joi, aprilie 02, 2009

Vis dar totuşi

Ascult melodia lui Leo Sayer - "When I need you" şi mă gândesc la modul ironic în care trece timpul. Mă doare capul. Pornesc singură pe acelaşi drum nămolit de pădure. Haine albe, jerpelite, întrerupre de umbrele unor picioare lungi şi umede... sudoare şi oboseală! Tremur în faţa cetăţii învechite dar bine întreţinute, cu ziduri albe şi masive. Cred că e vară judecând după faptul că nu mi-e frig astfel. Sunt desculţă dar parcă nici nu mai simt betoanele reci de pe jos. Reci - presupun, e totuşi o curte betonată, impunătoare... Parcă m-aş fi întors acasă, în casa unei vieţi trecute... Intru (văd cetatea lângă mine, sunt înconjurată de ziduri) dar mă prăbuşesc într-o baltă de sânge: al meu. Hemoragie... după ce că nu am decât o prăpădită de fustă pe mine, şi asta jerpelită şi albă, acum o mai şi pătez. Mi-e scârbă de soarele ce vine din exteriorul cetăţii atâta timp cât eu sunt singură şi neajutorată înăuntru. Degeaba am intrat dacă nu mai am forţa să înaintez sau să mă retrag. Sunt răpusă. Şterg gunoiul cu fiinţa-mi inocentă. Mă trezesc.

Niciun comentariu:

Despre bucuria de a oferi

Astăzi a fost despre bucuria de a oferi. De fapt, luna decembrie despre asta este. Nu știu cum se face dar atunci când se lasă frigul... oa...