sâmbătă, august 29, 2009

De pe margine...

Schimbăm haine, dispoziţii, sentimente, poveşti, oameni, gânduri, locuinţe, oraşe, ţări... ne schimbăm pe noi înşine din dorinţa de a ajunge cândva să schimbăm tot ce se învârte în jurul nostru sau dimpotrivă pentru a ne adapta schimbării pe care suntem incapabili de a o controla.
... sunt încă în peluză. Nu am înaintat. Privesc viaţa mea ca pe un stadion în care urmează să îşi facă apariţia jucătorii, arbitri şi desigur...să se dispute meciul. Ştiu că va fi un meci mare, ştiu că unii se vor alege cu fracturi, se vor flutura în aer cartonaşe galbene şi poate chiar roşi. Va trebui să mă opresc. Dar deocamdată încă mai aştept să se aprindă farurile pe stadion. E meci nocturn. E viaţa mea...
Pot schimba oricând unghiul din care o privesc... fiindcă porţile sunt închise şi nimeni altcineva nu va putea urmări ca mine meciul.
Până acum am mai privit pe stadionul acesta al vieţii... antrenamente. Nimic spectaculos. Poate că mi-am dorit de multe ori să pot intra pe teren, să controlez ceea ce se întâmplă... poate chiar să arbitrez... dar din păcate nu am pregătirea necesară şi intrarea e blocată. Alţii pot intra în viaţa mea -pe teren- eu din păcate sunt blestemată să o privesc numai de pe margine...

8 comentarii:

Adi spunea...

Te-ai gandit vreodata ca esti putin cam prea inchisa in tine pentru a incerca diferite lucruri ? Poate ca arbitratul meciului nu e chiar cea mai grea chestie... intri acolo, faci cateva gafe, inveti din greseli si pana la urma totul e ok, nu ? :P Spui ca nu ai pregatirea necesara, insa nici macar nu ai incercat sa te impui. Hm... :P Poate-ar trebui sa vorbesti cu cineva... poate sa-ti faci prieteni noi, cu idei noi... chestii de genul, mai sti ? Ar putea merge...

Grațiela spunea...

... Sunt foarte extravertita... in sensul ca spun mereu ce gandesc si foarte impunatoare... dar pur si simplu sunt idealista, am ft multe principii solide si sunt foarte incapatanata...
Problema mea e ca am prea multe principii si idealuri si nu imi place sa ma abat de la drum, sa incerc lucruri noi... Noul ma bulverseaza complet, mai ales daca nu simt eu din start ca e de bine....
In fine, e aiurea... sunt aiurea :-j

Adi spunea...

Pai doar incerci ceva nou... nu te schimbi total dupa chestia asta... ceva mic, nu stiu... orice... de fapt, nu prea stiu ce sa zic momentan... hm :P poate ca esti tu extravertita, dar nu cred ca dai afara ce te deranjeaza cel mai tare sau chestii foarte... personale (si nu ma refer sa le auda toata lumea, ma refer sa le auda 1-2 persoane de incredere, care sa-ti dea sfaturi...ceva, orice...). In rest... mi-ar placea sa-ti citesc mintea, in felul asta poate-as reusi sa te ghidez perfect ;)), dar poate ca nu ai vrea nici asta...
Com-pli-cat...

Grațiela spunea...

Ar fi tare interesant sa poti face asta... cred ca te-ai speria de mintea mea... :)) Dar mi-ar trebui un astfel de ghid.

Adi spunea...

Nu, nu m-as speria... intra tu in capatana mea si apoi sa-mi spui dac-ai mai vrea sa ma bagi vreodata in seama...

Grațiela spunea...

:)) E clar, toata lumea e nebuna :))

Eduard spunea...

imi place foarte mult jocul de schimbari/ schimburi de la inceput.
a propos, ce mai faci ?

Grațiela spunea...

:))) Foarte bine. Sunt inca racita dar pe final... ma supara faptul ca incepe scoala si inca nu am terminat ce am de lucru...

Dar in rest toate bune si frumoase :D. Multumesc de intrebare :D

Acasă e acolo unde există calitate și confort!

 În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...