Autocunoaștere și dezvoltare personală

Paul Tillich spunea că trebuie să ai curajul de a te accepta așa cum ești, chiar dacă pentru alții ești inacceptabil.  O singură viață trăiești. Nu ar fi trist să realizezi la final că ai umblat în continuu să îi ajuți pe alții să și le trăiască pe ale lor, în timp ce tu nici nu îți amintești cum ar fi trebuit să arate a ta?

Suntem diferiți... și asta este bine. Tocmai diferențele dintre noi ne fac speciali, chiar dacă alergăm în continuu să aparținem mulțimii. Fiecare trend, fiecare nouă persoană căreia încercăm să îi smulgem suflul, nu reprezintă altceva decât distracții, care ne duc tot mai departe de noi. Ne umplem viața de argumente logice pentru care acționăm într-un mod sau altul când, în realitate, căutăm doar forme de a evita un mare adevăr: nu știm cine suntem cu adevărat, ce vrem cu adevărat și nu avem curajul să ne descoperim. Uneori credem că este prea greu. Dar nu este deloc așa. Mai mult, momentul în care aflăm cu adevărat ce se ascunde în interiorul nostru (de la vise, dorințe, preferințe, speranțe, calități, abilități) este momentul în care ne-am asigurat fericirea!

Autocunoașterea reprezintă primul pas în atingerea fericirii veșnice. Al doilea este dezvoltarea personală permanentă.
Vă invit să urmăriți înregistrarea emisiunii „Sănătate Azi” din data de 13 septembrie 2018, în care am avut bucuria de a dezbate această temă, alături de gazda emisiunii, doamna Daniela Ștefănescu.

PARTEA I:

PARTEA A II-A:

Spuneți-mi... voi ce faceți pentru a vă dezvolta continuu?

Cei 5 factori de motivare de natură emoțională - cheia succesului în orice domeniu

Nu cred că trece săptămână fără să mi se ofere ocazia de a preciza ceva în care eu cred extrem de mult: nimănui nu îi place să i se vândă, dar tuturor ne place să cumpărăm.

Acesta este cel mai mare adevăr din Marketing. Cu cât citesc mai multe cărți de specialitate, cu atât realizez mai mult că oamenii se concentrează excesiv pe ei înșiși. E normal, până la urmă, dacă luăm în considerare faptul că singura noastră certitudine este propria existență. Noi auzim ce li se întâmplă altora, vedem oamenii din jur și empatizăm, adesea, cu aceștia, dar tot ceea de ce ne pasă la finele zilei este tot cât de bine o ducem noi.

În fine. Am stat mult pe gânduri dacă să scriu despre această carte. De obicei nu recenzez cărțile de profil (mai ales când este o carte ca aceasta, extrem de bună, care mă face să mă gândesc că mi-aș putea pierde meseria dacă ar fi citită de concurență și de colaboratorii mei care au nevoie de mine) dar de data aceasta pur și simplu nu m-am mai putut abține. Nu pot să păstrez ceva atât de bun numai pentru mine, cum nu am putut să păstrez nici Asul din Mânecă sau Dacă nu-ți iese din prima, citește această carte. Uneori simt că dacă nu spun și celorlalți despre câte o carte bună, fac un păcat... sau sunt prea egoistă.

Marketing-ul fără cifre este, de fapt... psihologie!

Revenind la cartea lui Robert Imbriale - Marketingul motivațional, în ciuda numelui, nu se adresează doar celor ce lucrează în marketing sau vânzări, ori proprietarilor de firme. NU. Până la urmă toți avem momente, măcar din când în când, în care vrem să ne vindem. Indiferent că vrei să faci o impresie bună la o primă întâlnire, că încerci să-ți convingi copilul să fie mai ordonat sau simți că nu te faci înțeles la lucru... pentru toate acestea Robert Imbriale are soluții.

De fapt, de-a lungul timpului am ajuns la concluzia că motivul pentru care am ales marketingul este tocmai pentru că îmi dă posibilitatea să lucrez cu mintea umană. Marketingul nescalat este, de fapt, psihologie. Tocmai de aceea, dacă îți place să citești ghiduri practice, cărți de psihologie (precum, să zicem, bestseller-ul lui John Gray - Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus sau, o altă carte dragă mie, a cuplului Allan și Barbara Pease - El e cu minciuna, ea vorbește-ntr-una, atunci cu siguranță vei iubi această carte).

Marketingul motivațional este despre fiecare în parte: despre mine, despre tine și despre oricine reprezintă, la un momentdat, ținta noastră. Mai mult decât atât, Robert Imbraile ne învață că dincolo de ceea ce este evident, ținta propriu-zisă în orice interacțiune sunt, de fapt, emoțiile celuilalt. Astfel, el pornește de la premisa că orice argument are o serie de trăsături care pot fi, sau nu, importante pentru interlocutor. Și tocmai pentru că există posibilitatea ca ele să nu fie, adaugă în peisaj un nou concept, cel de beneficiu real, care poate fi rezultatul conversiei trăsăturilor.

Cei 5 factori de motivare de natură emoțională

Precum aminteam mai devreme, în orice interacțiune, ținta reală a persuasiunii este reprezentată, de fapt, de emoțiile celuilalt. În acest sens, după nenumărate studii, încercări și elecuri, Imbriale ajunge la concluzia că există 5 factori care motivează pe oricine. Ei pot fi corelați destul de ușor cu piramida trebuințelor (alt subiect pe care îl abordez în toate studiile mele cu mare drag). Aceștia sunt:

1. Teama

2. Dragostea

3. Gratuitățile și chilipirurile

4. Cum să te îmbogățești fără niciun efort

5. Transformarea visurilor în realitate.

Și, ca să fie încă și mai valoroasă cartea, autorul disecă fiecare subiect în parte și oferă inclusiv exemple despre cum putem folosi acești factori în activitatea noastră. Și, până la urmă, dacă stai să te gândești și ești 100% sincer cu tine... are dreptate. Indiferent că suntem bărbați sau femei, copii sau adulți... toți avem măcar un lucru drag de care ne este teamă că l-am putea pierde, toți ne dorim iubire și apartenență, toți ne bucurăm când putem cumpăra ceva ce ne dorim de mult timp la un preț extrem de mic... și toți avem visuri pe care ne dorim să le vedem împlinite. Și, dacă prin această carte putem învăța cum să atingem butoanele potrivite... de ce să nu îi dăm o șansă? 

Oricine poate înțelege, chiar și un copil!

Sună complicat? Nu este. De fapt, cred că farmecul acestei lucrări constă tocmai în aceea că autorul utilizează un limbaj atât de accesibil încât în timp ce citeam îmi făceam griji că oricine ar putea deveni expert în domeniu. El oferă un fel de cheie a succesului, mai ales pentru toți cei ce lucrează în vânzări sau au un business. Cunoștințele explicate pot fi aplicate absolut în orice domeniu, iar asta mă face să mă gândesc, încă o dată, cum se face că o carte atât de valoroasă este vândută pentru puțin peste 10 lei, pe elefant.ro.

Aviz fanilor de citate

Ce îmi mai place extrem de mult la această carte este faptul că autorul își prezintă experiența de viață (asta și faptul că a lucrat ca director de marketing în foarte multe domenii... fapt ce mă face să mă identific oarecum cu el) și, mai ales, își prezintă eșecurile, urmate de soluții. 
În plus, dacă ești fan citate motivaționale, ei bine, Robert Imbriale este o sursă nesecată de înțelepciune. La un momentdat, în timp ce lecturam această carte (și, în paralel, cartea lui Brian Tracy - Schimbând gândirea îți schimbi viața, despre care am scris aici) mă gândeam să încep să postez zilnic câte un citat. Cum ar fi:

„Indiferent de ce ți se întâmplă în viață, toate experiențele îți oferă o lecție. Sarcina ta este să găsești lecțiile corecte, să le înveți, să lași durerea în spate și să mergi mai departe”

În final, de tine depinde dacă vrei, sau nu, să fii mai mult decât un roboțel controlat de societate. O carte de genul acesta te trezește și te ajută nu doar să înțelegi mai bine ce se întâmplă în jurul tău, sau cum să controlezi comportamentele altora... ci, poate cel mai important, printr-o astfel de carte înveți să te descoperi pe tine... și, cu cât te cunoști mai bine, cu atât ai șanse mai mari să te înțelegi, să te iubești și să fii fericit, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău.

Tu alegi. Vei citi și vei ieși la lumină sau nu vei citi și vei rămâne mereu în umbră?

Apropo, pe elefant.ro au reduceri foarte mari la cărți în perioada aceasta. Inclusiv la Marketingul motivațional și alte cărți din cele despre care ți-am mai vorbit. De ce nu arunci o privire?

5 Pași să-ți descoperi vocația - Dacă și tu te plictisești prea repede la un loc de muncă, citește acest articol

De când mă știu am fost într-o continuă căutare și, aș putea îndrăzni, luptă cu mine însămi. Niciodată nu am știut cu exactitate ce vreau să fac cu viața mea... și asta, în principal, datorită faptului că simțeam că am prea multe obțiuni, și totuși... când era să le tratez cu seriozitate, deveneau mult prea puține.

Orice început mă entuziasmează și îmi oferă energia de care am nevoie pentru a crede că aș putea face acel lucru pentru tot restul vieții mele... și totuși, când lucrurile devin prea serioase, ceva din mine strigă fuuuugi, că nu este pentru tine! Apare un fel de alertă cod roșu de plictiseală și plafonare.

M-am autodiagnosticat cu instabilitate. Cu timpul am descoperit că nu este neapărat ceva patologic, ci - auzi - ar fi o caracteristică specifică oamenilor de succes. Când eram în liceu, fiecare săptămână îmi rezerva o nouă surpriză în ce privește cariera mea în perspectivă. Eram prezentă la orice concurs posibil și imposibil. La fel și la olimpiade... și mă implicam în tot ce însemna activități extrașcolare. Știam cu siguranță că nu vreau să stau locului și că nu voi aștepta să mă găsească - cumva, în mod miraculos - meseria mea pe mine, ci era nevoie de massive action (a se vedea/asculta discursurile lui Tony Robbins despre succes)... era nevoie, efectiv, să fac ceva. Mi-a plăcut școala, dar nu pot să spun că îmi plăcea neapărat ceea ce învățam. Cred că îmi plăcea doar faptul că socializam zilnic cu niște oameni foarte faini de la care aveam ce învăța mereu.

Totuși, după ce deja m-a îngrijorat și pe mine ironia tatei (care de fiecare dată răspundea entuziasmului meu cu „ah, asta vrei să faci săptămâna asta”) cu privire la cariera mea (după ce în clasa a XII-a am trecut de la facultatea de psihologie, la business, la teatru, la jurnalism, medicină, m-am înscris la marketing management, am fost până în Danemarca la facultatea de business și apoi m-am întors și m-am apucat de medicină veterinară la Cluj... de unde, deși bursieră, am plecat un an mai târziu, urmând să mai fac alte două facultăți și un master... și tot să simt că vreau mai mult)... am făcut un pas în spate și am decis că a venit momentul să las prostiile de-o parte și să aflu cine sunt eu și ce vreau. 

Am avut multe joburi interesante de-a lungul anilor. Unul dintre ele este chiar cel de mamă. Am lucrat în callcenter, în presă, în relații publice, în vânzări, în management, în marketing... și chiar în domenii diferite. Totuși, exista o dată de expirare pentru tot ce făceam: era acel moment când simțeam că mă plafonez și nu mai am nici măcar entuziasm să încerc să mai urc ierarhic. 

Atunci reveneam mereu la gândul care m-a marcat ani la rând și care m-a făcut mereu să închei capitole, pentru a face loc altora: cine sunt eu, ce îmi place mie să fac?

Și răspunsul rămânea mereu același, neschimbat, chiar și după 10 ani:

- îmi place să conduc (mașini);

- îmi place să vorbesc cu oamenii;

- îmi place să călătoresc;

Până la un punct începusem să mă panichez la gândul că singurul lucru ce se potrivește acestui profil ar fi cel de șofer personal. Niciodată nu îmi puteam imagina un job onorabil care să implice numai atât. 

Apoi, am realizat că mai sunt câteva lucruri care îmi sunt mai mult decât drage și pe care le-aș face cu multă pasiune oricând:

- îmi place să predau (să îi învăț pe alții ceea ce știu);

- îmi place să citesc (să cercetez, să descopăr);

- îmi place să scriu.

Abia după ce am realizat cu adevărat aceste lucruri, și după ce mi-am schimbat mediul  (pe principiul atenției selective), am descoperit că vocația este mereu acolo și ne așteaptă doar să o descoperim. 

Deși am crezut că este nevoie să fac cât mai repede doctoratul pentru a ajunge să putrezesc într-o Universitate și să-mi ating vocația, am înțeles că pot face chiar mai mult: pot fi trainer / coach. Știu că este la modă, dar știu, totodată, că lucrurile făcute doar pentru că sunt la modă sunt kitschoase. Așa ne dăm seama când este cu adevărat un trend și când este vocație.

Brian Tracy spunea că știi că este cu adevărat vocație dacă ești în stare și trezit din somn la 3 noaptea să vorbești despre meseria ta și chiar să ți-o exerciți fără nicio problemă. 

Deși nu mai am energia de la 18 ani, poate nici manifestarea exterioară de atunci, entuziasmul este același... și știu că orice s-ar întâmpla, pentru mine nu este indiferent dacă învață sau nu cineva ceva de la mine, mie nu îmi este indiferent dacă am cu adevărat ceva de transmis sau nu. Nu. Mie chiar îmi pasă... și fiecare drum pe care îl am de parcurs spre o nouă locație îmi amintește că dacă reușesc să influențez prin prezența și vorbele mele măcar 1%, atunci acest 1% va face diferența și, o parte din mine va fi transferată mai departe în lume.

Până la urmă suntem energie... și nu facem nimic altceva decât schimburi energetice. Dacă nu ne păstrăm pe frecvențe înalte (prin entuziasm, dedicație, pasiune și acțiune), vom fi în permanență niște vampiri energetici pentru cei din jur.

Așadar, ce ai de făcut pentru a-ți descoperi vocația? 

1. Gândește-te la ce îți doreai să devii când aveai 10-12 ani;

2. Ia toate joburile tale anterioare (chiar și acțiuni de voluntariat) și notează 3 lucruri care îți făcea plăcere să le faci (chiar dacă asta înseamnă și doar să capsezi coli sau să îți bei cafeaua cu amicii);

3. Fă o listă cu tot ce ți-ai dori să faci în viața asta (bucket list)

4. Fă un test psihologic cum este acesta, unde poți afla și ce înclinații psihologice ai (trebuie să reții că nu există răspunsuri corecte sau greșite, nu te urmărește nimeni când dai testul și nu există răspunsuri „morale” sau „imorale” așa că simte-te liber să răspunzi exact așa cum EȘTI, dacă vrei să știi cu adevărat cine ești).

5. Apoi, după ce ai identificat ceva obțiuni, gândește-te la toate avantajele și dezavantajele meseriilor vizate și, chiar dacă poate nu ai habar despre prea multe din ele, înconjoară-te de oameni care fac lucrurile respective și oferă-te, chiar tu, voluntar, să faci acel lucru. Aș fi zis să încerci dar nu mai cred de mult în încercare. 

Lucrurile nu se întâmplă peste noapte... și nu zic că este ușor, mai ales când te înconjori de persoane negativiste, sceptice sau de modă veche, care te încurajează să faci ceea ce era cândva la modă (sau poate chiar acum) și care consideră că singurele meserii adevărate sunt cele bugetare, de unde ai pensia asigurată (dar nu neapărat și liniștea ta sufletească).

Oricum, omul sfințește locul. Așa că ține minte că oricine poate fi orice își dorește, atâta timp cât dorința sa este sinceră, emoțională, și nu are la bază un factor rațional (îmi doresc din tot sufletul asta pentru că mă umplu de bani  - dar nu am timp și chef să mă mai bucur de ei că sunt tot timpul iritat, nervos, bolnav, obosit). Banii sunt mereu o consecință și nu un scop. Când dai tot ce poți, tot ce ai și tot ce ești, mai devreme sau mai târziu, vei fi remarcat și visul ți se va împlini.

Așadar, ție ce îți place, cu adevărat, să faci? Poate găsim împreună vocația bazat pe dorințele sufletului tău! 

Vă salut cu drag din Peștișani, localitatea natală a marelui Constantin Brâncuși, unde am onoarea să călătoresc, să aflu lucruri noi și să descopăr oameni minunați... în timp ce sunt în interes de serviciu. 

Este un loc minunat, la fel ca multe altele din județul Gorj! 

O carte atât de bună încât parcă nu aș vrea să o citiți!

De câteva zile mi-am propus să vă vorbesc despre o carte care pur și simplu mi-a schimbat modul de raportare la oameni. Este o carte atât de bună încât am stat de multe ori pe gânduri dacă să o recomand sau nu. Chiar povesteam persoanelor care m-au văzut citind-o că dacă prea multă lume intră în posesia ei, va fi foarte greu să mai vorbim fără să fim prinși când mințim, omitem sau înflorim poveștile.

Nu mă aștept să aveți încredere în mine până nu o răsfoiți voi înșivă. Nu este o carte pentru începători sau pentru persoane care se plictisesc repede (cum povesteam despre Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace - Stephen Covey, sau Dacă nu-ți iese din prima citește această carte - David P. Schloss ). Nu. Această carte presupune dedicare, dorință de cunoaștere și să vreți cu adevărat să puteți controla o discuție, o vânzare, o relație. Cartea aceasta vă ajută să ascultați activ, să înțelegeți mai bine limbajul celor din jur și să puteți să vă faceți mai ușor înțeleși.

Sigur, nu toată lumea vrea asta. Cunoașterea și recunoașterea nu sunt pentru toată lumea. Am auzit de ceva persoane care nu sunt interesate să dețină controlul, să evolueze și să poată intra în mintea celorlalți... dar, recunosc, sunt puține. Dacă sunteți printre acele persoane, atunci nici nu se merită să citiți mai departe, pentru că nu este pentru voi. În schimb, dacă vreți să aflați cum să intrați în posesia Asului din mânecă, ascultați mai departe!

Și... da! Este vorba, desigur, despre NLP. În multe din cursurile mele sunt întrebată ce este acela NLP.  Ei bine, în termeni tehnici, este vorba despre Neuro Linguistic Programming, adică Programare Neuro Lingvistică. Te-am ajutat mult, așa-i? :) 

Ce este NLP?

Ei bine, acest NLP reprezintă o unealtă foarte eficientă pe care o folosesc majoritatea milionarilor din lume (cei self made) și care oferă celui ce o folosește, puterea de a influența oamenii. De asemenea, tot prin NLP învățăm să comunicăm mai eficient și să fim cu un pas înaintea interlocutorului nostru. Sigur, totul necesită studiu și multă practică.

În consecință, cartea pe care v-o propun astăzi este scrisă de Duane Lakin (profesionist cu peste 20 ani de experiență în psihologia industrial-organizațională) și se numește Asul din Mânecă - Vinde prin NLP (costă mai puțin decât un pachet de țigări sau un deodorant pe Elefant.ro). 

Când am achiziționat-o am fost atrasă de titlu și de preț, recunosc. Am cumpărat-o online, fără a găsi vreo recenzie despre ea, fără a avea prea mare nevoie să vând. DAR, din momentul în care am decis, în sfârșit, să o citesc, am regretat faptul că nu m-am apucat de ea mai devreme.

De ce mi-a plăcut cartea atât de mult?

Pentru că mi-a dat mult de gândit... și m-a și provocat. Nu este prima dată când citesc o carte de NLP. Am și achiziționat câteva programe de-ale părintelui modern al NLP-ului (Tony Robbins)... și cu toate acestea o carte de nici 12 lei a adus atât de multă valoare percepției mele.

Am reușit prin ea să elucidez un mare mister: cum se face că eu, un licențiat în comunicare, nu reușesc să mă fac mereu înțeleasă și nu reușesc să înțeleg. Duane Lakin explică, pe înțelesul tuturor, un concept ce pare abstract: limbajul. Nu cred că nu vi s-a întâmplat măcar o dată să simțiți că vorbiți cu cineva și, deși folosiți aceleași cuvinte, aveți senzația că vorbiți limbi diferite. Ei bine, acest lucru se datorează tipului de limbaj pe care îl adoptăm fiecare... și, ce-i mai frumos este că autorul ne oferă și foarte multe trucuri extrem de ușor de pus în practică, prin care să descifrăm limbajul celuilalt. Odată ce reușeșim să identificăm preferințele lingvistice ale celuilalt, reușim să ne sincronizăm, iar comunicarea devine un real succes. 

Ochii ne dau de gol!

Mai mult, știți cum Sherlock Holmes descifra intențiile oamenilor fără a asculta măcar cuvintele? Sau poate ați auzit de expresia ochii sunt oglinda sufletului. Realitatea este că, într-adevăr, ochii ... ne dau de gol! Noi putem spune una, dar de fapt acel lucru poate fi fals. Noi putem minți, însă ochii noștri nu pot. Iar Duane Lakin în Asul din Mânecă oferă toate detaliile de care avem nevoie pentru a interpreta corect intențiile oamenilor. 

Asul din mânecă în vânzări

Oricât ne-ar plăcea sau nu să recunoaștem, toți vindem. De cele mai multe ori suntem nevoiți să ne vindem pe noi înșine sau pe cei din jur. Vânzarea poate avea ca monedă aprecierea, aprobarea sau înțelegerea. Așa că, indiferent că lucrăm sau nu în vânzări sau marketing, un as în mânecă nu strică niciodată. Iar Lakin oferă o grămadă de idei practice și exerciții pentru aplicarea metodelor NLP în vânzări și marketing. Direcția spre care merge această carte este aceea a avantajului bazat pe cunoaștere și învățare susținută, nicidecum a șiretlicului sau a jocului incorect.

„Sincronizarea este cheia pentru stabilirea rapportului. Este fundamentul încrederii și convingerii” (p.33). 

Sinceră să fiu, nu știu dacă îmi dorec cu adevărat să citiți această carte. Cumva mă tem că dacă află prea multe persoane cum pot controla o conversație, o relație sau o vânzare, voi ajunge să îmi pierd eu asul din mânecă.

Așadar, nu mă aștept să aveți încredere în mine... dar, dacă totuși vreți să mai adăugați câteva cărți în biblioteca personală, atunci veți vrea să vă gândiți să achiziționați și Asul din Mânecă. Nu este nevoie să o citiți acum, s-ar putea să aveți o surpriză mai mare peste câteva luni, după ce veți fi uitat de ea. Așa a funcționat în cazul meu.

M-am uitat de curiozitate în librăriile din oraș și nu am găsit-o. În schimb o puteți achiziționa online de pe Elefant.ro (dacă vă cumpărați parfumuri, ceasuri sau alte cărți, puteți adăuga și acest volum în coș) sau de pe Libris (unde aveți și transport gratuit la comenzi peste 50 lei). 

Avantajul este că ambele magazine online au și restul cărților pe care vi le-am recomandat.

Așadar, nu mă credeți pe cuvânt. Verificați și nu uitați să îmi spuneți dacă am avut, sau nu, dreptate. Dacă v-a plăcut sau nu cartea.

Lectură plăcută!

Grațiela

Despre încredere

Multă vreme am căutat să înțeleg ce este acel ceva care ne leagă pe noi ca oameni. Sigur, vorbim despre o conexiune, dar când se trece la următorul nivel... ce anume clădește o relație (indiferent de natura ei).

Interesele comune sunt importante, respectul este, de asemenea, important... dar cel mai important aspect al unei relații... cel care ne face să rămânem sau să mergem mai departe este, de fapt, încrederea.
Indiferent ce facem, mai devreme sau mai târziu filtrăm fiecare element al vieții noastre prin prisma celor cinci trebuințe esențiale despre care vorbea A. Maslow. De regulă ele sunt interconectate și, un lucru banal - precum o amiciție, de exemplu - poate ajunge, la un momentdat, să împiedice împlinirea sau satisfacerea uneia dintre nevoi.
Când acest lucru se întâmplă, apare o serie de stări contradictorii. Ele pot prinde forma unor nemulțumiri, scrâșnete, strângeri din dinți, compromisuri de moment... și pot degenera până la imposibilitatea acceptării celeilalte persoane ca fiind una care să merite încrederea și, oricâte ni s-ar promite, ajungem inevitabil la ruperea respectivei relații, cu scopul superior de a ne satisface respectiva trebuință neglijată.

Cele 5 nevoi fundamentale ale lui Maslow sunt:
1. Nevoile fiziologice: apă, hrană, adăpost, transport;
2. Nevoile de siguranță personală: confort psihic necesar funcționării eficiente;
3. Nevoile sociale, de apartenență: apartenența la un grup;
4. Nevoia de recunoaștere socială: statut social;
5. Nevoia de autorealizare (dezvoltare personală).

Oricât de ciudat ar părea, aceste nevoi sunt alimentate de fiecare din oamenii cu care intrăm în contact. Noi creștem, zi de zi, în societate, nu independent de aceasta. Mergem la lucru, facem plimbări în parc, comunicăm cu familia sau apropiații... și ne formăm un cerc de încredere. Uneori din acesta fac parte inclusiv persoane pe care nu le cunoaștem dar care, dintr-un motiv sau altul, au reușit să ne câștige încrederea.
Orice început este spectaculos și se poate asemăna unei baterii care este 100% încărcată. Cu timpul începem să adaptăm relația la mediu și, mai departe, la propriile așteptări. Așa, pe parcurs, bateria se descarcă.
În multe cazuri, ea rămâne încărcată undeva peste 50% și, în cazuri extreme, scade sau crește.
În cele mai multe cazuri, însă, oricât încercăm să alimentăm încrederea, măsurile luate sunt doar temporare iar efectul este efemer. Mai devreme sau mai târziu, nevoile strigă și, oricât am vrea să ne reconectăm la vechea baterie, nu mai avem forță. Atunci decidem că este momentul să mergem mai departe.

Și nu este un lucru rău. De fapt, este cel mai bun lucru pe care îl putem face: să recunoaștem că bateria nu mai are forță să se încarce la vechea priză... și să lăsăm la o parte relația care ne împiedică să fim împliniți. Poate, la un momentdat, se va mai încărca și va ajunge în zona neutră și sigură, de unde nu se cere nimic. Dar, până acolo, e cel mai sănătos să ne retragem.

Lumea se schimbă și noi ne schimbăm. Interesele noastre inițiale cu greu rămân sincronizate cu acelea finale, mai ales atunci când fiecare entitate a unui raport de acest gen are obiective diferite.
Nu înțeleg de ce oamenilor le este frică să recunoască și să accepte că se schimbă. Și e normal și e sănătos. Atunci când unul singur acceptă să se schimbe și are așteptarea ca și celălalt să se schimbe după sine, în exact aceeași direcție, atunci încrederea va scădea. Nu toți suntem pregătiți să facem aceiași pași în același timp.

Așa m-am învățat să respect individualitatea celor din jur. Lucrând preponderent cu oameni am descoperit că din frică ei acceptă și nu corijează de la început... și se epuizează, stingându-se încet. Dacă problemele nu se rezolvă realist și nu există o intersectare a intereselor, cel obișnuit cu ideea de compromis... va pleca. Subit și fără semn. A transmis semnale dar nu i-au fost ascultate.

Tocmai pentru a preveni o astfel de problemă încurajez comunicarea și ruperea din timp a rădăcinilor, înainte ca nesiguranța și frustrarea să se instaleze. Așa putem trăi în pace unii cu alții, fără să ne pierdem încrederea și fără să ajungem la distrugerea unor amiciții ce ar putea fi, la un momentdat, constructive.

Încrederea reprezintă mai mult decât ceea ce se înțelege în accepțiunea generală. Ea este, în definitiv, o forță ce guvernează sistemul psihic uman și relațiile interumane. De aceea, nu se discută. Se simte, se intuiește, se crede. Acțiunile noastre sunt singurele care ne recomandă. Vorbele doar ne întârzie, puțin, declinul.

Educația formală a secolului XXI

Zilele trecute m-am înscris la un curs de calificare. Nu voi da prea multe detalii... ideea este că deși am pornit din start de la premisa că nu voi avea alte așteptări decât să îmi iau diploma (am mai făcut cursul de câteva ori în timpul facultății, cu alți traineri, însă cum nu absolvisem facultatea, nu m-am putut califica), nu îmi imaginam că inclusiv faptul de a mă atrage a fost o așteptare (una subconștientă). Fiind în domeniul meu, era clar că avea să mă fascineze...

... Ei bine, când am ajuns în sală, m-am simțit întoarsă în timp, într-un regim pe care nu l-am apucat și care îmi displace total. Mi-am amintit astfel cât de mult detest așa zisa „educație formală”, privită în modul său cel mai literar.
Până în prezent am înregistrat aproximativ 23 ani de educație formală... deci cam toată viața mea (dacă pun și grădinița), dar niciodată nu am simțit că mă plafonez în halul ăsta. Inteligența mea a fost supusă testelor răbdării de multe ori, dar niciodată nu m-am blocat ca acum.

Ce se întâmpla de fapt?

Aveam în fața mea un profesor atotsuficient, a cărui așteptare corespundea cumva singurelei mele așteptări conștiente. Cu alte cuvinte, el era convins că în fața lui se află numai proști care au nevoie de certificat. Nu cred că s-a gândit vreodată că ar fi cineva în sală care chiar să fie interesat să îi placă.
Nu știu pentru câți formatori de volum contează cu adevărat interesul cursantului. De fapt, judecând după modul de expunere a cursului, sunt destul de sigură că nici măcar el nu știe ce înseamnă să faci cu pasiune ceva, să iubești ce faci.
M-am tot întrebat, pe parcursul celor două ore petrecute în agonie, de ce am tendința să caut să rezolv probleme de serviciu, sau să stau pe facebook, sau să fac orice altceva decât să fiu prezentă la curs.
M-am gândit că poate am devenit eu indisciplinată, poate am probleme de concentrare (știu că este un defect să fii multi tasking)... dar orice efort susținut aș fi făcut să mă întorc în prezent și să fiu atentă, nu îmi ieșea.

Realitatea era că pur și simplu mă plictisea. Și puțin enerva. Abordarea, informația, modul de expunere... și, la un momentdat, chiar fontul textului de pe tablă.

Bun.

Azi am întâlnit un text drăguț despre generația căreia îi aparțin și eu. Poate fi consultat aici. L-am parcurs cu multă pasiune, amintindu-mi de agonia mea de zilele trecute. A fost exact răspunsul pe care îl căutam atunci.

Îl mai auzisem pe Lorand Soares Szasz la un momentdat vorbind despre cum noile generații nu mai pot fi duse de nas. Am rezonat puternic cu ideea că pentru noi... nu există trebuie. De ce trebuie ceva?? Nu suntem roboței. Suntem nonconformiști și diferiți.
Sunt destul de sigură că aceasta este realitatea fiecărei noi generații. Totul este diferit. Istoria este circulară și se repetă la un momentdat... dar conflictul conceptelor va exista mereu.

O educație tradiționalistă în care studenții stau în bănci, urmăresc un text plictisitor, sunt considerați din start idioți, nu sunt lăsați să își expună ideile și să își manifeste autenticitatea... O educație în care lucrurile sunt astfel pentru că așa trebuie (fără explicație și fără să vorbim despre teoreme, legi sau axiome) cu siguranță nu este pentru mine (sau pentru orice reprezentant al generației Y - generația „de ce?”).

Îmi place să mă adresez tinerilor. Susțin traininguri de carieră și dezvoltare personală, mai ales în rândul elevilor de liceu. Am cochetat adesea - dată fiind pasiunea mea pentru cercetarea academică - cu gândul de a ajunge la catedră, dar NICIODATĂ nu m-am gândit că educația formală ar însemna ceea ce a descris profesorul meu de zilele trecute: voi de ce credeți că întotdeauna catedra este urcată pe un piedestal? Pentru că voi sunteți mai sus, sunteți mai buni și mai deștepți decât ceilalți.
Adică pe bune??
Eu consider că un bun formator, indiferent de cadrul (formal, nonformal sau informal) este un om, egal tuturor celor din fața sa, dar care deține o informație ce ar putea aduce un plus de valoare celor ce îl ascultă. Nu trebuie ca acea informație să fie asimilată, dacă acest lucru ar presupune violarea valorilor, trebuințelor și credințelor individuale ale învățăceilor.
Nu trebuie să avem numai 10, dacă nu reținem oricum nimic și învățăm mecanic lucruri ce nu ne plac și a căror cunoaștere nu ne aduce niciun plus de valoare, nu trebuie să fim într-o sală dacă în realitate suntem cu gândul în altă parte și îi distragem și pe ceilalți, nu trebuie să facem facultăți și cursuri ce nu ne plac și nu ne sunt utile.

Oamenii sunt prea speriați să accepte ideea că viața este despre fiecare din noi în parte, despre ce ne place nouă - și nu părinților, profesorilor, prietenilor. Până la urmă... totul este marketing: un bun profesor ne livrează ce vrem NOI să auzim, nu ce vrea EL. Dacă ține cursul numai pentru a arăta cât este EL de inteligent că știe una și alta... nu învață nici el nimic nou, nici cursanții.

Așadar, consider că educația formală a secolului XXI se face urmărind vocația și pasiunea fiecărui elev sau grup de elevi/studenți în parte.
Este greu să folosești o abordare ușor de digerat, dar... asta te transformă cu adevărat într-un profesor bun.

Mulțumesc, pe această cale, tuturor profesorilor pe care i-am avut vreodată!
Dacă nu ar fi fost atât de minunați, probabil nu aș fi fost niciodată atât de dornică de cunoaștere!

Păstrează-ți focusul!

Am trăit mereu cu impresia greșită că viața trebuie să se întâmple acum, și că dacă nu e acum... Apăi nu mai este niciodată și e bai. Ca un copil răsfățat și nerăbdător căruia i s-a promis o jucărie de Crăciun... În iulie... Tragedia a fost mereu amplificată când pur și simplu nu puteam grăbi timpul.
Am realizat, apoi, din "lovituri" că sunt lucruri care necesită timp. Un copil de naște în 9 luni... Uneori poate veni și mai devreme, dar e bai! Orice proces are timpi exacți, și chiar dacă uneori acțiunea este marcată de incertitudine, alertarea acesteia nu aduce neapărat cele mai benefice rezultate. Dimpotrivă.
Graba strică treaba... Învățam în școală... Și totuși... Mi-a luat atât de mult să înțeleg cu adevărat sensul. Și încă îmi e greu să îl accept, dată fiind latura mea colerică, dar știu că răbdarea este cea care va face de acum înainte diferența în materie de rezultate. Căci există acel principiu: dacă vrei rezultate diferite - acționează diferit. Nu poți obține rezultate diferite acționând la fel. Iar dacă până acum simțeam că zilele îmi sunt numărate și că fiecare zi este ultima... Ei bine, acum realizez că acest principiu poate fi sănătos până la un punct, dar din momentul în care îți invalidezi întreaga existență, atunci cu siguranță greșești. E ok să trăiești clipa... Dar și mai bine e să trăiești clipa din prezent, o clipă sinceră, adevărată, reală și onestă. Știu că sunt sinonime, dar în acest context fiecare atribut aduce noi conotații. Trebuie să fim în permanență sinceri în primul rând în relația cu noi înșine. Când învățăm să ne iubim sincer și să trăim pentru noi și nu pentru alții, vin învăța să avem și răbdare, căci vom avea standarde mai înalte și vom înțelege că nu se merită să forțăm ceva ce nu este menit să fie.
Mai mult, prezentul trebuie să fie real - nu o hologramă a imaginației noastre idealiste...sau, dimpotrivă, să îl proiectăm mai rău decât este. Nu puține sunt persoanele pesimiste care își spun mereu povestea cea mai rea. E greșit! Trecutul e trecut, viitorul e nesigur. Prezentul este acesta! Și contează! Și nu e chiar așa tragic! Că dacă era, nu te aflai aici și nu citeai asta.
Onestitatea vis a vis de clipă este simplă. Când ne dedicăm prezentului și conștientizăm realitatea putem fi onești, putem avea curajul să spunem: DA, este așa sau NU, nu este așa. Degeaba grăbim, ne schimbăm, ne forțăm și suntem nefericiți. Dacă devenim onești față de viziunea noastră, putem înțelege măsura în care situația actuală (așa cum este ea acum, nu cum este ideala in mintea noastră sau cum am putea-o noi transforma peste x luni, ani, clipe) corespunde acesteia. Iar dacă nu corespunde planului nostru, atunci mai bine stăm de-o parte și lăsăm să vină ceva mai bun.
Viața rareori îți permite să strigi și linia și să mai ai și bingo pe urmă. De regulă alegerile sunt singulare și ne mută dintr-o parte în alta. Trebuie să suportăm consecințele.
Focusul nostru este cel mai important. Dacă știm să îl identificăm și, cel mai important, să îl păstrăm, atunci cu siguranță fiecare clipă este constructivă și ne va duce mai aproape de ținta noastră. În caz contrar nu facem decât să rătăcim fără speranță așteptând imposibilul.

Fiecare din noi își merită soarta. Suntem responsabili de deciziile pe care le luăm!

Tu ce focus ai?