Astăzi trebuia să fiu în cu totul alt loc, să fac altceva... în schimb eu zac. Nu știu cum s-a prins de mine o boală așa de păcătoasă încât chiar să mă doboare. Starea mea lantentă din momentul de față îmi amintește de copilărie. Uitasem sentimentul acesta de tremur... nu de emoție, frică, bucurie sau frig... ci de frison.
În fine...
Nu îmi dau seama ce conjuctură stelară a făcut ca în ultima vreme să experimentez stări dintre cele mai ciudate. Sunt persoane alături de care am râs foarte mult... dar sunt și persoane care m-au văzut doar rătăcită și dezamăgită de viață. M-am plâns cam mult, am vărsat și lacrimi inutile. Probabil sunt obosită. Probabil am momente de reală disperare... sau poate doar simt nevoia de a avea prieteni în preajmă.
Sunt mulți oameni de care mi-e dor. Sunt amintiri care și-au pierdut din strălucire, însă își păstrează ecoul puternic întipărit pe retină.
Viața e plină de critici. De misogini... și de frustrate. Copii nealtoiți la momentul potrivit se transformă în adulți apatici și fițoși, cu minți întârziate. E trist să vezi cum milioane de ani lumină par prea puțin când ne gândim la bariere. Suntem două specii diferite, din lumi diferite, ce ne intersectăm la jumătate. Am suferit modificări genetice când ne-am izbit unii de alții... am căpătat mai multe conștiințe care să ne ghideze și să ne încurce. Mă întreb uneori... câte din lucrurile pe care le facem zi de zi, câte din deciziile pe care le luăm... oare câte reflectă cu adevărat ceea ce suntem? Oare ne suntem fideli eului nostru interior, sau ne lăsăm mereu purtați de perversitatea eului de-o clipă?
În fine...
Nu îmi dau seama ce conjuctură stelară a făcut ca în ultima vreme să experimentez stări dintre cele mai ciudate. Sunt persoane alături de care am râs foarte mult... dar sunt și persoane care m-au văzut doar rătăcită și dezamăgită de viață. M-am plâns cam mult, am vărsat și lacrimi inutile. Probabil sunt obosită. Probabil am momente de reală disperare... sau poate doar simt nevoia de a avea prieteni în preajmă.
Sunt mulți oameni de care mi-e dor. Sunt amintiri care și-au pierdut din strălucire, însă își păstrează ecoul puternic întipărit pe retină.
Viața e plină de critici. De misogini... și de frustrate. Copii nealtoiți la momentul potrivit se transformă în adulți apatici și fițoși, cu minți întârziate. E trist să vezi cum milioane de ani lumină par prea puțin când ne gândim la bariere. Suntem două specii diferite, din lumi diferite, ce ne intersectăm la jumătate. Am suferit modificări genetice când ne-am izbit unii de alții... am căpătat mai multe conștiințe care să ne ghideze și să ne încurce. Mă întreb uneori... câte din lucrurile pe care le facem zi de zi, câte din deciziile pe care le luăm... oare câte reflectă cu adevărat ceea ce suntem? Oare ne suntem fideli eului nostru interior, sau ne lăsăm mereu purtați de perversitatea eului de-o clipă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu