luni, iunie 12, 2017

Întoarcerea la Sine

E târziu și mintea mi-e blocată la toate studiile pe care aș fi vrut să le mai consult, dar pentru care timpul a expirat. Atât de des uit de priorități și mă pierd, poate fără sens, în eforturi ce-mi sunt, totuși, atât de plăcute...
... Și cu toate acestea, după ce rămân captivă într-un întuneric tăios, asurzită de mișcare Universului și de tăcerea pereților, încep să-mi ascult glasul conștiinței care, ca de fiecare dată, mă avertizează că greșesc.
Mă uit în jur și meditez la propriile mele îndemnuri. Eu învăț tinerii să lupte, să se înconjoare doar de surse de inspirație și să nu lase pe nimeni și nimic să le taie aripile... Și cu toate acestea, eu încă mai tolerez în jurul meu opinii negative și contraexemple (strict raportat la propriile mele exigențe).
Fiecare om din lume este un exemplu în universul său. Acesta este lucrul minunat la noi... Dar când simțim că nu avem valoare, înseamnă că am pătruns în realitatea altcuiva. Principiile fiecăruia corespund unei anumite categorii sociale și umane și nu au cum să fie universale, dacă avem în vedere faptul că suntem unici și avem un mare dar divin: libertatea de a alege!
Cu toate acestea, în universul meu, îmi place să cred că valoarea universală este cunoașterea. Iar etalarea acesteia nu face decât să vină, în proporții firești, la momentul oportun. Atunci când cunoașterea lipsește, apare instinctul. Cele 5 tipuri de nevoi pe care le aborda Maslow rămân universale, indiferent de unghiul din care este privită o realitate și indiferent de paradigmă. Cu toate acestea, modalitățile de satisfacere a nevoilor diferă. Așa se face că în lumea mea, decența ocupă un loc mai important decât multe altele. Și cu toate acestea, uneori, din dorința de satisfacție a nevoii de apartenență am făcut rabat de la principiu și mi-am călcat pe inimă, pentru a ajunge în final in același punct din care să privesc cu același ochi critic expunerea.
De fapt, nu critic. Doar mă reîntorc la mine și mă gândesc. Apoi realizez că toate aprobările acordate unor astfel de încălcări principiale din lumea mea nu fac decât să mă avertizeze că nu sunt sinceră. Că mint, zâmbind și prefăcându-mă că apreciez ceva ce-mi pare, până la urmă, atât de grotesc.
Și atunci mă identific. Toți ar trebui să ne descoperim și să ne apreciem, să învățăm să ne iubim așa cum suntem, fără a mai depune eforturi inutile de a accepta trenuri ce merg în direcții greșite, numai de dragul plimbării.
Și atunci mă întorc la mult iubitul principiu din NLP care m-a învățat că la nivelul creierului există un circuit cate poate fi controlat. Trebuie doar afișat un zâmbet și păstrat acolo mai bine de 15 secunde, timp în care ne armonizam și gândurile. Rupem orice gând contradictoriu (nici nu zic negativ) și ne concentrăm să fim proactivi. După acel timp, dacă suntem sinceri cu noi, am depășit momentul și ne-am ales cu starea de spirit pe care o merităm!

vineri, iunie 09, 2017

Dezbatere controversată la Vâlcea

Astăzi am avut ocazia de a participa, în sala mare a Consiliului Județean Vâlcea, la o dezbatere publică pe tema realizării unui centru universitar în actualul campus al Liceului Tehnologic Oltchim. Știu că în Media  variantele asupra temei diferă, în funcție de interesul fiecărei părți, dar eu, cu speranța păstrării unei imparțialități (atât cât se poate), prefer să cred că aceasta este adevărata temă de discuție.
La prezidiu s-au aflat Primarul Râmnicului, dl. ing. Mircia Gutău, dna Inspector General Alina Bica și Președinele Consiliului Județean Vâlcea, dl Costi Rădulescu. La polul opus, respectiv în sală, s-au regăsit într-un număr mare profesori și elevi ai liceului vizat, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, reprezentanți ai presei, precum și mulți alți cetățeni onorabili ai județului care, chiar dacă în mare parte sunt simpatizanți ai unor partide politice -cum, de ce să mă feresc, este și cazul meu-, sunt convinsă că au fost prezenți în primul rând din spirit civic și din dorința de a fi informați cu privire la realitatea societății din care fac parte.
Trecând peste introduceri, înțeleg că, în ansamblu, discuția s-a divizat în mai multe secțiuni, fiecare atacată de cine s-a simțit lezat prin aplicarea măsurilor în cauză. Astfel, pe de-o parte, dezbaterea vizează înființarea unei Universități (cum bine a subliniat dl prof.dr. Ion Soare, o universitate ce se dorește a avea mai multe facultăți...) și, de pe altă parte, mutarea (aici au apărut mai multe interpretări: de la simpla schimbare a unității de învățământ, cu păstrarea personalității juridice, la divizare și, în final, la dizolvare) liceului tehnologic Oltchim. Restul discuțiilor sunt colaterale și, recunosc, nu mă preocupă atât de mult.
Până la un punct pot spune că m-am identificat cel mai mult cu alocuțiunea dlui Petre Tănăsoaica. Acesta, pe bună dreptate, a subliniat importanța identificării nevoilor cetățenești (și aici mă refer la specializările cu adevărat importante și necesare, pentru a preveni repetarea istoriei Universității din Pitești la Vâlcea). Mai mult, dl Victor Giosan a avut o altă intervenție pe care am ascultat-o cu plăcere și cu care am simpatizat. Acesta aducea în discuție beneficiul pe care ni l-ar fi adus apropierea unei alte universități (cum ar fi de exemplu Universitatea din Sibiu, Craiova sau București).
Așadar, din toate discursurile am înțeles (cu mici rețineri) că problema nu este neapărat realizarea unui campus universitar, cât este vorba despre atribuirea unui spațiu care la ora actuală este dat (bine) în folosință și în baza căruia s-au obținut niște acreditări, fonduri europene pe proiecte, ș.a.

Bun, înainte de a-mi exprima opinia, insist să mai subliniez un lucru: s-a vehiculat că ar exista un interes expres asupra spațiului în discuție. Nu îmi place să mă pronunț de partea acestei opinii, însă argumentele nu mi-au părut neapărat cele mai pertinente. Adică dl Primar (și să-mi fie cu iertare  dacă intru în discuții care îmi depășesc nivelul de pregătire și înțelegere) susține că oferă acest spațiu pentru că acesta i-a fost solicitat în mod expres de Minister. Ok, să zicem că ar fi astfel... dar asta mă îndreptățește să cred că dacă un tânăr care nu are o locuință dar are o familie și un loc de muncă, se duce la domnia sa, cu solicitarea unei locuințe sociale (îndeplinind, desigur, toate condițiile), nu doar că i se va aproba cererea dar el va avea și dreptul să spună „Eu vreau în blocul X, pe scara Z, la apartamentul cutare, pentru că îmi place priveliștea spre Olt și mă avantajează distanța aproximativ egală între vecini și faleză”, acesta va acționa pentru eliberarea apartamentului solicitat, urmărind interesul cetățeanului...

Aici e marea mea nedumerire.

Și acum revin la idee. Personal mi-a surâs de la început tema dezbaterii și recunosc că m-a încântat. Nu sunt profesor, cu toate că aș avea calificarea necesară, însă înțeleg și durerea cadrelor didactice ale Oltchimului. În contextul economico-social actual al județului Vâlcea, dumnealor se simt amenințați cu pierderea locului de muncă. Este o realitate cruntă...
Salut implicarea dlui Primiar în această tentativă de modernizare a Râmnicului și, de ce nu, de dezvoltare academică. Dl conf.univ.dr. Cezar Tită, fost decan al facultății de Drept a Universității Spiru Haret a avut o intervenție extrem de elegantă, prin care a accentuat importanța învățământului (indiferent de forma sa: universitară sau preuniversitară). Mă solidarizez acestei idei. Spunea cineva la un momentdat că nu au cum să ajungă elevii la facultate dacă nu mai trec bacul. Nu aș vrea să deschid un nou subiect și să ajung să vorbesc despre calitatea învățământului preuniversitar... că nu aș mai termina niciodată și oricum problema nu este la nivel de Vâlcea (e acel principiu care se face responsabil de tot ce se întâmplă la ora actuală în România: peștele de la cap se-mpute!)

În meseria mea lucrez cu oameni... și iubesc ceea ce fac. Sunt specialist în comunicare, dar prea puțină lume știe cu adevărat ce presupune acest lucru. Mă antrenez psihic în modelarea personalității tinerilor, pentru că învățământul românesc (și în multe cazuri educația părinților) promovează valori greșite. Nu aș încuraja niciodată înființarea unor fabrici de diplome, dar ÎNCURAJEZ promovarea unui învățământ universitar DE CALITATE și asigurarea accesului cât mai multor tineri vâlceni la acesta.
O elevă a Oltchimului susținea, pueril de altfel, că nu vor veni din țară să facă facultatea la Vâlcea, dacă nu se duc nici la Universități de top... problema este că nu cred că are cineva pretenția să ridice Râmnicul la nivel de centru universitar, însă funcționarea unei universități de stat care să pregătească forță de muncă calificată, într-un județ în care șomajul este la nivelul la care este și în care se caută oameni de calitate... cred că este mai mult decât binevenită.
Ce nu înțeleg oamenii este că spuma se cerne în centrele mari. Noi ne trimitem valorile în străinătate și în orașe mari, vânzându-le iluzii. Tinerii pleacă după salarii... calitatea se duce...și, implicit, economia se prăbușește. Dar imaginați-vă că nu spațiul geografic este neapărat cel care influențează progresul. Dacă noi am scoate în Râmnic profesioniști care să lucreze pentru societăți aici... situația economică a județului ar fi alta. Dacă nu aș cunoaște o grămadă de angajatori care se plâng că nu au oameni competenți, aș înțelege să fim reticenți. Dar, încă o dată, avem nevoie de UN CENTRU UNIVERSITAR DE CALITATE, de SPECIALIȘTI... nu de altă instituție cu un management deficitar, care să moară cu aceeași energie cu care ia viață.

Ca să închei, consider aceasta o OPORTUNITATE. Felicit inițiativa, ÎNSĂ consider că preluarea sediului Oltchim nu reprezintă o soluție. Nu vreau să dau pe nimeni afară, dar Casa Corpului Didactic de exemplu stă cam degeaba și miroase a naftalină (mă iertați dacă greșesc). Liceul Ferdinand I, Liceul Pleșoianu... și mai sunt și altele care funcționează cam degeaba. Ar trebui urmărite niște rezultate școlare... și, dacă tot e să se sacrifice o instituție de învățământ tehnologic și să se comaseze... atunci de ce să nu aibă această soartă cei mai slabi? Este o opinie.
Tare sunt curioasă să văd dacă se va scrie istorie acum ... sau va fi iar o lovitură sub centura și așa foarte lejeră și joasă, a Râmnicului!
alina gorghiu

Faptele ne definesc

Nu este zi în care să nu am cel puțin un lucru pe care să vreau să îl fac public... și cu toate astea, cu greu găsesc un moment să mai înre...