luni, iunie 18, 2018

Despre încredere

Multă vreme am căutat să înțeleg ce este acel ceva care ne leagă pe noi ca oameni. Sigur, vorbim despre o conexiune, dar când se trece la următorul nivel... ce anume clădește o relație (indiferent de natura ei).

Interesele comune sunt importante, respectul este, de asemenea, important... dar cel mai important aspect al unei relații... cel care ne face să rămânem sau să mergem mai departe este, de fapt, încrederea.
Indiferent ce facem, mai devreme sau mai târziu filtrăm fiecare element al vieții noastre prin prisma celor cinci trebuințe esențiale despre care vorbea A. Maslow. De regulă ele sunt interconectate și, un lucru banal - precum o amiciție, de exemplu - poate ajunge, la un momentdat, să împiedice împlinirea sau satisfacerea uneia dintre nevoi.
Când acest lucru se întâmplă, apare o serie de stări contradictorii. Ele pot prinde forma unor nemulțumiri, scrâșnete, strângeri din dinți, compromisuri de moment... și pot degenera până la imposibilitatea acceptării celeilalte persoane ca fiind una care să merite încrederea și, oricâte ni s-ar promite, ajungem inevitabil la ruperea respectivei relații, cu scopul superior de a ne satisface respectiva trebuință neglijată.

Cele 5 nevoi fundamentale ale lui Maslow sunt:
1. Nevoile fiziologice: apă, hrană, adăpost, transport;
2. Nevoile de siguranță personală: confort psihic necesar funcționării eficiente;
3. Nevoile sociale, de apartenență: apartenența la un grup;
4. Nevoia de recunoaștere socială: statut social;
5. Nevoia de autorealizare (dezvoltare personală).

Oricât de ciudat ar părea, aceste nevoi sunt alimentate de fiecare din oamenii cu care intrăm în contact. Noi creștem, zi de zi, în societate, nu independent de aceasta. Mergem la lucru, facem plimbări în parc, comunicăm cu familia sau apropiații... și ne formăm un cerc de încredere. Uneori din acesta fac parte inclusiv persoane pe care nu le cunoaștem dar care, dintr-un motiv sau altul, au reușit să ne câștige încrederea.
Orice început este spectaculos și se poate asemăna unei baterii care este 100% încărcată. Cu timpul începem să adaptăm relația la mediu și, mai departe, la propriile așteptări. Așa, pe parcurs, bateria se descarcă.
În multe cazuri, ea rămâne încărcată undeva peste 50% și, în cazuri extreme, scade sau crește.
În cele mai multe cazuri, însă, oricât încercăm să alimentăm încrederea, măsurile luate sunt doar temporare iar efectul este efemer. Mai devreme sau mai târziu, nevoile strigă și, oricât am vrea să ne reconectăm la vechea baterie, nu mai avem forță. Atunci decidem că este momentul să mergem mai departe.

Și nu este un lucru rău. De fapt, este cel mai bun lucru pe care îl putem face: să recunoaștem că bateria nu mai are forță să se încarce la vechea priză... și să lăsăm la o parte relația care ne împiedică să fim împliniți. Poate, la un momentdat, se va mai încărca și va ajunge în zona neutră și sigură, de unde nu se cere nimic. Dar, până acolo, e cel mai sănătos să ne retragem.

Lumea se schimbă și noi ne schimbăm. Interesele noastre inițiale cu greu rămân sincronizate cu acelea finale, mai ales atunci când fiecare entitate a unui raport de acest gen are obiective diferite.
Nu înțeleg de ce oamenilor le este frică să recunoască și să accepte că se schimbă. Și e normal și e sănătos. Atunci când unul singur acceptă să se schimbe și are așteptarea ca și celălalt să se schimbe după sine, în exact aceeași direcție, atunci încrederea va scădea. Nu toți suntem pregătiți să facem aceiași pași în același timp.

Așa m-am învățat să respect individualitatea celor din jur. Lucrând preponderent cu oameni am descoperit că din frică ei acceptă și nu corijează de la început... și se epuizează, stingându-se încet. Dacă problemele nu se rezolvă realist și nu există o intersectare a intereselor, cel obișnuit cu ideea de compromis... va pleca. Subit și fără semn. A transmis semnale dar nu i-au fost ascultate.

Tocmai pentru a preveni o astfel de problemă încurajez comunicarea și ruperea din timp a rădăcinilor, înainte ca nesiguranța și frustrarea să se instaleze. Așa putem trăi în pace unii cu alții, fără să ne pierdem încrederea și fără să ajungem la distrugerea unor amiciții ce ar putea fi, la un momentdat, constructive.

Încrederea reprezintă mai mult decât ceea ce se înțelege în accepțiunea generală. Ea este, în definitiv, o forță ce guvernează sistemul psihic uman și relațiile interumane. De aceea, nu se discută. Se simte, se intuiește, se crede. Acțiunile noastre sunt singurele care ne recomandă. Vorbele doar ne întârzie, puțin, declinul.




luni, iunie 11, 2018

Poți fi cine vrei... în orice secol... cu un fotograf bun

Uneori să fii tu însuți devine obositor. Mereu m-am întrebat cum ar fi fost să fi trăit într-o altă epocă, să port fuste lungi și pălării, fără să mă simt incomod. Cunoscând-o pe Alexandra am realizat că orice este posibil!


Niciodată nu am fost prea mare fan al fotografiilor. Nu mă consider o fire fotogenică și nici nu mă simt prea în largul meu să ies din zona de confort... și asta strict pentru că am o doză exagerată de jenă. Feminitatea nu a fost niciodată punctul meu forte, cu toate că iubesc atât de mult elementele feminine. 
Până să o cunosc pe Alexandra care mi-a propus să mai fac și eu ceva ieșit din comun... măcar din când în când... nu mi-a surâs ideea de a sta în cine știe ce poziții la pozat. Cu toate acestea, experiența trăită alături de ea mi-a dat cu totul paradigma peste cap. Eram obișnuită cu fotografiile de buletin pe care le-am urât maxim... cu ședințele foto de la firmă... pe care de asemenea le-am detestat maxim... și cu multe alte momente importante din viața mea sau din viața altora, unde, ca de fiecare dată, mi s-a părut că nu găsesc niciun mod de a o da la pace cu blițul. 

Cu Alexandra, în schimb, nu am stat la poză. Cu ea am râs, m-am conectat: la ea, la epocă, la natură. Când trăiești o viață agitată, pauzele nu sunt neapărat o opțiune. Dar, Doamne, cât mi-a plăcut pauza aceasta. Fetei acesteia îi place teribil ce face, și o face bine. Ea nu pozează, ea te amuză, te ascultă, îți vorbește. E ridicolă în sensul cel mai bun și mai frumos posibil. Iar camera pur și simplu o iubește. Nu știu ce face și cum face, dar în mâinile ei lumea e mai colorată și mai frumoasă.

În general nu prea mai scriu despre nimic, pentru că nu găsesc timp. Dar când sunt cu adevărat mulțumită... îmi fac. Și da, sunt mulțumită de Alexandra Ilie Photography. O recomand din toată inima nu doar pentru evenimente, ci pentru acele simple momente în care vreți să vă simțiți frumoase, speciale, zăpăcite și să creați niște momente unice. Toți avem telefoane cu performanțe spectaculoase. Toți ne jucăm cu selfie-urile. E boala secolului... dar din când în când e frumos să trăiești experiențe din afara zonei de confort. Și, apoi, orice moment din viață: de la o operație estetică, la o albire dentară, achiziționarea unei noi mașini sau o simplă ținută nouă (ori chiar celebrarea unei prietenii) merită ținută minte! Și cum poate fi ținută minte mai bine decât prin imagini făcute din unghiul potrivit și cu lumina potrivită?

Până la urmă... știți ce se zice: o imagine valorează cât 1.000 de cuvinte!

Mulțumesc, Alexandra! Ești minunată!









joi, martie 15, 2018

Răsfăț pentru femei minunate marca Skinegal

Toate femeile sunt minunate... toate!  Fiecare are ceva ce o face specială, indiferent că realizează sau nu. Fiind Ziua Femeii, Skinegal a lansat un concurs pe Facebook extrem de drăguț... și m-a desemnat pe mine drept câștigător.

Mi-a plăcut ideea concursului. M-a atins complet. Fiindcă trăim o viață agitată în care îndeplinim mult prea multe roluri, adesea uităm să ne oprim puțin răsfăț și pentru noi înșine... așa că este tare liniștitor momentul în care constatăm că ne oferă cineva puțin sprijin. 
Așadar, acest cadou a venit ca un reminder pentru mine... Un reminder că trebuie să fac o pauză de răsfăț... măcar din când în când.

Totuși, nu aș fi putut câștiga acest concurs dacă nu o aveam pe veșnica mea Adina drept inspirație. Provocarea era să scriem câteva cuvinte despre o femeie minunată din viața noastră... și cum toți avem mame minunate... m-am gândit că ar fi oportun să îi amintesc dragei mele prietene cât este de minunată (cu atât mai mult cu cât de curând s-a desăvârșit ca femeie, devenind mamă - vedeți postarea câștigătoare aici). Așadar, câteva din produse vor reprezenta cadoul meu de recunoștință față de prezența ei în viața mea.

Revenind la cadou: astăzi a ajuns bogatul colet marca Skinegal, așa că m-am gândit că ar fi drăguț să scriu câteva cuvinte despre produse... Nici nu mă așteptam să ajungă la mine atât de repede. Abia ce trimisesem datele de contact! Așadar, felicitări pentru promptitudine și seriozitate!!

Fiind proaspăt ajuns, nu am apucat să testez nimic, dar recunosc că am avut o mică pauză în respirație (cam cum au bărbații când echipa preferată de fotbal este pe punctul de a marca... sau cum avem noi, femeile, când intrăm într-un magazin imens de pantofi...și avem și bani pentru cumpărături!). Cine mă cunoaște suficient de bine știe cât sunt de obsedată de astfel de produse... așa că se explică pauza mea.
Cu cât dădeam mai repede la o parte obiectele din cutie, cu atât descopeream mai multe lucruri pe care mi le doream de mult, dar pe care nu am avut curajul să le încerc: cum este cazul comprimatelor Aspasia (părul meu nu mai are chiar cea mai grozavă formă). De asemenea, mă bucură că acesta nu este singurul produs care îmi va bucura părul... ci am și un șampon și un tonic de la PARUSAN (asta ca tot mă plângeam că uit mereu să îmi aplic tinctura cu efect tonic capilar cu 30 minute înainte de spălare. Acum voi sta liniștită).
Mai mult, am avut câteva gânduri (chiar recent) de a testa genele aplicate fir cu fir... dar ideea că voi fi caracterizată de o frumusețe total artificială mă întrista. Așa că serul Bonilash va fi cu siguranță primul pe care îl voi testa! Am auzit că este, într-adevăr, foarte eficient!! Abia aștept!

Dar părul și unghiile nu sunt singurele care vor fi răsfățate: am primit măști de față Skinegal, soluție pentru buze cu acid hialuronic LIPSUP, ser pentru unghii Femino Help, gel intim INTIMOHELP, șosete exfoliante Parasoftin și un set format din pastă de dinți Lacalut white & repair și apă de gură. Recunosc că din tot ce am astăzi nu am utilizat până acum decât pasta de dinți și apa de gură, fiind un mare fan Lacalut (deformare profesională).

Așadar... că tot spunea multă lume în ultima vreme că e cineva acolo sus care mă iubește... chiar simt că este așa! Cât timp mi se vindecă edemul și până va căpăta noul meu năsuc forma finală... am timp să mă îngrijesc pe toate planurile! Abia aștept să văd cum se mobilizează Venus să mă facă să radiez de fericire în toate formele.

Ziceam recent că suntem ceea ce iubim.
Eu iubesc oamenii și iubesc tot ce este frumos.
Chiar dacă eu am vorbit de alte femei minunate din viața mea, mulțumesc Skinegal că mi-ați oferit ocazia să mă simt și eu specială!





vineri, martie 09, 2018

Faci mișcare și câștigi



Într-o lume guvernată de social media... principiul „mișcarea îți aduce numai beneficii” atinge cele mai nebănuite cote. Altfel spus, dincolo de faptul că fiind activ ești mai sănătos, acum ai posibilitatea să fii și răsplătit pentru asta, dacă împărtășești experiența ta cu prietenii din lumea virtuală.

Pentru a nu lungi prea mult, Asociația 11even din Cluj a adus o nouă provocare tinerilor, în speranța că numai-numai îi determină să adopte un stil de viață sănătos. Astfel, după ce anul trecut, prin implicarea locală a mai multor ONG-uri (în cazul de față, la Vâlcea a Asociației Smile, în parteneriat cu Asociația Simbio și Asociația Orfanilor din Casele de Copii), a adus la Râmnic cel mai mare festival de mișcare (Bucurie în mișcare), reușind ca timp de două zile să mobilizeze întreg Râmnicul să iasă în Parcul Zăvoi să se bucure de sutele de activități, jocuri și competiții, anul acesta, datorită rezonanței evenimentelor la nivel național, precum și a dorinței manifestate de foarte multe ONG-uri de a prelua festivalul în orașul propriu, s-a pornit o competiție.



Cele 24 de orașe participante sunt organizate în 4 grupe, formate fiecare din câte 6 orașe. Trei orașe din fiecare grupă vor fi declarate câștigătoare și vor deveni orașe gazdă pentru evenimentele „Bucurie în mișcare” 2018. Vom avea astfel parte de 6 weekenduri speciale, în 12 orașe ale țării, în perioada 5 mai - 10 iunie.




Până în momentul de față, la nivel național, statisticile arată în felul următor:
  • Aproape 4.000 de postări au fost validate în concurs, iar organizatorii se așteaptă ca numărul acestora să depășească 10.000 până la final; 
  • Cele mai active comunități până în acest moment sunt: Roman (locul de lider detașat la mișcare), cu un total de 11.370 de puncte, urmat de Râmnicu-Vâlcea cu un punctaj de 5.530 de puncte. Orașul Bacău din inima Moldovei completează podiumul în acest moment, cu un total de 4.870 de puncte.


Cum funcționează?


Pentru ca un oraș participant să cumuleze cât mai multe puncte, orice susținător cu vârsta minimă de 16 ani, poate posta pe Facebook sau Instagram fotografii sau clipuri video care să promoveze mișcarea de orice fel: joaca în familie, sporturile de echipă, fuga în jurul blocului sau alergatul pe pistă, mersul pe bicicletă sau dansul în multele sale forme, plimbarea prin parc sau urcarea scărilor, mersul pe role sau pe trotinetă, baschetul sau voleiul, ora de arte marțiale, de fitness sau cea de cățărare… plus multe altele.
Un utilizator poate avea un număr de maxim 5 postări pe zi pe platforma Instagram și 5 postări pe zi pe platforma Facebook. Deci un număr maxim de 10 postări pe zi. Fiecare postare validă va aduce 10 puncte orașului susținut în campanie.
Tot ce trebuie să facă cei care iau parte la această competiție este să menționeze în postare orașul pe care îl susțin și să adauge tagul @bucurieinmiscare. Detalii complete referitoare la mecanismul campaniei se găsesc la https://bucurieinmiscare.ro/despre/ .
Ce câștigă cei ce postează?
Pe lângă faptul că acumulează puncte pentru orașul ales și contribuie la atragerea unei noi ediții Bucurie în Mișcare, participanții pot câștiga și premii atractive: 5 weekend-uri all inclusive la Phoenicia Holiday Resort Mamaia, sau unul dintre cele 50 de pachete de nutriție sportive.

Asociația Smile și-a propus ca anul acesta să se autodepășească! Evenimentul planificat va fi unul despre care, cu siguranță, se va vorbi multă vreme! De aceea, încurajez toți vâlcenii să facă posibil visul și să posteze pe rețeaua de socializare o imagine cu tagul @bucurieinmiscare Vâlcea.




sâmbătă, martie 03, 2018

Ești ceea ce iubești...

Nu mai știu unde am auzit prima dată aceste cuvinte... dar de câteva zile îmi răsună puternic în minte.
De când m-am operat și lucrez la o capacitate de sub 5% am timp să contemplez asupra realității ce mă înconjoară... și așa realizez că, într-adevăr, ceea ce iubim ne definește.

Când m-am trezit din anestezia generală simțeam o dragoste atât de profundă și de pură pentru tot ceea ce mă înconjura. Cred că, de fapt, revenirea la viață mă făcea să fiu atât de dornică să verbalizez iubirea.
Zi de zi suntem prea ocupați cu lucrurile pe care trebuie să le facem încât ajungem să pierdem exact esența vieții. Uneori chiar ne prinde bine o pauză de la haos pentru a rămâne singuri cu noi înșine și a observa cine am mai devenit.

Eu iubesc. Sincer și fără rezerve. De fapt, chiar mi se pare ciudat să te poți preface că iubești. Un astfel de joc este mult prea evident și total nefiresc. Cred, cumva, că fiecare om are un ceva, o anumită calitate specifică, definitorie. Și oricât ar cenzura-o, în momentele de slăbiciune iese la suprafață.

Toți iubim... măcar ceva... și acel ceva ne definește.

Eu sunt un amalgam de oameni frumoși, de cuvinte fără noimă, de gesturi și priviri. Sunt un cumul de imperfecțiuni, zâmbete și atingeri. Eu sunt trăire, sacrificiu și puțină lene. Sunt un articol bine ilustrat, citit înainte de culcare. Sunt o îmbrățișare caldă și prelungă a unui om obosit. Sunt o continuă ațâțare a simțurilor, de multe ori fără obiectiv. Sunt o rană, un copil, o ploaie rece de toamnă, după zece zile toride.
Dar, mai presus de toate, sunt iubită... și cred că asta iubesc cel mai mult. Sunt protejată, sunt îngrijită de cei din jurul meu... și sunt extrem de norocoasă și de recunoscătoare.

Nu credeam că voi ajunge vreodată să spun asta... și mai ales să o simt din toată ființa mea... dar sunt o norocoasă.
Toți suntem. Trebuie doar să deschidem ochii și să iubim.

If you want to feel love... you should give love. 

miercuri, februarie 14, 2018

Ce și cât iubim de Valentine's Day

Astăzi mă gândesc la tot ce iubesc... și sunt recunoscătoare.
Nu am nevoie de Valentine's Day pentru a iubi.
Toată viața am tânjit după atenția pe care „ar trebui” să ne-o ofere partenerul de Valentine's Day... și cum niciodată, nimic, nu se ridica la nivelul așteptărilor mele mai mult sau mai puțin comerciale, am acumulat frustrări și suferințe. Ajunsesem să asociez această zi cu durerea și chinul... Simțeam că este o nouă zi în care eu  nu merit iubire și atenție.

Asta până când am realizat că Valentine's Day este, de fapt, pur... MARKETING!
O zi ca oricare alta, în care se înregistrează record de vânzări la bomboane de ciocolată, flori, bijuterii, vinuri și prezervative. O zi pe care fetele o așteaptă mai ceva ca pe Moș Crăciun și în care bărbații se simt obligați să fie romantici.

De fapt Valentine's Day are farmecul său minimalistic... dar nu pentru că ar fi Te iubesc-ul mai cald sau mai sincer. Nu. Ci doar pentru că sunt promoții peste tot.

Încă o dată, Marketing.

Mi-au trebuit niște ani pentru a realiza că iubirea se simte zilnic, nu doar în momente cheie impuse de societate. Cununia nu este cea mai fericită zi din viața nimănui. Nici prima întâlnire, nici vreo aniversare.
Când te lovește cu adevărat dragostea, fiecare clipă alături de celălalt este cea mai fericită... indiferent că se trăiește pe muzică bună, cu un vin de calitate, flori, bomboane și orice mai impune societatea... sau se petrece muncind, povestind sau pe drum spre o destinație.
Când iubim... iubim complet. Orice cadou motivat este de prisos, căci oricum bucuria generată de acesta nu se compară cu bucuria cumpărăturilor realizate împreună, pentru casă, ori fără motiv. Când este iubire... te bucuri că ai găsit mâncarea preferată a celuilalt. Sucul preferat... cafeaua... sau orice. Și nu trebuie să aștepți 14 februarie pentru a-i oferi.

Iubirea se simte și se trăiește zilnic.

Dar, recunosc, sunt recunoscătoare marketingului de V's day... îmi pot face provizii de praline!
Heehee

sâmbătă, ianuarie 06, 2018

Stop

Vine un moment în viața fiecărui om când se trage cortina și se așterne liniștea... când totul merge, pur și simplu, din inerție, într-o direcție benefică. Sunt acele clipe în care conduci pe un drum liber...și nu te mai gândești la volan, ci doar te bucuri de priveliște și, dacă ai noroc, de persoana care te strânge de mână.

Uneori cuvintele și gândurile sunt de prisos.
Învățăm să gândim mai puțin și să simțim mai mult.

Renaștere spirituală. Lumină. Căldură.

vineri, ianuarie 05, 2018

Fiecare om va fi judecat după legea sa

De mult mi-am propus să abordez acest subiect. Este o idee care m-a marcat multă vreme și care nu mi-a dat pace până ce nu și-a găsit, la nivel subconștient, răspunsul.

ATENȚIE! Acesta nu se dorește a fi un articol religios sau cu tentă teologică. Este doar o lectură de viață.

Mereu am fost o fire spirituală. O perioadă am fost și exagerat de religioasă, fără însă a nega conflictul din interiorul meu. Sunt multe lucruri pe care doctrina ni le impune, fără a ne da posibilitatea să le trecem prin filtrul cunoașterii. Și poate că acest lucru este justificabil într-o societate arhaică în care exista o conștiință supremă și o societate condusă orbește, căreia i se reprima sub orice formă dreptul de a gândi.

Dar nu despre aceasta este vorba... ci despre modul în care are loc Judecata Supremă. Cu cât ies mai mult în afara cutiei și meditez la vorbele Domnului Nostru Iisus Hristos realizez care este de fapt esența religiei pentru care militează. El s-a luptat pentru iubire, liniște și armonie interioară. Nu pentru dogme, putere sau politică. Nici măcar pentru ceea ce a ajuns să însemne astăzi Biserica Creștină (în oricare din formele sale).

Într-un fel sau altul, Iisus era un coach. E puțin spus că era vizionar, căci...dacă este să ne raportăm la scrieri, era mai mult de atât. Dar, ca idee, el explică un lucru pe care cărturarii l-au interpretat de fiecare dată cum le-a fost lor mai convenabil. Și, cu toate acestea, are un înțeles mult mai profund.

„Fiecare om va fi judecat după legea sa”... este o expresie cu un funament teribil, care nu are nimic a face nici cu legile laice (deși se aplică și acolo), nici cu acelea ecleziastice... ci cu legile REALE ce stau la baza existenței noastre: legile minții noastre.
Haideți să fim obiectivi. Legea ne inspiră frică și, măsura în care un individ o respectă este în strânsă legătură cu nivelul său de conștinciozitate... sau, mai exact, cu cât de mare este dorința, sau chiar nevoia sa de a evita durerea.
Dar viața nu este despre durere. Viața este despre bucuria de a trăi.
Din păcate, însă - ori din fericire, fiecare din noi a primit un sistem de valori la care să se raporteze. Există legile firii, legile religiei și, în final, legile statului. De la o situație la alta și, uneori, chiar de la o zi la alta, trebuie să ne adaptăm schimbărilor legii, pentru că altfel vom fi judecați.

Însă, adevăratul nostru judecător... nu este cel închis într-o clădire, îmbrăcat în negru (indiferent că vorbim în termeni laici sau religioși). Adevăratul judecător se află alături de noi permanent și reprezintă vocea conștiinței.

Legea „sa” este legea fiecăruia... reprezintă conștiința individuală care, asemenea amprentelor, este unică. De aici apar marile discrepanțe între persoane și idei. De la faptul că realitățile noastre nu pot corespunde niciodată în totalitate. Noi suntem o combinație a trei elemente: genotip, fenotip și cunoștințele acumulate dintr-o curiozitate de a fi și a ști.

Este interesant cum în multe cazuri, ultimul element este absent în procesul de fundamentare a unei personalități sau conștiințe. Și, în același sens, este curios cum acel ultim element poate modela complet o fire.
Dar, dincolo de orice, o conștiință formată - indiferent cum - reprezintă o lege personală.

Nu ne doare niciodată atât de puternic judecata umană și, poate, nici judecata pe care se presupune că o vom primi la finalul lumii... cât ne doare adevărata judecată, cea pe care ne-o aplicăm nouă înșine. Noi putem fi cei mai cruzi dușmani ai noștri în momentul în care acțiunile noastre nu corespund așteptărilor societății imprimate asupra conștiinței noastre. De aici se ajunge la tulburări de personalitate, la depresie și chiar la boli psihice sau „autosabotaj”.

Realitatea este că pentru a avea o judecată mai ușoară trebuie să acceptăm faptul că doar NOI suntem stăpâni pe viața noastră și că liniștea noastră interioară nu depinde, până la urmă, de nimeni altcineva, ci doar de NOI ÎNȘINE. De măsura în care ne dăm voie să fim și să existăm, independent de așteptările pe care societatea ni le imprimă.

Spun adesea că noi ne-am născut singuri (chiar și gemenii...), trăim singuri (chiar dacă în comunități... în interior avem o singură și unică existență) și murim la fel de singuri. Nu știu ce se află dincolo de moartea fizică, dar, cert este că noi nu suntem corpul nostru. Noi suntem energie. Și atunci de ce să ne încărcăm aura cu vibrații negative, de joasă intensitate, când putem, la fel de bine, să promulgăm legi noi, să actualizăm informațiile într-o formă cât mai plăcută?

Împrietenește-te cu judecătorul tău. Îmbracă-l în iubire și sugerează-i să ia o pauză.
Amintește-ți că tot ce spun alții... nu este despre tine... ci este o refexie în oglindă a propriei conștiințe.

duminică, decembrie 31, 2017

Retrospectivă



Cu ochii închiși, purtată de suflul sfârșitului de an 2017... cu un fundal exaltant (recomand a se citi cu melodia de jos în fundal)... tremur și încă nu realizez ce se întâmplă în viața mea.
Încă nu înteleg cărui fapt minunat îi datorez onoarea de a fi trăit în 2017 atât de mult, de controversat și de intens.
A fost un an extraordinar... a fost un an plin. Am greșit atât de mult și sunt atât de recunoscătoare universului pentru că mi-a permis să fac atâtea greșeli și atât de urâte... pentru că eu învăț doar the hard way.
Și am învățat. Și e bine.
Am câștigat și sunt atât de bogată! Sunt plină de îmbrățișări, de zâmbete, de mulțumiri. Se derulează de nebune prin mintea mea. Haotic. Și le-aș prinde pe toate... și multe altele pe care mi le-am reprimat.

Sunt bogată. Am prieteni autentici, sinceri, deschiși, care îmi împărtășesc nebunia. Am în jurul meu oameni care chiar mă iubesc... și simt asta!

2017 este un an pe care îl voi reține mereu. Se vede că numerologic a fost in acord cu cifra destinului meu: 1. A fost, intr-adevăr, despre mine. Total. M-am lăsat să trăiesc. Mi-am strivit și ego, și idei preconcepute și nebunii inoculate cutumiar, din vremuri imemoriale.

2018 va fi anul lui 2. Dacă acum am crescut și am învățat să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt... în 2 oare voi învăța să mă armonizez cu oglinda mea exterioară: cu lumea?
Nu am fost niciodată deschisă spre adevăratul sens al cifrei 2.
Dar îmi doresc ca niciun an de aici înainte să nu fie mai slab ca 2017. Am început o nouă viață anul acesta. Sunt un prunc într-o nouă viață.

Am multe proiecte imense pentru 2018. Acesta va fi un an în care totul va fi posibil. În care îmi voi împlini toate dorințele copilăriei și adolescenței.

Dar...finalul de an pentru mine este rezervat recunoștinței.
Așadar, dacă ai ajuns aici... înseamnă că într-un fel sau altul, evoluția mea ți se datorează!
Așa că vreau să știi că îți mulțumesc din tot sufletul că exiști! Îți doresc un 2018 de vis!




vineri, decembrie 08, 2017

Despre bucuria de a oferi

Astăzi a fost despre bucuria de a oferi. De fapt, luna decembrie despre asta este. Nu știu cum se face dar atunci când se lasă frigul... oamenii parcă devin mai buni, se mobilizează mai ușor, realizează cât de frumos este să ofere.

Au fost cinci momente importante marcate astăzi:

1. Caravana Arlechinei - ziua a treia

Așa cum am mai precizat și cu altă ocazie, Asociația Simbio derulează această din ce în ce mai cunoscută și mai îndrăgită caravană. Chiar ea, în sine, a fost concepută din dorința unor „miniadulți” de a dărui. Ce? Zâmbete, bucurie, viață, dragoste.
Astăzi am dus caravana în Sălătrucel și Berislăvești, la niște copilași absolut superbi, care ne-au recompensat cu dragostea lor.
Când suntem mici... suntem diferiți. Suntem puri. Suntem autentici și curați. Poate tocmai de aceea ni se încarcă bateriile atât de puternic în prezența lor, cu toate că țopăim împreună până la epuizare.





2. Întâlnirea Instituției Prefectului cu reprezentanții ONG-urilor cu activitate socială

Un alt moment dedicat dăruirii. Ne-am adunat mulți oameni simpli, uniți de un singur scop: acela de a face bine. Mi s-a confirmat pe această cale, încă o dată, că suntem foarte mulți cei ce dorim binele aproapelui. Cu toate acestea, mă întristez când observ că ne cramponăm la nivelul umbrelei de sub care facem binele. Nu contează numele sau forma în care acționăm, important este să o facem. Răsplata nu trebuie căutată pe pământ. Ea va veni, cu siguranță, într-o formă direct proporțională cu intensitatea și energia intenției, aici, DAR, totodată, se va materializa în cer.



3. Reîntâlnirea cu echipa de la lucru

După 7 ore de alergare (un altfel de alergare decât aceea pe care o recomandă medicii și o promovează cu mult succes Iulian Șerban prin Bucuria Alergării la Ploiești), m-am gândit să trec și pe la birou: acolo unde găsesc întotdeauna cel puțin un zâmbet atât de plăcut încât să îmi înveselească întreaga zi, oricât de grea ar fi fost. Sunt norocoasă că nu muncesc nici măcar o zi. Fac lucruri ce îmi plac, într-o atmosferă care mă onorează. Scriam cândva (este drept, pe facebook) despre cât de important este să nu ne alegem jobul ci șeful. Dacă șefii sunt faini, cu siguranță vor atrage oameni asemenea lor și vor influența cultura organizațională în aceeași direcție.



4. Sănătatea zâmbetelor la VTV

În finalul zilei am ajuns într-un alt cadru ce deja îmi este familiar și extrem de drag, respectiv în platoul televiziunii VTV. Dar nu neapărat mediul este cel care contează nici în acest caz, cât este vorba despre doamna Daniela Ștefănescu - un om minunat cu un suflet absolut fenomenal și cu niște sfaturi pline de înțelepciune și dragoste.
Și de această dată am vorbit despre cât de minunat este să oferi și, mai mult decât atât, să o faci fără să aștepți nimic înapoi.



5. Întoarcerea la conexiunea supremă

Pentru mine, ca părinte, conexiunea supremă o reprezintă inima existenței mele, respectiv motivul pentru care iubesc viața atât de mult: copilul meu. Știu că nu sunt cel mai prezent părinte dar știu, totodată, că atât cât sunt, copilul îmi simte din plin iubirea. Dincolo de omniprezentele cadouri de revedere, bucuria de a oferi iubire unui trup născut... celulă cu celulă din tine... este inegalabilă.


Așadar... o zi extraordinară. Am oferit mult. Am primit înmiit.

... Și niciodată nu se epuizează rezervele!

miercuri, decembrie 06, 2017

Magia lui Moș Nicolae m-a vizitat

Sărbătorile de iarnă chiar sunt magice...
De multă vreme nu am mai simțit atâta bucurie în suflet.
Am înțeles astfel cât este de bine să pornim în fiecare zi cu intenția de a trăi clipa și a nu încerca să anticipăm nimic.
Ceea ce putea părea un dezastru s-a transformat într-o experiență extraordinară. Subconștientul meu - care de altfel mă bombardează de la o vreme cu tot felul de coșmaruri - astăzi a primit o lecție.

Ziua a pornit cu un Ionuț deja conștient de mediul înconjurător (față de anii trecuți) care a trăit pentru prima dată magia lui Moș Nicolae.
A continuat cu niște copilași extraordinari la Sâmbotin și Jiblea Veche pe care trebuia să îi surprindem noi... dar... ce să vezi? Ne-au dat ei o lecție prin inocența și puritatea lor.
Apoi, energizați, după câteva ore de „țopăială”... am mers mai departe, la „datorie”, unde se derula programul „Cadouri de la Moș Nicolae la Denta Clinic”. Doamne, toți copilașii au fost ABSOLUT MINUNAȚI. Fără excepție.

Nu mai zic că pe biroul meu am găsit niște „șosețele” lăsate de Moșul Nicolae, extrem de darnice. Cred că sunt ani buni de când nu m-a mai vizitat.
Asta înseamnă să lucrezi într-o echipă superbă și să ai niște șefi care chiar să fie OAMENI și să abordeze, la modul cel mai sincer, conceptul family. 

Apoi au urmat donațiile pentru copilași, vorbele de încurajare din parte atâtor oameni pe care îi cunosc atât de puțin.

Și toate aceste lucruri se cuibăresc în sufletul meu și mă alimentează permanent cu forță și determinare.

Iubesc ceea ce mi se întâmplă. Iubesc tot ce este în jurul meu...

... Și cu asemenea oameni lângă mine... vă mai mirați că fac riduri de expresie de la prea mult râs?

Mulțumesc, magie a sărbătorilor de iarnă! Mulțumesc că m-ai vizitat.

Nu îmi mai trebuie nimic. Sunt împlinită!



Despre încredere

Multă vreme am căutat să înțeleg ce este acel ceva  care ne leagă pe noi ca oameni. Sigur, vorbim despre o conexiune , dar când se trece la...