luni, noiembrie 17, 2014

Habemus Imperator

Am stat ieri până aproape de miezul nopţii să urmăresc reacţiile. Radiam de bucurie. Eu şi probabil milioane de tineri care au luptat pentru ţara şi viitorul lor. Este pentru prima dată când cu adevărat sunt mândră de generaţia mea, când recunosc că am curaj să privesc înainte. Nu ştiu dacă e vorba de rigoarea nemţească, de spiritul puternic sau un altceva, dar am avut încredere şi sper să nu îmi fie înşelată. Văd cum s-a metamorfozat Sibiul. Văd cum în 25 ani ţara a devenit o epavă. S-a furat tot ce putea fi furat.  Mă bucur să văd că totuşi nu ne-au fost furate sufletele! Mă bucur să văd că ne permitem să decidem viitorul nostru. Aveam nevoie de un om care să lupte independent pentru binele ţării... şi mai puţin pentru cel personal.

Acum aş vrea să văd că eforturile acelor tineri frumoşi din diaspora şi din ţară, care au ieşit în stradă, sunt fructuoase. Aş vrea să cred că pe Ponta nu-l va mai prinde 22 decembrie în fruntea Guvernului. Aş vrea să cred în dizolvarea Parlamentului. Politica românească ar trebui să se transforme în politica poporului căci, pentru prima dată în 25 ani, s-a dovedit că tinerii nu mai pot suporta nedreptatea. Ne-am săturat toţi de politică şi de politruci. Vrem dreptate pentru toţi. Vrem corupţie zero... vrem să trăim într-un stat de drept.

Chiar şi ei, membrii de partid... chiar şi ei se tem. Când puhoiul de oameni revoltaţi striga în faţa sediului de campanie al PSD, am trăit emoţiile decembriste. Un Iliescu scos prin spate, un Ponta morcovit şi un Dragnea negru de supărare. Sunt conştienţi că majoritatea vor ajunge să-şi îmbrăţişeze fraţii de partid în puşcării... Se va face dreptate!

Sunt fericită şi încrezătoare. Îmi place să cred că în sfârşit copilul meu se va naşte într-o Românie a lucrului bine făcut. Nădăjduiesc că aşa va fi!

Felicitări popor! Felicitări domnule preşedinte!

vineri, noiembrie 14, 2014

Fiţi români responsabili!


Dragi români de pretutindeni,

Ştiu că nu reprezint vreo autoritate competentă pentru ca vorba mea să vă influenţeze prea tare, însă îmi fac datoria de cetăţean responsabil care vrea să trăiască într-o Românie ce la ora actuală se află pe marginea prăpastiei.
Îmi este sincer frică pentru soarta ţării. În primii ani de după revoluţie eram mult prea mică pentru a putea înţelege ce se întâmplă în jurul meu. Eu nu cunoşteam decât spaţiul meu ludic, imaginarul în care lumea trebuia să fie perfectă. Nu mai ştiu care era percepţia mea asupra perfecţiunii la acel moment, însă prin spectrul copilăriei îmi imaginam că fiecărui om ar trebui să îi revină libertatea morală şi materială de a-şi putea întemeia o familie, de a o putea întreţine printr-un trai decent, de a putea avea copii, a le oferi o educaţie şi a transmite mai departe minime valori umane.
Mai târziu am început să înţeleg ce înseamnă politica. Nu la Iliescu 3, poate nici la Băsescu 1... dar de ceva timp am început să simt pe propria-mi persoană implicarea acestui malefic mecanism politic în viaţa noastră privată. Nu e mult de când am realizat că banii sunt cei ce decid pentru noi, sau mai exact de când am realizat că în absenţa lor suntem nevoiţi să facem sacrificii mult mai mari în toate domeniile vieţii. Ahtierea teribilă a politicienilor şi a grupurilor politice după putere a fost de fiecare dată în detrimentul oamenilor de rând care nu au avut aspiraţii meschine ci şi-au dorit dreptate, libertate şi un trai decent. Sunt convinsă că nu suntem puţini cei ale căror doleanţe se regăsesc în această afirmaţie.
Au trecut mulţi ani de când tot sperăm la o schimbare... pe care totuşi nu o încurajăm. Nu ştiu dacă este vorba de frică sau de neînţelegerea fenomenelor. E drept, există o tendinţă generală în mecanismul psihic uman, o chestiune moştenită de la fraţii noştri de regn, de a merge mereu cu turma. Uneori e greu să ieşim în evidenţă, e dificil să ne manifestăm individual şi să răzbatem, dar trebuie să încercăm. Primii paşi sunt cei mai grei, iar dacă direcţia este suficient de convingătoare, mulţimea ne va urma.

Suntem pe ultima sută de metri. În doar câteva zile ni se va decide soarta. Nu ştiu de ce, însă emoţiile mă năpădesc cumplit. În ultima vreme am reuşit să-mi pierd răbdarea, să dezvolt sentimente contradictorii şi să intru chiar în panică la gândul că ne aşteaptă poate cea mai grea perioadă, în cazul în care nu suntem responsabili. De obicei presentimentele mi se adeveresc. Poate de aceea sunt şi atât de îngrijorată. Mă uit în jurul meu şi văd o mulţime de oameni trişti. Sunt familii întregi care nu-şi găsesc de lucru, oameni care sunt apţi şi vor să lucreze însă nu au unde. Am şi neşansa în acest moment crucial de a trăi într-un judeţ vitregit de politic. Rata şomajului este mult mai mare decât aceea declarată. Sunt valuri întregi de şomeri ai anilor de criză 2010-2011 care acum trăiesc doar ei ştiu cum, fără speranţe prea mari că se va schimba ceva. Aceştia sunt tăiaţi de pe toate listele, sunt aproape morţi. Ei nu mai există nicăieri, decât pe listele de votare. Statul nu îi mai înregistrează pentru a putea susţine că a scăzut şomajul. În realitate e colosal!
La celalalt pol se află tinerii absolvenţi de liceu. Unii nu au reuşit să treacă examenul maturităţii, alţii l-au trecut însă fără posibilitatea de a-şi urma vocaţia. Oricine orice ar spune, dacă eşti bun nu înseamnă neapărat că ai viitorul asigurat. Ba dimpotrivă. În această ţară mori cu inteligenţa de gât şi cu diplomele în buzunar. Nu te ajută nimeni.
Mai rău este că aceia de sus... indiferent cum au reuşit să se impună... au uitat de cei de jos. S-au zbătut puternic pentru sine, au depăşit condiţia economică degradantă prin furturi şi minciuni, reuşind să-şi distrugă sufletul. Ei nu mai pot privi în jos, spre milioanele de oameni care nu mai au nicio speranţă. Ne consideră idioţi... şi pe bună dreptate că suntem. Suntem nişte idioţi că mergem cu aceleaşi structuri de partid, că votăm în continuare nişte cuvinte împrăştiate şi nişte atitudini de mahala. Noi nu avem nevoie de oameni care să ne mintă frumos... căci din păcate cu himere şi cu minciuni nu ne putem creşte copiii. Avem nevoie de o conducere care să realizeze că ne dorim să nu mai fim proşti. Vrem să depăşim această condiţie.
Eu una nu mai vreau să mai aud de creştere economică şi de excedent bugetar... căci vă rog să mă credeţi că nu îl simt. Dacă e să fi reţinut şi eu un lucru din facultate de la orele de economie... acela este că se poate vorbi de creştere economică numai atunci când simt acest lucru în buzunarele mele. Putem vorbi de excedent când ţara e înfloritoare, nu când e pe jumătate moartă, în recesiune tehnică. E îngrozitor! Uitaţi-vă în familiile voastre. Simţiţi creşterea economică? Aveţi toţi locuri de muncă şi măcar salariile pe care le meritaţi? Vă permiteţi să mergeţi într-un magazin şi să luaţi tot ce aveţi nevoie sau poftă fără să vă gândiţi că veţi fi nevoit să strângeţi din dinţi mai târziu? Da? Atunci vă felicit, înseamnă că pentru voi sistemul merge cum trebuie... şi atunci mă întreb unde am greşit eu, familia mea şi restul de câteva mii, sau chiar mai mult, de familii care se gândesc cu groază la perioada ce va să vină.

Dragi români... din ţară şi din diaspora, dacă este atât de bun sistemul actual, dacă trăim într-adevăr într-o ţară prosperă... de ce sunt atâţia tineri nevoiţi să lucreze în străinătate pentru a se întreţine şi a-şi întreţine familiile? De ce sunt cozile atât de mari la indemnizaţii de căldură, şomaj şi la ajutoare sociale? De ce este corupţia atât de înfloritoare? De ce nu ni se dau bonuri la magazine şi acceptăm fraudele fiscale? De ce închidem ochii şi ducem atenţii medicilor? De ce nu primim medicamente în spitale? De ce ne mor rudele pe capete în urma unor neglijenţe ale sistemului? De ce suntem trişti? De ce suntem bolnavi? De ce nu ne permitem să mergem la operă, teatru sau cinema aşa cum ne-am dori? De ce nu ştim ce este acela concediu? De ce nu ne primim salariile la timp? De ce mâncăm lapte lungit cu apă sau fiertură de orez când dăm bani pe el? De ce nu îşi permit micii comercianţi să aducă pe piaţă produse de calitate? De ce sunt atâţia oameni care cerşesc pe stradă? De ce plâng atâţia bătrâni la colţuri? De ce, de ce, de ce? Vă întreb... oare chiar e atât de eficient sistemul acesta cu care noi vrem să mergem în continuare? Oare este normal ca o ţară de asemenea dimensiuni, cu resurse de toate felurile, să fie vândută chinezilor, ruşilor, americanilor şi oricui altcuiva? E normal ca pădurile noastre să aparţină Universităţii Harvard şi casei regale engleze? Noi ai cum mai rămânem? E normal să devenim sclavi vânduţi în propria noastră ţară? Până când vom mai accepta lucrurile acestea?
Se vorbeşte de unitate... şi totuşi suntem rasişti şi xenofobi. Vrem unificare dar nu putem accepta în fruntea ţării un om născut în ţară dar cu origini ceva mai sănătoase decât ale noastre. Noi nu am fost niciodată conducători. Noi la origine suntem ciobani, agricultori şi ce mai vreţi voi...dar nu conducători. Noi suntem petrecăreţi, suntem delăsători, suntem comozi. Avem nevoie de rigoare, indiferent că ne place sau nu.

Eu una m-am săturat să aştept să se schimbe ceva de la sine, fără să iau atitudine, fără să mi-o doresc. Nimic nu se face de pe o zi pe alta, dar pentru a se putea întâmpla ceva deosebit este necesar să permitem acest lucru. De aceea, dragi români, vă îndemn cu inima deschisă şi cu toată sinceritatea... ba chiar vă implor, MERGEŢI LA VOT! Votaţi responsabil, gândindu-vă la familiile voastre. Nu ştiu câţi aveţi copii, câţi mai aveţi părinţi... dar ştiu că toţi aveţi un viitor înainte, la fel ca mine. Vă rog, haideţi să îmbrăţişăm schimbarea, haideţi să ardem regimul actual, să scăpăm de clasa politică plină de corupţi şi să ne luptăm pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri!

Duminică, 16 noiembrie 2014, aş vrea să fie o zi care să intre în istorie ca momentul de început al schimbării noastre. Aş vrea ca în câţiva ani să văd mai mulţi oameni la muncă, mai mulţi copii la joacă şi mai multă culoare în sufletele noastre.
Dragi români, votaţi responsabil! Îmbrăţişaţi schimbarea!

Jos masca

Oamenii poarta masti. De cand crestem si incepem sa deschidem ochii invatam ca nu putem exista decat daca ne adaptam...si adaptandu-ne aju...