sâmbătă, ianuarie 31, 2009

Mai multă Verdeatza


Recent am avut o cădere... mai mult de pe scaun, m-am învârtit prea tare. Hmm... nu despre asta era vorba. Oricum, dau şi eu ca tot omu` search pe google: Verdeatza (cu alte cuvinte mă căutam pe mine) şi mare mi-a fost surprinderea când, în loc să văd sute de pagini ale egoismului meu, găsesc reţete culinare (dar să zicem că se scuză, nu sunt originală) şi... un tip! Un tip în mai multe rânduri, pe mai multe site-uri, îmi pătează imaginea. Nu mai sunt singura verdeaţă :((... dar nu sună puţin cam gay pentru un băiat să îşi aleagă pe post de pseudonim un substantiv de gen feminin? o.O Tot mai multe chestioare d-astea incorigibile pe netul ăsta. 

Na că m-am umflat în pene. 

În schimb am descoperit nişte bloguri geniale, lately, care mă fac să regret încă o dată că sunt fată. N-am voie să mă exprim atat de liber şi verde - că tot suntem în temă.

Hai gata, că n-am zis eu, aşa e textu` :)). Îl las p-ăla să se dea drept verdeatza pe site-uri de masturbare intelectuală (ha! Vezi să nu) şi eu rămân verdeaţă (... aia pe care o pune mama în ciorbă ca să dea gust. Sîc!)

- asta cred că vrea să-mi fie învăţătură de minte că prea sunt verdeatza, verdeaţă, pishica_mik, gratiela_vlad, theodorina, teogratzy ş.a. :))

vineri, ianuarie 30, 2009

Lecţie de zbor

Te aud şi mă umplu de bucurie,
sclipire.
Ai un „ceva” care mă face să cred că tu 
eşti aripile mele, amândouă…
Nu ştiu să zbor, n-am ştiut niciodată 
deşi cândva mă credeam instructoare.
Mă dădeam mare.
Nici cum e să te visezi zburând 
nu ştiu.
În realitate, mă ridicam singură 
pe vârfuri… şi „cineva” îmi acoperea ochii 
cu mâinile sale.
Îmi lăsa impresia oarbă că
se poate.

Acum, îţi şoptesc toate visele 
şi încerc să mă desprind 
de marginea covorului – a podelei.
Atunci, apari tu şi mă cuprinzi – 
tot cu mâinile!
Dar de această dată, de mijloc şi…
Mă ridici!
Ba mai mult, am ochii deschişi – 
nu doar pentru o clipă ci pentru totdeauna, 
sau cel puţin aşa spui tu.
Important este că eu…
Te cred!
Nu orbeşte, ci cu bună cunoştinţă.
De ce? Pentru că aşa-mi dictează inima.
Ştii că ea se îngrijeşte de mine,
eu doar o ascult. 
Tac.
Se mai scurge o secundă şi încep iar 
tăcerea.
Nu degeaba, 
ci ca să pot asculta tăcerea ta.
Împreună putem descoperi 
golurile cuvintelor 
ce dau naştere 
zborului!

joi, ianuarie 29, 2009

Reţeta zilei

Se ia una bucată vis
şi un prinţ.
Se amestecă bine bine
până ce apare nuanţa psihologică:
Mâncarea!
Se formează un gol:
„Foamea?”
Nu, prinţul meu – realizarea!
Cu un pachet de spaghete şi încă unul –
de caşcaval, nişte ouă şi… keizer
se realizează esenţa.
Acum, trebuie să vină prinţul.

Ştiai că a oferi mâncare… cuiva
înseamnă a oferi
Iubire?
De ce nu mai apari, prinţul meu,
să îţi hrăneşti pofta
din iubirea – mâncarea mea.
„Şi de voi veni, mă vei vedea?”
Dar nu te las a rătăci pe străzi
pustii,
să se uite puştoaice 
la tine!
Sunt geloasă! Hai aici –
Să degustăm spaghetele
şi să te pot iubi.


miercuri, ianuarie 28, 2009

Mulţumiri

Astăzi mi s-a îndeplinit o dorinţa la care nici nu prea mai... speram. Nu credeam că va mai fi posibil... dar nimic nu este irealizabil atunci când sunt oameni extraordinari în jurul tău.
Mulţumesc!!!

duminică, ianuarie 25, 2009

Mda.

Anxietate, pudoare, teamă... iar încep?! :)) Şi totuşi am forţă să râd şi să mă comport mai mult decât normal. Nu înţeleg, nici nu vreau şi nici nu încerc. L-am luat pe "NU" în braţe, aparent. Câte încercări, câte chestii la care nu pot efectiv renunţa, că d'eh! Am principii. De fapt caut motive să mă enervez că prea am fost toată săptămâna bine dispusă.
Hmm... şi sunt atât de liniştită, chiar... zâmbesc! N-ai zice că în mine fierbe apa mai sus de 100 grade C sau că îmi tremură şi tălpile de cât de mult îmi doresc să trântesc ceva dar... mi-e lene. Nu mă exteriorizez, n-am chef. Prea am stricat multe pentru prea puţin. Acum e chiar inutil. Poate aşa învăţ să mă temperez... şi să nu mai exagerez atât! Un atac la persoană e suficient. Aşa sunt eu... :P nu mă las până nu-l fac pe celălalt să se simtă vinovat şi - de ce nu - mai prost decât m-am simţit eu.

Crap! Când ai probleme cu gâtul, un kiwi poate face mai rau decât H2SO4 turnat pe gât :)). Gata, asta m-a înveselit. Sunt masochistă.

sâmbătă, ianuarie 24, 2009

Research Topic

Research Topic: Imagineaza-ti ca te afli in situatia in care o persoana vrea sa-ti ia un interviu referitor la lucruri personale, poate stanjenitoare pentru tine. (ex: corijente, note mici, absente, statutul social, situatia familiala, consum de alcool sau tigari, etc.)
Q: In ce situatie te simti cel mai confortabil sa oferi un raspuns sincer? 
• A cand interview-ul are loc fata in fata
• Cand interview-ul este facut telefonic
• Sau cand interview-ul are loc via Messenger
Noteaza in ordinea preferintelor de la 1 la 3 (1 fiind cel mai agreeat si 3 cel mai putin agreat) cele trei variante.

miercuri, ianuarie 21, 2009

Zâmbete


Mda. Sunt răcită. Nu contează ce am, m-am văitat destul. N-am voie la calculator dar... crap! Se scuză, am avut treabă.
E ciudat... de câteva zile (exceptând weekendul când am crezut că nu voi fi în stare să mai respir vreodată) am învăţat să zâmbesc atunci când simt că durerea mă doboară, să deschid ochii atunci când o forţă mă cheamă la ea, să râd atunci când toată lumea plânge şi să trăiesc încet fiecare secundă. Deşi visez mereu urât, deşi din morţi clinice, apocalipse şi alte d-astea infernale nu reuşesc să ies, cât stau pe tărâmul celălalt - şi trust me, cam toata ziua dorm - am învăţat să zâmbesc mereu când sunt întrebată ce fac sau cum mă simt. Răspunsul ar fi o văicăreală lungă şi o boceală dar... eu zâmbesc!
Am învăţat că suntem singuri şi că avem nevoie de această singurătate, pentru a-i aprecia pe cei ce sunt în permanenţă umbrele noastre. Suntem singuri, dar atunci când ajungem la capătul prăpastiei, mereu sunt nişte umbre care te aduc pe cărarea bună.
Zâmbesc iar... Nu mai simt nimic decât o bucurie imensă în suflet. Bucurie deghizată într-o fire mereu posacă şi nemulţumită. M-am metamorfozat.

sâmbătă, ianuarie 17, 2009

Infernal

Ea... se vrea pe sine! El... mă vrea pe mine. Nimeni nu merge mai departe de ceea ce aş fi crezut că va exita şi nimic nu e mai mult decât mi-aş fi dorit... Ba bine că nu! E mai puţin. Ipotetic vorbind, mă ustură-n gât (deşi tare aş spune că mă ustură-n gând). Nu vei ştii niciodată ce spune karma mea şi de ce te privesc astfel, ore în şir, din spatele unui ecran plat şi fără pic de expresivitate. Nu întreba. Lasă tăcerea să-şi facă treaba şi nu te amesteca în calculele existenţiale pe care nu le crezi, chiar dacă poate, nici nu le vezi ci doar le auzi. Nu e aşa. Nimic... bârfe!

Paradoxală este ipostaza aceasta: eu, aici... în umbra glugii şi tu, acolo în lumina nopţii, în locul meu. Îmi desprind cactusul de gât, dar rămân ţepi ce continuă să mă înjunghie. Preţ de o mângâiere mă întorc la tine. Nu cred nimic din ce gândesc şi nu găsesc originea imaginilor pe care le îmbin în puzzle, dar le trăiesc. Defilez pe podiumul renaşterii ca un musulman în altar. Ard ... frisoanele, şi mă evapor. Hai să nu omorâm drama... 


vineri, ianuarie 16, 2009

Eminescu

Chiar şi acum, la 159 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, sărbătoarea sa rămâne vie printre noi, cititorii săi. Dovada: clasa a Xa F a realizat ieri, 15 ianuarie, o "aducere-aminte"... un fel de serbare originală. 

Rezultatul este acesta:





marți, ianuarie 13, 2009

Revenire

După ce zilele trecute am crezut că voi încheia un capitol din viaţa mea şi... uneori credeam că voi închide cartea vieţii mele pentru o perioadă... astăzi m-am trezit în sfârşit, cu o neimaginată energie pozitivă. Simt iar fiori de fericire în suflet şi privesc clipele ca pe nişte corăbii vechi ce mă aşteaptă să le descopăr. Wow, e marţi 13 - acum realizez. Sper doar să am puterea de a încheia ziua simetric.


Laura Stoica - Mai frumoasă

duminică, ianuarie 11, 2009

Necuvântat.

Întreaga viaţă-mi atârnă de un umeraş şi realizez acum că sunt ca o geacă pe care o foloseşti decât când e prea "nu ştiu cum" pentru celelalte pe care le ai în uz. Stau ştrangulată şi mă bălăngăn involuntar în stânga şi-n dreapta, când se mai loveşte cineva de mine şi... uneori... tu!

De-aici, de la înălţimea asta te privesc şi te strig, dar nu mă auzi... şi la fel de bine nu mă poţi vedea cum mă zbat. Sunt doar o geacă ce vrea să te implore din cusături... s-o porţi! Însă zadarnic. În cazul acesta stau şi încerc să înţeleg cum de am ales să mă spânzur singură aici - când eram favorita, dar aşa e mereu: vremurile se schimbă.


sâmbătă, ianuarie 10, 2009

Exist.


Simt cum mă prăbuşesc de durere. Cu ochii strânşi închişi – ca şi când aş fi pusă în faţa unor imagini tabu – privesc adâncul minţii mele şi suspin. N-aş fi vrut să-mi mai amintesc vreodată obligată momentele bune, pentru a uita vreo suferinţă şi n-aş fi vrut nici minciuni noi sau invenţii. Blestema-te-aş copilărie, cu ale tale dulciuri şi ispite! Urăsc suferinţa şi uite-mă forţată să o îndur. Măcar de aş putea elucida vreun mister important în această stare forţată… Încerc să zâmbesc sau să mă ridic, dar atunci încă un val de cuţite îmi zdrobeşte capul. Sunt ca o pasăre a cărei aripă dreaptă s-a frânt şi nu se mai poate ridica. Nu sunt nici prima şi nici ultima victimă a frigurilor sau a dinţilor netrataţi la timp şi ultrasensibili. Încerc să depăşesc această stare de spirit cu o doxiciclină şi multă mâncare – ahh, cât urăsc să fiu aici.

miercuri, ianuarie 07, 2009

Toate până la un punct.

Trebuia să fie mult... nimic n-a fost.

Încerc de 3 ore să găsesc răspunsul... singura problemă e că nu am găsit încă întrebarea. Mă doare capul şi m-am săturat sincer să se uite toţi inapţii la mine cu un aer de superioritate ce mă face să-mi explodeze apa în cap. 
Poate că şi mie îmi pasă prea mult... da m-am săturat să fiu continuu victima. Oare nu mai scap odată de poziţia asta retrogradă în care mă aflu? Ok people, get a life! M-am plictisit de rolul ăsta. Mai sunt şi alţi inadaptaţi pe lumea asta în afară de mine... move on! Devine enervant.

Nu e o scuză, e un argument. Nu îmi mai căutaţi toţi defecte şi nu mă mai analizaţi atât că o să ajung să mă vait îngrozitor de dureri de cot. 

În altă ordine de idei, încerc să-mi sap o groapă în memorie şi să-mi amintesc gândurile de cândva. Ce rost are zăpada, ninsoarea, feeria... dacă mergi în acelaşi ritm pe stradă şi felinarele continuă să-ţi bată-n ceafă? Dacă nu vezi albul din văzduh ci doar paşii altora mocirliţi pe trotuar. C'mon... Şi eu care credeam că m-am vindecat.

luni, ianuarie 05, 2009

Concursul Naţional de diaristică "Mihail Sebastian"

Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Suceava şi Universitatea “Ştefan cel Mare”,
organizează, sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, ediţia a II-a 
a Concursului Naţional de Diaristică (Jurnal de licean) “Mihail Sebastian”.

Condiţii de participare ▼

Concursul se adresează tuturor elevilor de liceu (clasele IX-XIII).

Desfăşurarea Concursului ▼

Concursul se desfăşoară pe două secţiuni: jurnal personal, respectiv, jurnal consacrat. Atenţie! Liceenii care doresc să participe se pot înscrie exclusiv la una dintre secţiuni.

La prima secţiune, participanţii vor trimite, în perioada 22 decembrie 2008 – 22 februarie 2009, ca document ataşat (format .doc: Times New Roman 12; Line Spacing 1,5), pe adresa electronică a Concursului (e-mail: rares.concursdiaristica@yahoo.com), o lucrare de maximum 3 pagini, cuprinzând o selecţie din jurnalul personal, 
limitată la perioada liceului. 

La a doua secţiune, participanţii vor trimite, în aceleaşi condiţii, o lucrare de maximum 3 pagini, cuprinzând recenzia jurnalului publicat al unei personalităţi culturale româneşti sau străine.

Atenţie! Lucrările nu vor fi semnate. Participaţii vor trimite în acelaşi mod, ca document ataşat, 
Fişa de participare din Anexă, completată cu datele solicitate.

Din numărul total de participanţi, în perioada 23 februarie 2009 – 8 martie 2009, 
Juriul preliminar va selecta 20 liceeni, câte 10 pentru fiecare secţiune, 
care vor participa la etapa finală, desfăşurată la Suceava, în perioada 21-22 martie 2009.

Atenţie! Materialele trimise după data de 22 februarie 2009 nu vor putea participa la Concurs.

Finaliştii vor susţine o probă scrisă de redactare a unui jurnal personal pe o temă dată. Juriul naţional va face selecţia lucrărilor câştigătoare şi premierea câştigătorilor.

Premiile Concursului ▼

Marele Premiu “Mihail Sebastian” (1000 RON), 
premiul I (750 RON), premiul al II-lea (500 RON), premiul al III-lea (250 RON), premiu special (tablou – colecţia George Ostafi).

Manifestarea va mai cuprinde: atelier de lucru cu membrii Juriului, lansarea unui volum de diaristică, excursie la mănăstirile din Bucovina.

Informaţii suplimentare ▼

Aplicantul: Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Suceava, strada Mihai Viteazul 24 
E-mail: cnpr@warpnet.ro; telefon: 0230-520822, fax: 0330-401178
Persoană de contact: prof. Gheorghe Cîrstian
E-mail: gheorghe_cirstian@yahoo.com; telefon: 0744611757, 0230-531565

Acesta este regulamentul din acest an al concursului de diaristică la care, din câte vă amintiţi, voi cei ce obişnuiţi să vă mai răsfiraţi secundele prin universul meu blogger, am participat şi eu anul trecut, reuşind să mă calific la etapa finală, de la Suceava, de unde m-am întors cu Marele Premiu.

Cele ce urmează sunt paginile ce m-au adus în finală *sau aici :







Următoarele două pagini reprezintă lucrarea pe care am redactat-o în două ore acolo, din a 4-a bancă, de la fereastră, a unei clase aflată la parterul Colegiului Naţional "Petru Rareş". Trebuia să scriem un presupus jurnal, la alegere, fie al unei personalităţi, fie al unui personaj din literatura universală, fără vreo precizare anume, în două pagini, însă fără a spune ce anume ne-am ales. Aici depindea de noi, cât de bine antrenam arbitrii în recunoaşterea alesului nostru. Astfel, timp de două ore am fost... Bacovia! Dar ce să mai, vă las pe voi să citiţi ceea ce... am simţit!
Îţi mulţumesc, Mare Poet, că exişti! *sau vezi aici

Şi noi putem sprijini economia românească!

Am primit acum vreo două săptămâni un mail de la tata în care mă înştiinţa în legătură cu importanţa cumpărării produselor româneşti. Într-o perioadă ca aceasta, de criză economică mondială (despre care probabil că acum nu putem spune foarte multe, însă în curând ne va izbi şi pe noi serios), fiecare produs asigură salariul, deci implicit locul de muncă al unui om. Trebuie să ne susţinem economia naţională, sprijinid consumul produselor autentice. Nu e vorba de cumpărarea daciilor, dacă avem bani de BMW ci chiar fiecare produs, câtuşi de mic, aparent nesemnificativ, poate îmbunăţi situaţia. 

Dacă am sta în magazine să căutăm pe etichete, unde sunt produse, cred că am înnebuni, aşa că... e bine de ştiut că acestea se identifică foarte uşor după codul de bare. Prefixul este fie codul ISO al ţării respective, fie prefixul EAN (codul european de articol). Adică, tot ce începe cu 594 sau cu 642 e sută la sută românesc. 

În cazul acesta, de ce să nu sprijinim şi noi economia ţării? E oare chiar atât de greu? Preşedintele ţării a început deja să pună în practică aceasta. E rândul nostru...

sâmbătă, ianuarie 03, 2009

Toţi cred la fel...

... Mă gândeam la paradoxul personalităţilor şi diferenţelor dintre oameni... şi cum femeile trăiesc cu permanenta impresie că "niciun bărbat din lumea asta nu merită nimic" iar apoi cum băieţii se sfătuiesc în aceeaşi direcţie că "nicio femeie din lume nu merită nimic". Aşadar, până la urmă niciun om din lume nu merită nimic, nici chiar cel ce se află în suferinţă şi consideră inferior pe cel ce l-a rănit. Aşa e viaţa, fiecare se crede superior când defapt, toţi suntem prin schimb inferiori şi superiori.

Astfel, vă propun să ascultaţi în continuare două păreri diferite enunţate prin intermediul unor piese superbe care sunt convinsă că plac oricărui suflet romantic, adolescentin:

Ştefan Bănică Jr. - Ştiu (Liceenii Rock 'n Roll) sfat: ascultaţi până la capăt


Şi răspunsul: Anda Călugăreanu - Ce tânăr eşti (nu ştiu)


vineri, ianuarie 02, 2009

Gânduri

Poţi să râzi, să iubeşti... doar o dată-i Crăciunul!

Sunt foarte bine dispusă şi chiar... mă surprinde! Parcă nu mai simt răutatea oamenilor şi... a vremurilor pe care le trăim, parcă uit că există pete negre în societate, uit că există orice. Am visat azinoapte că pe gene mi se aşternea un fulg de nea şi apoi vedeam cum văzduhul se umplea încet de zâne albe de gheaţă... abia acum "am chef" de sărbători. Pentru a nu ştiu câta oară îmi repet că vreau zăpadă, vreau să mă dau cu sania. Mi-e dor de copilărie, acea parte a copilăriei pe care am lăsat-o în urmă - ireversibil!



Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...