joi, iulie 29, 2010

Am permis!

Uite că nu mă aşteptam chiar din prima să am ceva de scris, dar s-a întâmplat. Luni am trecut şi proba practică a examenului de conducere şi astăzi deja... mi-a venit permisul! Am condus zilele trecute cu dovada însă nu este acelaşi lucru. Acum am chiar permis! Mwhahaha...

Când am dat examenul am văzut cam cum va arăta... şi am fost foarte şocată de cât de bine arătam în poză. Acum după ce l-am văzut "pe viu"... m-am răzgândit:)). Într-adevăr, nu sunt fotogenică, mai ales nu în poze gen buletin/paşaport etc, adică în acelea oficiale.
Bla.
Oricum, fericire mare. Păcat că acum sunt zilele Vâlcii şi rămân în oraş - câteva zile nu mai am ocazia să conduc. Începuse să-mi placă, chiar pe tancul lui tata :)), păi da, Passat, nu Logan :)).
Glumesc, îmi place Loganul, păcat că e din carton.

În altă ordine de idei... m-am îndrăgostit de piesa asta:

Revenire

Am pătruns acum 3 ani în lumea blogger...
Pe vremea când eram anonimă îmi mergea atât de bine... scriam chestii plictisitoare care nu interesau pe nimeni (la fel ca şi acum) şi eram lăudată sau, măcar, lăsată în pace. De la o vreme în schimb, lumea a început să mă cunoască, să mă citească şi... să îmi cureţe cu mare atenţie anusul. Toate scursurile societăţii şi toţi drogaţii se găseau să facă pe inteligenţii.
Iniţial am renunţat la a mai scrie - şi aşa nu-mi prea mai făcea plăcere - dar apoi am stat şi m-am gândit... treaba asta o făceam oricum pentru mine şi încă vreo două, trei persoane apropiate care mă citeau pentru a vedea ce mai simt sau cum o mai duc. Aşadar... mi-am făcut blogul privat. Cine are chef de stresat lume şi de dovedit incultura înfloritoare... e invitat în altă parte. Oricum parcă mă simt mai în siguranţă şi mai liberă să scriu ce vreau, acum că numai persoanele foarte apropiate au acces la blogul meu.

Aşadar... să reînceapă distracţia :D.

vineri, iulie 09, 2010

Pasiuni

Cred că fiecare dintre noi a ajuns cândva să aibă oroare de... "ceva". Eu una detest din toată inima gândacii. Ştiţi voi, fiinţele acelea efectiv scârboase, care umbresc pământul degeaba şi care îţi ies în cale, se bagă în mâncarea ta, în viaţa ta fără ca măcar să te întrebe... şi culmea: îşi depun ouăle, se înmulţesc, te invadează şi parcă te imploră să îi stârpeşti. Mda. Cred că nu am satisfacţie mai mare decât atunci când stârpesc un gândac... sau când chem deratizarea :).

Metaforă ;).

miercuri, iulie 07, 2010

Coşmaruri

Deja mă depăşeşte... este a nu ştiu câta oară când visez că moare bunicul (Dumnezeu să-l ierte că s-a stins acum 6 ani) şi de fiecare dată am acest sentiment de vinovăţie şi merg în noapte la Biserică pentru a-l chema pe părinte... şi mereu uit şi mi-e frică şi nu vreau să mă întorc şi rămân în Biserică şi mă trezesc pe urmă cu sicriul înăutru în faţa mea. Ba mai mult, de fiecare dată apar ba animale neaşteptate - boboci de raţă - ba obiecte sau persoane ce nu ar trebui să fie acolo. Alteori visez că se trezeşte şi râde sec de mine.
E adevărat... l-am iubit şi încă îl iubesc enorm. Poate încă nu m-am împăcat cu gândul că nu mai trăieşte. Poate încă mă simt vinovată că nu am făcut tot ce puteam. Poate încă mi-e dor de lacrimile lui inocente... poate uneori încă mi-aş dori să-i arăt ce am reuşit să fac, să-i arăt unde am ajuns şi să simt mândria şi bucuria lui.
Of... mi-aş dori să fiu mai puternică, să fiu aşa cum eram atunci. Mi-aş dori să îl visez mereu viu, nu tot mort. Mi-aş dori...
Dar poate asta e pedeapsa mea. Nu suport înmormâtările, le urăsc, fug de ele ca de uragane... nu suport despărţirile, trec mai uşor peste ele dacă nu sunt acolo când se produc.

PS: Mai sus am povestit ce visez (asta pentru cei ce nu ştiu să citească şi să înţeleagă un text şi au nevoie de traducere).

luni, iulie 05, 2010

Majorat

... A trecut. Gata. Sunt majoră. Am foarte multe lucruri de rezolvat acum. Pe buletin e aceeaşi faţă şi asta numai fiindcă l-am pierdut şi refăcut la 15 ani. Deci până plec la facultate voi fi puştoaica tristă cu măseaua umflată şi banderolă verde :)).
Am descoperit că există totuşi o mulţime de oameni extraordinari. O parte dintre ei sunt prietenii mei şi sunt foarte mândră de ei. Am avut o petrecere superbă - de care sincer m-am temut groaznic ... în condiţiile în care nu suport să fiu gazdă... şi nu-mi plac petrecerile. Dar, s-ar părea că are foarte mare importanţă cine este prezent la o petrecere şi cine îşi pune amprenta asupra ei. Apoi... dacă nu erau mami şi tati să se ocupe de tot intens... sigur nu era atât de bine. S-au străduit foarte tare pentru mine şi ce e mai rău e că am dat-o în bară la capitolul recunoştinţă.
În orice caz, ne-am distrat şi a fost superb. Am o gaşcă extraordinară! Vă iubesc pe toţi enorm!
Am primit nişte cadouri superbe, cam tot ce mă poate reprezenta şi tot ce îmi doream. Se văd oamenii care mă cunosc cu adevărat! Un alt cadou superb a constat în aceea că m-a sunat Mike. Chiar mă gândeam cu nostalgie la el... mi-aş fi dorit să fie cu noi. De asemenea, am fost foarte plăcut surprinsă de multitudinea mesajelor primite. Şi-a amintit lumea de mine - culmea este că mai mult cei la care nu mă aşteptam.
Ce să mai?! Sunt incredibil de obosită. Nu-mi vine să cred că e 5 iulie. Sunt fericită. A ieşit superb. Vă mulţumesc tuturor pentru asta! Sunteţi minunaţi!






Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...