vineri, martie 22, 2013

Iertare

A început Postul Mare... această primă săptămână se consideră a fi săptămâna iertării, cea în care fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are, pentru încercările pe care le-a primit și, cu umilință, le-a depășit... și în care toți ar trebui să ne cerem iertare de la aproapele nostru - și la rândul nostru, să iertăm.
Nu mă voi lega de nimeni și nimic, căci nu sunt în măsură. Mântuirea este -până la urmă- o acțiune individuală. Ne naștem singuri, murim singuri, ne mântuim singuri. Interesant este totuși modul în care ne legăm singurătatea noastră de aceea a altora și astfel ne simțim împliniți. Fiecare vine cu propria-i solitudine și împreună se realizează un întreg. Dar nu o resimțim ca pe o singurătate mai mare, așa cum ar trebui... decât atunci când nu mai suntem capabili să ne păstrăm unitatea și începem să dorim singurătatea individuală -cea inițială.
Priveam astăzi întâmplător -mai bine zis accidental- fragmente ce ar fi putut să-mi trezească nemuritoarea conștiină a trecutului... și, cum cândva simțeam acel plin... acum am simțit gol. Ba mai mult, repulsie. Asta cred că se întâmplă când ne iertăm și vedem adevărul gol goluț, necosmetizat de necesitatea împlinirii temporare. Este șocant cum ceva ce cândva părea firesc, acum mă poate dezgusta. Dezobișnuința, realitatea, Adevărul, Calea. În fiecare colț al lumii este o altă lumină, și fiecare se obișnuiește cu lumina sa.

Mai avem trei zile să iertăm și să ne vindecăm de ignoranță...
Cititorule, te rog frumos să mă ierți!

miercuri, martie 13, 2013

Apel Umanitar


În pofida stilului meu relativ vesel - pe care l-am adoptat recent - și a activităților ce ar trebui să îmi ridice moralul (în raport cu rezultatul final), astăzi am să notez lucruri care mă întristează. Sunt oarecum surprinsă (deși nu știu cât de naivă să mai fiu să mă las încă surprinsă, într-o țară în care totul este posibil) de imbecilitatea tot mai crescută, de răutatea mai acerbă și de nivelul înalt de corupție și încurajarea accentuată a celor de mai sus. Sunt foarte obosită, așadar vă rog să-mi scuzați posibilele incoerențe.
Pe zi ce trece văd lucruri tot mai dureroase și nu mă imunizează deloc. Nu înțeleg până unde vom putea înghiți mizeriile astea? Chiar suntem o țară de imbecili, de hoți și de nenorociți? Sau trăim într-o lume complet anormală în care nu mai avem absolut nicio direcție? Nicio religie? Niciun Dumnezeu? Chiar trăim într-un haos consumerist în care, mai rău ca animalele junglei, ne vânăm unii pe alții? Asta este lumea în care trăim? Chiar în halul ăsta suntem?

Birocrația ne îngroapă. Dar asta așa... ca fapt divers. După runde întregi de alergături pentru niște formalități, am trecut prin fața Palatului Justiției și am văzut un biet om, la vreo 60 de ani, cu o pancartă prinsă animalic de haină. Am reținut, involuntar, o idee groaznică: „GREVA FOAMEI (...) dacă tot mi-ați luat tot, luați-mi și viața!”. Doamne, am simțit că mă prăbușesc... căci sunt conștientă, la fel ca și dvs (iar dacă nu sunteți, iertați-mi impertinența de a vă acuza de ignoranță), că trăiesc într-o societate în care justiția... și de fapt întreaga putere a statului, aparține celor ce dețin averea. CORUPȚIE, FRAUDĂ, MIZERIE UMANĂ!

... și totul pentru că încurajăm hoția, nonvaloarea, incultura, prostia, impertinența, golănia! Părinții celor în cauză ar trebui împușcați! Să le fie rușine să crească asemenea jigodii! Nu mai există valori! Cel puțin nimic pozitiv!
Mă frustrează multe: muzica e tot mai proastă. Mi-e deja lehamite să mai pornesc televizorul sau radio-ul. Bafta mea că mai există VH1 ori Magic/Europa FM. Și nu e aici vorba de nicio reclamă. Pur și simplu în rest găsesc gunoaie comerciale. Mesaje ilicite. Sexualitate, orgii, manele și alte mizerii. Am ajuns să am coșmaruri. Și mai vreau să fiu mamă! Bine zicea Mihai: mi-ar fi frică să cresc un copil în lumea asta.
  De ce Doamne iartă-mă nu putem fi și noi oameni, și nu animale? De ce la fiecare colț de stradă trebuie să fiu martorul ocular al unei anomalii culturale/sociale? De ce sunt atâția copii needucați, atâtea scursuri în societatea asta (infectă)? De ce trebuie să fie societatea infectă? De ce ne îngropăm bătrânii de vii? De ce nu respectăm vârstinicii? De ce se fură? De ce suntem zgârciți? De ce suntem sictiriți la serviciu? De ce nu ne facem treaba? De ce trăim doar birocratic la zi dar real suntem înapoiați? De ce nu vrem să ne depășim condiția de țărani înapoiați (fără niciun fel de referire la oamenii din mediul rural... ci doar exprimare în sens peiorativ)? De ce, de ce, de ce?
Uneori simt o furie teribilă asupra speciei umane ce se degradează tot mai tare încât mi-aș dori să evadez, să mă retrag, să nu mai fiu asociată lor! O generație care îmi oferă o condiție tot mai puțin favorabilă, ca să nu zic că nu-mi face absolut deloc cinste. Mi-e rușine că nu mă pot mândri cu generația mea, ba dimpotrivă, mă simt deja bunică în comparație cu noile mentalități. Nu mai există pic de rușine, pic de pudoare, pic de respect! La câte scene am asistat astăzi doar încercând să rezolv niște chestiuni pur birocratice... cred că nu am asistat adunat în ultimii 20 de ani. Lumea se întoarce invers. Mă întreb cum pot unii dormi noaptea știind ce măgării fac? Cum îi lasă ignoranța și răul să doarmă? Eu nu pot sta liniștită pentru că aparțin acestei realități... ei cum pot oare? Cred că și necuratul stă departe de oamenii ăștia, căci vorba lui D. Puric: sunt mai răi decât Dracu. Și lui îi e frică de ei!

Oamenilor!!! CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI?? Ne lăsăm chiar așa conduși de acest duh al prostiei? al mizeriei? al infectului? Aerul miroase-a gri! Are o aromă râncedă și-un aspect degradat! Sufletele noastre se degradează... și se transformă încet -pesemne- în ceva de domeniul trecutului. SĂ NE FIE RUȘINE! Ar  trebui să ieșim toți în stradă! Suntem tineri... ar trebui să ieșim în stradă să luptăm pentru libertatea noastră! Pentru drepturile noastre intelectuale! Pentru viitorul nostru! Pentru dreptate, ordine și ADEVĂR!

.. aud pe fundal: Habemus papam! S-a ales noul papă...

Of... 



Jos masca

Oamenii poarta masti. De cand crestem si incepem sa deschidem ochii invatam ca nu putem exista decat daca ne adaptam...si adaptandu-ne aju...