sâmbătă, martie 22, 2014

Tu ce crezi?

Nu știu cât de comun este acest lucru, însă mie mi se întâmplă adeseori să rămân blocată asupra unor lucruri, situații sau trăiri pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Totul contextualizat, desigur. Consider că viața este, oricum, un lung șir de experiențe bizare... uneori menite să ne întoarcă din analiza laborioase, spre micimi de situație inefabile... spre nimicuri pe care inițial le-am fi considerat praf, cărora nu le-am fi acordat atenție. Nu este oare ciudat când încercăm să descoperim răspunsul la diverse întrebări ori situații ce ne macină, și realizăm, după ceva timp, că de fapt îl avuseserăm lângă noi pe tot parcursul, însă nu îi acordaserăm importanță? Se aplică atât pentru stări, obiecte, situații, cât și pentru oameni. Uneori credem că intuim reacțiile celor din jur, sentimentele, simpatiile, antipatiile, adevărurile universale sau spiritualitatea. Dar oare de câte ori intuiția noastră chiar corespunde realității? Cât de contradictorii și de controversate sunt reacțiile oamenilor, și cât de bine reușesc să își sincronizeze, voluntar sau involuntar, toate tipurile de semnale pe care le emit?

Azi sunt mai întrebătoare. M-am trezit chestionând viața... Tu ce crezi?

sâmbătă, martie 15, 2014

Gânduri...

Astăzi trebuia să fiu în cu totul alt loc, să fac altceva... în schimb eu zac. Nu știu cum s-a prins de mine o boală așa de păcătoasă încât chiar să mă doboare. Starea mea lantentă din momentul de față îmi amintește de copilărie. Uitasem sentimentul acesta de tremur... nu de emoție, frică, bucurie sau frig... ci de frison.
În fine...
Nu îmi dau seama ce conjuctură stelară a făcut ca în ultima vreme să experimentez stări dintre cele mai ciudate. Sunt persoane alături de care am râs foarte mult... dar sunt și persoane care m-au văzut doar rătăcită și dezamăgită de viață. M-am plâns cam mult, am vărsat și lacrimi inutile. Probabil sunt obosită. Probabil am momente de reală disperare... sau poate doar simt nevoia de a avea prieteni în preajmă.
Sunt mulți oameni de care mi-e dor. Sunt amintiri care și-au pierdut din strălucire, însă își păstrează ecoul puternic întipărit pe retină.
Viața e plină de critici. De misogini... și de frustrate. Copii nealtoiți la momentul potrivit se transformă în adulți apatici și fițoși, cu minți întârziate. E trist să vezi cum milioane de ani lumină par prea puțin când ne gândim la bariere. Suntem două specii diferite, din lumi diferite, ce ne intersectăm la jumătate. Am suferit modificări genetice când ne-am izbit unii de alții... am căpătat mai multe conștiințe care să ne ghideze și să ne încurce. Mă întreb uneori... câte din lucrurile pe care le facem zi de zi, câte din deciziile pe care le luăm... oare câte reflectă cu adevărat ceea ce suntem? Oare ne suntem fideli eului nostru interior, sau ne lăsăm mereu purtați de perversitatea eului de-o clipă?

vineri, martie 07, 2014

La mulți ani, mămicilor!

Nu sunt feministă însă trebuie să recunosc faptul că am fi NIMIC fără femeile din viața noastră. Efectiv... nimic. Nu am exista. Ele ne aduc pe lume, ne iubesc, ne învață să ființăm în adevăratul sens al cuvântului. Bărbații își iau sufletul din femei. Și nu o spun pentru că și eu sunt de gen feminin... căci deocamdată nu sunt altceva decât o fată. Nu am alte merite.

Astfel, MAMELOR din lumea întreagă... femei puternice care îndurați dureri enorme, VĂ IUBESC!

Vă doresc tuturor o primăvară frumoasă, multă dragoste și căldură!
La mulți ani!

miercuri, martie 05, 2014

Oameni buni

Pe zi ce trece cunosc tot mai multe persoane, care mai de care mai interesante. Uneori mă simt atrasă, alteori mă simt respinsă de acestea... este de ajuns o privire. Meditând, în drumul meu liniştit spre casă, am realizat că majoritatea persoanelor ce au intrat în viaţa mea au avut nevoie de o singură clipă. Nu ştiu exact ce se declanşează în mecanismul meu afectiv sau psihic atunci când cunosc o persoană... de mă leagă, ireversibil, de sine. Sunt persoane pe care le-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, şi pentru care -inevitabil- am dezvoltat, din prima clipă, cele mai calde sentimente. Şi în ziua de azi, chiar după ani de tăcere, când le văd, retrăiesc aceeaşi admiraţie pe care mi-au stârnit-o iniţial.
Este foarte interesant modul în care ajung să iubesc oamenii pentru ceea ce țin ascuns în carcasa sufletului. Uneori mă simt de parcă aş putea vedea dincolo de carne şi oase... dincolo de trăirile fizice... văd candoare. Atât. Nu ştiu, poate este doar o impresie a mea, dar sunt convinsă că nu mă înşel. M-a înzestrat Dumnezeu cu o sensibilitate bolnavă care îmi permite să privesc oamenii în ochi și le văd inima. Sunt unii atât de buni, încât nici nu e nevoie să vorbească, oricum îi trădează privirile. E drept, de cele mai multe ori acele suflete stau ascunse în figuri pe care trebuie să le descoperi. Afișează o mască a durității care, dacă știi cum să o privești, să o explorezi, îți dezvăluie cele mai neașteptate exemplare de puritate. Nu vorbesc de farisei... ci de oameni pe care Dumnezeu cu siguranță îi iubește, pentru ceea ce păstrează în interior și fac în tăcere pentru alții, și nu pentru ceea ce afișează în exterior.
Pentru acei oameni pe care mi i-a scos Dumnezeu în cale şi de care nu se zgârceşte să creeze... sunt cu adevărat recunoscătoare.
Mulţumesc că există.


Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...