Am trecut şi peste asta

Mi-am terminat programul mai devreme decât am preconizat. Şi asta numai fiindcă mă doare capul. Şi stomacul. Şi am obosit :)).
Okay, deci a trecut şi ziua aceea super încărcată de care mă speriasem. Am cam avut de alergat zilele acestea dar ştiam că dacă nu mă stresez şi las clipele să se scurgă, îmi va fi mai bine. Nu e el sfârşitul niciodată.
Ieri mi-am eliberat cazierul. Normal că nimeni nu m-a anunţat şi pe mine că trebuie mai întâi să iau de la poştă timbru fiscal de 2 lei, apoi să plătesc taxa la Trezorerie şi abia apoi să mă duc în Ostroveni să am pretenţia de a elibera actul. Ei bine. M-am dus eu devreme la şcoală, mi-am luat adeverinţa de elev, m-a mustrat lumea pe acolo fiindcă fac acest lucru în timpul orelor de curs (dar nu e vina mea că programul este dimineaţa permanent), în fine... m-am dus pe jos până Lenin Sud şi surpriză! Nu era cum mi-a spus toată lumea că pot achita taxa acolo şi timbru tot de acolo (bla)... ci a trebuit să mă întorc.
M-am dus eu în centru... şi am dat ture. Îmi spusese A. că e vis a vis de Şcoala de Artă, dar eu cum sunt mai tineret... mă uitam şi nu înţelegeam unde, că doar e parcul în faţă. Asta până mi-a picat fisa şi m-am prins că e vorba de vechea clădire a Şcolii de Artă.
În fine, am achitat taxa... m-am dus spre Ostroveni şi mi-am amintit că nu am luat timbru. M-am întors la poşta din centru, am luat timbru şi am pornit spre Poliţie. Am completat cererea, nu am fost scutită nici de această dată de onaniştii prezenţi pretutindeni să cheme o fată la un suc, tipu' de la ghişeu vorbea la telefon, ăia lângă mine mă stresau... nu ştiam cum să mai scap odată. Aproape îmi venea să iau ştampila şi să fac singură treaba şi să plec.
Până la urmă am putut părăsi clădirea. M-am dus la Sanmed (e reclamă? Nvm). Acolo... stau la cozi ca să aflu că abia după o anumită oră se poate realiza fişa medicală.
Mă duc acasă, mi-era cam foame, cam sete... m-am apucat de teste (legislaţie ca de obicei) şi apoi a trebuit să plec (înapoi) să-mi realizez fişa medicală. A fost distractiv. Am aflat fix înainte de activitatea ce s-a desfăşurat astăzi şi că "oamenii ăia chiar vor să mă pună pe mine, domn'le... păi e ceva!". Am trecut pe la A. să îmi primesc mai mult încurajarea :))... şi ca destinaţie finală: Sanmed.
Acolo am avut baftă că m-am întâlnit cu Teo care pare-se abia acum se apucă şi ea de treaba asta (ha!), deci am avut de alergat din cabinet în cabinet împreună.
De ce zic că a fost distractiv... păi, la primul cabinet (n-am să dau nume ca să nu fiu chiar aşa indiscretă), mi s-a spus că am ochi frumoşi (deşi nici nu cred că putea medicul să îi remarce... era cam în vârstă şi nu părea prea atent, dar trecem peste) şi m-a întrebat dacă mi-a cumpărat "tăticul maşina"... apoi am mai aşteptat... am ajuns la o doamnă care mi-a complimentat numele şi modul de a vorbi, urându-mi în final de câteva ori succes... apoi a urmat un alt cabinet cu o discuţie cam ciudată (dar având în vedere specializarea la care mă aflam, nu mai zic nimic). Pe urmă am avut de citit de pe un panou "C T F G E" şi m-a bufnit râsul (prietenii ştiu de ce :)))... Mai departe mi s-a spus că vorbesc foarte direct şi strict şi pe un ton ca de jurnalistă :))... a urmat un cabinet despre care nu îmi amintesc decât că erau multe consultaţii şi tot ce a trebuit eu să fac a fost să îmi spun numele... şi la ultimul cabinet am stat pe scaun până m-am plictisit... 2 asistente derutate... şi nu s-a întâmplat nimic.
Am plecat în sfârşit acasă... dar nu la mine :)). Am avut discuţii lungi şi frumaoase cu m.s. (mereu o plăcere)... am asistat la nişte lupte cu papiţoaie şi sprayuri de toată savoarea :))...
Şi am stat şi am stat şi am stat... şi până la urmă am ajuns acasă, unde am scos idei şi multe treburi pentru dezbaterea de azi (pe care nu le-am folosit, desigur).

Astăzi... nu am făcut nimic foarte important de dimineaţă. La 12 am ajuns la şcoală. La ora de limba română unde m-am oferit să mă dau exemplu negativ. Era vorba de un eseu liber "Mekka personală". Înaintea mea vorbiseră două colege (asta însemnând ora trecută), cu nişte discursuri superbe. Ştiam ce aveam eu... tocmai opusul. Apreciez atât de mult oamenii care ştiu să se bucure de lucrurile mărunte în viaţă! Îi invidiez! Eu una nu prea pot să mă rezum decât la lucruri grozave, peste limite obişnuite. Doar acelea îmi oferă cu adevărat satisfacţii... şi numai de moment. În fine.
S-a ajuns la concluzia că am o gândire foarte matură şi pesimistă. Şi că-mi reneg vârsta. Mereu am avut această problemă şi niciodată nu m-am regăsit în generaţia mea. Cine mă citeşte, cine mă cunoaşte de aproape ştie deja acest fapt. Nu o dată mi s-a întâmplat să vorbesc cu o persoană fără a ne cunoaşte direct şi a-mi atribui cu cel puţin 10 ani mai mult. Deci nu e chiar de faţadă. Apoi... stau şi mă gândesc că uneori sunt atât de derutată, cred atât de puţin în idealuri având în vedere cât de repede se schimbă viaţa şi cât de aiurea, încât prefer să mă bazez pe fapte concrete, să cred în ceea ce fac şi să fac numai ce văd. Ceea în legătură cu ce am o certitudine că poate avea o finalitate.
Nu ştiu dacă mă înţelege cineva. Nu sunt chiar o pesimistă. Adică ba da, sunt. Mereu ştiu că există un rău şi o piedică. În orice. Dar ştiu să râd, ştiu să mă distrez. Dar nu este un ideal pentru mine faptul de a mă distra. Acestea sunt numai mijloace de relaxare care nu au niciun fel de legătură cu idealurile. Da, trebuia să fie o Mekka descoperirea adevărului, libertăţii, puterii, iubirii... dar toate acestea sunt valori intangibile. Sunt chiar imparţiale. Mie una îmi place politica. Îmi plac dezbaterile, îmi place filozofia, îmi plac legile... dar peste toate IUBESC puterea. Eu sunt o persoană rece. Şi nu e o aparenţă. Sunt rece pentru că m-am izbit de viaţă. Poate am aproape 18 ani, poate nu ar trebui să vorbesc despre experienţă, dar sunt destul de trecută prin viaţă şi într-adevăr doamna dirigintă a punctat bine... mediul în care am copilărit m-a făcut să fiu aşa. Mereu mi-am dorit să fiu egala adulţilor. Şi nu era uşor având în vedere gradul de pregătire al acelora.
În fine. Trec mai departe deşi e un subiect frumos care chiar mă incită. La 13 mi-am cerut voie pentru a mă duce la Biblioteca Judeţeană unde trebuia să fiu moderatorul unei dezbateri privind noua lege a învăţământului. N-am să comentez ce s-a întâmplat fiindcă mă doare şi aşa suficient capul şi oricum nu ştiu câţi dintre voi au ajuns până aici... dar pot spune doar că a fost obositor. A trecut şi asta. Trebuia să mă duc la cursurile de legislaţie după dar nu am mai putut. Citesc acasă mai bine... mai fac nişte teste când mă voi simţi în regulă şi cu asta b-asta. Trebuia să ajung în final la 20 acasă. Dumnezeu e cu mine. E 18 şi sunt acasă. M-aş culca dar sigur nu adorm la durerea de cap pe care o am. Cred că e de la sinusuri. Groaznic tată.
Ah, altă chestie care mă disperă. Am fost foarte filmată şi pozată. Şi stăteam din profil. În fine, acum sunt curioasă dacă va ajunge şi pe la mine vreo poză curând.
Dacă nu... asta e.