sâmbătă, iulie 07, 2018

Dacă nu-ţi iese din prima, citeşte această carte!


Imagini pentru daca nu-ti iese din prima citeste aceasta carte

Oricine îşi doreşte să reuşească - atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în afaceri - înţelege că nu există niciun proces lipsit de greşeală. Pentru a diminua, totuşi, efectele greşelilor, precum şi pentru a le preveni pe unele, avem la dispoziţie o varietate de lucrări. Unele sunt în format tipărit, altele sunt virtuale (suport electronic, audio, audio-video), dar indiferent de forma lor, cele mai multe transmit exact aceleaşi principii. Diferă doar modul de expunere care, pe drept vorbind, este adaptat marii varietăţi de cititori.

Pentru că mă regăsesc într-un moment în care îmi lipseşte scrisul, dar şi în care timpul îmi este favorabil, mi-am propus ca, măcar din când în când, să mai recenzez nu doar servicii şi produse... ci şi cărţi şi/sau filmuleţe de dezvoltare personală. Orice consider suficient de interesant încât să îmi pun cuvântul în joc.

"Dacă nu-ţi iese din prima, CITEŞTE ACEASTĂ CARTE!" - Principii cu eficienţă garantată pentru atingerea cotei maxime de succes, scrisă de David P. Schloss, promite să fie o lectură menită să ajute un leader să descopere viteza turbo pentru performanţă.
Am luat această carte pentru că era la reducere... şi în general editura BUSINE$$TECH are multe cărţi reuşite, ale celor mai citiţi autori internaţionali, la preţuri de-a dreptul spectaculoase. După nume mă aşteptam să fie o ironie. În general nu sunt genul de persoană care să se lase impresionată de mesajele directe, fiind mult prea obişnuită cu afacerile în care oricine poate scrie orice carte, îi dă un titlu de genul acesta, o postează pe internet la un preţ exagerat şi... gata! Este expert.

"Dacă nu-ţi iese din prima, CITEŞTE ACEASTĂ CARTE!" este cea mai uşoară lectură de dezvoltare personală pe care am întâlnit-o recent. Cele nici 100 pagini, scrise într-un limbaj mai mult decât accesibil, cu multe spaţii goale, pot fi sorbite în câteva ore, sau pot fi savurate pe-ndelete. De fapt, însuşi autorul admite lucrul acesta, încropind un capitol independent despre cum poate fi citită cartea: "Cartea de faţă a fost scrisă într-un format uşor de citit pentru a transmite maximum de informaţie într-un timp cât mai scurt şi de a da posibilitatea cititorului de a profita de beneficiile ei aplicând imediat ce află" (p.9).

Această carte a fost gândită pentru persoanele simple, dar cu viziuni mari. Nu mai trăim vremurile în care să credem pe cuvânt că succesul nostru este determinat strict de împrejurări. S-au ridicat mult prea multe modele, încât oricine nu reuşeşte să îşi atingă obiectivele, ori găseşte scuze, ori nu a greşit încă suficient şi mai are de experimentat... ori şi-a stabilit greşit obiectivele. Cartea aceasta încearcă să formeze campioni, motiv pentru care la fiecare două - trei paragrafe mai este subliniat câte un principiu esenţial pentru a reuşi. Doar principiile în sine, extrase din text, pot reprezenta un exerciţiu intelectual incitant pentru amatorii de citate motivaţionale. Personal, am preluat - şi mă leg cu tărie de el- un singur principiu... pe care îl cred cu toată fiinţa mea: Dacă nu faci greşeli, nu progresezi! 
Deci, dacă nu ai ajuns încă unde vrei... şi dacă îţi vine să renunţi, ridică privirea şi renunţă doar la frică! Mai mult ca sigur fiecare eşec te-a învăţat ceva şi te-a dus mai aproape de următorul nivel. Trebuie doar perseverenţă şi încredere.


"Dacă este adevărat că primim de la viaţă exact ceea ce aşteptăm, atunci de ce să nu ne aşteptăm la ceea ce este mai bun" (p.36). Corect! Mintea noastră înregistrează tot şi este realizată cu sistem de protecţie. Problema este că acest sistem are încorporate bariere. Printr-o atitudine pozitivă putem reprograma sistemul, făcându-l mult mai user friendly.

Mai departe, în carte sunt abordate fel şi fel de subiecte. Ultimul asupra caruia îmi voi îndrepta atenţia este legat de dorinţa de avansare pe treapta ierarhică. Pentru orice persoană cu mentalitate de antreprenor sau, măcar, liber profesionist, întreaga viaţă reprezintă o luptă pentru semnificaţie... o luptă pentru putere, poziţie dar, înainte de toate, pentru validare şi recunoaştere profesională. Motivaţiile sunt diferite de la un moment la altul: "cu toţii munceam pe brânci pentru a ajunge la un  număr extrem de limitat de posturi de conducere", problema intervine atunci când în vârful ierarhiei se află deja cineva. David Schloss explică, extrem de natural şi totodată plin de eleganţă, o realitate de care ne lovim toţi: "Cu toţii ştim că şi în cazul în care eşti înzestrat cu toate abilităţile necesare, cu cât înaintezi spre vârf, cu atât mai dificil este să urci. Şeful tău este, fie şi numai în parte, vinovat de asta. El (sau ea) nu vrea să-l depăşeşti ori şi mai rău să-i furi postul. De aceea, eşti ţinut în loc prin toate metodele imaginabile: evaluări negative, excluderea din lotul de angajaţi programat pentru instruire, sau pur şi simplu uitarea" (p.64).

După ce ne despică în mii de bucăţele şi ne vorbeşte direct, către suflet... după ce ne face să ne regăsim, nu ne lasă aşa. Asta este partea frumoasă. Autorul ne oferă soluţii. Ne spune ce avem de făcut. Iar răspunsurile sunt atât de simple, încât nu le vedem fiind prea aproape de ele.

Dar nu vă voi spune mai mult. Nu vreau să stric tot farmecul. Vă invit, sincer, să lecturaţi cartea. O găsiţi la reducere (doar 12.99 lei) pe Elefant.ro.
De asemenea, este disponibilă în librăriile Cărtureşti.

Voi ce părere aveţi? Cât de mult vă doriţi să treceţi la următorul nivel?

Niciun comentariu:

Acasă e acolo unde există calitate și confort!

 În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...