vineri, iulie 18, 2014

Mare cât inima mea...

Nu mă mai supăr... nu mai are rost. Fiecare contracție rătăcită e un semn că gândurile mi-au alunecat încă o dată. Inima pulsează același sânge încărcat de poluarea umană mult prea nocivă din jur.
Totuși, e bine când mai există un moment de respiro. Fiecare semn, cu atât mai mult unul palpabil, mă împinge să cred. Să sper. Să vreau.

Fiecare om e egoist. Toți putem privi realitatea numai prin ochii noștri. Există o singură perspectivă, un singur adevăr: al fiecăruia în parte. Mai rău este când empatia nu ne permite nici măcar să înțelegem cât de mult rănesc cuvintele pe cei din jur. O mână întinsă spre ajutor, sau o palmă oprită la timp... pot aduce atât de multe beneficii. E oare atât de greu să fim umani?
179 bpm...

duminică, iulie 13, 2014

Eh...

Oare cum de încă mă mai surprinde ceva în viaţă? Am trecut cam prin toate încercările posibile, am văzut exact cum sunt oamenii, şi cu toate astea încă mai am naivitatea unui copil de gimnaziu. Încă nu pot să cred că lumea este chiar în totalitate făcută din oameni falşi, mincinoşi, egoişti şi nesinceri. De cele mai multe ori îmi place să văd în fiecare partener de discuţie un potenţial om frumos, un om în care să mă pot încrede, căruia să-i împărtăşesc sufletul meu... să nu trebuiască apoi să sufăr o nouă dezamăgire. În condiţiile astea e foarte greu să găsim oameni buni. Nu mai ştim pe cine să credem, în cine să avem încredere şi cui să ne adresăm. E o vânătoare continuă. Toată lumea e parşivă. Toţi aşteaptă să te întorci cu spatele pentru a te îngenunchia şi a te vinde. Noi, oamenii, suntem mai răi decât animalele.
Ducem o luptă pe care numai cei ce şi-au pierdut simţirea o mai pot câştiga. Nu este cel mai sigur loc pentru visători, melancolici şi oameni drepţi. Inutil aştepţi să fii apreciat. Nimeni nu o va face. Cât eşti bun, eşti luat de prost. Când intrii în jocul lor, rişti să-ţi pierzi şi tu sufletul.
E trist. Mi-aş fi dorit să nu fim subiectul răzbunării, să putem crede ceea ce ne spunem unii altora, să avem aceeaşi implicare... iar ceea ce vorbim, să fie ceea ce simţim. Nu minciuni, linguşeli sau bazaconii...

marți, iulie 01, 2014

Lume, încotro?

Uneori nici nu mai știi încotro să te îndrepți în viață.
„Interesu-și poartă fesul”, e o vorbă atât de valabilă și de reală. M-am săturat de prostia asta. Când ești bun, ești luat de prost. Toată lumea se folosește de tine atâta timp cât te poate hămăli, cât poți fi fraierul de serviciu. Când nu mai poți, nu mai ești bun de nimic.

Atâta timp cât poți servi oricărei nevoi: materiale, umane, emoționale, de suport, sexuale, de apartenență etc... ești bun. Pe urmă ești nimeni. Uită că mai exiști, sau chiar își lustruiesc posterioarele cu tine. Cam așa funcționează societatea. Să spunem lucrurilor pe nume. Ne-am ascuns destul după o perdea. Oare lumea asta chiar numai la atât a ajuns să se rezume? La a folosi unii pe alții și apoi a-i arunca la tomberon?

Mă întreb...

Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...