De pe margine...

Schimbăm haine, dispoziţii, sentimente, poveşti, oameni, gânduri, locuinţe, oraşe, ţări... ne schimbăm pe noi înşine din dorinţa de a ajunge cândva să schimbăm tot ce se învârte în jurul nostru sau dimpotrivă pentru a ne adapta schimbării pe care suntem incapabili de a o controla.
... sunt încă în peluză. Nu am înaintat. Privesc viaţa mea ca pe un stadion în care urmează să îşi facă apariţia jucătorii, arbitri şi desigur...să se dispute meciul. Ştiu că va fi un meci mare, ştiu că unii se vor alege cu fracturi, se vor flutura în aer cartonaşe galbene şi poate chiar roşi. Va trebui să mă opresc. Dar deocamdată încă mai aştept să se aprindă farurile pe stadion. E meci nocturn. E viaţa mea...
Pot schimba oricând unghiul din care o privesc... fiindcă porţile sunt închise şi nimeni altcineva nu va putea urmări ca mine meciul.
Până acum am mai privit pe stadionul acesta al vieţii... antrenamente. Nimic spectaculos. Poate că mi-am dorit de multe ori să pot intra pe teren, să controlez ceea ce se întâmplă... poate chiar să arbitrez... dar din păcate nu am pregătirea necesară şi intrarea e blocată. Alţii pot intra în viaţa mea -pe teren- eu din păcate sunt blestemată să o privesc numai de pe margine...