sâmbătă, februarie 28, 2009

Ultimatum

... Oboseală. Tocmai am făcut o excursie în timp: la ţară. Cred că sunt vreo 5 ani cel puţin, de când nu am mai fost pe acolo... Nu mai e nimic din ce ştiam, decât un praf ce ridică tot mai sus amintirea unor oameni buni ce s-au stins cu mult înainte de vreme. Sunt clipe când viaţa îţi aduce în amintire doi plopi bătrâni, o salcie, o cărare de brazi şi un mormânt. Aşa e viaţa...

E ultima zi din februarie, e 28. Au trecut 5 luni de când am ales drumul acesta. Sunt 154 de zile de când am aprins o nouă flacără în suflet. Cum rămâne cu o eternitate ca o zi şi... o zi dintr-o eternitate? La mai mult...


vineri, februarie 27, 2009

Aiurisme

Se vede că am reînceput şcoala... n-am mai ciripit nimic şi am rămas la condiţia mea de om supărat când eu de fapt sunt exact de atunci, foarte veselă.

E deja vineri, ultima vineri a lunii februarie. Adio! Ultima zi şi schimbăm prefixul lunilor, un 27 din ajun. Vorbesc în dodii. Mă gândesc la ceea ce am lecturat în ultima vreme la engleză - feminism, condiţia femeii (până, în şi după) secolul al XX-lea şi cum femeia nu reprezintă decât un biet "al doilea sex" (Simone de Beauvoir).

Când vine vorba de femeie, întrebarea este: "Unde sunt femeile?" urmată de "Ce este de fapt o femeie?" şi răspunsul misogin al unui bărbat: "Un uter."

"Bărbaţi, femei, fiinţe umane", "femeile nu sunt bărbaţi", "Funcţia de femelă nu este suficientă pentru a defini femeia", "Femeia este cea neîndreptăţită", "Femeia gândeşte cu glandele"... asta a pus capac. Bărbaţii nu au glande? :))

"Femeia este un bărbat ratat", "femeia nu e fiinţă autonomă, ci relativă", "Pentru bărbat femeia este sex, ea e inesenţialul faţă de esenţial, ea este celălalt" ş.a...

Femeia, cea născută "dintr-o coasă suplimentară a bărbatului"... a fost întotdeauna motiv de batjocură... dar dacă nu era femeia... azi noi nu mai eram aici.

În fine, trebuie să termin de mâncat şi să mă apuc de teme... C ya soon! :))

duminică, februarie 22, 2009

Don't cry

... Se numeşte psihologie inversă: ascult la exasperare o melodie (pe care de altfel, o ador) şi fredonez printre lacrimi acide versurile. Mă gândesc la tot ce fredonez, vizualizez fiecare gând şi mai las un val de "nesuferite" să-mi inunde gâtul... pentru că toate se preling de pe bărbie, pe gât. "There's a heaven above you baby"... dar imposibil mai e şi raiul ăsta. 

Nu pot fredona chitara. O îngân şi mă înnec. Când voi rămâne oare în pană de lacrimi? Când voi scăpa de durerea asta abdominală extinsă în tot corpul... de greutatea asta ce pleacă de fapt tot din suflet. Într-o bună zi.

Se aude tot mai înfundat. Am urechile ude. Mi-aş dori să nu mai existe vicii în lume, mi-aş dori să existe totuşi acea lume "plictisitoare" în care fiecare e fericit. Nu mă mai pot concentra la nimic. Puterile-mi sunt limitate şi mintea inundată... ce a mai rămas din ea.





Guns N' Roses - Don't Cry (Original)


Talk to me softly
There's something in your eyes
Don't hang your head in sorrow
And please don't cry
I know how you feel inside I've
I've been there before
Something's changing inside you
And don't you know

Don't you cry tonight
I still love you baby
Don't you cry tonight
Don't you cry tonight
There's a heaven above you baby
And don't you cry tonight

Give me a whisper
And give me a sigh
Give me a kiss before you tell me goodbye
Don't you take it so hard now
And please don't take it so bad
I'll still be thinking of you
And the times we had...baby

And don't you cry tonight
Don't you cry tonight
Don't you cry tonight
There's a heaven above you baby
And don't you cry tonight

And please remember that I never lied
And please remember how I felt inside now honey
You got to make it your own way
But you'll be alright now sugar
You'll feel better tomorrow
Come the morning light now baby

And don't you cry tonight
And don't you cry tonight
And don't you cry tonight
There's a heaven above you baby
And don't you cry
Don't you ever cry
Don't you cry tonight
Baby maybe someday
Don't you cry
Don't you ever cry
Don't you cry
Tonight

vineri, februarie 20, 2009

Nervi

Nu-mi vine să cred că au trecut două săptămâni în care n-am făcut nimic... băi da absolut nimic! Nici măcar lucruri care să mă facă să mă simt mai bine, gen citit o carte sau vizionat un film. Nu înţeleg unde s-au scurs zilele astea şi acum îmi vine să mă dau cu capul de pereţi văzând cât am de recuperat şi cum nu am de unde. 

M-am trezit atât de bine dispusă că n-aş fi crezut că voi ajunge să scot flăcări pe nas. Nu îmi pot folosi scannerul că mi-a luat-o porcăria asta de XP ICE razna, am placa video dezinstalată, nu găsesc driverele, îmi dă eroare şi la LPT-uri... nu îmi mai recunoaşte camerele foto, nici camera web... Nu mai ştiu deja ce să mai fac să le rezolv. Îmi trebuia mie acum câteva luni să instalez porcaria aia de SIMS ca să vada ea dacă merge pe calculatorul meu... de atunci s-a tâmpit. Acum tâmpesc şi eu... 

Mai sunt întrebată pe urmă de ce sunt atât de neprietenoasă... 

Hmm, timpanele îmi amintesc de o piesă care mă caracterizează perfect acum... N-am mai ascultat-o de mult, dar cred că am s-o caut să mă mai liniştesc. (Arăt diabolic, am o poftă nebună de a fi sadică... another part of me)... Aş lua o drujba şi aş diseca un mort cu ea... să văd cum sar toate organele în toate direcţiile, apoi aş face la fel cu computerul... până ce m-aş linişti :D.


joi, februarie 19, 2009

Trecut

Hmm... Zilele astea am fost foarte aproape de trecutul meu, de lucrurile frumoase din el, de oamenii de atunci. Am primit pozele mult aşteptate cu el de când era mic mic. Adorabil. Sunt moartă după copiii mici. În fine, am depănat amintiri, am cerut imagini cu mine din aceeaşi perioadă, am fost contactată de prieteni vechi etc. Deci, o saptămână a amintirilor.
Astăzi am reluat legătura cu un prieten vechi care a constatat că m-am schimbat (în bine, zice... acum... nu îmi dă ocazia să fiu modestă). Nu mai port şapcă, nu mai urăsc băieţii, nu mai plătesc fetele (aveţi grijă ce înţelegeţi :lol:), nu mai scot limba la orice (:P) and else, dar... nu am fost la olimpiadă la mate! Păcat.
Hmmm... ce vremuri. Dau iar în melancolie blegoasă... Acum, să fiu puţin off topic, vreau să recomand şi eu cititorilor mei un site foarte interesant, fiindcă ştiu că mulţi dintre voi sunteţi pasionaţi de fotografie. Aici aveţi ocazia să fiţi şi premiaţi. Pentru cititoare mai am o surpriză aici.
Site-ul acesta este la început de drum, dar cunoscându-l pe resposabil, pot garanta că va intra în scurt timp în top!



Eh, eu sunt mai mare decât e el (dreapta) dar nu am găsit nimic interesant prin calculator :"> :)).

miercuri, februarie 18, 2009

Încă o ... leapşă!

Ha! Am văzut că încă o dată sunt provocată la acest joc. De data aceasta de către Ştefy :D. Foarte interesantă aşa că nu o pot refuza. Îmi pune puţin rotiţa la contribuţie... :))

Sună cam aşa (asemănătoare cu o temă de autocunoaştere de la dirigenţie):

Sunt… orice şi tot nimic
Aş vrea… să stăpânesc universul
Păstrez…zâmbete şi tăceri
Mi-aş fi dorit… o lume de porţelan
Nu îmi place…  că sunt neputincioasă în faţa suferinţei
Mă tem…  de nimic şi de tot
Aud… stafiile trecutului complotând cu universul împotriva mea
Îmi pare rău că…  nu pot ferici nefericiţii
Îmi plac… picăturile de ploaie scurgându-se uşor de geam
Nu sunt… nimic din ce mi-aş dori
Dansez… cu timpul într-o flexiune bolnăvicioasă
Cânt…clipele ce se scurg dar
Niciodată… nu le voi putea uita.
Rar… sunt mulţumită de stele
Plâng când privesc… orice: de bine sau de rău, eu plâng.
Nu îmi place de mine pentru că… plâng.
Sunt confuză… mereu când  îmi bate soarele în geam
Am nevoie… de aer pentru a-mi deschide aripile în nimic...
Ar trebui… să investighez şi cărările bătătorite ale vieţii, pentru că aşa voi uita că am fost un tot şi tot nimic.

Această leapşă se va duce mai departe la Adinna

luni, februarie 16, 2009

Irelevant

Hmm... îmi place să mă las purtată de mătase, să privesc moleculele de aer sub lumina pătrunzătoare a razelor de soare şi să parcurg speranţe şi vise amarnice. Deşi ştiu că e zadarnic. Ce mai e vis şi ce e realitate? că nu mai înţeleg nimic. Realizez acum că multe gânduri pe care le-am crezut, au fost numai în mine. Ar trebui să existe o barieră mai consistentă decât somnul, pentru elucidarea unor adevăruri negrăitoare. Sunt totuşi anumite lucruri pe care le cunosc şi le înţeleg, lucruri pe care singură le născocesc, precum vindecarea sau miracolul. Da, generate doar de supraeu şi practicate pe urmă de mine. 

Am visat azinoapte... multe. Deşi, unele chiar cred că au fost reale... sau nu. Mai contează? Mă duceam la medic să îmi dea acordul pentru a-mi relua activitatea şi îl primeam. Poate e un semn. De ce n-ar fi? Mă voi duce totuşi astăzi, chiar dacă ştiu că va trebui să ascult acelaşi monolog banal despre cât de mult îmi fac singură neplăceri prin încăpăţânarea mea, cum nu am voie să mă stresez, cât de important e să confrunt şi să distrug nu ştiu ce-ul meu "neurovegetativ" (cică e boală... şi e psihică)... şi alte d-astea gen "las-o naibii de şcoală/activitate/muncă voluntară/grijă etc" şi "mănâncă mai mult, nu mai face atâtea mofturi la mancare, să ştii că legumele nu au omorât pe nimeni" concluzionate prin "of măi Graţiela, ce să mă mai fac cu tine? Eşti un copil bun dar te distrugi singură. Sănătatea nu ţi-o va da nimeni înapoi". 

Oricum, orice ar fi, mă duc. Simt cum putrezeşte carnea pe mine în casă... sunt clautrofobă.


vineri, februarie 13, 2009

Moraliste

Îmi aberează mintea în gol. Inspiraţie zero, inteligenţă minus, creativitate nul.

Dar trăiesc şi asta îmi permite să scormonesc ca găina în rahat după nişte boabe care nici măcar nu sunt acolo.
Şi uite cum se oamară între ele rădăcinile ce trebuiau să consolideze un copac, pentru un strop de apă, când lângă e baltă.
Îmi sângerează conştiinţa şi se prelinge uşor pe aşternut de unde se împrăştie ca mirosul, în aer. Peste tot doar conştiinţă, mă izbeşte în faţă şi-mi lasă răni.
Dragostea pentru mine nu e nimic mai mult decât e personalitatea: o paradigmă. Adun din lumea ideilor ce e mai frumos şi gândesc relele. Dar şi ele sunt idei, învăţături.
În fuga mea după constelaţii, galaxii, am rămas cu cerul gol.

joi, februarie 12, 2009

Leapşa

Iulia mi-a dat astăzi, mai departe, leapşa. Povestea începe cam aşa:
Sunteţi pe balcon şi ninge cu fulgi mari şi foarte deşi; totul dispare sub perdeaua de fulgi ce se rotesc nebuni ... ritmul lor hipnotic vă induce o stare letargică şi mii de gânduri vă invadează mintea.
Care sunt primele 5 gânduri ce va vin in minte acum?
Ale mele sunt cam astea:
1. Mă mănâncă umărul
2. De ce trebuie eu să nu am voie să ies din casă când aş putea să mă prind cu el în hora fulgilor...
3. Vreau un pahar cu lapte
4. O să se fleoşcăie şi să vezi atunci noroi... :>
5. Unde eşti tu vară ca să anihilezi vremea asta de soare cu pălărie (RA - mitologie soare, HAT - engleză, pălărie)

Îl provoc mai departe la leapşă pe Dany

Recunosc, am greşit!

1:25 AM: Îmi complic existenţa, o fac cu pricepere sunt… specializat(ă)! Gata, acum am ales în sfârşit să-l ascult şi să-mi îngrop trecutul într-un cufăr aurit de unde nu voi mai scoate nimic din ceea ce provoacă suferinţă celor dragi.
Stau în pat, alcoolul îmi arde pielea într-un ritual fierbinte şi drag… au rămas degetele de la picioare şi umărul drept. Mă mănâncă. Nu mai pot gândi raţional. Surprinzător este că-mi pasă! Nu mai pot spune nimic în apărarea mea, nu are rost. Măcar de data aceasta voi renunţa să fiu eu victima. Am greşit şi… o dată în viaţă, recunosc.
Arăt ca un cartof descompus şi miros ca un ciorap nespălat. În sfârşit încetez să mai fiu egoistă sub pretext de incultură (sau de murătură mai curând). E incredibil cum niciodată nu e ceea ce vreau, dar de data aceasta mă simt in.

Ciudat e că azi mi s-a spart o oglindă în 4 bucăţi. Superstiţiile m-ar îndruma să cred că în 4 ani mă voi mărita. Hmmm, asta înseamnă cam pe la începutul lui 2013. Ehei… cine ştie ce vremuri mai vin sau ce mă mai aşteaptă până atunci… Un lucru e clar… Recunosc, am greşit!


marți, februarie 10, 2009

Varicelă

Este o boală infecţioasă acută, contagioasă, cunoscută şi sub numele de vărsat de vânt produsă de virusul varicelo-zosterian şi manifestată prin erupţie polimorfă, pruriginoasă, aparută în valuri. Virusul varicelo-zosterian determină varicela ca infecţie primară şi herpes zoster ca infecţie recurentă. Poartă de intrare a infecţiei este mucoasa nazofaringiană şi cea conjunctivală.


Cu alte cuvinte, am bube de culoare roşie, rupte din inconştienţă, şi mâncărimi. Mi-au apărut de câteva zile dar nu le-am băgat în seamă, crezând că iar a trecut vreo insectă prin preajma mea şi mi-au revenit alergiile în actualitate. E neplăcut. Nu am făcut nicio boală "a copilăriei"... până acum.
Paracetamol, algocalmin, decasept, alcool mentolat, pudra mentolată, fără scărpinat şi o minge antistres. Încerc să citesc ceva pentru a mai omorî timpul, însă este inutil. Mă doare capul, tuşesc, mă dor ochii, mă mănâncă (sună atât de vulgar însă nu pot evita un adevăr: mă mănâncă, omule!!)... îmi vine să vomit şi numai când mă gândesc la ce am pe mine. Nu trebuie să le mai rup pe cele noi. Damnit!
Terapie prin somn şi scărpinat perne. Put. Nu am voie să fac baie. Două săptămâni! Cred că o să fac viermi... şi abia îmi stătea şi mie bine părul! :))

Dietă: supe, ciorbe, lichide, ceaiuri, carne albă, mâncare fină (adică fără gust)... E clar, o să mă întorc în convalescenţă ca un somalez... oase şi burtă... Oare îi pasă cuiva că nu îmi plac legumele? Sau cu atât mai mult supele, ciorbele şi ceaiurile?

Universul conspiră împotriva mea!

vineri, februarie 06, 2009

A...si sau a(nu)si

De câteva luni, de fiecare dată când mă vede, o vecină se minunează cât de mult pot semăna cu protagonista serialului dumneaei preferat: Asi - împotriva destinului. Mereu insistă să îl urmăresc pe Kanal D (din câte am înţeles) şi mereu uit. Astăzi, când îmi vedeam şi eu ca omul de treaba mea, mai exact mă duceam la bibliotecă să-mi mai iau încă o carte de psihologie, m-am întâlnit cu aceeaşi vecină şi desigur, cu aceeaşi întrebare „Graţiela, te-ai uitat la Asi?” „La ce să mă uit?” întreb eu parcă trezită din vis… „La Asi” insistă „Doamne, zici că sunteţi surori! Deci trebuie neapărat să te uiţi…şi e pe sfârşite!”.
Acum… nu am de gând să mă uit la film, însă de data aceasta curiozitatea mi-a fost stârnită la maxim aşa că primul lucru cum am ajuns acasă am dat un search pe google „Asi serial Kanal D” şi… am găsit. Am găsit şi nişte poze însă nu mi s-a părut o asemănare prea evidentă. Dacă tipa ar fi fost ceva mai pocită, poate că da… mai semăna, dar e chiar drăguţă :)). În fine, problema nu e aceasta ci faptul că am căutat serialul şi pe IMDB sperând ca totuşi să nu fie aceea protagonista. Am văzut în listă, la Asi numele turc: Tuba Büyüküstün. Pardon. Nu mă puneţi să-l pronunţ… şi după un click mi-a stat inima în loc. Poate că vecina mea pe undeva are dreptate. Actriţa este născută, surpiză, pe 5 IULIE numai că un deceniu mai devreme. Asta da, mă încântă.
Acum, aştept să văd părerea voastră, seamănă vreun pic ca mine? Aşa o să arăt eu când o să fiu de vârsta ei? :D :))

joi, februarie 05, 2009

Întâlnire...

Vreau să reuşesc să descifrez întunericul… şi lumina, deopotrivă, dar întunericul mai mult.

Deviza mea astăzi: Cât mai multe, cât mai stupide, cât mai combinate!


Hai domn’le… ce e cu melancolia asta blegoasă de câteva zile la mine? Ascult numai muzică deprimantă care să-mi amintească de vacanţa aceasta efemeră şi de distanţa dintre suflete. 
M-am reîndrăgostit. A fost de ajuns o privire să-mi dea ameţeli şi să mă lase cu suflarea tăiată. Eram la semafor, priveam cum se mai scurg inutile alte 40 secunde din viaţă şi meditam la condiţia foilor de plăcintă într-o epocă a fast food- urilor. Tocmai călcasem din plin într-o baltă de noroi, încărcată ca Moş Crăciun cu plase care nici măcar nu erau biodegradabile şi înfăţişam un zâmbet natural ce alunga orice fel de priviri din direcţia mea. Încercam să-mi amintesc numărul ouălor pe care zicea mama că le voi folosi pentru plăcinta cu brânză dulce şi stafide (care acum e în cuptor şi mă ademeneşte sălbatic prin miros) când, în direcţia diametral opusă mie, la semafor, se afla cel ce urma să-mi răpească inima: Chrysler Aspen. Până acum ameţeam când auzeam de Chrysler 300C acum în schimb am descoperit ceva mai mult şi mai bun de atât… Ehei mamă, de ce n-am eu bafta să primesc unu d-ăla gratis? Că oricum l-aş ţine în garaj că n-am bani de benzină :)). 

Primesc donaţii.

Ducu Bertzi - M-am îndrăgostit numai de ea

miercuri, februarie 04, 2009

Pasiuni

„Femeia nu numai că e capabilă să înţeleagă ce este spiritul de sacrificiu, dar ea ştie să se sacrifice.”
TURGHENIEV

Am făcut o pasiune pentru el. În fiecare dimineaţă când mă trezesc, primul lucru intru în bucătărie să mă asigur că e acolo. Nu ştiu cum ar fi viaţa mea fără prospeţimea-i specifică… senzaţia de „la fel dar… diferit” de fiecare dată, căci mereu e altul. Îi simt mirosul imprimat mereu în haine… mă trezesc cu mirosul acela şi tot cu el mă culc în gând, aşteptând cu nerăbdare dimineaţa, pentru a-l putea degusta. Azi, în schimb, am fost mult prea preocupată să vorbesc la telefon şi l-am uitat prea mult la foc. Şniţelul meu de pui s-a făcut scrum. Îngrozitor! Am să mă sacrific. Am trăit o traumă. Trec pe porc.


Off topic: Elena Cârstea - "Lasă-mă să te iubesc"

duminică, februarie 01, 2009

Cuvinte îngălbenite

Privirea ta mă eclipsează…
Nu că ar fi ceva anormal în asta
sau că m-ar deranja
o emisferă de fluturi 
şi-o ameţeală.
Toate astea au ieşit
din fum,
la fel ca tine, mai ştii?

Cuvintele mele de acum
sunt rebuturi.
Le-am păstrat prea mult timp,
pe rafturi prăfuite,
În podul imaginaţiei mele,
până ce au ieşit din garanţie.
Acum, tu mi-ai amintit
că ele există undeva, acolo
şi eu ţi le cobor,
însă nu mai au nimic
din claritatea lor de altădată,
de când n-am avut cui 
să le împart.

Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...