miercuri, octombrie 29, 2008

Suntem adolescenţi...

... intră în fişa postului nostru să nu fim înţeleşi, să fim obosiţi şi să vrem o pauză continuă... Uneori suntem iresponsabili şi simţim cum cade cerul pe noi, însă nu trebuie să ne lăsăm doborâţi de durere. Părinţii par că nu ne înţeleg? Nu mai au încredere în noi? Ştiu că e o nebunie, însă este doar părerea noastră. Au fost şi ei cândva adolescenţi şi vor să ne ajute să nu cădem de pe pod, în prăpastia iluziilor. Ştiu asta şi pot băga mâna în foc pentru tot... dar totul trece, la fel de bine!

Până una alta să revin eu la ale mele... că eu sunt undeva în al 9-lea cer...:)) nu mă recunosc în definiţia adolescenului decât atunci când vine vorba de plâns isteric fără motiv - şi ăla nu mai există de mult, şi oboseală (aici 100%)... M-am uitat zilele trecute la un film tare drăguţ, deşi are secvenţe chiar idioate... care nu-şi au rostul, tot cu Hugh Grant: "Love actually". De aici am ales o secvenţă (şi câteva soundtrackuri...nici nu ştiu ce să postez mai întâi..)

duminică, octombrie 26, 2008

Plutire...

Mă aflu oarecum undeva departe de pământ. Oboseală, frig, nervi... toate s-au dus. Simt cum îmi bate inima cu putere şi nu realizez cum numai o secundă resimţită ca 3 ore şi 3 ore ca o secundă, mi-au putut şterge toate grijile şi durerea. Nu mai văd nimic... decât o ceaţă caldă... un abur ce se strecoară printre rămăşiţele arse ale celei ce a fost cândva inima mea... din scrum, răsare o scânteie dar să nu mă bucur prea tare, nu are atâta forţă încât să şteargă cenuşa... căci ea este cea care mă face să-mi amintesc că am avut cândva o inima... ce a ars! :)

As I am... Superwoman! 8->

sâmbătă, octombrie 25, 2008

Balul bobocilor 2008

Aseară a fost Balul Bobocilor a CNMB ediţia 2008, în clubul Enigma. Am fost mai mulţi noi cei de X-XII decât bobocii, dar nu se pune... :)). Mi-ar fi plăcut să pot spune câteva cuvinte dar e inutil. Încă mai sunt obosită, m-am culcat înjurând că nu ieşise tutunul din pielea mea nici după baie şi încă mai aveam în urechi ritmul. Chiar şi noaptea am visat că eram acolo şi dansam, lucru care nu se poate încadra tocmai la vise plăcute dar mă rog, nu mai contează... măcar nu pot spune că nu m-am dus. A fost... drăguţ :), dar mai bine era dacă eram şi noi boboci :(...

marți, octombrie 21, 2008

Mult aşteptatul film

"Soacra cu trei nurori" după povestirea lui I. Creangă, realizat de elevele clasei a Xa F, la îndrumarea doamnei diriginte.
Aveţi răbdare până la sfârşit... sper să vă placă!!

luni, octombrie 20, 2008

Mă străduiesc...

... să rămân în viaţă. Sunt încolţită şi-mi dau seama că nu există cale de întoarcere şi nici fereastră pentru a evada... De ce trebuie mereu să mă plictisesc? De ce când dau de greu fug? De ce nu îmi place condiţia de stres în care sunt băgată?? Nu am mai dormit două nopţi, decât vreo 5 ore... şi simt că înnebunesc. Păstrez un zâmbet obosit pe faţă dar minte mi-e moarta complet. Iar mă vait că nu am timp, nu am energie şi mai ales... nu am chef!
Sunt atâtea lucruri pe care mi-ar plăcea să le fac, dar pur şi simplu sunt slăbită şi am atâtea pe cap încât nu mai pot atinge priorităţile. Încerc să fiu o perfecţionistă, devin superficială.
Îmi amintesc acum de gimnaziu când aşteptam cu nerăbdare liceul pentru a nu mai avea teme, pentru mai mult timp şi mai puţine griji când de fapt... "Am scăpat de Dracu şi am dat de ta-su"... Vreau înapoi la gimnaziu, la grădiniţă eventual... când singura grijă era să ajung la masă când mă strigă mama şi să nu întârzi de 9 (aka 21) ca să nu rămân pe afară, şi singurul motiv pentru care mă stresam era că nu am apucat să-mi exprim punctul de vedere sau m-a încuiat tata afară că am ajuns la 21.10...
Ce vremuri... vreau să fie iar ziua lungă, orele iar liniştite şi plăcute... vreau să mă trezesc din coşmarul ăsta şi să fiu iar eu eleva ce le poate împăca pe toate şi stă numai cu familia... cea care ARE TIMP!
Aş vrea să nu mă mai enervez aşa uşor şi să nu mă mai dopez cu picături şi pastile antistres numai fiindcă nu am reuşit să-mi fac toate temele, să realizez toate proiectele şi să mai particip şi la concursuri... să nu mai plâng pe umărul mamei şi tatei că nu am avut timp şi că iar am luat o notă mică şi să nu mă mai apuce din senin tremuratul conştientizând că nu am realizat nimic sau că nu am reuşit să mă ocup de tot ce trebuie...
Lume!!! Terminaţi! Nu e vina tuturor că există şi proşti... poate în fiecare din noi există un prost, dar chiar sunt sătulă să sufăr eu pentru alţii!! Nu ne mai încolţiţi, lăsaţi-ne în pace.... mai vrem să mai şi respirăm că altfel ajungem la nebuni.
Şi ironia e că ştiu că nu sunt de neînlocuit... eu mor aici şi pe urmă există înlocuitor. Nu plânge nimeni că a mai murit "o tocilară"...

(Va apărea în curând filmuleţul realizat de clasa noastră: "Soacra cu trei nurori" - aştept să se uploadeze dar cam durează că are 685 MB :D )


"Where is my motivation? No time for motivation, taking my inspiration..." 8->
Green Day - Longview \m/

sâmbătă, octombrie 18, 2008

O zi mare...


... Astăzi s-au întâmplat multe lucruri deosebite deşi la început nu am fost foarte mulţumită. Oricum, am lămurit nişte probleme, am încheiat nişte discuţii şi am semnat contracte.
Maine mă aşteaptă o zi grea, care sper să fie totuşi plăcută..



Ce a plouat azi... şi ce nasol că alunecă roţile la maşini şi că nu merge dezaburirea prea bine...
Eu ştiu:))) Se lasă cu oglinzi sparte... :)))
Dar ploaia este totuşi atât de frumoasă de ascultat şi de... simţit!

miercuri, octombrie 15, 2008

Obositor dar... adevărat!

Sunt puţin cam distrată... deşi am avut o zi incredibil de tensionată din ghearele căreia nu credeam că voi mai scăpa cu viaţă! Dar oricum, totul e bine când se termină cu bine. Nu are rost să povestesc ce am făcut eu la şcoală că a avut cine să mă asculte şi sunt descărcată :)), dar voi spune că astăzi este lună plină vizibilitate 100%. De aici şi durerea mea incredibilă de cap care din fericire a dispărut (am tratat-o)... Toată lumea este agitată, nervoasă, isterică, sensibilă şi toate cele... dar va trece. Luna aceasta mi-a luminat în ultima parte a zilei, atunci când am putut-o admira în toată splendoarea ei, printre copaci, toată mintea. O voi păstra în amintire mult timp pentru frumuseţea pe care mi-a adus-o în interior. Mă simt uşurată de griji, ca un nou născut şi simt cum mă pierd în cuvinte...

marți, octombrie 14, 2008

...The edge of my mind...

Nu mă simt în largul meu. Simt cum trec toate pe lângă mine şi urăsc cum toată lumea spune că "noi" nu avem nimic de făcut, dar ce uită lumea este că... avem şi noi o viaţă de trăit şi un timp de odihnă. Ne-am născut obosiţi - se spune... dar de ce? Fiindcă nu avem timp să ne odihnim, fiindcă nu avem timp să respirăm şi să facem lucruri ce ne pasionează într-adevăr, nu avem timp să fim noi!
Sunt de acord, şi mie îmi place să fiu activă, să fac cât mai multe lucruri, dar sunt om, am şi eu nevoie de o pauză bine meritată, fiindcă altfel risc să nu mai dau randament. Şi poate că nu aş spune asta dacă nu mi-aş risipi acei "minunaţi ani de liceu"... învăţând. Adevărat, n-am altceva de făcut, decât să învăţ...dar poate că mai vreau şi eu să ies la un film, să mă duc cu familia în oraş sau la o plimbare, să mă bucur cât încă mai am timp, fiindcă mă voi sătura de muncă atunci când îmi va veni timpul şi voi fi angajat.
Şcoala are o structură foarte proastă, mai exact învăţământul şi cu tot respectul faţă de continua fluctuaţie a miniştrilor, dar pe ei îi cam doare-n COT de noi... Aşa o fi fost dintotdeauna, nu există ceva bun în toată treaba asta...
Şi altă chestie... nu există multe noţiuni occidentale în minţile noastre... posedăm până şi noi gândirea comunistă pe care ne-o implantează "mai marii noştri": dacă facem prea mult - suntem egoişti şi ne dăm mari... nu avem team spirit, dacă nu facem nimic: suntem blegi şi nu ne implicăm şi proşti eventual... dacă încercăm să facem doar puţin şi să împăcăm şi capra şi varza: se poate mai mult. CE SĂ MAI ÎNŢELEAGĂ ELEVUL??
Poate aberez eu, poate am o criză de personalitate, dar sincer nu mai suport să mă supun şi să tac, nu mai suport să trăiesc într-o ţară ce se crede evoluată şi democrată după nişte principii extremiste combinate cu unele prea liberale din care nu se înţelege decât că avem libertarea de a ne supune.
Nu ştiu, sincer, nu mai am cuvinte... Sunt deja plictisită. Nu e vina elevilor, nici a profesorilor, ci a mai marilor din minister şi mai mult, a celor ce păstrează vie amintirea de mult ucisă! Trebuie să trecem mai departe oameni buni... Nu mai e ca pe vremuri, acum e un dezmăţ total şi poate acesta este motivul pentru care suntem trataţi aşa, dar unii dintre noi chiar vor să facă ceva şi pentru a excela ne trebuie spaţiu... ne trebuie timp să vorbim cu noi înşine, pentru că avem nevoie să ne consultăm busola, alfel vom fi toţi nişte debusolaţi, and I really mean it!

vineri, octombrie 10, 2008

Sfârşit de... săptămână!

A trecut şi săptămâna aceasta...cu bune, cu rele... Viaţa oricum e plină de încercări, care mai de care mai ciudate şi neaşteptate, mai demne sau nu de băgat în seamă. Toate-şi au rostul, fiecare sfârşit desemnând un început şi orice început... un sfârşit!
E ciudată existenţa, e absurd modul în care fiecare nerv pulsează informaţie şi apoi brusc se stinge.
Cred în Karmă... fiecare plăteşte pentru ceea ce face şi este la urma sa răsplătit, iar ironia cea mai mare este că... nu se schimbă moneda! Nu înţeleg de ce acum mă simt bine şi nu înţeleg de ce acum îmi este răsplătit chinul meu veşnic, este ucisă în sfârşit fantoma ce mă bântuie de o vreme. Chiar simt că au murit spiritele ce mă urmăreau şi m-am învăluit în sfârşit în acea aură puternică şi de nedepăşit pe care o pierdusem. Deşi sunt captivă, mă simt liberă... sunt fericită cu ce am acum, chiar sunt... chiar dacă asta nu este ceea ce mi-am dorit.

joi, octombrie 09, 2008

Un nou lectorat cu părinţii, profesorii şi... elevii!










Cu întârziere de o zi am ales şi eu să vorbesc despre evenimentul de ieri, când am participat la prima şedinţă cu părinţii de anul acesta, a doua din viaţa noastră de liceeni (deşi nu era necesar să precizez aceasta fiindcă oricum până la liceu nu aveam voie să stăm în clasă la şedinţă, motiv pentru care ne înghesuiam toţi să dărâmăm uşa încercând să auzim ce spune învăţătorul/dirigintele despre fiecare dintre noi, dar aceea este altă poveste) şi totodată prima la care au paricipat şi alţi profesori care ne-au supus câtorva activităţi foarte frumoase!
Mulţumiri pe această cale profesorilor participanţi pentru timpul pe care ni l-au acordat!
Despre ce este vorba mai exact? O lecţie demonstrativă de muzică, una de engleză, la care au participat şi părinţii care ne-au dovedit încă o dată că ne cunosc! Una de franceză, latină şi nu în ultimul rând: geografie!
După acestea am urmat noi cu "recapitularea" anului trecut pe care o pregătiserăm. Între timp părinţii au avut de completat nişte formulare din care trebuia să reiasă cât de bine aceştia ne cunosc.
Eu una nu îmi fac griji în privinţa lui tati, fiindcă el este oricum cel mai bun prieten al meu şi cu siguranţă mă cunoaşte mai bine decât oricine - exceptând-o pe mami :)).

Concluzia la care s-a ajuns (sau în fine, la care a ajuns tata, deşi cred că nu este singurul care crede asta) este că noi facem "foarte multe activităţi, mai multe decât se fac la oricare altă şcoală sau clasă" şi ar trebui "apreciat cel ce se află în spatele acestora". Aşadar mulţumiri doamnei diriginte pentru tot sprijinul acordat în permanenţă, fiindcă dumneaei ştie mai bine ce este bine pentru noi, chiar dacă nouă ni se mai întâmplă să mai comentăm din când în când :)).

marți, octombrie 07, 2008

Neobişnuit...

Astăzi mi s-a întâmplat ceva cu totul şi cu totul neobişnuit. Nu mă judecaţi, poate fiecare dintre voi a trecut măcar o dată în viaţă prin asta, dar mie abia astăzi mi s-a întâmplat, motiv pentru care am şi ales să comunic. Astfel, azi la ora de germana am descoperit că pot avea trac. Eu care credeam că pot vorbi lejer în faţa altora, deschis... am aflat astăzi că defapt nu este aşa. Deseori mă emoţionam când aveam de ţinut un discurs, dar de data aceasta a fost mai rău: a trebuit să vorbesc liber despre un lucru banal (să-mi spun părerea), am început cu primele cuvinte şi brusc m-a luat cu tremurat şi parcă aveam un muşuroi în gât. Chiar am încercat să spun ceva dar nu puteam...
Senzaţia aceasta neplăcută de sufocare a trecut atunci când am putut reveni la situaţia iniţială, mai exact când a trebuit să mă liniştesc şi să lucrez în scris sau fără a mă adresa doamnei profesoare.
Mi-e frică de "profă"? Mi-e teamă de a mă exprima în germană... sau e pe sistem nervos?
Orice ar fi, încă nu-mi vine să cred se poate...

luni, octombrie 06, 2008

Confesiune

Mă tot gândesc de câteva zile să îmi fac timp să mai scriu ceva şi când uite, mă doare capul şi fac o pauză... nu mai am inspiraţie!
În cazul acesta voi îmbina mai multe lucruri spunând simplu că sunt mulţumită de cum s-a prezentat acest început de an şcolar, îmi merge bine, sunt puţin cam nehotărâtă (da mă tratez) şi vin mereu cu un genunchi/o "falcă"/un ceva julit, învineţit sau umflat după orele de sport. Azi am avut parte de 3 în 1: şold julit, o coapsă vânătă şi obrazul sub ochi, umflat.

Acum stau şi mă gândesc... la cine s-o afla păpuşa mea Woodoo...??? :))

În fine, depăşind momentul, nu-mi iese un exerciţiu la... engleză! :))
Muzica sufletului meu acum:

sâmbătă, octombrie 04, 2008

Vizită la Muzeul de istorie


Joi, pe 2 octombrie am fost împreună cu doamna profesoară de istorie la muzeu...
Am rămas oarecum impresionată de obiectele dacilor, cel mai tare întimărindu-se în mintea mea modelul de atelier de lucru. Parcă arăta mai bine chiar şi decât casele.

Poate voi reuşi să mai fac rost de nişte poze şi să dezvolt în alt articol subiectul...

joi, octombrie 02, 2008

"Oportunitatea apare în cel mai inoportun moment"

...spunea marele Murphy (şi pentru "afonii" în domeniu, nu e vorba de Eddie Murphy). O vorbă (lege) foarte ironică dar atât de înţeleaptă şi de adevărată ca toate celelalte ce îi aparţin. Nu am să fiu prea subiectivă, nu am să întorc toate cărţile pe faţă şi să explic cum am ajuns la această concluzie, dar voi afirma că am trăit-o pe pielea mea. Oricum, asta face viaţa mai frumoasă şi ajută individul în cauză să depăşească bariera neputinţei şi să câştige mai multă încredere în sine.

(Astăzi ar fi trebuit să fie ziua marelui Dan Spătaru. Să închinăm o cântare!)

Piesa mea preferată:

Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...