sâmbătă, ianuarie 30, 2010

Crap

Mă pregătesc. Dimineaţă trebuie să mă trezesc pe la 5 şi ceva, ca să mă asigur că nu uit nimic acasă şi prind maşina. Ah da... şi-mi iau bilet. Plec într-o aventură. Cluuuuuuj. A doua mea casă.
Ce drăguţ e fundalul Miagic FM... am devenit fan. Muzică veche. Laura care îmi face poze de la spate şi camera mea verde. Okay. It sucks. Am puţin emoţii pentru ce urmează. Dar rămân pozitivă :)).
Dudeee... Voltaj - Vara trecută. Ahh... nu îmi mai place MagicFM [-(... mă deprimă :(.

vineri, ianuarie 29, 2010

I wrote another love song

It's too late for me to think about my mistakes. I can't go on like this anymore. It's just wrong. And what bothers me the most is that sometimes I seem really convincing to myself when I say and act like it's over even in my head, my heart, but then, the very next moment silly things like his bold legs:)) or his face, or walk... come back into my mind and keep me from living my life happy and free.
But that's fake sometimes, or at least I hope it is... because I have my life controlled my the sound of my future, and I know that my future is bright (not Orange:)) ), and nothing I have now is supposed to live in it. So screw that.

"Look. Alone people don't like to hear about the together people. Okay. Even if the alone people are alone by choice. It's just sort of mean. It's sort of like bringing a 6-pack to an AA meeting."

"It seems we have no control what so ever over our own hearts. Condition can change without warning. Romance can make the heart pound just like panic can. And panic can make it stop cold in your chest. It's no wonder doctors spend so much time to keep the heart stable, to keep it slow, steady, regular to stop the heart from pounding out of your chest from the dread of something terrible or the anticipation or something else entirely. "

joi, ianuarie 28, 2010

The Superior Scribbler Award

ok, so for those who don't know, there is this prize going on. it's called “The Superior Scribbler Award”, basically a form of making those mark ass bitches with no friends, that talk about themselves in a blog, feel good about being social failures. So my brother gave it to me... as he thought I deserve it :">. How cuteee :x, and he though i might feel like I need to pass it on.. well.. let's see...
Ce trebuie să fac mai departe?
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie să dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie să își creeze o legatură pe net la blog-ul (și autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie să își prezinte premiul pe blog și să adauge un link la acest post, care ne explică ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. trebuie să posteze aceste reguli pe blog-ul lui

so the Superior Suck Ass award goes to:

#1 Mike pentru că mă amuză în fiecare zi cu întâmplările lui incredibil de dumb =))).
#2 Mircea pentru că scrie în acelaşi stil ironic şi mereu plăcut.
#3 Cristi B. fiindcă deşi e departe... peste mări şi ţări... ştie uneori mai bine decât noi ce este de preţuit.
#4 Cosmin fiindcă "le zice bine".
#5 Andy pentru că s-a făcut băiat cuminte şi... scrie!

Leapşă nouă...

... Andy mi-a dăruit această leapşă :)).
Să vedem. Am să pun ce m-ar reprezenta, nu ce îmi place.

daca eram o luna, as fi fost ... mai.

daca eram o zi a saptamanii, as fi fost ... duminică

daca eram o parte a zilei, as fi fost ... după amiaza.

daca eram o masina, as fi fost ... Noul VW Golf (consum mic, relativ uşor de întreţinut, casual, rezistă în aproape orice situaţii...)

daca eram o directie, as fi fost ... la dreapta

daca eram o virtute, as fi fost ... fidelitatea sau curajul.

daca eram o planeta, as fi fost ... Luna sau Venus

daca eram un lichid, as fi fost ... sânge.

daca eram o floare, as fi fost ... Iris

daca eram un tip de vreme, as fi fost ... înnorată dar caldă

daca eram un instrument muzical, as fi fost ... flaut

daca eram o stare, as fi fost ... (de spirit?) stresul.

daca eram un element, as fi fost ... APA. Clar.

daca eram un cantec, as fi fost ... "Every breathe you take" - The Police

daca eram un film, as fi fost ... "Forrest Gump"

daca eram o carte, as fi fost ... "Jane Eyre" - Charlote Bronte

daca eram un personaj dintr-o carte, as fi fost ... Jane Eyre sau Ştefan Ghiorghidiu din "Ultima noapte de dragoste, întâia noapre de război" de Camil Petrescu.

daca eram un oras, as fi fost ... Praga.

daca eram un gust, as fi fost ... dulce acrişor.

daca eram o culoare, as fi fost ... roşu sau verde.

daca eram o materie de la scoala, as fi fost ... psihologie

daca eram un cuvant, as fi fost ... om

daca eram o expresie a fetei, as fi fost ... mirare

daca eram un personaj de desene animate, as fi fost ... Dexter =)))

daca eram un numar, as fi fost ... 190

Leapşa merge mai departe la Mike.

Sfârşit de semestru

Gata primul semestru al clasei a XIa. Îmi amintesc cum în august îmi interzisese tata să mă mai îndrăgostesc motivând că trebuie să mă ocup de şcoală, cum mă temeam că noile materii mult prea... umaniste(!) mă vor debusola şi cum mă temeam că din cauza noului meu obiectiv - admiterea la facultatea de medicină - nu voi fi în stare de nimic. Ei bine, am fost îndrăgostitiă, motivată şi totodată liniştită. Şi acum, la sfârşit de semestru nu îmi vine să cred că am cea mai mare medie de până acum (având în vedere că am rugat-o pe mami în vacanţă să nu se supere dacă voi avea medie sub 9,5), respectiv 9,82. Am împuşcat şi un premiu II la etapa judeţeană a olimpiadei de limba română şi încă un premiu II la Concursul Naţional de creaţie şi simpozion naţional "Sf. Ioan Gură de Aur", la eseu. Şi totul mulţumită doamnei diriginte.
Pe semestrul al II-lea îmi propun... să mă calific încă o dată la Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio - Umane (psihologie), ca şi anul trecut, să iau Cambridge-ul, să mai adun câteva diplome la română... să termin toată broşura de chimie pentru facultate, spre a mă putea apuca de biologie, să fac şcoala de şoferi ca, în iulie să-mi iau carnetul. Şi să fiu un om fericit. Ah da, şi tot semestrul acesta vreau să mai obţin:

Volkswagen Eos <3... şi să îmi schimb monitorul că vede totul albastru :)).
Aaaahh... şi să-mi menţin media generală şi poziţia în clasament.

miercuri, ianuarie 27, 2010

Îngerii fraternităţii

Indiferent carei familii, institutii, organizatii, rase sau religii apartinem, cu totii facem parte din aceeasi mare familie umana, iar membrii acestei familii sunt cu totii frati. Sentimentul de fratie este cel care conduce la recrearea unitatii.

Constiinta umanitatii include constiinta oricarui apartinator al ei, fie ca e om de afaceri, politician sau cersetor, musulman sau crestin, negru sau alb, femeie sau barbat. Iar unitatea acestei constiinte apare atunci când toti membrii sai "trag" în aceeasi directie. Însa directia nu e stabilita de niciun guvern sau putere politica, nu e reglementata de nicio lege. Ea este data de binele cel mai înalt al fiecaruia, care niciodata nu contravine binelui cel mai înalt al celorlalti, ci contribuie la fericirea si armonia tuturor. Fiecare are "datoria" umana sa serveasca acestui bine al sau, sa-si asume acest lucru si sa-l duca pâna la capat. Servind propriului sau bine, fiecare fiinta serveste întreaga umanitate, acest lucru fiind valabil în ambele sensuri. Cu cât sunt mai multi oameni care realizeaza aceasta, cu atat mai usor le va fi si celorlalti sa reuseasca. Nu e necesar sa criticam si, mai ales, sa judecam neputinta oamenilor, ci mai degraba sa-i sustinem si sa-i încurajam cu compasiune si iubire.

Fraternitatea este o atitudine interioara si nu o legatura care sa creeze dependente. Atunci când esti tu însuti, liber si plin de viata, ai vrea sa îmbratisezi orice om pe care îl întâlnesti, fie ca este cunoscut sau nu, pentru ca viata si iubirea inimii tale recunosc viata si iubirea oricarei inimi.

Ne rugam îngerilor fraternitatii sa ne ajute sa apreciem corect relatiile umane, sa putem vedea bucuria sau suferinta fratelui nostru, neputinta sau deznadejdea lui, si sa fim inspirati în a-l sustine, astfel încât sa nu cream conflicte. Sa ne ajute sa ne integram armonios în grupurile carora apartinem si sa gasim echilibrul între necesitatile individuale si cele ale grupului.

Sa-i rugam sa ne îndrume sa descoperim mereu binele cel mai înalt în orice lucru pe care îl facem si sa nu uitaam ca atunci când daruim ceva unui om, starea de daruire umple si înalta sufletul omenirii, iar bucuria celui care primeste "hraneste" bucuria tuturor. Si nu este om pe planeta care sa nu poarte un dar pe care sa doreasca a-l împartasi cu cei din jurul sau.


Sursa: lumeaîngerilor

Realizare

Da, poate că este adevărat. Sunt aşa... dar asta numai fiindcă refuz să fiu sclavă. Nu vreau să accept. Şi poate că e bine că mă crezi aşa, daşi habar n-ai nimic din viaţa mea, habar n-ai cine sunt ori ce gândesc...
E mai bine aşa.
"You can't blame yourself. Some people are just broken. I guess you just try not to care too much and you can't be disappointed."
"People are terrible to the people they love sometimes. They're mean. You were both having a hard time and you took it out on each other. It doesn't make you the worst wife in the world. It just makes you a person who made a mistake."
"We like to think we're fearless, eager to explore unknown lands and soak up new experiences, but the fact is, we're always terrified. Maybe the terror is part of the attraction. Some people go to horror movies. We cut things open. Dive into dark water. And at the end of the day, isn't that what you'd rather to hear about? If you've got one drink and one friend and 45 minutes. Slow rides make for boring stories. A little calamity. Now that's worth talking about."

marți, ianuarie 26, 2010

Autocunoaştere - leapşă de la îngeri

Evaluare a vieţii.
Notarea tuturor lucrurilor reprezentative.

Ce mi-am dorit de la viaţă:
Încă de mică, tot ceea ce îmi doream era să fiu mamă. Îmi doream să fiu puternică dar şi protejată, să fiu în permanenţă apreciată. Apoi, cu timpul am început să stabilesc şi obiective. Doream să fiu medic, preşedinte, cântăreaţă, actriţă şi în final psiholog, pentru ca mai târziu să revin la politician şi medic. Totodată, cu vârsta, sentimentul matern a evoluat, şi dorinţa de lucruri pământeşti. Mi-am dorit dragoste, putere, libertate financiară şi o judecată cât mai puternică. Mi-am dorit mereu să pot controla oamenii din jurul meu, să am mai mult control asupra lor decât asupra mea, chiar să pot pătrunde în minţile lor, ca un dictator diabolic şi să lucrez în numele tuturor... în principiu îmi doream mereu totul de la viaţă. Să obţin roade eventual fără muncă şi să îmi zdrobesc adversarii. Îmi mai doream mereu să fiu ascultată, înţeleasă şi compătimită, să fiu venerată, fără a fi cazul să întorc privirea înapoi spre cei ce mă călăuzeau. Involuntar, prin ceea ce îmi doream de la viaţă, neglijam totul, călcam pe cadavre şi deveneam o egoistă.
Mi-am mai dorit de la viaţă să răzbat singură, dar totodată, în momentele de slăbiciune să fiu ajutată, să fiu împinsă de la spate ca să nu uit niciodată cine sunt. Îmi doream să îmi întemeiez singură o familie şi să las în urmă trecutul, să uit de prieteni, de ceea ce am avut şi să fac tot ce se putea să fiu o femeie de succes. Dar realizez că niciodată nu am ştiut ce înseamnă o femeie de succes şi ce presupune succesul. Îmi doream bani şi iubire, dar nu aveam timp suficient pentru niciuna din cele două. Îmi doream oameni loiali în jur, însă mie îmi permiteam să trişez. În concluzie, mi-am dorit să fiu o persoană rea, un dictator care să deţină întreaga putere a lumii.

Ce îmi doresc în prezent:

În present viaţa începe tot ai mult să mi se lumineze. Am înţeles că încă mai sunt foarte mulţi termeni pe care trebuie să învăţ să îi definesc, şi foarte multe persoane pe care trebuie să învăţ să le fac fericite. Îmi doresc înţelepciune şi răbdare. Înţelepciune pentru a putea privi viaţa aşa cum este ea şi să o abordez în cel mai benefic mod cu putinţă, şi răbdare pentru a putea duce la bun sfârşit toate iniţiativele. Îmi mai doresc să le pot arăta sinceră aprecierea celor ce mă susţin, fără să mai aştept laude ori mulţumiri din partea lor. Să fac totul pentru ei, nu pentru propriul meu ego. Îmi doresc să fiu mai liniştită şi să înţeleg şi să învăţ din experienţe, din tot ceea ce trăiesc şi să am puterea interioară de a întoarce şi celălalt obraz atunci când sunt rănită.
Pe de altă parte, îmi doresc forţă de la Dumnezeu pentru a rămâne raţională şi a lupta pentru ceea la ce ţin, ori ceea ce îmi doresc, vreau energie pentru a nu claca şi iniţiativă în gesturi bune. Îmi doresc o viaţă frumoasă, armonie şi echilibru, pe termen lung ajutorul divin în a lua toate examenele cu note mari, mai ales acela de admitere la facultatea de medicină, apoi să învăţ să iubesc în tihnă şi să mă împart simetric între muncă şi familie, să îmi pot lăsa grijile în exteriorul celor pe care îi iubesc şi să nu am nevoie de sprijinul lor, să nu am nevoie să mai fiu slabă şi a sufoca pe cei pe care îi iubesc. Vreau să pot ajuta oamenii din lumea întreagă prin meseria mea, să râd mai mult, să fac mai mult bine, să nu mai simt nevoia de a mă mândri ori de a ataca. Îmi doresc să îmi recapăt dragostea risipită şi încrederea, să învăţ să le păstrez şi mai ales să ştiu să fructific lucrurile bune din viaţa mea, ca într-o zi, prin puterea exemplului, să pot schimba, dacă nu întreaga lume, măcar pe mine şi prin mine să ne transformăm în bine toţi cei ce suntem în nucleul meu existenţial. Să învăţ să apreciez, să învăţ să iubesc, să uit ce este invidia şi să ţin fruntea sus, indiferent de ploaie sau de soare.

Care au fost perioadele grele
În ignoranţa mea, majoritatea perioadelor mi-au părut fie grele, fie triste, fie debusolante. În tot m-am regăsit prin reprimare şi nerecunoştinţă. Aşadar... firea mea m-a împins să îmi consider singură momentele mai puţin liniştite, drept grele. Totuşi, cele mai dure perioade au fost acelea în care am făcut atât de mult rău încât s-a întors asupra mea. Mi-a fost greu să învăţ să iubesc, şi s-a părea că nici până acum nu am învăţat să fac acest lucru, nici pe mine, nici aproapele meu. Cea mai grea perioadă a fost aceea de acomodare, de suportare a unei umilinţe, cu toate acestea Dumnezeu m-a ajutat să trec peste şi să ţin fruntea sus. A urmat sfârşitul clasei a Xa când iar mi-am pierdut punctele de reper în viaţă şi am rătăcit în căutarea dragostei. Ultimul moment greu a fost decembrie 2009. Realizez astfel că Dumnezeu mi-a dat puterea de a trece peste orice, şi singurele lucruri pe care le păstrez drept note dominante sunt despărţirile şi umilinţele publice.

Care au fost momentele de bucurie

Momente de bucurie au fost mult mai multe. De la dimineţile de Crăciun în care deschideam nerăbdătoare cadourile primite de la Moşul, până la premiile câştigate la diferite concursuri. Bucurii incredibile au venit şi din gesturi mărunte, şi în această direcţie îmi vin în minte tot mai multe episoade fericite alături de cei ce au ştiut în fiecare clipă să îmi însenineze viaţa. Eram fericită când cântam şi mă apreciau profesorii, când luam note mari, când mergeam pe stradă alături de cel pe care îl iubeam, când ascultam o melodie superbă, când vorbeam diverse cu prietenele mele, când aşteptam cu nerăbdare o excursie, când admiram apusul în mare ori păşeam prin nisipul fin... iar mai târziu când îl vedeam, când ştiam că există, când mă îmbrăţişa, când mă ţinea de mână... când ştiam că voi ajunge la el. Îmi pot aminti mult mai multe momente de bucurie decât de tristeţe... şi îmi doresc să le fi putut aprecia la timp, aşa cum ar fi trebuit.

Lecţiile de viaţă pe care le-am acumulat
În general trăiam cu impresia că învăţ din greşeli, dar în final ajungeam să trăiesc totul ca pe un deja vu... nefiind capabilă să înţeleg şi să învăţ din trecut. Cu toate acestea, acum, realizez că am acumulat ceva cunoştinţe interesante... am învăţat că pentru a obţine ceea ce ne dorim, nu este suficient să ne gândim la lucrurile respective ci şi să acţionăm şi să depăşim orice obstacole. Am mai învăţat că în dragoste nu trebuie să sufoci şi nici să te bazezi în totalitate pe celălalt pentru că îl vei îndepărta. Alte învăţături sunt legate de prieteni. Ei sunt acolo întotdeauna lângă tine, dar şi tu trebuie să fi întotdeauna lângă ei. Egoismul nu este o soluţie, ba dimpotrivă, este ceea ce distruge orice fel de iniţiativă şi relaţie, atât cu ceilalţi cât şi cu noi înşine. Pe de altă parte, Dumnezeu se află în tot ceea ce există. El ştie cel mai bine ce este indicat nouă însă nu poate acţiona dacă noi nu ne deschidem inimile să îl primim. Indiferent de cât de mult am greşit în trecut, dacă ne căim şi suntem dispuşi să fim mai buni în viitor şi credem în El, va fi mereu lângă noi şi ne va călăuzi. Am mai înţeles că nu îi putem schimba pe cei din jurul nostru ci ne putem schimba pe noi înşine astfel încât să fie totul bine. Mi-aş dori totuşi să înţeleg şi să aplic mai multe din misterele vieţii....

Puncte forte
Ambiţia, dorinţa de a mă schimba în bine, credinţa

Puncte slabe
Egoismul, neîncrederea, nerăbdarea, dorinţa de a domina, victimizarea...

Împliniri
Faptul că am ajuns astăzi să îmi doresc mai binele, este o împlinire. Recunoaşterea greşelilor din trecut şi încercarea de schimbare a lor este de asemenea o împlinire parţială. Depinde numai de mine încotro mă voi îndrepta mai departe şi dacă voi reuşi să le transform pe acestea în împliniri reale. În trecut totul s-a desfăşurat sub semnul tranversalului, sub semnul ignoranţei şi a egoismului ce mă definesc şi niciodată nu am fost cu adevărat mulţumită ori încrezătoare în ceea ce am realizat. Dar faptul de a putea deschide acum ochii spre viaţă şi înfruntarea ei, oricât de dur s-ar prezenta... aceasta ar fi într-adevăr o reală împlinire.

Neîmpliniri
O neîmplinire semnificativă o reprezintă tristeţea mea. Neîmplinirea fericirii. Nu am reuşit să învăţ la timp să iubesc şi nu am înţeles la timp să îi respect şi apreciez pe cei din jurul meu. Neştiinţa... este o neîmplinire... iar nerăbdarea asemenea.

luni, ianuarie 25, 2010

Random

Încă o salvare care merge în faţă, pe alee. Ce s-o fi întâmplat? Sper doar să nu fie nimic grav deşi nu pare în regulă. Luminile alea albastre, când trec prin faţa geamului, mă sperie. Mama mă întreabă dacă vreau să mănânc grătar. Mă doare capul. Aş mai scrie ceva, m-aş mai uita la un episod din Grey's Anatomy... aş mai mânca ceva. Aş dormi. Pff. Greu. Ce se întâmplă??? Partea ciudată e că nu am chiar nimic. No reason... şi cu toate astea am mintea în ceaţă. Hmm.


Ah, ştiu, e de la frig, deşi în casă e bine...

duminică, ianuarie 24, 2010

Listen

I've tried for 30 minutes to say something... to write here... anything. But I just couldn't. Nothing on my mind that's worth sharing. I gotta find my own :).

vineri, ianuarie 22, 2010

Găini sedentare

... well... Cum e sfârşit de săptămână, ne-am hotărât (eu şi "fetele mele") să mai luăm puţin aer. Iniţial credeam că vom ajunge la un biliard, apoi am zis că un "shopping mic" nu strică şi în final am ajuns la KFC :)). Cum aş putea eu rezista? Buun... şi mâncăm noi, vorbim vrute şi nevrute ca, la un momentdat, într-o pauză scurtă Florina să îşi manifeste "dispreţul" faţă de puii din crescătorii: "mă, da mie nu îmi place carnea asta, tot mai buni sunt puii crescuţi la curte". "Neah. Nu îmi plac că au carnea tare" - spun eu. Laura mă aprobă adăugând că puii ăştia sunt mai albi, mai buni... şi detaşată fiind involuntar de subiect, aud brusc remarca foarte pasională a Florinei "păi sunt aşa fiindcă nu fac sport" pe un ton d-ăla de South Park "eeewww dude, whatever I do what I want" :))). Teribil. Nu m-am putut abţine să nu izbucnesc în râs. În clipa următoare mi-am şi imaginat găinile mele în curte făcând exerciţiul de inviorare, gangtere... treabă :)).

Tu ce preferi? Să fii pui sedentar şi să ajungi la KFC? Sau să fii găină lucrată şi să ajungi ciorbă? :D :))

joi, ianuarie 21, 2010

Screw it

I don't know what's going on but I just don't feel like doing anything for anyone anymore... maybe just not right now. Maybe I would only need some sleep, because it's late and I feel so tired. There have been like... 3 or 4 weeks since I hadn't got a good sleep, and I feel powerless everyday. Trying to make people happy, concentrating on so many problems... is just so exhausting, and it pisses me off. I wanna be a good person, but sometimes I feel like just wanting not to give a hack about anything, because everything eats my energy.
I wish I had my time back, my memories and my good night's sleep, but those days are certainly gone and I can't get them back no matter how hard I try. I'm loosing way. But I am not lost. Don't get me wrong... there's nothing wrong with me... it's just a passage through time.
I miss my people, my silence, my deafening silence. I just can't find myself here, can't define my existence and I strongly believe that I don't belong here. Don't know where my place is but I need to escape. Can't u see? Everything is about me. All the time. Ya... maybe it's because of the period. Maybe of my stupidity, maybe I don't know whom to put the blame on... but the hell. I'm sick. I'm a sick bastard who doesn't give a fuck about school but still is there all the time and has good marks and is considered nerdy because she doesn't like nights out in clubs, doesn't smoke and doesn't wear anything outrageous. Dude! We all need a new life. They make me hate the system so badly. They - the ones who f*ck with my brain and make me impossible. Now I'm upset because I know that no matter what I would say there will always be someone to accuse me for something and to pee on my work. GO ON... pee... I don't mind... I have more where that came from, but u know what? F u dude! Nobody gives a damn if u are tired, or if you have the flu or if you have been eating a dead mouse, all they want is to be ass-kisser. But I am not. And never will be. So good night!

miercuri, ianuarie 20, 2010

De ieri a venit frate-miu (that awesome guy whom I miss all the time). Trecând peste momentele în care mi-a fost foarte rău, aceste două zile mi-au adus cele mai frumoase momente şi cea mai sinceră fericire. Mi-era foarte dor de el şi mereu ştie cum să mă facă să realizez că viaţa e superbă.
În fine, astăzi am ieşit împreuna cu el şi două prietene (Sana şi Laura), la plimbare şi... biliard! A trecut ceva timp!
Superbe amintiri. Superbă viaţă! :X




Test. Cu ce personaj literar celebru te identifici?

Ha! Nu m-am putut abţine. Am făcut testul care avea să îmi spună cu ce personaj literar celebru mă identific şi, aşa cum poate mă aşteptam... răspunsul a fost Jane Eyre. Aceasta este de altfel şi una din cărţile mele preferate şi din prima clipă în care am citit-o (clasa a 7a cred) m-am regăsit complet.
S-ar părea că lucrurile nu se schimbă prea mult în timp...

luni, ianuarie 18, 2010

Mă dezbrac ... de mine însămi.

Nu cred că voi avea mereu timp să privesc înapoi şi să îmi cer iertare. Viaţa nu stă să-mi închei eu şiretul şi nici nu se mai întoarce. Cred că procedez greşit atunci când mă abţin de la visare. Nu. Pur şi simplu refuz să mai visez. A trecut acel moment. Acum cred că a venit vremea să-mi trăiesc propriile miraje, utopii, căci lucrurile bune vin mereu la aceia care nu încetează să creadă în ele. Ştiu că nu e mare scofală, de aceea am şi trecut de cealaltă parte a grilajului. Acum sunt liberă... liberă să zburd în voie şi să-mi conturez un viitor magic.
Şi totuşi acum mă aflu într-un punct mort. Este o perioadă de tranziţie în care devin iniţiat. Mai am încă de făcut paşi mărunţi, indicatorul vieţii încă mai e blocat la 10km/h, sunt încă într-o zonă cu pericol crescut de accidentare.
Vreau să-mi împlinesc visul, vreau să lucrez din greu pentru el. Cândva îmi doream dragostea aceea celestă, prinţul blând şi caleaşca trasă de cai albi. Acum am înţeles că după miezul nopţii se metamorfozează şi că mai am de aşteptat şi de sperat, până ca acestea să sosească. De aceea îmi şi închid sufletul, cu speranţa pe dinăutru şi păşesc spre cariera mea. Mai am puţin şi reuşesc. Mai am puţin şi ajung în faţa acelor examene ce nu-mi dau linişte noaptea - de fapt e unul... cel de admitere la facultatea de medicină. Atunci viaţa mea se va schimba radical.
Până atunci totuşi mai am de învăţat lucruri noi despre viaţă şi sunt conştientă, dar am revenit pe drumul pe care pornisem cu ceva timp în urmă. Mi-era dor de această putere interioară...

... şi de un meniu Variety de la KFC :)). Miiiiiikkeeeeeeee!!!! :-"

duminică, ianuarie 17, 2010

Random crap.

Ştii cum se zice: niciodată să nu te îndrăgosteşti de cei din mediul tău. Dar totodată... să iubeşti pe toată lumea. Awhhh... ce populară sunt! :))
Mda. "Am rănit oameni dragi, poate asta mi-e firea, mă uit în ochii mei în poze şi-mi întorc privirea!"
Vreau să fac bine în lume... şi sunt atât de voluntară... dar e imposibil să-mi fie corect înţelese intenţiile odată ce lumea nu e obişnuită cu binele. E suspect.
Hmmm... dacă stau să mă gândesc bine, şi Iisus a încercat să facă bine şi nu a fost înţeles... şi a sfâtşit sacrificat. Acum înţeleg de ce e lumea rea.
Şi tot nu voi ceda.

Vă iubesc oamenilor. Îmi cer iertare pentru greşelile pe care le-am comis cu voie sau fără de voie... Vă mulţumesc că sunteţi aici pentru mine oricând!
Fix.

sâmbătă, ianuarie 16, 2010

Chiar nimic

Dude... how I hate those moments when I have something really interesting to say and then, the very next moment I find out that it was lame. My brother would have come with something better than that. Nah că am uitat despre ce trebuia să fie articolul ăsta. Cred că nu despre faptul că am fost la Adina la Olăneşti, chipurile să facem un proiect şi până la urmă am făcut orice altceva... Ah da, am încercat să vedem Avatar... vreo 40 de minute ca aproape adormiseram amândouă. Varianta SouthPark - dances with the smurphs - e mai bună. :))
Cred că nici despre combinaţia hibridă a feţelor noastre:))... şi nici despre faptul că Virginia Woolf începe să mă scoată tot mai tare din sărite cu lezbianusmul. Sau poate vroiam să vorbesc despre cât de idioţi sunt unii reprezentanţi ai sexului tare. Ah nici. Sau despre cum era să îi zic unei femei în autobuz "să creşti mare" după ce am ajutat-o să care un bagaj şi mi-a spus "mulţumesc"...
Mnope... S-ar părea că de fapt nu am nimic de zis. Păcat. Vă las totuşi poza androgină, să aveţi coşmaruri. Dedicaţie specială pentru Adina.

vineri, ianuarie 15, 2010

La radio...

Căştile în urechi crează dependenţă. Mda. Oriunde aş pleca am grijă să conectez hands free-ul şi să dau drumul la radio. Înainte ascultam KissFm... că făceau comentarii amuzante şi mai aveam motive să râd înainte de jalea de la şcoală (ştiţi voi, situaţia aceea penibilă în care spune Huidu ceva, te bufneşte din senin râsul în mijlocul drumului - că doar ce abţinere domn'le - şi apoi priviri curioase te înţeapă, într-un mod foarte expresiv : "WTF?")... acum, de câteva zile, nu ştiu cum şi pe ce am apăsat că am schimbat frecvenţa. Involuntar am trecut în celălalt studio al Primei... respectiv Magic FM şi am constatat cu foarte multă încântare că... sunt foarte tari frate!! Rockeru' Hrubaru chiar pune muzică bună! Adică... în afară de Europa FM (unde mă cam enervează comentariile Monicăi Anghel, total pe lângă) şi Metronom FM (pe care îl ascult mereu în maşină)... nu credeam că mai există post care să aducă aminte de melodiile soft ale epocilor trecute. Deci, am făcut o mare descoperire. Ah da, şi România actualităţi (thanks to Cristi B. care mi-a amintit acum ceva vreme de muzica lor bună). Restul au numai muzica abia scoasă din studio şi repetată la infinit, mai exact bassul acela obositor şi câte o voce de piţipoancă în călduri. Slavă cerului că nu arată şi videoclipurile (care, dacă aţi observat - şi cred că nu sunt singura care se revoltă împotriva acestui fapt - sunt 99% cu tentă sexuală şi caracter obscen mascat totuşi de câte un obiect vestimentar rudimentar precum bichiniul ori sutienul. WOOW... Mda.).
Ce să mai... trăiască Magic Fm! (nah că fac reclamă, dar merită) 5***** pentru asta.

joi, ianuarie 14, 2010

Delir

Mă străduiesc de ceva timp să mai scriu ceva dar nu am decât un singur lucru în minte. Nu vreau să îl expun căci mi-este imposibil. Nu înţeleg ceva ce oricum mă depăşeşte. Dar capul sus! Intră aer rece de afară. Nu mai pun întrebări căci şi acelea mă depăşesc. Adun forţă azi să elucidez un mister. Sunt patetică. Deseori. Şi totuşi renunţ la întrebări. Aud vocile ce mă îndeamnă să scriu ori să vorbesc dar tac. Tac fiindcă de data asta am schimbat metoda. Strategia. Şi totuşi scriu pentru a nu le mai lăsa să-şi pună amprenta asupra mea. Poate aşa nu mă mai pot gândi la ceea ce mă zdruncină. Cred că am nevoie urgent să fug. Cred că da.

luni, ianuarie 11, 2010

Conflict

Mă întreb... în ziua de azi cine mai are demnitatea de a fi el însuşi? Cine mai ştie cum e cu adevărat? Cred că încercăm să ne încadrăm în acea categorie tâmpită a corectului şi dreptului (nu toţi, cei care vrem să facem ceva...) şi ne pasă atât de mult, încât la un moment dat ne dăm seama cât de derutantă este existenţa şi cât de tâmpit trebuie să fii ca să vrei să intrii într-un tipar. Din păcate, e vârsta.
Îmi dau seama acum, când nu mă mai aflu la răscruce de vânturi ci într-o intersecţie semaforizată... nu numai că nu mai ştiu care e adevărata mea personalitate, dar, mai mult decât atât, nu mai ştiu nici ce vreau. Mă gândesc că eu... sunt acea persoană simplă, liniştită, vioaie, romantică şi visătoare, dar societatea mă vrea vulgară. E chiar atât de greu? Pot fi oricând. E floare la ureche să fii imbecil. O fac deseori. Fiindcă e cool. Şi fraierii te admiră pentru asta. Dar, oare mă simt bine?
Îmi place să mă distrez, să ascult muzică la maxim şi să admir războiul continuu dintre apă şi vânt - în valurile unui râu ori, cu atât mai mult, ale mării. Îmi place să am în spate 2-3 persoane care să îmi zâmbească şi să se sprijine pe umărul meu... să mă facă să râd şi să fiu veselă, să mă admire pentru simplitatea părului meu încurcat de vânt. Sunt simplistă şi totuşi mă complic atât de mult. Poate prea mult.
Îmi place să dansez, să îmi admir trupul încă cioplit după un tipar, intact, să mă prostesc. Sunt un bufon. Dar unul liniştit. Aici intervine problema... dilema... uneori îmi place să fiu fata aceea elegantă şi cu nasul pe sus dar... acea fată nu sunt eu. Alteori mă gândesc la băieţoasa cu şapcă şi haine largi... dar nu sunt nici aceea deşi sunt ambele în momente diferite ale vieţii. Dar... cine sunt cu adevărat? În acel timp predominant? Sunt visătoarea, simplista, care se complică, ce râde, mănâncă brânză multă şi ciocolată, nu se poate abţine de la carnea de porc ori vită, vorbeşte nonsensuri... sunt cea mai mare catastrofă naturală din biotopul meu, sunt cea care nu te contrazice dar nici nu te aprobă, cea care face gafe şi ţipă, dar care cu siguranţă se linişteşte de la o îmbrăţişare. Nu sunt o fată puternică şi asta mă omoară. De ce? Fiindcă societatea a evoluat atât de mult încât, pentru a putea fi la înălţime, trebuie să fii puternic, să nu ai sentimente ori să ţi le ascunzi perfect, să fii cine eu nu voi putea fi niciodată... şi atunci? Atunci mă voi lupta în mediocritate? Dar cine pune regulile astea? Cine e cretinul care nu îmi permite mie să fiu eu însămi şi îmi complică anii adolescenţei? Cine mă forţează să lupt în minciună şi să pierd, să pierd tot ce consider al meu şi să rămân în tăcere, să fiu "puternică". La ce mai există femei şi bărbaţi? Chiar totul se rezumă la ceea ce purtăm în pantaloni?
Oricât de mult mi-aş fi dorit să fiu băiat (eu şi alte 90% din colegele de suferinţă), sunt totuşi femeie, şi trebuie să mă adaptez. Unde a început totul? Acolo unde... am nevoie să fiu totul, pentru a nu fi în plus.

Leapşă

Cât e ceasul?
08:13

Numele tău este...?
Vlad (Graţiela-Teodora)

Porecla?
Verdeaţă

Tatuaje?
Nu

Culoarea ochilor?
Căprui(hazel)

Locul în care te-ai născut?
Rm. Vâlcea

Mâncare favorită?
Paste, spagetti...


Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?
DA!!! HAAAA... m-ai prins

Ai iubit pe cineva atât de mult încat să-ţi vină să plângi?
Numai pe cineva??

Ai fost implicat în vreun accident de maşină?
Chiar acum 4 zile.

Crutoane sau bacon?
Crutoane

Zi favorită din săptamână?
N-am. Cred totuşi că Duminică.

Restaurant favorit?
KFC

Ce sport iţi place să urmăreşti?
Să urmăresc? Gimnastică... dar în general la aruncatul cu privirea sunt as.

Băutura favorită?
Dr. Pepper

Îngheţata favorită?
Tort de îngheţată cu caramel...

Walt Disney sau Warner Bros?
None.

Restaurant fast food favorit?
KFC se pune?

Ce culoare are dormitorul vostru?
Verde. Clar

De câte ori ai copiat la un examen?
Niciodată. Sunt prea tocilară să am atâta curaj.

De la cine ai primit leapsa asta?
Iulia

În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?
NewYorker, Hervis, Deichmann...

Ce faci de obicei când te plictiseşti?
Mă gândesc la toate tâmpeniile posibile.

La ce oră mergi la culcare?
Nu ştiu. Dar nu foarte târziu. În jur de 23 dar adorm greu...

Cine o să raspundă primul/prima la leapşa asta?
Nu subestimez pe nimeni. Nominalizez pe Mike, Evelyn şi Andy.

Câţi din cei cărora le trimiti lepaşa nu iţi vor răspunde?
Toate :)).

Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?
Adina. Logic.

Ce asculţi în momentul ăsta?
Pe profu' de info cum îi reproşează unei colege că nu ştie să utilizeze diacritice deşi este la clasă de filologie.

Care este culoarea preferată?
Deşi aş fi tentată să spun verde, ador de asemenea albastrul şi roşul.

Mare sau lac?
Mare

Câte tatuaje ai?
Nu am.

Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?
În pana prostului? Nu.

Ce preferi, pisică sau căţel?
Căţel.

Ce anotimp preferi, vara sau iarna?
Vara. Defenetly, deşi o urăsc şi pe aia.

Eşti solo?
:)) "Nu mai sunt solo-ncep să cred în suflete pereche..." :)).

Eşti îndrăgostită de cineva?
Enrique Iglesias. În principiu sunt îndrăgostită de toate persoanele din jurul meu. Am o inimă mare...

Cât e ceasul?
08:25

duminică, ianuarie 10, 2010

Prima zi a recunoştinţei pe 2010

Iar 10. Aştept de ceva timp această zi în care să le pot fi recunoscătoare celor ce merită acest lucru. A fost parcă cea mai grea perioadă şi cea mai lungă, dar tot am o greămadă de impresii strânse şi îmbrăţişări sincere de oferit.

Adina - "Nu duritatea ne dăruieşte pacea în timpul nopţii, ci tocmai blândeţea, aceea care îi face pe cei de lânga noi să dorească a ne învălui cu iubirea lor. Adevarata putere a omului constă în blândeţea sa." (Bruno Ferrero)

Alex R. - "Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere." (Abraham Lincoln)

Ana - “Lenea nu-i odihnă şi de aceea-i lipseşte mulţămirea.” (Nicolae Iorga)

Andreea Ş - "Este curios cum nu se înţelege mai bine că în a dărui este mai multă plăcere activă." (N. Iorga)

Andrei - "Caracterul unui om se nu se arată în momentele de confort ci în cele de schimbări şi controverse." (Martin Luther King, Jr.)

Andy G - "Posibilitatea de a susţine un lucru fără a-l accepta este semnul unei minţi educate." (Aristotel)

Florina - "Adevaratele greutăţi pot fi depăşite. Doar cele imaginare sunt de neînvins." (Theodore V. Nail)

Ionuţ - "Prea târziu te-am iubit, frumuseţe străveche şi mereu nouă, prea târziu te-am iubit. Tu erai înlăuntrul meu, iar eu în afară trăind fără tine şi aruncându-mă asupra acelor frumuseţi pe care tu le-ai păsmuit şi care fără tine nu ar fi putut exista. Tu erai mereu cu mine, dar eu nu te-am găsit." (Sfântul Augstin)

Laura - "Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar şi când se părea că nu mai este nici o speranţă." (Dale Carnegie)

Lidia - "Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aiba cineva - chiar şi un prunc - îndrăzneala de a începe." (Bruno Ferrero)

Mike - "Prietenia dintre fraţi seamănă cu lemnul de aloe, care nu se vede înflorind decât o dată la o sută de ani" (Oxenstierna)

Mircea G. - "Timpul unui om inteligent nu merită să fie pierdut în mijlocul majorităţii oamenilor. Prin definiţie, sunt deja destui oameni acolo." (G. H. Hardy)

Rami - "Dragostea de adevăr se arată prin aceea că ştim să aflăm şi să preţuim binele oriunde." (Goethe)

Sana - "Niciun copil nu ştie să-şi iubească părinţii destul, şi pedeapsa lor este de a-şi da seama prea târziu că nimeni n-o să-i mai iubească cu dragostea şi prietenia lor." (Cincinat Pavelescu)


Silvia - "Într-o zi călduroasă am pregătit nişte pahare de îngheţată şi le-am spus celor patru copii ai mei că puteau să le cumpere cu câte un sărut. De îndată, copiii se aşezară la coadă pentru a face târguI. Cei trei mai mici mă îmbrăţişară în grabă, înhăţară paharul şi fugiră iar afară. Când veni însă şi rândul fiului meu mai mare, de acum adolescent, din partea lui am primit două sărutări. Mi-a spus zâmbind: «Păstrează restul»". (Bruno Ferrero)

sâmbătă, ianuarie 09, 2010

OJR

Nu ştiu rezultatul şi nici nu mă grăbesc să îl aflu. Ştiu doar că au fost cele mai obositoare 7 ore din ultima perioadă. Ei bine... ştiam că la ora 8 jumătate se vor închide uşile aşa că m-am prezentat mai devreme (eu şi mania mea pentru punctualitate). Eram trecută pe listă, în sala de festivităţi, pe locul al 78-lea. Hmmm... Am urcat până la etajul al doilea şi, surpriză! Numai 64 locuri. Au mers pe ideea că mulţi dintre cei anunţaţi nu se vor deranja să-şi mişte fizicul într-o superbă dimineaţă de sâmbătă 9 ianuarie. În fine... ne-am strâns mai mulţi din "Colegiul Mircea" (ca să citez un personaj important) şi am schimbat câteva impresii în aşteptarea supraveghetorilor. După ce ne-am plictisit noi de atâtea amintiri şi înşirare de insulte la adresa... noastră... pe la 10 şi 10... au apărut şi doamnele. Ne-am comunicat supărarea cu privire la lipsa băncilor dar, s-ar părea, erau mulţi absenţi. Astfel, am găsit loc. Şi încă ce loc... onoarea mea.
În fine, dacă până acum a părut grea aşteptarea... ce zici mai departe? Se face 11... nu apar subiectele "Pai nu au venit de la inspectorat", "Sunt multe pagini de xeroxat", "Se anunţă vremuri grele"... 11 jumătate "băi frate dacă nu vin ăştia cu subiectele până la 12 îmi bag picioarele". Timpul se scurgea tot mai greu iar subiectele încetau să apară. Când, credeam că avem motive de bucurie, alarmă falsă. Sosiseră numai cele pentru gimnaziu. Noi, bătrâneii pribegiţi aveam de aşteptat în continuare. Toată lumea îşi suna profesorul îndrumător. Hai şi noi prin vocea mea :)). Biine... se face 12:15 ÎN SFÂRŞIT!!!... După ce deja petrecusem 4 ore în acel spaţiu închis, simţeam revolta tubului digestiv... subiecte kilometrice. Frate! De ce de fiecare dată când mă simt presată de timp o iau pe câmpii şi nu mai sunt în stare să mă "focusez" ( =)) ), să mă concentrez asupra ideilor? Deci... sunt o dudă.
În concluzie, ce vreme frumoasă, ai mei au fost la ţară şi eu am dat-o-n bară.
Limba noastră-i o comoară.
Hai că nu a fost chiar atât de rău. Nu e vina lor, de fapt, a cui e vina? A nimănui. Asta e, o etapă, măcar ştiu de unde mi se trage.

PS: Lucruri simpatice... s-a transformat din "Mihai Eminescu" în "G. Călinescu" şi... suntem încă în 2009, am susţinut proba (conform foii cu subiectele) pe data de 9 ianuare 2009... ehei, ce n-aş da să mai fie 9 ianuarie 2009... 8->

vineri, ianuarie 08, 2010

Moraliste...

Mi-a luat mai mult de 24 (douăzeci şi patru) de ore să înţeleg de ce, după ce mă loveşte o maşină şi apoi opreşte, mai sunt încă în viaţă. Cu alte cuvinte mai mult de o zi în care am pendulat între a fi bine (ori corect) sau a nu fi bine că sunt încă în viaţă. Şi atunci stau şi mă întreb, cum pot nişte lucruri atât de mărunte şi insignifiante precum o zebră, o maşină şi un om, să nască atât de multă linişte şi confuzie totodată.
Impactul a fost decisiv. Dar întârziat. În psihologie îl numeam postacţiune, deşi trebuie să fiu francă... a durat mai mult decât aş fi preconizat cu zile în urmă. De ce zic asta? Fiindcă da, în mintea mea de copil cretin, în mintea mea de adolescentă de numai 17 ani şi jumătate... mi-am formulat cu numai câteva zile în urmă o ipoteză comform căreia motivul existenţei mele terestre nu mai există şi trebuie să-mi închei acest ciclu evolutiv printr-un accident rutier. Cu alte cuvinte da, vroiam să fiu călcată de maşină.
E bine, în dimineaţa zilei de 7 ianuarie (cunoscută şi sub însemnul crucii roşi, sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul), în jurul orei 7:43, când paşii mei plictisiţi se chinuiau să transporte un corp de 50 kg, leneş şi cu numai câteva gânduri neutre (căci nu prea mai erau pozitive de mult) pe bulevardul Nicolae Bălcescu în sus, cu destinaţie finală sala 35 a Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân" din oraş, în dreptul trecerii de pietoni nesemnalizate de la "24 de trepte", un autoturism verde soseşte, nu se asigură, omite faptul că pe blestemata aceea de trecere există o căciulă cu ciucuri, mergătoare... şi, astfel, după ce izbeşte "chestia auxiliară" (aceea fiind eu), ascunsă sub căciulă, după ce parcă aude zgomotul unui bătrân speriat de incident... şoferul opreşte.
Acea clipă a devenit decisivă. Fracţiune de o secundă nu mai ştiam unde sunt, ori de ce... mai sunt încă în viaţă. Am deschis ochii şi, în dreptul meu se vedeau nişte conducte. Am privit în jur, m-am ridicat şi şchiopătând, m-am retras pe alee. Ştiam că sunt în întârziere. Destinaţia mea era şcoala. Gândurile muriseră. "Cum de mai sunt încă în viaţă? Ce s-a întâmplat? De ce tremur?"... încerc şchiopătând să-mi continui drumul însă în urma mea glasul plâns al unei femei striga "opreşte-te. Doamne. Te-am lovit." ... nu, nu femeie, nu pe Dumnezeu l-ai lovit, ci pe diavolul din mine. Cel care se cerea de atâta timp lovit şi alungat, cel ce mă omoră cu fiecare clipă şi mă duce în infern prin hedonismul sadic oniric. Am privit prin ea. Era mai scundă decât mine. Atât reţin... şi mă sufoca. Plângea şi arunca cuvinte, iar eu.. eu tremuram. Şchiopătam. M-a prins în braţe şi-mi extragea parcă toată energia. Confuz. Nu vroiam să ştiu că vrea să mă mituiască. S-a oferit să mă cumpere...dar tot ce vroiam era spaţiu aşa că am încheiat această mascarada prin "vă rog. Sunt în regulă. Nu am nevoie de nimic. Plecaţi" ... urmau iar insistenţele feminine şi feministe care simţeam că mă calcă pe nervi mai rău ca niciodată, mă făceau să mă apropi tot mai convinsă de ideea conform căreia în trupul meu nu ar avea ce căuta această minte mult prea brutală.
Am îndepărat biata femeie şi am continuat să merg. Atrăgeam priviri căci mâna-mi sângera printre firicelele de nisip şi noroi, iar hainele... pareau adunate din baltă, dar stai... eu cu totul eram adunată din baltă, iar ochii... ochii abia se abţineau să nu se manifeste. Stăteau mai străini şi mai goi ca niciodată, două felinare împânzite, plouate şi ruginite.
Am ajuns într-un final, dar tot nu înţelegeam. De unde durerea? De ce începuse tot corpul să dea semnale? Revoltă oare? Am ignorat cu ceva faptul că fiecare muşchiuleţ are nevoie de atenţia sa? Dar desigur că nu am avut cum să aflu decat târziu, acasă când am remarcat urmele... nişte chestii roz-movalii (ori siclam, să fiu mai elegantă) care în contact direct cu un alt corp produceau senzaţii de durere. Bun. Şchiopătatul a dispărut. Dar tot nu înţeleg... de ce s-a oprit motorul?
Abia astăzi... când este deja a doua zi, când am avut de înfruntat atâtea păreri şi atâţia oameni care m-au împins să merg la spital (dar pe care nu i-am ascultat) şi care m-au caracterizat ca fiind tâmpită şi nebună pentru că am lăsat lucrurile aşa şi m-am gândit că nu mai vreau să fac rău nimănui... reiau, abia azi... am descoperit că mă doare şi spatele, clavicula şi tâmpla stângă. Poate că ar trebui totuşi să consult un medic. Poate. Sau poate că nu. Poate că ar trebui să continui ideea că am primit ce am vrut, dar atunci... reiau... de ce mai sunt încă în viaţă? De ce mi-am cumpărat cercei galbeni şi de ce... am înţeles că s-a terminat?
Morala... chiar trebuie să mă calce o maşină ca să înţeleg că viaţa îmi poate oferi orice dar la fel de ireproşabil retrage ceea ce e malefic?

Râvnesc...


Gata. S-a terminat această săptămână. Doamne, dar greu a mai trecut! Am scăpat şi de mult temuta teză la latină... şi încă într-o manieră mai mult decât satisfăcătoare.
Încă visez la acea pauză... o plimbare de o săptămână în Austria, Germania şi Ungaria. Măcar o săptămână, să îmi amintesc că sunt atât de tânără şi de liberă. Nu ştiu cum se face dar în ciuda oboselii pe care o resimt în tot corpul şi în ciuda durerii rămase în urma incidentului de ieri de pe trecerea de pietoni, mă simt atât de relaxată şi de eliberată... pe zi ce trece uit tot mai mult ce se întâmplă. Nu ştiu, poate m-am lovit şi la cap, poate mai mult decât am crezut impactul a avut un efect strident asupra mea, dar eu încă nu realizez. Ştiu doar că visez la valuri, apă şi la strigătul vântului. Atât vreau. O porţie de linişte exterioară care să-mi aprobe liniştea interioară.

joi, ianuarie 07, 2010

Prefă-te!

...Am ales să postez o melodie abia ieşită din cuptor... "Prefă-te că mă iubeşti" a lui Mike Vlad (aka frate-miu). Mie una îmi unge sufletul gândindu-mă la gestul frumos pe care l-a făcut, motivul melodiei.

miercuri, ianuarie 06, 2010

6 ianuarie

Nu ştiu ce mi-a venit dar... într-un moment de profundă concentrare asupra sărbătorii de astăzi (Boboteaza...) întâmpinată de tinerele fete cu busuioc sub pernă şi panglici roşi de mătase la deget, mi-am amintit că parcă am mai întâlnit undeva ziua de 6 ianuarie. Şi tot gândindu-mă îmi răsare bursc în minte Brătianu. Atunci am realizat (deşi acest eveniment are loc mai târziu) că este ziua Partidului Naţional Liberal... asta după 1990, sub conducerea lui Radu Câmpeanu.
Trebuie să recunosc că de regulă nu fac asta dar, după ce am dat un search pe google să îmi verific ideea, am mai descoperit câteva lucruri interesante. De exemplu că în 1760 s-a născut Ion Budai-Deleanu... despre a cărui singură epopee din literatura română am vorbit la română nu de mult ("Ţiganiada"). Pe lângă reprezentantul Şcolii Ardelene, în aceeaşi zi doar că a anului 1802 avea să se nască unul din fondatorii şi primul preşedinte al Academiei Române, paşoptistul Ion Heliade Rădulescu. Şi, mai mult, rămânând tot în sfera culturii (literaturii) române, am descoperit încă un nume cu o deosebită rezonanţă, de data aceasta în simbolism, 1881: Ion Minulescu.
Şi mai mult, chiar şi romancierul Ionel Teodoreanu (1897) îşi serba ziua pe 6 ianuarie. Şi dacă tot am vorbit de Academia Română, trebuie amintit inventatorul laserului cu gaze (fiul prozatorului - iniţial m-am păcălit), fizicianul Ion I. Agârbicianu.
Aşadar s-ar părea că astăzi (vorbesc în prezentul istoric) România s-a îmbogăţit cu multe personalităţi revoluţionare. Mulţi capricorni ambiţioşi. Acum, întrebarea mea este... în afară de faptul că au adus contribuţii semnificative culturii noastre, ce mai au toate aceste marcante personaje ale epocilor în comun? :))

marți, ianuarie 05, 2010

De ce să stai în banca ta zilele astea...


Astrologia orară spune că, pentru a alege momentul oportun luării unei decizii ori stabilirii unui proiect nou, este bine să eviţi anumite perioade. Ei bine, nu ştiu câtă lume ştie lucrurile astea şi cu atât mai mult, câţi ţin cont de astfel de coordonate, însă... eu le pot folosi şi ca pe un pretext. Ceea ce şi fac.
De aceea, mă aflu într-o perioadă de tranziţie. Sau... efectuez un mers retrograd :)). Sunt în acel personal şi viaţa (acceleratul) trece pe lângă mine lăsând impresia că merg înapoi... când eu pur şi simplu mă îndrept, pentru prima oară cu paşi mărunţi, spre destinaţie.
În fine, e ambiguu tot ce spun. Ştiu. Asta înseamnă misterul. Să spui pe jumătate, dar exact acea jumătate obnubilată. Ha!
Şi totuşi am să fac un gest drăguţ să explic de ce stau pe loc. În primul rând, Luna neagră din Vărsător, de bună voie şi nesilită de nimeni, mă ţine pe loc (fără ca eu să solicit acest lucru, desigur), apoi... Luna în scădere. Cel mai prost moment de a începe ceva când este pe cale să încheie un ciclu. Abia din 15 o să mai putem vorbi de iniţiative noi din acest punct de vedere. Apoi... atât de multe aspecte transformatoare, încât chiar şi pentru căpşorul meu obişnuit cu schimbarea... înseamnă prea mult, mai ales când se îndreaptă într-o direcţie malefică. Şi aici mă refer la conjuncţiile dintre Soare - Mercur, Soare - Venus, Mercur - Venus, Venus - Pluton, Jupiter - Neptun. Apoi, ce să mai zic de opoziţiile Lună - Jupiter şi Marte - Neptun. Cu sigurată în atâta ceaţă nu ar putea ieşi ceva bun... prea multă confuzie şi nelinişte aduc aceste aspecte cărora le pune "capac" Cuadratura Saturn - Pluton. Prea multă greutate la mijloc. Aşa că, atunci când războiul se înteţeşte, când lumea o ia razna, eu mă retrag în carapacea mea şi aştept momentul potrivit. Aş zice 15, fiindcă răbdarea mă apasă greu, însă... eclipsa de Soare din acea zi mă ţine puţin pe loc. Aşadar... las' să mai treacă puţin timpul, să se mai aşeze apele.
Am înţeles? Da.

luni, ianuarie 04, 2010

You tried to pay for his mistakes

... And I'm sorry for letting you do that. I'm to blame. I'm sorry. I miss you. I love you. But I understand.

Ce vrea publicul?

Lecţie de publicitate. Mă mai mir că numai ziarele de scandal şi toate apariţiile de acest gen au succes, în dezavantajul celor culturale. Desigur. Blogul meu cam murise în ultima vreme, odată cu starea mea pozitivă. Urăsc iarna. Aşa că, uite cum brusc, peste noapte, în numai două zile de când s-a făcut cunoscut faptul că renumita - celebra, ex-artista premiată la diverse concursuri şi olimpiade şi participantă la diferite emisiuni muzicale şi festivaluri de muzică uşoară în trecut - are păr pe picioare! Wow. Ea şi restul locuitoarelor acestei planete - că nu am nicio justificare că în spaţiu marţienii au picioare, d-apoi păr pe ele. Şi are dezordine în cameră. Adică o vitrină în care ţine PĂPUŞI. WOW... la 17 ani mai are păpuşi şi peruci care să îi amintească de concursurile de teatru câştigate şi spectacolele susţinute. Ah şi o diplomă lipită pe geamul vitrinei. Se laudă.
Şi tot această vedetă consacrată mai ţine în cameră un dulăpior pe care are... INCREDIBIL... CĂRŢI!!! PFFF... Crimă. Cum poate un om să ţină cărţi în casă? Şi o candelă pe ele. Într-adevăr, asta nu avea ce căuta... că doar nu vin spiritele rele şi nici Dumnezeu nu există. Dar! Se mai găseşte în acel haos inexplicabil şi în acea dezordine şi mizerie crasa un suport de pixuri care e, domn'le, gol! Şi proeminent pe deasupra. Ah, stai, sub scaunul total lipsit de stil de lângă acest dulapior se afla ... o pereche de papuci pufoşi! CAP DE PISICĂ! :O
Incredibil Doamnelor şi Domnilor... ce să mai! Motiv să trec de 200 de view-uri :)). LOL. Cred că mi-ar trebui scandaluri mai des, că e incredibil de rating brusc am avut. Şi asta numai în câteva ore!
Splendid. Mulţumesc frumos! :) :X Rămân datoare. Aprind o lumânare la vii pentru voi toţi (şi stai, aceeaşi vedetă îşi permite să fie ironică. Deh, de data asta nu mai e, dar ca în povestea cu Vasilică şi lupu' ... "nu te mai crede nici dracu' " Dumnezeu să mă ierte!) Diaconescule, păzea!

duminică, ianuarie 03, 2010

Să fim îngăduitori...

Trebuie să fim îngăduitori. Şi aceia ce suferă de retard mintal sunt oameni, chiar dacă au un caracter diferit, au nevoie de dragostea şi protecţia noastră pentru a se reintegra în societate.
RETARDÁT, -Ă adj. (și s.m.f.) (Franțuzism) Rămas în urmă; nedezvoltat din punctul de vedere al intelectului; întârziat mintal; înapoiat; retardatar. [< retarda].

Coeficient intelectual semnificativ sub medie (IQ <70) cu asocierea a doua sau mai multe din urmatoarele limitari: integrare in comunitate, autoingrijire, comunicare, activitate la domiciliu, abilitati sociale, siguranta, sanatate, functia de scolarizare, timp liber si munca. Clasificarea retardului mental (deficitul mental) se poate realiza pe baza IQ (coeficientul intelectual): deficit usor (IQ 50-70); deficit intelectual moderat (IQ 20-50) si sever (IQ < 20). Persoanele cu retard mental usor pot duce o viata apropiata de normal, dupa acordarea unui ajutor special, in special educational. Persoanele cu retard moderat si sever au nevoie de mai mult ajutor, acestea fiind dependente de alte persoane. Cauzele retardului mental sunt extrem de numeroase si de variate, incluzand sindromul Down, tulburari ereditare metabolice, leziuni ale creierului. In unele situatii acestea pot fi tratate.

Sursa: sfarul medicului

Durere

Voia bună ce mă însoţea în clipa în care am închis ochii, azinoapte, alături de aceea din momentul trezirii... au fost cu totul anihilate de starea ce mă apasă acum, că am văzut că ninge, e ciorofleaşcă şi mi s-au dat toate planurile peste cap. Ştiu că ar trebui să accept lucrurile aşa cum sunt şi să nu mă agit dar... port pe umeri o povară mult prea grea. Sunt deprimată şi mă abţin cât pot să nu mă gândesc la nimic şi să nu lăcrimez. Nici mintea nu-mi ia un traseu prea bun, nu mă pot concentra decât la peisajul oribil de afară. Oficial urăsc zăpada. Urăsc iarna! Awhhh!!!
Deja mă doare capul de nervi şi când mă gândesc că mâine trebuie iar să merg la şcoală, că vine o perioadă în care toată lumea ne va stresa cu sarcini noi, când sufletul meu e bucăţele şi eu mă străduiesc să găsesc în mine forţa de a nu înnebuni...

vineri, ianuarie 01, 2010

Listă...

Mă gândeam că dacă tot am intrat deja conştienţi în 2010 ar trebui să fac o listă cu obiective de atins şi dorinţe... aşa că am să mă străduiesc. Ordinea nu reprezintă prioritatea. Toate sunt obligatorii. Aşadar acest an trebuie să:
1. învăţ să fiu mai rece, mai rezervată şi mai indiferentă.
2. învăţ să iert.
3. mă concentrez asupra pregătirii pentru facultate.
4. iau permisul auto şi să îmi cumpăr maşină.
5. nu mă mai îndrăgostesc.
6. nu mai fiu cu capul în nori.
7. ascult mai multă muzică.
8. lupt mai mult şi să nu mă mai abat de la drum pentru nimic.
9. termin casa.
10. fac economii.
11. mă vait mai puţin.
12. nu mai spun atât de lipsit de tact ceea ce gândesc.
13. rănesc mai puţini oameni.
14. îi ascult mai mult pe ai mei.
15. fac mai mult sport.
16. am mai multă încredere în mine şi mai puţină în ceilalţi.
17. nu mai dorm în bancă la primele ore.
18. nu mai caut atât răspunsuri...
19. zâmbesc şi să râd mai mult.
20. fac mai multe fapte bune.

Mda. Nimic legat de şcoală sau ceva de genul. Deocamdata sunt în conflict cu acest capitol... din cauza celor ce îmi amintesc că sunt la vârsta la care şcoala contează cel mai mult şi că ar trebui să mă ţin de ea şi să nu mă mai gândesc la nimic - ca şi când nu aş fi olimpică ş.a.m.d ci repetentă. Well, anul acesta îmi propun să obosesc mai puţin. Dar tot mă gândesc să ajung pe la Piatra Neamţ la naţionala de psihologie, să duc tradiţia mai departe. Dar mi-e lene să mă apuc de învăţat. Trebuie să închei nişte capitole mai întâi şi pe urmă să găsesc puterea de a întoarce pagina.

La mulţi ani! 2010

... A venit şi 2010... anul în care mă gândeam că mă voi mărita. Eh, nu se va mai întâmpla dar tot aduce multe... de exemplu o criză financiară. Dar nu e bine să vorbim de d-astea acum. Din scaunul meu rotativ, după ce am ciocnit un pahat de... suc şi am încercat să dau de fetele vieţii mele minute în şir (toate reţelele ocupate)... vă urez un an nou plin de împliniri, un an mai bun ca 2009 dar mai slab ca cei ce vor urma... şi... să ne regăsim în viaţă! Să uităm toate supărările, să încheiem cu bine capitole din viaţă şi să trecem mai departe! Viaţa e frumoasă. LA MULŢI ANI!

Jos masca

Oamenii poarta masti. De cand crestem si incepem sa deschidem ochii invatam ca nu putem exista decat daca ne adaptam...si adaptandu-ne aju...