vineri, noiembrie 29, 2013

Amnezie... indusă

...Şi pentru că trebuia să depăşesc nebuna agonie, crizele de prematură vârstă a doua şi durerile măselelor de minte... am ales să fug. Să calc în picioare ziua de ieri, cenuşa atâtor chibrituri arse pe jumătate şi fumul fad. Am lăsat pentru o clipă mirosul de ceară topită în favoarea celui de iasomie. Sunt cuvinte pe care aş vrea să mi le pot şterge definitiv din vocabular. Să le uit. Pur şi simplu. Să uit să le mai pronunţ, să nu le mai simt rezonanţa, să nu mă mai încerce... să nu mai simt aerul oneros al acestor cuvinte atât de supraîncărcate de semnificaţie.

... şi aş vrea să mai uit forme verbale.

joi, noiembrie 28, 2013

Chin

E dor de timp,
e dor de cer, de aer şi de pietre...
De vremuri vechi, de ochi de fier
şi de surâsuri bete.

E dor de timp,
de nouri mari,
de lacrimi de copile.
E dor de tonul centenar,
de râuri şi suspine.

Mi-e dor de ochii-mi a(z)urii,
mi-e dor de mine-n vară.
Mi-e dor să plâng şi să respir.
Mi-e dor ca-ntâia oară.

duminică, noiembrie 24, 2013

Pentru tine...

Ciudat şi total neplăcut acel sentiment de trădare sufletească: îşi trădezi trecutul, sufletul de copil, imaginea şi amintirile, ca şi când tu nu ai mai fi fost tu, ca şi când înainte de a deveni, nu ai fi fost. Păcătoasă boală uitarea... uitarea ca formă ascunsă, mascată, parşivă de nepăsare... de lene, de egoism, de răutate şi laşitate. Sunt o laşă. Aş vrea să mă prind cu mâinile încleştate de toate clipele frumoase din trecut pe care le-am şters odată cu tot ce am considerat a fi anacronic. Aş vrea să fac abstracţie de orele, lunile sau poate chiar anii ce m-au despărţit de situaţii ori oameni... şi să mă reîntorc, să îmbrăţişez la fel de inocent şi de cald persoane pe care le preţuiam atât de mult în trecut. Blestemat timp, blestemată maturizare.

Ce s-a întâmplat oare? De ce nu mai am curajul să cunosc oamenii pe care i-am cunoscut cândva? De ce nu mai pot face gesturile dezinvolte de altădată şi mă autocenzurez? De ce mă tem? De ce...?

Prieteniile se păstrează la fel de vii, chiar dacă nu mai ştim de ele. Două persoane ce au rezonat... vor rezona mereu chiar dacă nu au curajul să o mai spună.

Sunt o fricoasă. Mi-a fost mereu teamă de a fi respinsă.
Ei bine...
... în speranţa că poate totuşi... cât de întâmplător citeşti.

Iartă-mă!

:)
Sper că ai înţeles.

joi, noiembrie 14, 2013

Implică-te şi tu!

www.grijapentrucopii.ro

Meh

Cred că există un moment în viața fiecărui om când realizeză că nimic nu este suficient. Nu mă refer la situațiile politicienilor și ale celorlalți șarlatani ce vor să se îmbogățească mai mult, și mai mult... Nu. Vorbesc de virtuți. Chiar dacă trăim într-o lume obsedată de material, într-un mediu mult prea bine ancorat la orice ar putea denatura spiritualul, nădăjduiesc că se mai pot încropa câteva exemplare de cinste și onoare. Îmi place să cred aceasta.
Despre acest mai mult vorbesc. Aș vrea să existe mai mulți astfel de oameni, să îi întâlnesc pretutindenea, chiar dacă acest fapt ar putea determina la un momentdat dispariția mea ca individ... dar măcar aș ști atunci că fie m-am transformat în ceva bun, fie, prin dispariția mea, am mai curățat lumea de un tartor. Aș fi dispusă -pentru binele lumii- să dispar dacă nu m-aș putea reinventa.

Îmi place când văd oameni frumoși (sufletește)... când am surprize intelectuale diverse, când văd lume cu veleități multiple -dintre care unele despre chiar nu aș fi bănuit. Îmi plac oamenii culți și sinceri. Nu îmi plac șarlatanii, despoții, parșivii.

Niciodată nu e suficient. Vreau mai mult! Avem nevoie în lume de mai mulți... iar dacă ei nu sunt, trebuie să îi facem!

marți, noiembrie 12, 2013

Revenire

Am fost convinsă - încă o dată - să-mi mai dau o șansă. Să mai fac o încercare de redescoperire a pasiunii scriitoricești. Să nu renunț - așa cum mi-am format prostul obicei încă din copilărie... să dau bir cu fugiții și să mă ascund. Am înfruntat deja prea multe cu ochii închiși. Mi-am ținut deja de prea multe ori respirația în fața realității. Am făcut destule demersuri incipiente. Poate a venit momentul să mai încerc o dată (... mă ascund. Nu aș zice să lupt, nici în ruptul capului. Sunt tot o găină... sau mai exact un struț, afundată cu podoaba în pământ).
Mulțumesc, oameni minunați! Mulțumesc că existați!

Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...