Așa a funcționat în cazul meu.

M-am uitat de curiozitate în librăriile din oraș și nu am găsit-o. În schimb o puteți achiziționa online de pe Elefant.ro (dacă vă cumpărați parfumuri, ceasuri sau alte cărți, puteți adăuga și acest volum în coș) sau de pe Libris (unde aveți și transport gratuit la comenzi peste 50 lei). 

Avantajul este că ambele magazine online au și restul cărților pe care vi le-am recomandat.

Așadar, nu mă credeți pe cuvânt. Verificați și nu uitați să îmi spuneți dacă am avut, sau nu, dreptate. Dacă v-a plăcut sau nu cartea.

Lectură plăcută!

Grațiela

Dezvoltarea personală - cheia succesului în lumea modernă. Cu ce să încep?

Lumea a ajuns într-un moment de explozie de cunoaștere. Informațiile sunt accesibile oricui, în variate forme, astfel încât nimeni nu mai are nicio scuză să fie neștiutor (dacă își dorește cu adevărat să știe). În discuțiile mele mă confrunt tot mai des cu situația în care să trebuiască să recomand o anumită lectură, un anumit program audio-video sau o anumită practică. Acest lucru nu poate decât să mă bucure și să mă onoreze. Faptul de a vedea că oamenii sunt pregătiți de schimbare, faptul că oamenii își doresc să crească și să investească în ei înșiși... mă încântă până la extaz.

De ce?

Pentru că în ultimii ani am descoperit că singurul lucru care ne asigură succesul suntem noi înșine. Deși în fiecare zi renunțăm la noi pentru ceilalți: muncim pentru alții, petrecem timp cu oameni cu care nu am vrea, mergem la întâlniri forțați de câte un context, ascultăm discuții de care suntem sătui... faptul că suntem dispuși să ne alocăm și doar 30 minute/zi pentru noi înșine... reprezintă un câștig. 

Tocmai din acest motiv (și impulsionată de o întrebare pe care o primesc tot mai des: Cu ce îmi recomanzi să încep?) am decis să vă povestesc despre o carte care mie, personal, mi-a deschis ochii minții. 

Secretul meu...

Deși multă lume nu știe acest lucru, copil fiind, nu mi-a plăcut să citesc. Eram tare iritată când trebuia să îmi fac lecturile de vacanță și căutam orice metodă de a mă eschiva. Am fost, probabil ca și tine, un copil activ... în vremea în care toată distracția se găsea încă în stradă. 

Urmând un liceu teoretic... profil filologie... am cam ajuns să înghit cărți. Și cu cât citeam mai multă beletristică, cu atât ajungeam să detest și mai tare poveștile. Îmi plăcea să văd acțiunea din spate, să aud vocile personajelor și să simt emoția narațiunii... dar nu aveam constanță.

... asta până am descoperit psihologia

De fapt aceasta a fost prima mea interacțiune cu studiul minții. Ani buni am citit, recitit și îndrăgit autori precum Allan Pease, John Gray și Robert Kiyosaki. Am avut chiar și o perioadă în care îmi ghidam existența pe principiul brut promovat de Secretul Rhondei Byrne. Nu cred că există om care să nu fi auzit despre spectaculosul Secret, sau să nu fi văzut documentarul, ori chiar să nu fi simțit pe propria piele principiul abundenței. Înțelegând doar partea simplă a secretului am ajuns mai devreme sau mai târziu la frustrare, când am văzut că lucrurile pe care mi le doresc vin cu întârziere. Totuși... era bine, dar trebuie să mărturisesc că nu am înțeles cu adevărat totul decât abia după ce am citit CARTEA care cu adevărat mi-a deschis ochii minții, mi-a ascuțit urechile să înțeleg și m-a făcut să simt esența existenței. Și, culmea, toată această profunzime a venit dintr-o carte scrisă într-un limbaj atât de accesibil. Cu alte cuvinte, este o carte atât de ușoară încât m-a lovit. 

Ulterior am aflat că există state unde principiile explicate de această carte sunt predate copiilor încă de la grădiniță! Atunci m-a lovit și mai tare. Atunci am realizat cât de întârziată sunt și cât timp am pierdut stând departe de ceea ce este cu adevărat important în existența noastră: dezvoltarea personală. 

Dezvoltarea personală - cheia împotriva plafonării

Ulterior am folosit inclusiv eu în trainingurile mele principiile expuse de autor. Indiferent că era vorba despre un training de vânzări, unul de antreprenoriat sau o sesiune de life coaching, cele 7 obiceiuri au reprezentat ABC-ul evoluției pentru mine.

Gata, nu vă mai fierb. Este vorba despre:

Stephen R. Covey - Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Recunosc că această traducere nu este neapărat preferata mea. Recomand mai degrabă ediția aceasta, sau chiar varianta în limba engleză (disponibilă inclusiv în format audio pentru cei care au încă CD player în mașină).

Cartea aceasta este pentru cei cărora nu le prea place să citească, cei care se plictisesc repede, dar care chiar își doresc cu tot dinadinsul să evolueze. Nu este pentru cei care vor să se plafoneze, pentru cei cărora le place să fie împrumutați mereu și mai ales nu este pentru vampirii energetici și cei care cred că viața lor este cea mai rea și intoxică pe toată lumea cu negativismul și drama lor. Nu este pentru acești oameni, pentru că acești oameni NU VOR schimbare. 

Covey are un mod foarte deschis și, de-a dreptul șocant de a pune problema. El nu stă să se ascundă pe după vorbe pompoase. E prea bun și prea practic să te plictisească cu nimicuri (cam cum am eu tendința). După primul capitol nu vei mai putea lăsa cartea din mână! Îți garantez.

Cartea este scrisă pentru oameni normali care au aspirații, pentru cei care s-au săturat să fie la dispoziția tuturor, pentru aceia care înțeleg - sau măcar au o minimă bănuială - că sunt stăpânii propriului destin. Fără să realizezi, cartea îți blochează argumentele. Nu mai ai ce să mai zici în apărarea ființelor toxice din viața ta. Are puterea de a șterge praful acela gros de pe oglinda ta și de a te înfățișa ție-ți exact așa cum ești. Vei simți schimbarea de a doua zi... și asta pentru că, deși acum e normal să ai tendința să mă contrazici (și eu ziceam la fel înainte de a o citi), vei ajunge să vrei TU să te schimbi.

Nu-ți voi da spoiler din carte, nu îți voi spune care sunt acele 7 deprinderi ... dar vreau să îți spun că totul este mult mai ușor de aplicat decât pare.

Așa mi s-a aprins mie focul cunoașterii. Coincidență sau nu, am descoperit această carte exact când am decis să îmi iau viața în mâini și să risc: mi-am dat demisia dintr-un job bun, fiind mamă singură și având destul de multă nevoie de siguranță în viața mea. Apoi a început expansiunea mea și de acolo nu am mai știut decât să urc. Totul se datorează acestei cărți. 

De fapt, dacă stau să mă gândesc, cred că am mai scris cândva un articol despre ea... doar că pe Facebook.

În orice caz, dacă vrei să crești, îți planifici evoluția, știi că poți mai mult... te vezi altundeva, într-un loc mai bun, cu o bucurie răsunătoare... atunci te invit să citești această carte și să îmi spui ce părere ai. 

Am avut dreptate? Chiar și dacă nu am avut, te invit să mă contrazici.

Așadar? Acesta este primul pas pe care eu îl știu.

Eșecul - primul pas spre succes

„Eșecurile sunt amprentele care pavează drumul spre succes!” (C.S. Lewis)

Indiferent de natura muncii, orice om își dorește să simtă că nu a muncit degeaba. El își dorește, astfel succesul. În fiecare etapă a vieții și în funcție de experiențele și așteptările noastre sociale, succesul îmbracă alte forme. Nu am auzit pe nimeni care să spună, vreodată, că face un lucru numai pentru a eșua - că își dorește să iasă prost (decât dacă nu cumva pentru sine eșecul unei acțiuni se poate traduce printr-un succes personal/individual).

În orice caz, când suntem copii, succesul se poate traduce prin hrăinrea autonomă, prin mers independent sau chiar autocontrol al sfincterelor. Dar, până să ajungem aici... până să obținem acest succes, fiecare din noi a trebuit să cunoască - și chiar în repetate rânduri - eșecul: am căzut, ne-am murdărit și am făcut pe noi de atât de multe ori încât am pierdut și numărul. Copii fiind, însă, nu ne-am lăsat doborâți de eșec și am mers mai departe. Am încercat până am reușit. Pentru că ȘTIAM undeva, în interiorul nostru, că putem.

Ce s-a întâmplat cu adulții? De ce se opresc, se tem, se rușinează și abandonează?
Tony Robbins, aș îndrăzni să spun cel mai renumit coach și trainer NLP (cunoscut, de altfel și ca părintele NLP-ului modern) vorbește adesea despre eșec. El consideră că principalul motiv pentru care oamenii își pierd forța și determinarea îl reprezintă lipsa unei direcții. Vorbesc adesea în trainingurile mele despre viziune. În absența unei ținte clare, apar multiple false variabile care derutează incredibil de tare subiectul. În schimb, atunci când avem o viziune clară și organizată cu privire la ceea ce vrem să obținem, eșecul nu reprezintă decât o formă de apropiere și, în final, de succes. Greșind învățăm. Eliminăm din variabile și ajungem, inevitabil, la țintă.

Tot astfel, întâlnim adesea situații în care nu știm exact ce vrem sau unde vrem să ajungem... iar prin greșelile trecute putem obține primele coordonate. Putem să determinăm unde NU vrem să ajungem sau ce NU ne dorim să facem. Este un început și acesta. Dacă nu ne permitem să identificăm măcar aceste lucruri, s-ar putea să ne aflăm în situații dintre cele mai dificile. Eu am descoperit acest lucru cu ajutorul fratelui meu, anul trecut, când eram în vizită în Bristol. M-a întrebat ce aș vrea să mănânc și, cum nu sunt o mofturoasă, am spus că nu am nicio pretenție. El m-a avertizat că dacă nu îi spun în următoarele 2 ore ceva concret, voi ajunge să mănânc mâncare mexicană. Bazat pe experiențele mele anterioare (care erau mai curând niște false experiențe), nu putea fi atât de rău. Totuși, deznodământul a fost dureros. De atunci, de fiecare dată când sunt pe punctul de a mă declara indiferentă cu privire la orice decizie, îmi amintesc de arsurile gastrice pe care le-am avut de la acea mâncare...

... Orice eșec ne dă arsuri: gastrice, sufletești, psihice, ș.a. Totuși, când realizăm că nu a fost decât o altă formă de învățare, găsim relativ rapid antidotul. Deși a durut, experiența cu mâncarea mexicană a fost pentru mine un succes. Acum știu, pe de-o parte, ce NU îmi place și, pe de altă parte, că este foarte normal să am propriile mele alegeri. Voi testa și voi eșua până când îmi voi forma un gust propriu.

„În esenţă, dacă dorim să ne direcţionăm vieţile, trebuie să câştigăm controlul asupra acţiunilor pe care le intreprindem în mod constant, cu maximă consecvenţă. 

Lucrurile pe care le facem din când în când nu ne conturează viaţa, ci lucrurile pe care le facem în mod constant”. (Tony Robbins)
Așadar, dacă tu consideri că ai avut un eșec, ridică-te și recalculează-ți ruta. Cu siguranță rolul experienței nu a fost decât acela de a te apropia și mai tare de drumul tău!

 Tu când ai învățat ultima oară dintr-un eșec? Simte-te liber să îmi lași un comentariu!

Despre bucuria de a oferi

Astăzi a fost despre bucuria de a oferi. De fapt, luna decembrie despre asta este. Nu știu cum se face dar atunci când se lasă frigul... oamenii parcă devin mai buni, se mobilizează mai ușor, realizează cât de frumos este să ofere.

Au fost cinci momente importante marcate astăzi:

1. Caravana Arlechinei - ziua a treia

Așa cum am mai precizat și cu altă ocazie, Asociația Simbio derulează această din ce în ce mai cunoscută și mai îndrăgită caravană. Chiar ea, în sine, a fost concepută din dorința unor „miniadulți” de a dărui. Ce? Zâmbete, bucurie, viață, dragoste.
Astăzi am dus caravana în Sălătrucel și Berislăvești, la niște copilași absolut superbi, care ne-au recompensat cu dragostea lor.
Când suntem mici... suntem diferiți. Suntem puri. Suntem autentici și curați. Poate tocmai de aceea ni se încarcă bateriile atât de puternic în prezența lor, cu toate că țopăim împreună până la epuizare.

2. Întâlnirea Instituției Prefectului cu reprezentanții ONG-urilor cu activitate socială

Un alt moment dedicat dăruirii. Ne-am adunat mulți oameni simpli, uniți de un singur scop: acela de a face bine. Mi s-a confirmat pe această cale, încă o dată, că suntem foarte mulți cei ce dorim binele aproapelui. Cu toate acestea, mă întristez când observ că ne cramponăm la nivelul umbrelei de sub care facem binele. Nu contează numele sau forma în care acționăm, important este să o facem. Răsplata nu trebuie căutată pe pământ. Ea va veni, cu siguranță, într-o formă direct proporțională cu intensitatea și energia intenției, aici, DAR, totodată, se va materializa în cer.

3. Reîntâlnirea cu echipa de la lucru

După 7 ore de alergare (un altfel de alergare decât aceea pe care o recomandă medicii și o promovează cu mult succes Iulian Șerban prin Bucuria Alergării la Ploiești), m-am gândit să trec și pe la birou: acolo unde găsesc întotdeauna cel puțin un zâmbet atât de plăcut încât să îmi înveselească întreaga zi, oricât de grea ar fi fost. Sunt norocoasă că nu muncesc nici măcar o zi. Fac lucruri ce îmi plac, într-o atmosferă care mă onorează. Scriam cândva (este drept, pe facebook) despre cât de important este să nu ne alegem jobul ci șeful. Dacă șefii sunt faini, cu siguranță vor atrage oameni asemenea lor și vor influența cultura organizațională în aceeași direcție.

4. Sănătatea zâmbetelor la VTV

În finalul zilei am ajuns într-un alt cadru ce deja îmi este familiar și extrem de drag, respectiv în platoul televiziunii VTV. Dar nu neapărat mediul este cel care contează nici în acest caz, cât este vorba despre doamna Daniela Ștefănescu - un om minunat cu un suflet absolut fenomenal și cu niște sfaturi pline de înțelepciune și dragoste.
Și de această dată am vorbit despre cât de minunat este să oferi și, mai mult decât atât, să o faci fără să aștepți nimic înapoi.

5. Întoarcerea la conexiunea supremă

Pentru mine, ca părinte, conexiunea supremă o reprezintă inima existenței mele, respectiv motivul pentru care iubesc viața atât de mult: copilul meu. Știu că nu sunt cel mai prezent părinte dar știu, totodată, că atât cât sunt, copilul îmi simte din plin iubirea. Dincolo de omniprezentele cadouri de revedere, bucuria de a oferi iubire unui trup născut... celulă cu celulă din tine... este inegalabilă.

Așadar... o zi extraordinară. Am oferit mult. Am primit înmiit.

... Și niciodată nu se epuizează rezervele!

Soluții moderne pentru părinți liniștiți

Nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată să faci economii și, când ți-era lumea mai dragă, să te trezești cu vreo boală sau neplăcere care să dizolve, în doar câteva clipe, toată agoniseala.

Sau, mai rău, să stai prost cu banii și, exact atunci, să te ia o durere cumplită de cap. Apoi să degenereze în nevralgie... și să trebuiască să te împrumuți pentru a trata problema.

Știu, mulți dintre noi preferăm să ne păcălim neurotransmițătorii cu medicamente și să lăsăm boala să roadă... că e mai simplu să mâncăm Nurofen sau Paracetamol... și să ne mai amăgim puțin că suntem bine.

Pe acest principiu, susțin mereu că este mai bine să prevenim, decât să tratăm.

Mă gândeam zilele trecute cât de norocoase suntem noi, mămicile moderne. Noi nu ne distrugem unghiile spălând la mână rufele copiilor, nu știm ce înseamnă să porți după tine o traistă de cârpe, avem în permanență o poveste la noi în cazul în care avem nevoie să calmăm copiii plictisiți (știu, nu e bine să îi inserăm telefonul prea devreme în educație, dar uneori... mai păcătuim) și, de cele mai multe ori, nu trebuie nici măcar să ne mai străduim noi să inventăm povești pentru a ieși din anumite situații neplăcute, pentru că există mereu o persoană responsabilă de acest lucru.

Și chiar mă bucur că s-a ajuns aici. Mă bucur că societatea evoluează și este gândită în așa fel încât să ne scape de griji.

Avem și așa destule.

Totuși, ce apreciez cel mai mult este faptul că tot mai multe spații au fost concepute pe principiul children friendly. Acum devine tot mai ușor să ne tundem copiii, să îi ducem la medic și să îi ținem ocupați, fără a ne încărca prea mult cu țipete, nemulțumiri sau, pur și simplu, cu vibrații negative,

Vrei să ieși în mall cu fetele? Sunt locuri de joacă pe toate părțile.

Vrei să îl tunzi dar are oroare de foarfece? Există frizeria Tunsulici unde el se simte supererou (am aflat între timp că nu o mai avem... păcat! Dar sunt sigură că va reapărea acest concept... Adică... ar fi și păcat să nu!).

Vrei să îi faci ziua de naștere dar să nu stai să alergi tu după copii sau să îi vezi plictisiți în colțuri trăgând de telefoanele părinților? Există persoane care și-au făcut o pasiune din a-i distra pe cei mici și... o fac chiar foarte bine, pentru bani chiar puțini (recomand Magic Events Vâlcea - fetele astea chiar au lipici la copii!)

Și, cel mai tare:
 mai nou poți să îl faci să își dorească singur să te tragă de mânecă să îl duci la... MEDIC. Da! Ai citit bine... Se poate. În Râmnicu Vâlcea există un concept tare fain implementat de clinica stomatologică din centru, Denta Clinic Kids. Când ajung aici, copiii sunt întâmpinați de diverse personaje animate extrem de simpatice, le sunt oferite variante de distracție, pentru ca abia atunci când ei se simt suficient de încrezători în ambianță, să se așeze pe scaunul medicului. Întregul concept este gândit pe placul lor și, mai ales, în beneficiul lor.
Tocmai din acest motiv, nu doar că sunt pictați pe față gratuit, că primesc tot felul de cadouri și au ocazia să se joace pe pofta inimii... dar mai primesc și o consultație stomatologică gratuită, alături de un periaj profesional, de asemenea gratuit.
Deci... investiția părintelui ar fi cam ... ZERO, economisind, lejer, vreo 200 lei pentru lucruri mai importante.
Copilul este fericit, dințișorii sunt curați, iar părinții sunt mulțumiți.

Normal că am testat și eu conceptul pe piticul meu... și, normal că nu am fost deloc surprinsă când, vreo două săptămâni, zi de zi, mi-a cerut să îl mai duc.

(cam așa s-a simțit fiu-miu la stomatolog)

Deci, DA... se poate!

Așa că mă bucur că sunt o mămică modernă, am un băiețel a cărui copilărie este cu adevărat fericită... și totul datorită unor oameni minunați care își urmează vocația, gândindu-se în perspectivă, la binele firavului copăcel plantat.

Educația Montessori - pentru copii mai deștepți decât părinții

Se zice despre copiii din ziua de astăzi că sunt mult mai inteligenți decât eram noi sau decât erau bunicii noștri. Până să fiu părinte nu reacționam în niciun fel la această remarcă. Acum, însă, când am ocazia să trăiesc șocul transformării copilului meu din animăluț în ființă bio-psiho-socială, realizez că remarca este justificată. Nu știu în ce măsură schimbarea este nativă sau reprezintă o reacție normală la evoluția societății, dar ce cred este că și metodele utilizate pentru educarea lor au un impact deosebit asupra întregului proces.

Concret:

Primul cadou de ziua copilului primit de Ionuț (fiu-miu) a fost când el avea patru luni. Eu, proaspătă mămică, total necunoscătoare, m-am apucat să îi cumpăr tot ce am găsit pe Libris: cărți, machete, cuburi educative și, printre altele, niște cărți de joc de la Montessori. Foarte faine de altfel.

Normal că nu le-a putut folosi atunci DAR, imediat ce a început să lege cuvinte - pe la doi anișori, am început să ne jucăm cu ele. Inițial făceam asocieri mărunte. Cu timpul însă, am descoperit și regulamentul de joc și, mult mai târziu, și textele de pe spatele cărticelelor.

Tot lucrând cu el astfel (precizez că fascinația era în principal de partea lui. El cerea să ne jucăm cu ele) am descoperit la un momentdat că piticul meu de 2 ani și nu mult peste jumătate... știe mai bine decât mine să facă diferența între unelte (de multe ori le citeam mecanic sau se juca alături de alt membru al familiei).

Șocul cel mai mare l-am trăit, în schimb, zilele trecute, când făceam curat în sertarul meu de acte și a ochit el, de la distanță, un nou pachet: cel cu fructe tropicale. Îl pusesem de-o parte pentru că mi s-a părut prea mult pentru el. 

Nu am avut cum să scap: l-a văzut, a trebuit să i-l dau.

Și l-am desfăcut.

Și m-am blocat.

Exceptând câteva fructe mai de bun simț (precum mango, avocado, lămâie, clementină, smochină...), nu aveam nici cea mai vagă idee că există atât de multe fructe... și cu atât de multe proprietăți sau curiozități. 

Și el mă întreba. 

Și eu îi citeam.

Și normal că nu reușea să rețină, dar le va repeta. Și le va cunoaște. Și nu le va repeta doar cu mine.

Ei oricum sunt precum bureții: absorb TOT. Nu le scapă nimic. 

Așa că mai are rost să mă mai mir, dacă fiu-miu la nici trei ani știe deja utilajele agricole și utilizarea lor, știe despre cioară că este unul dintre cele mai inteligente animale... și mai nou știe cum arată guava, papaya și că fructul kaki alungă oboseala și previne cancerul?

Sunt inteligenți de la natură. Dar dacă ne ocupăm câtuși de puțin de ei și profităm de multitudinea obțiunilor din jurul nostru, vor fi genii!

Educația formală a secolului XXI

Zilele trecute m-am înscris la un curs de calificare. Nu voi da prea multe detalii... ideea este că deși am pornit din start de la premisa că nu voi avea alte așteptări decât să îmi iau diploma (am mai făcut cursul de câteva ori în timpul facultății, cu alți traineri, însă cum nu absolvisem facultatea, nu m-am putut califica), nu îmi imaginam că inclusiv faptul de a mă atrage a fost o așteptare (una subconștientă). Fiind în domeniul meu, era clar că avea să mă fascineze...

... Ei bine, când am ajuns în sală, m-am simțit întoarsă în timp, într-un regim pe care nu l-am apucat și care îmi displace total. Mi-am amintit astfel cât de mult detest așa zisa „educație formală”, privită în modul său cel mai literar.
Până în prezent am înregistrat aproximativ 23 ani de educație formală... deci cam toată viața mea (dacă pun și grădinița), dar niciodată nu am simțit că mă plafonez în halul ăsta. Inteligența mea a fost supusă testelor răbdării de multe ori, dar niciodată nu m-am blocat ca acum.

Ce se întâmpla de fapt?

Aveam în fața mea un profesor atotsuficient, a cărui așteptare corespundea cumva singurelei mele așteptări conștiente. Cu alte cuvinte, el era convins că în fața lui se află numai proști care au nevoie de certificat. Nu cred că s-a gândit vreodată că ar fi cineva în sală care chiar să fie interesat să îi placă.
Nu știu pentru câți formatori de volum contează cu adevărat interesul cursantului. De fapt, judecând după modul de expunere a cursului, sunt destul de sigură că nici măcar el nu știe ce înseamnă să faci cu pasiune ceva, să iubești ce faci.
M-am tot întrebat, pe parcursul celor două ore petrecute în agonie, de ce am tendința să caut să rezolv probleme de serviciu, sau să stau pe facebook, sau să fac orice altceva decât să fiu prezentă la curs.
M-am gândit că poate am devenit eu indisciplinată, poate am probleme de concentrare (știu că este un defect să fii multi tasking)... dar orice efort susținut aș fi făcut să mă întorc în prezent și să fiu atentă, nu îmi ieșea.

Realitatea era că pur și simplu mă plictisea. Și puțin enerva. Abordarea, informația, modul de expunere... și, la un momentdat, chiar fontul textului de pe tablă.

Bun.

Azi am întâlnit un text drăguț despre generația căreia îi aparțin și eu. Poate fi consultat aici. L-am parcurs cu multă pasiune, amintindu-mi de agonia mea de zilele trecute. A fost exact răspunsul pe care îl căutam atunci.

Îl mai auzisem pe Lorand Soares Szasz la un momentdat vorbind despre cum noile generații nu mai pot fi duse de nas. Am rezonat puternic cu ideea că pentru noi... nu există trebuie. De ce trebuie ceva?? Nu suntem roboței. Suntem nonconformiști și diferiți.
Sunt destul de sigură că aceasta este realitatea fiecărei noi generații. Totul este diferit. Istoria este circulară și se repetă la un momentdat... dar conflictul conceptelor va exista mereu.

O educație tradiționalistă în care studenții stau în bănci, urmăresc un text plictisitor, sunt considerați din start idioți, nu sunt lăsați să își expună ideile și să își manifeste autenticitatea... O educație în care lucrurile sunt astfel pentru că așa trebuie (fără explicație și fără să vorbim despre teoreme, legi sau axiome) cu siguranță nu este pentru mine (sau pentru orice reprezentant al generației Y - generația „de ce?”).

Îmi place să mă adresez tinerilor. Susțin traininguri de carieră și dezvoltare personală, mai ales în rândul elevilor de liceu. Am cochetat adesea - dată fiind pasiunea mea pentru cercetarea academică - cu gândul de a ajunge la catedră, dar NICIODATĂ nu m-am gândit că educația formală ar însemna ceea ce a descris profesorul meu de zilele trecute: voi de ce credeți că întotdeauna catedra este urcată pe un piedestal? Pentru că voi sunteți mai sus, sunteți mai buni și mai deștepți decât ceilalți.
Adică pe bune??
Eu consider că un bun formator, indiferent de cadrul (formal, nonformal sau informal) este un om, egal tuturor celor din fața sa, dar care deține o informație ce ar putea aduce un plus de valoare celor ce îl ascultă. Nu trebuie ca acea informație să fie asimilată, dacă acest lucru ar presupune violarea valorilor, trebuințelor și credințelor individuale ale învățăceilor.
Nu trebuie să avem numai 10, dacă nu reținem oricum nimic și învățăm mecanic lucruri ce nu ne plac și a căror cunoaștere nu ne aduce niciun plus de valoare, nu trebuie să fim într-o sală dacă în realitate suntem cu gândul în altă parte și îi distragem și pe ceilalți, nu trebuie să facem facultăți și cursuri ce nu ne plac și nu ne sunt utile.

Oamenii sunt prea speriați să accepte ideea că viața este despre fiecare din noi în parte, despre ce ne place nouă - și nu părinților, profesorilor, prietenilor. Până la urmă... totul este marketing: un bun profesor ne livrează ce vrem NOI să auzim, nu ce vrea EL. Dacă ține cursul numai pentru a arăta cât este EL de inteligent că știe una și alta... nu învață nici el nimic nou, nici cursanții.

Așadar, consider că educația formală a secolului XXI se face urmărind vocația și pasiunea fiecărui elev sau grup de elevi/studenți în parte.
Este greu să folosești o abordare ușor de digerat, dar... asta te transformă cu adevărat într-un profesor bun.

Mulțumesc, pe această cale, tuturor profesorilor pe care i-am avut vreodată!
Dacă nu ar fi fost atât de minunați, probabil nu aș fi fost niciodată atât de dornică de cunoaștere!