joi, aprilie 30, 2009

Lansare de carte


Ieri, 29 aprilie 2008, sala Filarmonicii "Ion Dumitrescu" din Râmnicu Vâlcea - am participat împreună cu doamna dirigintă la o nouă lansare de carte a editurii Beta. Au fost prezenţi mari oameni de cultură ai ţării, autorii cărţilor prezente, redactori, editori... şi de ce nu spioni.
Această iniţiativă însă a fost prezentă cu câteva zile în urmă, în cadrul cenaclului găzduit de Colegiul nostru, motiv pentru care pot spune că prin colegele mele şi prin doamna dirigintă, am apucat să răsfoiesc în oarecare măsură aceste cărţi şi să-mi pot face o părere, încă înaintea acestui eveniment. Poate că pe viitor voi reuşi să le citesc de la cap la coadă şi să exclam cu un acelaşi entuziasm bucuria lecturării acestor cărţi.
Îmi plac lansările de carte, deschiderile concursurilor şi olimpiadelor şi în general evenimentele unde se prezintă oameni importanţi, oameni de valoare culturală, cu o experienţă de viaţă superioară pe ale căror vorbe pot degusta şi descifra cu un interes deosebit.

miercuri, aprilie 29, 2009

Dragostea noastră de sticlă
s-a spart
în milioane de bucăţele
pe care niciodată nu le vom mai vedea
s-au ascuns în inima mea
adânc şi taie din mine
se umplu de un sânge amar
şi se scurg
picătură cu picătură
într-un aer
pe care niciodată
nu-l vei mai respira...

Vreau...

Am atât de multe de spus, atât de multe lucruri pe care aş vrea să le ştiu, să le învăţ şi să le ascult... dar totuşi atât de puţin timp pentru ele. Trăim într-o lume albastră unde pentru a exista, trebuie să ne zbatem 100 pe un loc. E o luptă continuă, crudă ce lasă prioritate celor ce ştiu să se impună cu autoritate...


... Vreau un ciobănesc german
... Vreau carnet auto
... Vreau o îngheţată cu straciatella
... Vreau să înţeleg ce simt cu adevărat
... Vreau să treacă luna mai (şi tu râdeai râdeai...)
... Vreau să găsesc un tratament bun (eficient)
... Vreau să vină în Vâlcea
... Vreau totul la cheie
... Vreau să trec mai departe
... Vreau să nu mă mai mint singură
... Vreau "Personalitate Plus"
... Vreau să am mai mult timp pentru psihologie
... Vreau o bibliotecă personală cu toate cărţile de psihologie :X
... Vreau la mare
... Vreau să meargă youtube-ul
... Vreau un card unlimited :))
... Vreau la iarbă verde
... E fix ...

luni, aprilie 27, 2009

Gânduri

Sâmbătă, Colegiul nostru a fost gazda unui cenaclu literar în cadrul căruia au fost şi câteva lansări de carte. Din păcate nu am putut ajunge însă am ascultat până la epuizare şi cu o inocenţă nesătulă (ca aceea a nepotului ce soarbe fiecare cuvânt din povestea bunicului) descrierile celor ce au fost prezenţi - şi aici mă refer în mod deosebit la Adina care parca mi-a vândut din entuziasmul său ce părea să depăşască orice bariere imaginare. 

În orice caz, pentru fetele care s-au prezentat la acest eveniment, doamna dirigintă a avut pregătită o surpriză: câte o carte din acelea nou lansate. Am prins din zbor câteva titluri foarte interesante dintre care cel mai fascinant mi s-a părut, desigur, "Femeia în verde" de Eliza Roha. Din fericire aceasta se află chiar în posesia Adinei deci cu siguranţă va ajunge şi în mâinile mele.

În altă ordine de idei, deşi nu am fost prezentă doamna dirigintă mi-a înmânat o carte (ha! Are şi autograf) a marelui actor Constantin Codrescu. Titlul este "Pribeag prin viaţa mea" şi este - spre marea mea bucurie, eu fiind o pasionată a acestui stil - jurnal. Am fost mai mult decât plăcut surprinsă de acest gest - ca atunci când eşti în genunchi şi pleci capul pentru o greşeală dar cu un zâmbet cald ţi se întinde mâna să te ridici - şi totodată curioasă de ceea ce urmează să citesc. 

Acum că îmi dau seama că iar am scris mult am să trec la ceva ce deja m-a impresionat în carte, chiar de la început: o poezie (care mi-aş fi dorit să fie a mea dar din păcate nu am fost înzestrată cu acest dar "cuvintelor potrivite", deşi apreciez şi... ador - de ce nu - poeziile altora) modernă, simplă şi foarte... "true" (aka TRU) aka adevărată domn'le... în concordanţă cu starea mea de spirit. După cum urmează:

"Când se retrag iubirile

Rămânem pe ţărm

Două jumătăţi de scoică

Goală,

Aşteptând nerăbdători

Plecarea noastră

Viitoare.

Pentru că nimic nu-i mai trist

Decât ziua în care

nu putem dărui oamenilor,

Perle."

Superbă! Mulţumiri încă o dată pentru această ocazie, această carte ce are acum pentru mine valoare atât intrinsecă dar şi sentimentală.

duminică, aprilie 26, 2009

Leapşa

Hmm... am lipsit o vreme din cauza aceloraşi veşnice probleme pe care le am cu măselele. Am fost şi plecată... în fine. Cum am revenit, Adina a ţinut morţiş să mă informeze în legătură cu leapşa pe care o am de rezolvat.

1. Fiecare om care primeşte leapşa trebuie să completeze definiţiile celor 5 cuvinte primite şi să dea mai departe alte 5.
2. Definiţiile nu trebuie să arate stil dicţionar, ci să fie cât mai originale.

frumos - orice lucru în care se regăseşte o intenţie bună, o sclipire, un sentiment. Faptul că în acel lucru s-a investit o doză de simplitate şi  energie pur spirituală.

urât - crud, lipsit de inimă sau pur şi simplu fără  un bagaj emoţional.  Urât este un lucru care nu inspiră decât cercetare de suprafaţă, aparenţă, realizat  din motivare extrinsecă.

prietenie - legătură puternică între grupuri de două persoane sau obiecte ce are la bază înţelegere, susţinere, căldură sufletească, reciprocitate.

clipă - afect, stare trecătoare, impuls  veşnic întipărit în minte, înregistrare  pe o placă de granit, epitaf al unei morţi continue.

timp - alunecarea involuntară a omului spre trăirea imediat următoare păstrând-o totuşi în amintire pe cea care tocmai s-a pierdut... un fel de nimic după care toată lumea aleargă disperată sperând că va afla totuşi ceva.

Hmm,  predau leapşa lui Cristian B. cu următorii termeni: încruntare, naştere, regret, pace, tăcere



miercuri, aprilie 22, 2009

Încă mai greşesc

Ce fac? Stau tolănită pe jos şi privesc calendarul... în mai puţin de-o săptămână-i 28... degeaba. Acum 28 vine numai pentru că trebuie să fie intermediar 27-29 şi cu niciun alt scop. Ce importanţă mai are o zi când am pierdut un an? Mă doare, mă doare îngrozitor să nu ştiu ce mi se întâmplă, să trăiesc într-o lume alb - negru. 

Dar ştii ce? Revin ele culorile încetul cu încetul, ca la imprimantă, când schimbi tuşul. Am totuşi atâtea motive să zâmbesc... am un sprijin imens la celălalt capăt dar e departe. De ce nu mă pot mulţumi cu lucrurile frumoase din viaţa mea şi să evit să mă întristez când nu mai sunt? Amintirile nu mor niciodată dar poate că mi-e dor. Oare dragostea chiar poate muri? El aşa spune... Nu e pregătit pentru o relaţie de viitor, cum îmi doresc eu... fără despărţiri sau "împreună doar ca să nu fim singuri". Am vrut să iasă totul bine, dar cred că nu şi el. Poate caută distracţie - pe care eu nu i-o pot oferi. Poate sunt plictisitoare şi poate n-ar trebui să mă mai gândesc la asta - dar nu pot altfel. 

Credeam că sunt mai tare dar mi-am dovedit singură cât sunt de slabă. Nu pot şterge atâtea gânduri în numai câteva clipe. La început credeam că e ok dar acum încep să mă întreb tot mai des "de ce?". Mă simt trădată...




luni, aprilie 20, 2009

La revedere!

Ziua 5. Joi 16 aprilie 2009. Iar am fost primii la cantină. Adormisem decât de la 6 la 7. Eram stăpânită de o stare generală de melancolie pe ultima sută de metri. Imediat după masă am fost la o ultimă plimbare în frumosul parc din centru... Au urmat festivitatea de premiere, masa şi ultimele cuvinte.
Acum, privesc cu melancolie în urmă. S-a terminat. Am legat o serie de prietenii puternice şi totodată rupt altele. Nimic nu se întâmplă după cum ne dorim noi, niciodată nu ştim ce ne rezervă ziua de mâine. Amintirile sunt singurele care rămân la urma urmei.
Totuşi, drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată...

duminică, aprilie 19, 2009

Un Paşte Fericit!

Întrerup şirul meu de poveşti pentru a ura tuturor cititorilor mei "Un Paşte Fericit!!!" plin de realizări şi voie bună!

Hristos a înviat!

"Ce dorm copilaşii"

Ziua 4. Mirecuri 15 aprilie 2009. Eu şi Răzvan am fost primii la cantină. Nu dormiserăm deloc toată noaptea. Desene, gânduri, telefoane la ora 3 noaptea de "La mulţi ani" lui Cristi şi apoi aşteptări zadarnice de răspuns toată ziua. A durat ceva dar...

Eram agitată... mai mult din lipsa răspunsului şi de la oboseală decât din caza aşteptării afişării rezultatelor. Într-un final ne-am dus la farmacie şi apoi după o îngheţată când, primeşte un telefon: "S-au afişat rezultatele parţiale". Atunci am avut o revelaţie. M-am liniştit ştiind că am dat-o în bară, m-am dus cu pluta pe apă...
Am mers într-un ritm alert spre Chiţu. Tocmai îi zisesem lui Răzvan şi se pare că s-a adeverit: "6,35" :)). LOL. Au fost note mici, zău aşa, dar eu chiar am pierdut tot subiectul doi pare-se. Cam la atât mă aşteptam, poate 6,8 dar... am preconizat. El a luat menţiune la Cultură Civică (felicitările mele - am aflat că Bravo se zice doar la măgari:)) ) şi de la noi Liana a obţinut o menţiune la economie. În rest lumea pe sub linie, chiar mare ghinion... dar oricum a fost greu şi este totuşi o realizare. Am fost destul de bine poziţionată în top, chiar şi aşa.

În fine, ne-am mai plimbat, am mai ars gazul, am avut nevoie de un moment de linişte de vreo 5 minute şi apoi totul a fost ok. La 6 trebuia să ne ducem la Discotecă dar camera 37 dormea (oricum nu aveam niciun chef) ... ne-a trezit Cătălin la 23.30 că altfel cu siguranţă până dimineaţă dormeam. A urmat încă o noapte nedormită şi alte destăinuiri...

sâmbătă, aprilie 18, 2009

Indigestie

Ziua 3. Ziua cea mare, 14 aprilie 2009, marţi. Ora 6 trezirea, dată de altfel de o trâmbiţă de radio amplasat chiar pe coridorul etajului 3, unde ne făceam noi veacul. Nervi la prima oră a dimineţei. Masa: ca pentru regim şi puţin cam ciudată la gust. La ora 9 a trebuit să ne strângem în clase. Eram în sala 4 la fereastră. După ce am fost instruiţi ca nişte idioţi cum să ne scriem numele (pe al nostru şi nu pe cel dat ca exemplu) şi am aflat că suntem "o adunătură" din toate judeţele, ni s-au acordat 5 minute de libertate: fugi la baie! Se numeşte indigestie + mâncare veche + gastrită = VOMĂ. Revenirea mea de la toaletă a coincis cu sosirea subiectelor. Ameţeală generală, aproape că îmi venea să plec din sală neînţelegându-mi rostul în asemenea împrejurimi.
Subiectele: WTF? Model complet diferit, nou, ciudat, ambiguu... în concluzie: sunt o idioată. Nu înţeleg nimic. Dar totuşi hai să scriu tot ce ştiu legat de subiecte chiar dacă poate nu asta mi se cere. Oricum sunt distrusă. Şi dă-i şi scrie ca la judeţeană încă 15 pagini. Am ceva cu numărul 15.
Buun, s-a terminat şi asta. Afară toată lumea dezamăgită. Nu numai la psihologie subiectele lăsau de dorit, ci şi la restul disciplinelor. A urmat masa pentru care a trebuir să aşteptăm mai bine de o oră din lipsa spaţiului. Organizarea a lăsat mult de dorit. Au urmat alte plimbări, căutarea disperată a unei îngheţate spre satisfacerea poftelor lui Mircea. Am găsit o gelaterie din fericire chiar lângă teatru (unde trebuia să ajungem pentru a viziona "Romeo şi Julieta") deci am făcut două lucruri bune.
Piesa a fost foarte reuşită, actorii cunoscuţi. Lumea s-a dus după să mănânce o şaorma, timp în care noi, puştii (eu, Andreea, Răzvan şi Cătălin), am plecat spre internat sperând că vom prinde o masă ceva mai sănătoasă. Am primit o floare (pe care încă o mai ţin presată)... un gest foarte frumos la care nu mă aşteptam dar care a reprezentat o surpriză extraordinar de plăcută, am făcut pe psihologul, am revenit în cameră. gata. Trecuse proba, somn nu aveam, era un chaos total în internat, toată lumea o luase razna, cu siguranţă nu se putea dormi.
Chiar şi structura noastră a cunoscut unele modificări în funcţie de interesele fiecăruia. Noi 4 am rămas la 37 că vroiam să mai stăm de vorbă şi să jucăm jocuri şi ceilalţi 4 au rămas la 45 să vorbească despre diverse şi în cele din urmă să doarmă.
Toată noaptea am stat de poveşti, de teste psihologice şi de pictat (desenat).



vineri, aprilie 17, 2009

Coincidenţe şi surprize

Ziua 2. Luni, 13 aprilie 2009. Adormisem abia la 4 şi ceva, iar trezirea se anunţa la 6 jumătate. Ochi injectaţi. Masa de dimineaţă a fost necesară dar nu şi suficientă :)). Trebuia să plecăm la plimbare dar vremea era destul de rece şi de mohorâtă. Unii s-au apucat de învăţat, alţii de povestit şi pe caz general de pierdut vremea.

Ne-am dus (cei care nu aveam ce să mai repetăm) la plimbare în cele din urmă în condiţiile în care ne mai era totuşi foame şi aveam câte ceva de cumpărat. În gaşca noastră a mai apărut un personaj nou: Răzvan din Târgu Mureş. Era colegul de cameră al băieţilor şi presupus adversar al echipajului de la cultură civică. Primul lucru pe care l-am sesizat când am făcut cunoştinţă şi care m-a marcat o vreme era asemănarea dintre el şi un foarte bun prieten (nu dau nume că se simte). Vocea, gesturile, zâmbetul... eram oarecum înfricoşată de această imensă coincidenţă.

După masă (care a fost destul de bună) ne-am gândit să jucăm cărţi. Buuun, dar de unde cărţi? Hai să mergem să cumpărăm unele, dar de unde? Din magazin în magazin, de la Chiţu până... în piaţă! Până la care era destul de mult de mers. Am luat cărţi şi alte fleacuri, am fost buzunărită, am mai dat încă o dată d**** Craiova dar mi-am revenit surprinzător de repede.

Jocul de cărţi fascinant şi extrem de amuzant :)). S-a sfârşit când a trebuit să plecăm la masă. De ce oare dimineaţa aveam decât o bucăţică de unt şi un gem iar seara două feluri consistente de mâncare şi desert? :)) 

Au urmat discuţiile filozofice, apoi despre filme şi altele dar nu am mai reuşit să rezist prea mult. La urma urmei a doua zi era proba deci trebuia să fiu fresh. Pe la 1 şi ceva m-am aşezat în pat. Tot echipajul Vâlcea cu cărţile sub pernă şi cu gâtul strâmb.






joi, aprilie 16, 2009

"Mi-ai văzut cumva chiloţii?"

Fie ei roz, roşii, cu dungi, inimioare sau buline, mai mult sau mai puţin adunaţi din plantaţia lui Mircea.

Well... Ca să se ştie, poate ar fi trebuit să încep cu asta dar schimb puţin ordinea. M-am întors de la Craiova acum 10 minute (17:33) şi m-am gândit să fac un fel de jurnal de olimpiadă. Sunt multe lucruri interesante de spus, multe idei de conturat şi suflări de tras. În fine, prima zi: duminică - 12 aprilie 2009 s-a desfăşurat sub influenţa lexemului cheie "chilot".

Plecarea a fost grea, căminul chiar în curtea liceului "Gheorghe Chiţu" unde urma să susţinem proba, masa ne-a întâmpinat. Au urmat camerele: 37 - eu, Liana, Adriana şi Andreea, 44 - Mircea şi alţii, 45 - Tibi, Cătălin şi (urma să aflu luni, din Mureş) Răzvan. 

Până acum nimic legat de chiloţi... dar totuşi injuriile, nemulţumirile şi reproşurile aveau în componenţă acest substantiv. Mircea este cel de la care a plecat totul, dar "o fost fain şi amuzant". 
Mai târziu, bagaj vandalizat cu o pereche de ... indispensabili neidentificaţi, pe coridor îşi face straniu apariţia o pereche, tot masculină, roşie şi... ca să fim suficient de marcaţi, la duş atârna boem un chilot negru. Da ştiu, dovadă de imaturitate. Nu am zis nimic de mâncare, căldură sau deschidere. Am mers direct la esenţă :)). Am să revin cu poze de la deschidere deşi ar fi fost simpatic să fotografiez acele obiecte necesare umanităţii.








sâmbătă, aprilie 11, 2009

South Park kicks Kanye West's ass

M-am uitat ieri la ultimul episod apărut din South Park, sezonul 13... Fishsticks... Se găseşte aici. Mai amuzant a fost pe urmă reacţia lui Kanye West... O problemă generală a celor din gemeni - aceasta cu EGO-ul. :))
Enjoy the episode first and then the video:


☻/
/▌
/ \ GAYFISH!!!!

Je t'aime...

...Am o stare tare ciudată. Sunt iritată, oscilez între agonie şi extaz, exil şi exaltare... nici eu nu ştiu ce să mai fac să mă astâmpăr. E ciudat. Dar nu ştiu de ce. Mă străduiesc să mai citesc dar nu mă pot concentra. Am o nevoie nebună să stau în familie, să fiu acasă între ai mei şi exact acum când simt nevoia de a mă ascunde în peştera mea, în carapace... trebuie să ies în lume şi să fiu sociabilă. Blogul meu va muri atâtea zile şi inima-mi va sta asfixiată în cutia de medicamente de pe birou, lângă icoană... Aşa sunt eu, mai melancolică atunci când aş vrea să fiu lângă cineva drag dar exact atunci trebuie să mă ridic şi să plec. Un copil veşnic, neobosit şi îndrăgostit de viaţă...
Ascult în disperare melodia pe care mi-a trimis-o de dimineaţă Adina, Lara Fabian - Je t'aime, şi încerc să formez tot felul de scenarii stranii. Aş vrea să trăiesc într-un univers atemporal, într-o cutie de carton, lângă ursuleţul pe care l-am primit în copilărie şi lângă mângâierile dulci ale mamei. Mi-e dor de vremurile în care ştiam să primesc dragostea maternă, de timpurile în care singurul palat era casa iar mama o regină. Doamne cât o iubesc şi cât nu ştie lucrurile acestea. Uneori mă întorc la fetiţa cu "scufiţă" pe care o are ea ghemuită între lacrimi calde şi îmi doresc să pot fi mai mult decât o umbră a ei... sunt atâţia oameni pe care îi iubesc pe pământ şi pentru care încerc să fiu un copil mai bun, dar nu am forţa de a le dovedi pe limba lor aceste sentimente. Mă ascund, mă interiorizez şi sufăr...

Je t’aime, je t’aime
Comme un fou comme un soldat
Comme une star de cinéma
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça

vineri, aprilie 10, 2009

Cartofi şi amintiri

E vineri. E puţin înnorat dar nu mă afectează asta. Oricum sunt în casă şi citesc...

Am făcut cartofi prăjiţi, dar am curăţat iar mai mulţi... n-are nimic. Urmează masa de prânz. Când am pus o parte din ei la prăjit îmi veneau în minte tot felul de imagini din trecut, drăguţe, legate de cartofi prăjiţi. Chiar şi când urlam eu astă vară din grădina Adinei după Cristi să îi aducă CD-ul cu Windowsul... curăţam cartofi pentru a-i prăji. Mai ştii? La fel şi-acum, ca şi atunci, ca şi zilele trecute... mă gândeam să o sun s-o chem la un cartof cu ketchup (că e vineri) dar ştiu că e răcită, are treabă şi la urma urmei m-aş lua cu vorba şi adio învăţat... Pff. Mă simt analfabetă acum. Zâmbesc. Se întâmplă ceva tare ciudat cu mine în ultima vreme dar nu pot decât să mă bucur de acest lucru şi să-mi doresc să nu se schimbe. O fi de la soarele de afară? De la luna plină? De la... liniştea din interior şi puterea din exterior? De la prea mult învăţat? Nu cred. Cred că e de la Dumnezeu totul şi mă bucur că există acolo cineva care să îmi mai scuture puţin minţile şi să îmi lase interiorul curat, fără urmele prafului din trecut.

Vrei o porţie de cartofi la prânz? :)

miercuri, aprilie 08, 2009

Nobody can take your place...

Ciudat.
Ţi-am acceptat de-atâtea ori mofturile şi dorinţele dar am greşit reproşându-ţi cuvintele – ştii tu… asociate persoanei îndrăgostite. Caută în mine, transmite-mi inerţia ta şi ajută-mă să găsesc un nivel mai înalt de aspiraţie decât tine. E necesară schimbarea metodei? Aş vrea totuşi să păstrez puţin din ieri, poate un fond prealabil de cunoştinţe, înainte de a-mi şterge din memorie privirea-ţi virgină. Îmi vorbeşti de constanţa formei iubirii noastre… de cum nimic nu e schimbat dar totuşi, preocupările tale…?
Don’t ever take anybody for granted, because you never know when you might lose them and you may never get the chance to tell them how you feel…

marți, aprilie 07, 2009

Craiova...

Azi am fost şedinţa cu inspectorul de specialitate în care ni s-au dat ultimele detalii cu privire la plecarea noastră la Craiova. Nu mai plecăm pe 12, că pică Duminică, de Florii... plecăm pe 13, luni. Proba va fi a doua zi! Pe 14, marţi - urăsc marţea şi numărul 14 (azi e marţi). Miercuri avem excursie, pe 15... Rezultatele şi premierea pe 16. FĂRĂ contestaţii!! :)) E INUTIL. Ok. În Joia Mare ajungem la Denii, venim acasă. Seara.
E fix. M-am mai uitat peste alte subiecte. DOAMNE! Credeam că am învăţat tot... Cât mai am de învăţat!!! Mintea mea e puţin spălată. Trebuie să mă reapuc de învăţat că nu mai am decât câteva zile la dispoziţie...

duminică, aprilie 05, 2009

Comment ça va

Comment ça va
Comme ci, comme ci, comme ci, comme ça
Tu ne comprends rien à l'amour
Restez la nuit, restez toujours


Nu ştiu de unde şi până unde, însă toată ziua am fredonat aceste versuri. Este vorba de o melodie de pe vremuri pe care nici nu ştiu de când nu am mai ascultat-o (probabil de mai bine de 5 ani). Dar am ştiut versurile chiar bine :)). Uneori mă surprind şi pe mine...

Îmi dau seama acum că scriu pe blog tot felul de tâmpenii care nu interesează pe nimeni, dar mă simt bine în condiţia aceasta. De ce să mă chinuie ideea de a da publicului ceea ce vrea? De ce să fiu altcineva decât cine sunt? Asta mă reprezintă: haosul, dezordinea şi alambicarea unui set de informaţii: multe nimicuri - viaţa mea.

Cum o mai duc? Bine. Mi-au revenit toate alergiile, uneori mi-e rău, mă enervez din orice, mă ocup de tot ce pot... dar sunt fericită în momentul de faţă. Aşa ţâvnoasă cum sunt, perfect...instabilă şi aiurită... asta sunt. Mă simt bine!


sâmbătă, aprilie 04, 2009

Watch the Sunrise

Se teme. Mă tem. Ne temem... De nimic şi de tot. Nu contează. Ce zi frumoasă, ce soare vesel, ce întrebări fade. Începe numărătoarea inversă, încep emoţiile intense dezvoltate pe două planuri paralele. Mi-aş dori să nu mi se mai rupă nicio unghie din carne şi să pot beneficia de seninătatea aerului de primăvară. Am creierul îmbâxit cu fumul gândului celuilalt. CO (monoxid de Carbon). Debitez, meditez, levitez. Vrei? Vreau.

vineri, aprilie 03, 2009

Provocare - monolog

Scuzaţi limbajul licenţios face parte din stilul, universul şi autenticitatea auctorială. E o provocare, luaţi-o ca atare. Nu mă trimiteţi la psihiatru, nu daţi sfaturi pentru că nu este cazul. Neindicat celor slabi de înger. :))


Monolog…


Sunt blocată aici şi nu am nici un fel de forţă să înaintez. Fie ea cinetică, de frecare sau de care o fi. Sunt un nimic. Nu mai am nimic pe lume decât oameni care mă iubesc, pe care nu-i văd şi îi calc în picioare ca pe nişte furnici, ca un criminal fără nume ce sunt. Nu ştiu de ce sunt nevoită să trăiesc un coşmar de o secundă şi nu pot trece direct la partea de succes, la partea existenţială, complexă şi ceva mai puţin complicată. Dar stai… ce e complex e şi complicat. Fiinţa mea, viaţa mea, totul meu, importanţa mea, haina mea, inima mea, vezica mea şi tot ce-mi aparţine… e complicat.
M-m îndrăgostit de moarte şi nu mai sunt în stare să îi dau drumul. M-am prins cu totul de un doliu colorat atârnat pe aripa stângă a unei cruci de marmură şi stau acolo, cu el, atârnată cu ochii spre un copac belit şi fără nici un fel de estetică. Am scăpat de pământ, de moarte şi de cavouri şi am evoluat. Unde? La treapta superioară, la exterior: strigoi, cruci, întuneric şi fecale uscate de câine pe margine de bancă. Nu pe, sub, chiar lângă picior… piciorul băncii desigur. Halal umor mai am şi eu. Mi-e greaţă de putregaiul acesta şi de uşile forjate ale cimitirului în care mă învârt de nebună şi din care, aparent, nu pot ieşi. Cum aş putea sări dacă are ţepi? Să îmi intre încă unu în cur şi să mă trezesc ciuruită cu blugii terci? N-am bani de alţi blugi.
Of, m-a întrerupt un mesaj din lumea exterioară de la vampirul ăla schimonosit pe care îl doare în posterior de existenţialismul meu şi de viaţa mea de rahat (asta ca să nu mă repet, că nu e frumos). Cică mă întreabă şi pe mine ce fac, de parcă i-ar păsa… dar nu despre asta era vorba. Nu îmi mai pasă oricum sunt blocată într-un cimitir întunecat şi oricât mi-ar aduce el o veioză eu tot nu găsesc gaura din gard pe care aş putea evada, ca a naibii blestemată zi nu vrea să mai vină o dată. Stau ca la Poli, pe întuneric şase luni pe an – mă-sa că deja sunt doi ani de când stau ca gândacu’ pe beznă. Nici să mă piş nu văd şi mă stropesc pe craci. Neintenţionat, desigur… că am mai zis, oricum şi detergentul e scump. Vampir ce mă vede ca pe o găină proastă. „Pui, pui, hai să te mănânc” - asta e tot ce aud din discursul lui „diafan”. Suspin degeaba că tot nu mă scoate nimeni la lumină. Cică aş fi o stafie, un strigoi, un zombie d-ăla de arată în filme că au oase şi pantalonii jupuiţi (or fi încercat şi ei să sară gardul…). Se aude liniştea asta imbecilă şi miroase a carne putredă, moartă – ca să fiu mai verde în exprimare. Hai, măcar e biodegradabil, că deh, din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom merge. Mda.
Ştii ce naşpa poate să miroasă aici… cred că şi în câmp, printre baligi mi-ar fi fost mai bine. Imaginează-ţi, balegă proaspătă din care ies răzleţe trei fire de iarbă caldă, miros de lapte, viţel şi păpădie…. Mhhhhmmmm. Ce poate fi mai plăcut? Ah şi da… soare şi flori vii, nu buruienele astea scofâlcite şi lumânările plictisite de atâta ars. Oare ele nu or avea nimic mai bun de făcut, decât să se topească? Hmm, vezi ce blestemată e şi viaţa unei lumânări: se naşte, adică e făcută, i se dă foc (chipurile să aibă răposatu’ lumină) şi se topeşte sau îngheaţă, mucegăieşte şi apoi reînvie. Şi eu mai aprind uneori lumânări ca să urmez tradiţiile demonice ale celor vii… deşi tot eu sunt cea care cade în păcatul avariţiei după ceară. Îmi dă beep vampirul. Mă surprinde că brusc îl interesează. Oricum nu-mi poate suge sângele. Nu face decât să îmi zgâlţâie cicatricele şi să mă rănească. A zis că vrea spaţiu, m-a adus la suprafaţă – când eu abia mă complăceam în ideea de a fi moartă acolo: linişte, putregai, gândaci: chestii super. M-a uitat aici şi îmi mai aruncă din când în când un gând care de cele mai multe ori ar trebui să fie un reproş. Îl las în pace. Vrea spaţiu, îi dau spaţiu. Oricum nu ştiu ce poate fi mai rău decât condiţia în care deja mă aflu.
Am o viaţă faină rău mai nou, de când sunt victimă: …hmmm… (linişte) nici măcar nu ştiu pe unde am ascuns-o. În mine nu e, nu mă pune să o caut acolo. O aveam pe undeva în buzunar dar cred că a îngheţat şi mi-a căzut când alergam la capelă să mă încălzesc – că d’eh dacă nu am avut şi eu bafta să fiu faraon. Le-am zis din start că vreau să fiu mumificată, sau măcar incinerată, nu băgată ca căcatul într-un sac în pământ să mă descompun. Băi creier spălat (tu ăsta care citeşti), mi-e silă mă de viaţa asta, mi-e silă de vagabond(z)eală. Vreau să mă îmbăt, să mă droghez, să fumez că tot sunt moartă şi nu-i pasă nimănui. Vreau să fac spume la gură, să nu mai existe nimic în urma mea şi să mă duc de data asta acolo unde mi-e locul… ori asta, ori să ies la lumină, pe stradă, să alerg după tiruri ca un câine: blestemaţii! Că şi câinii ăia pe care îi calcă vitezomanii pe autostradă, de le sleiesc creierii în ‘nşpe mii de bucăţi şi bucăţele, au o satisfacţie mai mare de la viaţa asta decât mine. Cred că până şi muştele alea de se hrănesc cu excremente sau viermii ce descompun morţii ăia morţi, nu ăştia vii ca mine, au vieţi mai palpitante şi mai corecte. Stai! Nu vreau viaţă palpitantă. Şterge partea aia… Vreau o viaţă calmă şi liniştită, fără griji, ca a unui copac. Un copac ştie mereu ce îl aşteaptă (asta dacă nu îl fulgeră cumva în timpul furtunii şi ia foc, bineînţeles… dar tot e bine: palpitant, incinerat, pa… mobilă ce puii mei. Toţi murim, dar măcar de am trăi frumos înainte)… ştie mereu că face parte din natural să crească, să înfrunzească, poate chiar să înflorească, să mai treacă un câine şi să se uşureze pe el… chestii d-astea simple. Deşi… nici copacii nu o duc bine, că stau singuri. Singuri în ploi, în vânt, în ninsori, în cimitire. Mda. Nu mai vreau să fiu copac.
Ştii ce mă enervează teribil? Ceasu: chestia aia cu sau fără limbi care se bazează mereu pe o altă chestie care mă freacă pe mine la… lapţi: timp. Urăsc timpul. Trece fenomenal de aiurea. Când se face lumină, imediat se întunecă la loc, dar când e întuneric şi aştept lumina, al naibii el dacă vrea să mai şi treacă. Sunt frustrată. Duhnesc. Am transpirat de nervi. Am şi eu nevoile mele fiziologice, chiar dacă sunt un mort viu care bântuie un cimitir anost.
Mă aşez undeva, pe o piatră rece, să îmi îngheţe ovarele şi să pot medita la pustietatea asta amară. Câte flori moarte, câte gunoaie aruncate pe post de… decor! Mda. Mi se face greaţă.

joi, aprilie 02, 2009

Vis dar totuşi

Ascult melodia lui Leo Sayer - "When I need you" şi mă gândesc la modul ironic în care trece timpul. Mă doare capul. Pornesc singură pe acelaşi drum nămolit de pădure. Haine albe, jerpelite, întrerupre de umbrele unor picioare lungi şi umede... sudoare şi oboseală! Tremur în faţa cetăţii învechite dar bine întreţinute, cu ziduri albe şi masive. Cred că e vară judecând după faptul că nu mi-e frig astfel. Sunt desculţă dar parcă nici nu mai simt betoanele reci de pe jos. Reci - presupun, e totuşi o curte betonată, impunătoare... Parcă m-aş fi întors acasă, în casa unei vieţi trecute... Intru (văd cetatea lângă mine, sunt înconjurată de ziduri) dar mă prăbuşesc într-o baltă de sânge: al meu. Hemoragie... după ce că nu am decât o prăpădită de fustă pe mine, şi asta jerpelită şi albă, acum o mai şi pătez. Mi-e scârbă de soarele ce vine din exteriorul cetăţii atâta timp cât eu sunt singură şi neajutorată înăuntru. Degeaba am intrat dacă nu mai am forţa să înaintez sau să mă retrag. Sunt răpusă. Şterg gunoiul cu fiinţa-mi inocentă. Mă trezesc.

miercuri, aprilie 01, 2009

Trafic

Am mai intrat şi eu din curiozitate şi din lipsă de ocupaţie (având în vedere că acum sunt în pauză de la învăţat - ia creieraşul ăsta minuscul foc) să văd cum mai stau cu traficul pe site. Am rămas plăcut surprinsă. Pe lângă faptul că foarte mulţi vizitatori se întorc pe site, au apărut foarte mulţi străini (aka din afara graniţelor naţionale).

Clasamentul pe ţări şi, respectiv oreşe stă astfel (în funcţie de vizite):

I. România (d'oh...)

Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, Cluj - Napoca, Iaşi, Vaslui, Focşani, Alba Iulia, Suceava, Craiova, Sighişoara, Brăila, Cernavodă, Oradea, Piteşti, Piatra Neamţ, Timişoara, Ploieşti, Bistriţa, Braşov, Bacău, Carei, Paşcani, Buzău, Arad, Sibiu, Hunedoara, Baia Mare, Aiud, Târgu Mureş, Târgovişte, Botoşani, Deva, Târgu Jiu, Tulcea, Giurgiu, Bârlad, Alexandria, Drobeta Turnu-Severin, Slatina, Constanţa, Corabia, Reşiţa, Cristuru-Secuiesc, Lugoj, Călăraşi, Turda, Cugir, Galaţi, Sălaj, Slobozia, Câmpulung.

II. Ungaria (care persistă - e de bine)

Budapesta

III. Moldova

Chişinău, Ribniţa

IV. Germania

Hoxter, Dresden, Ederheim, Heidelberg, Stuttgard, Frankfurt am Main, Vilshofen, Hamburg, Berlin

V. Hong Kong (nou şi surprinzător: cu foarte multe vizite)

Kowloon, Hong Kong

VI. SUA

New Jersey, California, Ilinois, Michigan, New York

VII. Spania

Madrid, Zaragoza, Bilbao

VIII. Italia

Roma, Bresso, Milan, Forli

IX. Franţa

Paris, Bordeaux, Orleans, Lille

X. Marea Britanie

Londra, Gateshead, Northhampton

XI. Austria

Vocklabruck (o.O), Viena

XII. Rusia

Moscova

XIII. Japonia (aviz amatorilor :lol:)

Kasumigaseki

XIV. Canada

Clgary

XV. Suedia

Malmo

XVI. Macedonia

Skopje

XVII. Norvegia

Oslo.

Curios, îmbucurător şi foarte... interesant! Bafta mea că am şi harta cu fiecare ţară şi oraş în cadrul programului... Mai învăţ şi geografie cu ocazia aceasta. Mulţumiri celor ce îmi ţin blogul viu şi celor ce lasă comentarii! >:D<

Orange-ul şi păcălelile de 1 aprilie

În această frumoasă, tumultoasă şi ploioasă dimineaţă de aprilie 1, ORANGE-ul a fost pus pe păcăleli ... Nu m-ar fi deranjat dacă nu s-ar fi jucat cu nervii mei - care şi aşa sunt puţin cam deranjaţi: a picat semnalul în oraş. 

Nici nu-şi pot imagina un lucru aparent infantil, câţi nervi poate să stârnească... "nu mesaj, nu sunat, nu nimic" apoi verifică telefonul, e imposibil... o fi păţit ceva. Apoi ia şi alte telefoane, pune lumea să trimită mesaje să vedem unde e problema, încearcă să suni... Nimic. După ce se consumă fapta şi se înroşeşte Verdeaţa la faţă, pregătită să-şi bage picioarele în ea de reţea... apar mesajele :D. Reacţia mea: (*censored*). Două ore de agitaţie, de nervi şi de furtuni interioare când de fapt a picat reţeaua. Ha ha ha...şi ce am mai râs! ~X(

Zi stricată din start... pot să dau timpul înapoi cu 2 ore şi să o iau de la capăt?

Acasă e acolo unde există calitate și confort!

 În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...