O carte atât de bună încât parcă nu aș vrea să o citiți!

De câteva zile mi-am propus să vă vorbesc despre o carte care pur și simplu mi-a schimbat modul de raportare la oameni. Este o carte atât de bună încât am stat de multe ori pe gânduri dacă să o recomand sau nu. Chiar povesteam persoanelor care m-au văzut citind-o că dacă prea multă lume intră în posesia ei, va fi foarte greu să mai vorbim fără să fim prinși când mințim, omitem sau înflorim poveștile.

Nu mă aștept să aveți încredere în mine până nu o răsfoiți voi înșivă. Nu este o carte pentru începători sau pentru persoane care se plictisesc repede (cum povesteam despre Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace - Stephen Covey, sau Dacă nu-ți iese din prima citește această carte - David P. Schloss ). Nu. Această carte presupune dedicare, dorință de cunoaștere și să vreți cu adevărat să puteți controla o discuție, o vânzare, o relație. Cartea aceasta vă ajută să ascultați activ, să înțelegeți mai bine limbajul celor din jur și să puteți să vă faceți mai ușor înțeleși.

Sigur, nu toată lumea vrea asta. Cunoașterea și recunoașterea nu sunt pentru toată lumea. Am auzit de ceva persoane care nu sunt interesate să dețină controlul, să evolueze și să poată intra în mintea celorlalți... dar, recunosc, sunt puține. Dacă sunteți printre acele persoane, atunci nici nu se merită să citiți mai departe, pentru că nu este pentru voi. În schimb, dacă vreți să aflați cum să intrați în posesia Asului din mânecă, ascultați mai departe!

Și... da! Este vorba, desigur, despre NLP. În multe din cursurile mele sunt întrebată ce este acela NLP.  Ei bine, în termeni tehnici, este vorba despre Neuro Linguistic Programming, adică Programare Neuro Lingvistică. Te-am ajutat mult, așa-i? :) 

Ce este NLP?

Ei bine, acest NLP reprezintă o unealtă foarte eficientă pe care o folosesc majoritatea milionarilor din lume (cei self made) și care oferă celui ce o folosește, puterea de a influența oamenii. De asemenea, tot prin NLP învățăm să comunicăm mai eficient și să fim cu un pas înaintea interlocutorului nostru. Sigur, totul necesită studiu și multă practică.

În consecință, cartea pe care v-o propun astăzi este scrisă de Duane Lakin (profesionist cu peste 20 ani de experiență în psihologia industrial-organizațională) și se numește Asul din Mânecă - Vinde prin NLP (costă mai puțin decât un pachet de țigări sau un deodorant pe Elefant.ro). 

Când am achiziționat-o am fost atrasă de titlu și de preț, recunosc. Am cumpărat-o online, fără a găsi vreo recenzie despre ea, fără a avea prea mare nevoie să vând. DAR, din momentul în care am decis, în sfârșit, să o citesc, am regretat faptul că nu m-am apucat de ea mai devreme.

De ce mi-a plăcut cartea atât de mult?

Pentru că mi-a dat mult de gândit... și m-a și provocat. Nu este prima dată când citesc o carte de NLP. Am și achiziționat câteva programe de-ale părintelui modern al NLP-ului (Tony Robbins)... și cu toate acestea o carte de nici 12 lei a adus atât de multă valoare percepției mele.

Am reușit prin ea să elucidez un mare mister: cum se face că eu, un licențiat în comunicare, nu reușesc să mă fac mereu înțeleasă și nu reușesc să înțeleg. Duane Lakin explică, pe înțelesul tuturor, un concept ce pare abstract: limbajul. Nu cred că nu vi s-a întâmplat măcar o dată să simțiți că vorbiți cu cineva și, deși folosiți aceleași cuvinte, aveți senzația că vorbiți limbi diferite. Ei bine, acest lucru se datorează tipului de limbaj pe care îl adoptăm fiecare... și, ce-i mai frumos este că autorul ne oferă și foarte multe trucuri extrem de ușor de pus în practică, prin care să descifrăm limbajul celuilalt. Odată ce reușeșim să identificăm preferințele lingvistice ale celuilalt, reușim să ne sincronizăm, iar comunicarea devine un real succes. 

Ochii ne dau de gol!

Mai mult, știți cum Sherlock Holmes descifra intențiile oamenilor fără a asculta măcar cuvintele? Sau poate ați auzit de expresia ochii sunt oglinda sufletului. Realitatea este că, într-adevăr, ochii ... ne dau de gol! Noi putem spune una, dar de fapt acel lucru poate fi fals. Noi putem minți, însă ochii noștri nu pot. Iar Duane Lakin în Asul din Mânecă oferă toate detaliile de care avem nevoie pentru a interpreta corect intențiile oamenilor. 

Asul din mânecă în vânzări

Oricât ne-ar plăcea sau nu să recunoaștem, toți vindem. De cele mai multe ori suntem nevoiți să ne vindem pe noi înșine sau pe cei din jur. Vânzarea poate avea ca monedă aprecierea, aprobarea sau înțelegerea. Așa că, indiferent că lucrăm sau nu în vânzări sau marketing, un as în mânecă nu strică niciodată. Iar Lakin oferă o grămadă de idei practice și exerciții pentru aplicarea metodelor NLP în vânzări și marketing. Direcția spre care merge această carte este aceea a avantajului bazat pe cunoaștere și învățare susținută, nicidecum a șiretlicului sau a jocului incorect.

„Sincronizarea este cheia pentru stabilirea rapportului. Este fundamentul încrederii și convingerii” (p.33). 

Sinceră să fiu, nu știu dacă îmi dorec cu adevărat să citiți această carte. Cumva mă tem că dacă află prea multe persoane cum pot controla o conversație, o relație sau o vânzare, voi ajunge să îmi pierd eu asul din mânecă.

Așadar, nu mă aștept să aveți încredere în mine... dar, dacă totuși vreți să mai adăugați câteva cărți în biblioteca personală, atunci veți vrea să vă gândiți să achiziționați și Asul din Mânecă. Nu este nevoie să o citiți acum, s-ar putea să aveți o surpriză mai mare peste câteva luni, după ce veți fi uitat de ea. Așa a funcționat în cazul meu.

M-am uitat de curiozitate în librăriile din oraș și nu am găsit-o. În schimb o puteți achiziționa online de pe Elefant.ro (dacă vă cumpărați parfumuri, ceasuri sau alte cărți, puteți adăuga și acest volum în coș) sau de pe Libris (unde aveți și transport gratuit la comenzi peste 50 lei). 

Avantajul este că ambele magazine online au și restul cărților pe care vi le-am recomandat.

Așadar, nu mă credeți pe cuvânt. Verificați și nu uitați să îmi spuneți dacă am avut, sau nu, dreptate. Dacă v-a plăcut sau nu cartea.

Lectură plăcută!

Grațiela

Dezvoltarea personală - cheia succesului în lumea modernă. Cu ce să încep?

Lumea a ajuns într-un moment de explozie de cunoaștere. Informațiile sunt accesibile oricui, în variate forme, astfel încât nimeni nu mai are nicio scuză să fie neștiutor (dacă își dorește cu adevărat să știe). În discuțiile mele mă confrunt tot mai des cu situația în care să trebuiască să recomand o anumită lectură, un anumit program audio-video sau o anumită practică. Acest lucru nu poate decât să mă bucure și să mă onoreze. Faptul de a vedea că oamenii sunt pregătiți de schimbare, faptul că oamenii își doresc să crească și să investească în ei înșiși... mă încântă până la extaz.

De ce?

Pentru că în ultimii ani am descoperit că singurul lucru care ne asigură succesul suntem noi înșine. Deși în fiecare zi renunțăm la noi pentru ceilalți: muncim pentru alții, petrecem timp cu oameni cu care nu am vrea, mergem la întâlniri forțați de câte un context, ascultăm discuții de care suntem sătui... faptul că suntem dispuși să ne alocăm și doar 30 minute/zi pentru noi înșine... reprezintă un câștig. 

Tocmai din acest motiv (și impulsionată de o întrebare pe care o primesc tot mai des: Cu ce îmi recomanzi să încep?) am decis să vă povestesc despre o carte care mie, personal, mi-a deschis ochii minții. 

Secretul meu...

Deși multă lume nu știe acest lucru, copil fiind, nu mi-a plăcut să citesc. Eram tare iritată când trebuia să îmi fac lecturile de vacanță și căutam orice metodă de a mă eschiva. Am fost, probabil ca și tine, un copil activ... în vremea în care toată distracția se găsea încă în stradă. 

Urmând un liceu teoretic... profil filologie... am cam ajuns să înghit cărți. Și cu cât citeam mai multă beletristică, cu atât ajungeam să detest și mai tare poveștile. Îmi plăcea să văd acțiunea din spate, să aud vocile personajelor și să simt emoția narațiunii... dar nu aveam constanță.

... asta până am descoperit psihologia

De fapt aceasta a fost prima mea interacțiune cu studiul minții. Ani buni am citit, recitit și îndrăgit autori precum Allan Pease, John Gray și Robert Kiyosaki. Am avut chiar și o perioadă în care îmi ghidam existența pe principiul brut promovat de Secretul Rhondei Byrne. Nu cred că există om care să nu fi auzit despre spectaculosul Secret, sau să nu fi văzut documentarul, ori chiar să nu fi simțit pe propria piele principiul abundenței. Înțelegând doar partea simplă a secretului am ajuns mai devreme sau mai târziu la frustrare, când am văzut că lucrurile pe care mi le doresc vin cu întârziere. Totuși... era bine, dar trebuie să mărturisesc că nu am înțeles cu adevărat totul decât abia după ce am citit CARTEA care cu adevărat mi-a deschis ochii minții, mi-a ascuțit urechile să înțeleg și m-a făcut să simt esența existenței. Și, culmea, toată această profunzime a venit dintr-o carte scrisă într-un limbaj atât de accesibil. Cu alte cuvinte, este o carte atât de ușoară încât m-a lovit. 

Ulterior am aflat că există state unde principiile explicate de această carte sunt predate copiilor încă de la grădiniță! Atunci m-a lovit și mai tare. Atunci am realizat cât de întârziată sunt și cât timp am pierdut stând departe de ceea ce este cu adevărat important în existența noastră: dezvoltarea personală. 

Dezvoltarea personală - cheia împotriva plafonării

Ulterior am folosit inclusiv eu în trainingurile mele principiile expuse de autor. Indiferent că era vorba despre un training de vânzări, unul de antreprenoriat sau o sesiune de life coaching, cele 7 obiceiuri au reprezentat ABC-ul evoluției pentru mine.

Gata, nu vă mai fierb. Este vorba despre:

Stephen R. Covey - Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Recunosc că această traducere nu este neapărat preferata mea. Recomand mai degrabă ediția aceasta, sau chiar varianta în limba engleză (disponibilă inclusiv în format audio pentru cei care au încă CD player în mașină).

Cartea aceasta este pentru cei cărora nu le prea place să citească, cei care se plictisesc repede, dar care chiar își doresc cu tot dinadinsul să evolueze. Nu este pentru cei care vor să se plafoneze, pentru cei cărora le place să fie împrumutați mereu și mai ales nu este pentru vampirii energetici și cei care cred că viața lor este cea mai rea și intoxică pe toată lumea cu negativismul și drama lor. Nu este pentru acești oameni, pentru că acești oameni NU VOR schimbare. 

Covey are un mod foarte deschis și, de-a dreptul șocant de a pune problema. El nu stă să se ascundă pe după vorbe pompoase. E prea bun și prea practic să te plictisească cu nimicuri (cam cum am eu tendința). După primul capitol nu vei mai putea lăsa cartea din mână! Îți garantez.

Cartea este scrisă pentru oameni normali care au aspirații, pentru cei care s-au săturat să fie la dispoziția tuturor, pentru aceia care înțeleg - sau măcar au o minimă bănuială - că sunt stăpânii propriului destin. Fără să realizezi, cartea îți blochează argumentele. Nu mai ai ce să mai zici în apărarea ființelor toxice din viața ta. Are puterea de a șterge praful acela gros de pe oglinda ta și de a te înfățișa ție-ți exact așa cum ești. Vei simți schimbarea de a doua zi... și asta pentru că, deși acum e normal să ai tendința să mă contrazici (și eu ziceam la fel înainte de a o citi), vei ajunge să vrei TU să te schimbi.

Nu-ți voi da spoiler din carte, nu îți voi spune care sunt acele 7 deprinderi ... dar vreau să îți spun că totul este mult mai ușor de aplicat decât pare.

Așa mi s-a aprins mie focul cunoașterii. Coincidență sau nu, am descoperit această carte exact când am decis să îmi iau viața în mâini și să risc: mi-am dat demisia dintr-un job bun, fiind mamă singură și având destul de multă nevoie de siguranță în viața mea. Apoi a început expansiunea mea și de acolo nu am mai știut decât să urc. Totul se datorează acestei cărți. 

De fapt, dacă stau să mă gândesc, cred că am mai scris cândva un articol despre ea... doar că pe Facebook.

În orice caz, dacă vrei să crești, îți planifici evoluția, știi că poți mai mult... te vezi altundeva, într-un loc mai bun, cu o bucurie răsunătoare... atunci te invit să citești această carte și să îmi spui ce părere ai. 

Am avut dreptate? Chiar și dacă nu am avut, te invit să mă contrazici.

Așadar? Acesta este primul pas pe care eu îl știu.

Un nou mod al statului de a enerva cetățenii...

... îi vânează să îi enerveze inclusiv pe internet!

Uneori am senzația că la capătul celălat al sistemului bugetar există o forță malefică al cărei singur scop îl reprezintă terorizarea lentă a cetățenilor. Ne este deja arhicunoscut faptul că nimeni nu suportă să intre într-o clădire în care sunt găzduiți funcționarii publici. Indiferent că e vorba de oficiul poștal, ANAF sau primărie, din momentul în care pășești înăuntru simți că te-ai întors cel puțin un secol înapoi. Aerul se schimbă, atmosfera e alta, chiar și sângere devine glacial. Aproape că poți auzi niște spirite ale trecutului cum țipă din pereți să vină să-ți fure sufletul.

Îți tragi respirația, mergi mai departe, confrunți funcționarul public. Eventual așa:

... și povestea continuă. Uneori cred că angajații acestui sistem fac un curs despre cum să enerveze populația.

Partea și mai tristă, însă, este o nouă găselniță a bunului nostru stat: au cerut oamenii plata online (ca să scape de nervii pe care și-i făceau la cozi și la ghișee)... și chiar credeau că au câștigat. Apoi ființele malefice ale mediului virutal (normal că există, că doar paginile web când mor... unde credeai că se duc?) încep să murmure și intră în serverele lor.

Așa se face că accesezi site-ul ANAF cu o dorință sinceră și fierbândă să îți pui declarația unică... sperând că te vei încadra să primești și validarea în 6 zile (cât mai ai la dispoziție până primești amendă)... și ... pac! Prima surpriză: aștepți o zi până ți se validează contul. Apoi: pac... a doua surpriză: pică serverul.

Și apoi continuă să pice... și reușești să descarci și să completezi formularul... și urmează alte 20 moduri în care să pice serverul, cu pagini interne și externe proiectate special pentru fiecare nerv pe care l-ai mai putea avea activ. Și, când în sfârșit reușești să trimiți documentul (cam două zile mai târziu... două zile de încercări la fiecare 10 minute)... primești un mail total codificat, într-un limbaj funcționăresc codat de o inteligență artificială, din care singurul lucru pe care îl înțelegi este că nu ți-a fost primit documentul.

Și atunci îți fine să plângi. Realizezi că te chinui deja de 3 zile și începi să reconsideri ideea de a da te întoarce la ghișeu. Dar numai mirosul clădirii, sunetul pașilor nervoși și gândul la scările acelea îmbătrânite... te fac să mai încerci o dată:

și încă o dată:

și încă o dată... aici pur și simplu se blochează când vrei să te loghezi:

... și trei ore mai târziu de așteptare:

Deci... da. Așa am mai pierdut încă jumătate de zi fiind contraproductivă. Thank you, ANAF! 

Ramsay Bolton este exact întruchiparea ANAF-ului în ochii mei. Ori joacă extraordinar de bine, ori trebuie să fie tare malefic.

Disclaimer: Dacă sunteți funcționari publici și citiți acest articol, vreau să știți că nu este despre voi. Voi sunteți ok. Este vorba despre ceilalți! 

Am ales să fiu printre cei mai buni! [Note de final]

Spuneam relativ recent că pentru orice lucru există un termen de valabilitate... traversez o perioadă a încheierilor. Multe lucruri se sfârșesc acum în viața mea pentru a lăsa loc altora noi... iar cum eu cred extrem de mult în evoluție și sunt o fire destul de pozitivă, privesc cu foarte mult entuziasm la tot ce urmează. Vibrația finalurilor acestora este atât de înaltă încât sunt sigură că vor forma amintiri de nezdruncinat.

Astăzi am susținut ultimul examen: disertația. Știu că nu mă voi opri aici... sunt sigură că voi muri specializându-mă, dar chiar și așa, acesta a fost un examen cu o încărcătură emoțională deosebită. 

Ultimii doi ani pentru mine au însemnat mai mult decât toți ceilalți dinainte. Am ales Universitatea Constantin Brâncoveanu, am ales Management și Strategii în Resurse Umane. Nimic nu a fost la voia întâmplării. Și sunt bucuroasă de alegerea mea.

Poate nu am fost cea mai conștiincioasă, poate nu am avut cea mai mare rată a prezenței, dar cu siguranță am câștigat extrem de multe din această experiență. Am început masteratul cu intenția de a învăța mai multe despre modul în care să gestionez oamenii într-o organizație, cu toate că la acel moment lucram în vânzări. Câteva luni de discuții cu profesorii și câteva lecturi studiate au avut forța de a mă face să renunț la un job bine plătit și îmbucurător, pentru a risca: pe principiul totul sau nimic. Și am câștigat totul.

Am învățat în acest program masteral nu doar cum să gestionez cea mai importantă resursă existentă: omul, ci și cum să controlez cel mai dificil reprezentant al acesteia: propria persoană. Faptul de a avea profesori calificați, dar totodată umani, înțelegători și buni m-a ajutat mai mult decât lectura. Am înțeles valoarea unei persoane. Am înțeles că dincolo de funcții și de statut... toți suntem egali și toți avem idei pertinente. Am primit sprijin și înțelegere. Am primit îndrumare și sfaturi. Sincer, acum privesc cu tristețe la final, căci fiecare întâlnire cu echipa (atât colegi cât și profesori) era pentru mine o șansă de recreere. Niciodată nu am simțit școala ca pe un stres, așa cum poate o simt alți colegi de breaslă.

Sunt mândră de alegerea mea. Sunt bucuroasă că nu am simțit stresul sesiunilor, că nu am avut program care să îmi afecteze programul de lucru, că nu mi-a fost îngrădită libertatea de a învăța. Sau strict de a participa la un brainstorming general (cursurile). 

Mulțumesc din suflet tuturor profesorilor care au contribuit la modelarea mea în acești doi ani. Simt că sunt cu mult mai bogată (spiritual și intelectual) acum decât atunci. Iar o parte din această reușită se datorează colectivului profesoral al Universității Constantin Brâncoveanu.

Să fii cel mai bun nu înseamnă să fii un tocilar. Nu înseamnă să dai daună ficatului în sesiune cu țigări și cafele... ca să poți obține „Sfântul Cinci”. Să fii cel mai bun nu înseamnă nici măcar să ai 10 trecut pe diplomă la final de ciclu. Acum am înțeles lozinca: să fii cel mai bun înseamnă să te regăsești pe tine, să îți descoperi ritmul și să știi să profiți de oportunitățile care ți se oferă. Asta poți învăța la Brâncoveanu dacă te interesează, într-adevăr! Poți învăța să devii cea mai bună variantă a TA căci, până la urmă, lupta o dăm doar cu noi înșine, iar adevărata noastră competiție de azi... suntem noi cei de mâine!

Îmi va lipsi acest cadru... împărtășim multe amintiri frumoase. Am râs mult, m-am relaxat mult și, nu în ultimul rând, am învățat multe!

Mulțumesc pentru acest sfârșit frumos! Mulțumesc Universitatea Constantin Brâncoveanu!

Eșecul - primul pas spre succes

„Eșecurile sunt amprentele care pavează drumul spre succes!” (C.S. Lewis)

Indiferent de natura muncii, orice om își dorește să simtă că nu a muncit degeaba. El își dorește, astfel succesul. În fiecare etapă a vieții și în funcție de experiențele și așteptările noastre sociale, succesul îmbracă alte forme. Nu am auzit pe nimeni care să spună, vreodată, că face un lucru numai pentru a eșua - că își dorește să iasă prost (decât dacă nu cumva pentru sine eșecul unei acțiuni se poate traduce printr-un succes personal/individual).

În orice caz, când suntem copii, succesul se poate traduce prin hrăinrea autonomă, prin mers independent sau chiar autocontrol al sfincterelor. Dar, până să ajungem aici... până să obținem acest succes, fiecare din noi a trebuit să cunoască - și chiar în repetate rânduri - eșecul: am căzut, ne-am murdărit și am făcut pe noi de atât de multe ori încât am pierdut și numărul. Copii fiind, însă, nu ne-am lăsat doborâți de eșec și am mers mai departe. Am încercat până am reușit. Pentru că ȘTIAM undeva, în interiorul nostru, că putem.

Ce s-a întâmplat cu adulții? De ce se opresc, se tem, se rușinează și abandonează?
Tony Robbins, aș îndrăzni să spun cel mai renumit coach și trainer NLP (cunoscut, de altfel și ca părintele NLP-ului modern) vorbește adesea despre eșec. El consideră că principalul motiv pentru care oamenii își pierd forța și determinarea îl reprezintă lipsa unei direcții. Vorbesc adesea în trainingurile mele despre viziune. În absența unei ținte clare, apar multiple false variabile care derutează incredibil de tare subiectul. În schimb, atunci când avem o viziune clară și organizată cu privire la ceea ce vrem să obținem, eșecul nu reprezintă decât o formă de apropiere și, în final, de succes. Greșind învățăm. Eliminăm din variabile și ajungem, inevitabil, la țintă.

Tot astfel, întâlnim adesea situații în care nu știm exact ce vrem sau unde vrem să ajungem... iar prin greșelile trecute putem obține primele coordonate. Putem să determinăm unde NU vrem să ajungem sau ce NU ne dorim să facem. Este un început și acesta. Dacă nu ne permitem să identificăm măcar aceste lucruri, s-ar putea să ne aflăm în situații dintre cele mai dificile. Eu am descoperit acest lucru cu ajutorul fratelui meu, anul trecut, când eram în vizită în Bristol. M-a întrebat ce aș vrea să mănânc și, cum nu sunt o mofturoasă, am spus că nu am nicio pretenție. El m-a avertizat că dacă nu îi spun în următoarele 2 ore ceva concret, voi ajunge să mănânc mâncare mexicană. Bazat pe experiențele mele anterioare (care erau mai curând niște false experiențe), nu putea fi atât de rău. Totuși, deznodământul a fost dureros. De atunci, de fiecare dată când sunt pe punctul de a mă declara indiferentă cu privire la orice decizie, îmi amintesc de arsurile gastrice pe care le-am avut de la acea mâncare...

... Orice eșec ne dă arsuri: gastrice, sufletești, psihice, ș.a. Totuși, când realizăm că nu a fost decât o altă formă de învățare, găsim relativ rapid antidotul. Deși a durut, experiența cu mâncarea mexicană a fost pentru mine un succes. Acum știu, pe de-o parte, ce NU îmi place și, pe de altă parte, că este foarte normal să am propriile mele alegeri. Voi testa și voi eșua până când îmi voi forma un gust propriu.

„În esenţă, dacă dorim să ne direcţionăm vieţile, trebuie să câştigăm controlul asupra acţiunilor pe care le intreprindem în mod constant, cu maximă consecvenţă. 

Lucrurile pe care le facem din când în când nu ne conturează viaţa, ci lucrurile pe care le facem în mod constant”. (Tony Robbins)
Așadar, dacă tu consideri că ai avut un eșec, ridică-te și recalculează-ți ruta. Cu siguranță rolul experienței nu a fost decât acela de a te apropia și mai tare de drumul tău!

 Tu când ai învățat ultima oară dintr-un eșec? Simte-te liber să îmi lași un comentariu!

Dacă nu-ţi iese din prima, citeşte această carte!

Oricine îşi doreşte să reuşească - atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în afaceri - înţelege că nu există niciun proces lipsit de greşeală. Pentru a diminua, totuşi, efectele greşelilor, precum şi pentru a le preveni pe unele, avem la dispoziţie o varietate de lucrări. Unele sunt în format tipărit, altele sunt virtuale (suport electronic, audio, audio-video), dar indiferent de forma lor, cele mai multe transmit exact aceleaşi principii. Diferă doar modul de expunere care, pe drept vorbind, este adaptat marii varietăţi de cititori.

Pentru că mă regăsesc într-un moment în care îmi lipseşte scrisul, dar şi în care timpul îmi este favorabil, mi-am propus ca, măcar din când în când, să mai recenzez nu doar servicii şi produse... ci şi cărţi şi/sau filmuleţe de dezvoltare personală. Orice consider suficient de interesant încât să îmi pun cuvântul în joc.

"Dacă nu-ţi iese din prima, CITEŞTE ACEASTĂ CARTE!" - Principii cu eficienţă garantată pentru atingerea cotei maxime de succes, scrisă de David P. Schloss, promite să fie o lectură menită să ajute un leader să descopere viteza turbo pentru performanţă.
Am luat această carte pentru că era la reducere... şi în general editura BUSINE$$TECH are multe cărţi reuşite, ale celor mai citiţi autori internaţionali, la preţuri de-a dreptul spectaculoase. După nume mă aşteptam să fie o ironie. În general nu sunt genul de persoană care să se lase impresionată de mesajele directe, fiind mult prea obişnuită cu afacerile în care oricine poate scrie orice carte, îi dă un titlu de genul acesta, o postează pe internet la un preţ exagerat şi... gata! Este expert.

"Dacă nu-ţi iese din prima, CITEŞTE ACEASTĂ CARTE!" este cea mai uşoară lectură de dezvoltare personală pe care am întâlnit-o recent. Cele nici 100 pagini, scrise într-un limbaj mai mult decât accesibil, cu multe spaţii goale, pot fi sorbite în câteva ore, sau pot fi savurate pe-ndelete. De fapt, însuşi autorul admite lucrul acesta, încropind un capitol independent despre cum poate fi citită cartea: "Cartea de faţă a fost scrisă într-un format uşor de citit pentru a transmite maximum de informaţie într-un timp cât mai scurt şi de a da posibilitatea cititorului de a profita de beneficiile ei aplicând imediat ce află" (p.9).

Această carte a fost gândită pentru persoanele simple, dar cu viziuni mari. Nu mai trăim vremurile în care să credem pe cuvânt că succesul nostru este determinat strict de împrejurări. S-au ridicat mult prea multe modele, încât oricine nu reuşeşte să îşi atingă obiectivele, ori găseşte scuze, ori nu a greşit încă suficient şi mai are de experimentat... ori şi-a stabilit greşit obiectivele. Cartea aceasta încearcă să formeze campioni, motiv pentru care la fiecare două - trei paragrafe mai este subliniat câte un principiu esenţial pentru a reuşi. Doar principiile în sine, extrase din text, pot reprezenta un exerciţiu intelectual incitant pentru amatorii de citate motivaţionale. Personal, am preluat - şi mă leg cu tărie de el- un singur principiu... pe care îl cred cu toată fiinţa mea: Dacă nu faci greşeli, nu progresezi! 
Deci, dacă nu ai ajuns încă unde vrei... şi dacă îţi vine să renunţi, ridică privirea şi renunţă doar la frică! Mai mult ca sigur fiecare eşec te-a învăţat ceva şi te-a dus mai aproape de următorul nivel. Trebuie doar perseverenţă şi încredere.


"Dacă este adevărat că primim de la viaţă exact ceea ce aşteptăm, atunci de ce să nu ne aşteptăm la ceea ce este mai bun" (p.36). Corect! Mintea noastră înregistrează tot şi este realizată cu sistem de protecţie. Problema este că acest sistem are încorporate bariere. Printr-o atitudine pozitivă putem reprograma sistemul, făcându-l mult mai user friendly.

Mai departe, în carte sunt abordate fel şi fel de subiecte. Ultimul asupra caruia îmi voi îndrepta atenţia este legat de dorinţa de avansare pe treapta ierarhică. Pentru orice persoană cu mentalitate de antreprenor sau, măcar, liber profesionist, întreaga viaţă reprezintă o luptă pentru semnificaţie... o luptă pentru putere, poziţie dar, înainte de toate, pentru validare şi recunoaştere profesională. Motivaţiile sunt diferite de la un moment la altul: "cu toţii munceam pe brânci pentru a ajunge la un  număr extrem de limitat de posturi de conducere", problema intervine atunci când în vârful ierarhiei se află deja cineva. David Schloss explică, extrem de natural şi totodată plin de eleganţă, o realitate de care ne lovim toţi: "Cu toţii ştim că şi în cazul în care eşti înzestrat cu toate abilităţile necesare, cu cât înaintezi spre vârf, cu atât mai dificil este să urci. Şeful tău este, fie şi numai în parte, vinovat de asta. El (sau ea) nu vrea să-l depăşeşti ori şi mai rău să-i furi postul. De aceea, eşti ţinut în loc prin toate metodele imaginabile: evaluări negative, excluderea din lotul de angajaţi programat pentru instruire, sau pur şi simplu uitarea" (p.64).

După ce ne despică în mii de bucăţele şi ne vorbeşte direct, către suflet... după ce ne face să ne regăsim, nu ne lasă aşa. Asta este partea frumoasă. Autorul ne oferă soluţii. Ne spune ce avem de făcut. Iar răspunsurile sunt atât de simple, încât nu le vedem fiind prea aproape de ele.

Dar nu vă voi spune mai mult. Nu vreau să stric tot farmecul. Vă invit, sincer, să lecturaţi cartea. O găsiţi la reducere (doar 12.99 lei) pe Elefant.ro.
De asemenea, este disponibilă în librăriile Cărtureşti.

Voi ce părere aveţi? Cât de mult vă doriţi să treceţi la următorul nivel?

Despre încredere

Multă vreme am căutat să înțeleg ce este acel ceva care ne leagă pe noi ca oameni. Sigur, vorbim despre o conexiune, dar când se trece la următorul nivel... ce anume clădește o relație (indiferent de natura ei).

Interesele comune sunt importante, respectul este, de asemenea, important... dar cel mai important aspect al unei relații... cel care ne face să rămânem sau să mergem mai departe este, de fapt, încrederea.
Indiferent ce facem, mai devreme sau mai târziu filtrăm fiecare element al vieții noastre prin prisma celor cinci trebuințe esențiale despre care vorbea A. Maslow. De regulă ele sunt interconectate și, un lucru banal - precum o amiciție, de exemplu - poate ajunge, la un momentdat, să împiedice împlinirea sau satisfacerea uneia dintre nevoi.
Când acest lucru se întâmplă, apare o serie de stări contradictorii. Ele pot prinde forma unor nemulțumiri, scrâșnete, strângeri din dinți, compromisuri de moment... și pot degenera până la imposibilitatea acceptării celeilalte persoane ca fiind una care să merite încrederea și, oricâte ni s-ar promite, ajungem inevitabil la ruperea respectivei relații, cu scopul superior de a ne satisface respectiva trebuință neglijată.

Cele 5 nevoi fundamentale ale lui Maslow sunt:
1. Nevoile fiziologice: apă, hrană, adăpost, transport;
2. Nevoile de siguranță personală: confort psihic necesar funcționării eficiente;
3. Nevoile sociale, de apartenență: apartenența la un grup;
4. Nevoia de recunoaștere socială: statut social;
5. Nevoia de autorealizare (dezvoltare personală).

Oricât de ciudat ar părea, aceste nevoi sunt alimentate de fiecare din oamenii cu care intrăm în contact. Noi creștem, zi de zi, în societate, nu independent de aceasta. Mergem la lucru, facem plimbări în parc, comunicăm cu familia sau apropiații... și ne formăm un cerc de încredere. Uneori din acesta fac parte inclusiv persoane pe care nu le cunoaștem dar care, dintr-un motiv sau altul, au reușit să ne câștige încrederea.
Orice început este spectaculos și se poate asemăna unei baterii care este 100% încărcată. Cu timpul începem să adaptăm relația la mediu și, mai departe, la propriile așteptări. Așa, pe parcurs, bateria se descarcă.
În multe cazuri, ea rămâne încărcată undeva peste 50% și, în cazuri extreme, scade sau crește.
În cele mai multe cazuri, însă, oricât încercăm să alimentăm încrederea, măsurile luate sunt doar temporare iar efectul este efemer. Mai devreme sau mai târziu, nevoile strigă și, oricât am vrea să ne reconectăm la vechea baterie, nu mai avem forță. Atunci decidem că este momentul să mergem mai departe.

Și nu este un lucru rău. De fapt, este cel mai bun lucru pe care îl putem face: să recunoaștem că bateria nu mai are forță să se încarce la vechea priză... și să lăsăm la o parte relația care ne împiedică să fim împliniți. Poate, la un momentdat, se va mai încărca și va ajunge în zona neutră și sigură, de unde nu se cere nimic. Dar, până acolo, e cel mai sănătos să ne retragem.

Lumea se schimbă și noi ne schimbăm. Interesele noastre inițiale cu greu rămân sincronizate cu acelea finale, mai ales atunci când fiecare entitate a unui raport de acest gen are obiective diferite.
Nu înțeleg de ce oamenilor le este frică să recunoască și să accepte că se schimbă. Și e normal și e sănătos. Atunci când unul singur acceptă să se schimbe și are așteptarea ca și celălalt să se schimbe după sine, în exact aceeași direcție, atunci încrederea va scădea. Nu toți suntem pregătiți să facem aceiași pași în același timp.

Așa m-am învățat să respect individualitatea celor din jur. Lucrând preponderent cu oameni am descoperit că din frică ei acceptă și nu corijează de la început... și se epuizează, stingându-se încet. Dacă problemele nu se rezolvă realist și nu există o intersectare a intereselor, cel obișnuit cu ideea de compromis... va pleca. Subit și fără semn. A transmis semnale dar nu i-au fost ascultate.

Tocmai pentru a preveni o astfel de problemă încurajez comunicarea și ruperea din timp a rădăcinilor, înainte ca nesiguranța și frustrarea să se instaleze. Așa putem trăi în pace unii cu alții, fără să ne pierdem încrederea și fără să ajungem la distrugerea unor amiciții ce ar putea fi, la un momentdat, constructive.

Încrederea reprezintă mai mult decât ceea ce se înțelege în accepțiunea generală. Ea este, în definitiv, o forță ce guvernează sistemul psihic uman și relațiile interumane. De aceea, nu se discută. Se simte, se intuiește, se crede. Acțiunile noastre sunt singurele care ne recomandă. Vorbele doar ne întârzie, puțin, declinul.

Poți fi cine vrei... în orice secol... cu un fotograf bun

Uneori să fii tu însuți devine obositor. Mereu m-am întrebat cum ar fi fost să fi trăit într-o altă epocă, să port fuste lungi și pălării, fără să mă simt incomod. Cunoscând-o pe Alexandra am realizat că orice este posibil!

Niciodată nu am fost prea mare fan al fotografiilor. Nu mă consider o fire fotogenică și nici nu mă simt prea în largul meu să ies din zona de confort... și asta strict pentru că am o doză exagerată de jenă. Feminitatea nu a fost niciodată punctul meu forte, cu toate că iubesc atât de mult elementele feminine. 

Până să o cunosc pe Alexandra care mi-a propus să mai fac și eu ceva ieșit din comun... măcar din când în când... nu mi-a surâs ideea de a sta în cine știe ce poziții la pozat. Cu toate acestea, experiența trăită alături de ea mi-a dat cu totul paradigma peste cap. Eram obișnuită cu fotografiile de buletin pe care le-am urât maxim... cu ședințele foto de la firmă... pe care de asemenea le-am detestat maxim... și cu multe alte momente importante din viața mea sau din viața altora, unde, ca de fiecare dată, mi s-a părut că nu găsesc niciun mod de a o da la pace cu blițul. 

Cu Alexandra, în schimb, nu am stat la poză. Cu ea am râs, m-am conectat: la ea, la epocă, la natură. Când trăiești o viață agitată, pauzele nu sunt neapărat o opțiune. Dar, Doamne, cât mi-a plăcut pauza aceasta. Fetei acesteia îi place teribil ce face, și o face bine. Ea nu pozează, ea te amuză, te ascultă, îți vorbește. E ridicolă în sensul cel mai bun și mai frumos posibil. Iar camera pur și simplu o iubește. Nu știu ce face și cum face, dar în mâinile ei lumea e mai colorată și mai frumoasă.

În general nu prea mai scriu despre nimic, pentru că nu găsesc timp. Dar când sunt cu adevărat mulțumită... îmi fac. Și da, sunt mulțumită de Alexandra Ilie Photography. O recomand din toată inima nu doar pentru evenimente, ci pentru acele simple momente în care vreți să vă simțiți frumoase, speciale, zăpăcite și să creați niște momente unice. Toți avem telefoane cu performanțe spectaculoase. Toți ne jucăm cu selfie-urile. E boala secolului... dar din când în când e frumos să trăiești experiențe din afara zonei de confort. Și, apoi, orice moment din viață: de la o operație estetică, la o albire dentară, achiziționarea unei noi mașini sau o simplă ținută nouă (ori chiar celebrarea unei prietenii) merită ținută minte! Și cum poate fi ținută minte mai bine decât prin imagini făcute din unghiul potrivit și cu lumina potrivită?

Până la urmă... știți ce se zice: o imagine valorează cât 1.000 de cuvinte!

Mulțumesc, Alexandra! Ești minunată!

Răsfăț pentru femei minunate marca Skinegal

Toate femeile sunt minunate... toate!  Fiecare are ceva ce o face specială, indiferent că realizează sau nu. Fiind Ziua Femeii, Skinegal a lansat un concurs pe Facebook extrem de drăguț... și m-a desemnat pe mine drept câștigător.

Mi-a plăcut ideea concursului. M-a atins complet. Fiindcă trăim o viață agitată în care îndeplinim mult prea multe roluri, adesea uităm să ne oprim puțin răsfăț și pentru noi înșine... așa că este tare liniștitor momentul în care constatăm că ne oferă cineva puțin sprijin. 

Așadar, acest cadou a venit ca un reminder pentru mine... Un reminder că trebuie să fac o pauză de răsfăț... măcar din când în când.

Totuși, nu aș fi putut câștiga acest concurs dacă nu o aveam pe veșnica mea Adina drept inspirație. Provocarea era să scriem câteva cuvinte despre o femeie minunată din viața noastră... și cum toți avem mame minunate... m-am gândit că ar fi oportun să îi amintesc dragei mele prietene cât este de minunată (cu atât mai mult cu cât de curând s-a desăvârșit ca femeie, devenind mamă - vedeți postarea câștigătoare aici). Așadar, câteva din produse vor reprezenta cadoul meu de recunoștință față de prezența ei în viața mea.

Revenind la cadou: astăzi a ajuns bogatul colet marca Skinegal, așa că m-am gândit că ar fi drăguț să scriu câteva cuvinte despre produse... Nici nu mă așteptam să ajungă la mine atât de repede. Abia ce trimisesem datele de contact! Așadar, felicitări pentru promptitudine și seriozitate!!

Fiind proaspăt ajuns, nu am apucat să testez nimic, dar recunosc că am avut o mică pauză în respirație (cam cum au bărbații când echipa preferată de fotbal este pe punctul de a marca... sau cum avem noi, femeile, când intrăm într-un magazin imens de pantofi...și avem și bani pentru cumpărături!). Cine mă cunoaște suficient de bine știe cât sunt de obsedată de astfel de produse... așa că se explică pauza mea.

Cu cât dădeam mai repede la o parte obiectele din cutie, cu atât descopeream mai multe lucruri pe care mi le doream de mult, dar pe care nu am avut curajul să le încerc: cum este cazul comprimatelor Aspasia (părul meu nu mai are chiar cea mai grozavă formă). De asemenea, mă bucură că acesta nu este singurul produs care îmi va bucura părul... ci am și un șampon și un tonic de la PARUSAN (asta ca tot mă plângeam că uit mereu să îmi aplic tinctura cu efect tonic capilar cu 30 minute înainte de spălare. Acum voi sta liniștită).

Mai mult, am avut câteva gânduri (chiar recent) de a testa genele aplicate fir cu fir... dar ideea că voi fi caracterizată de o frumusețe total artificială mă întrista. Așa că serul Bonilash va fi cu siguranță primul pe care îl voi testa! Am auzit că este, într-adevăr, foarte eficient!! Abia aștept!

Dar părul și unghiile nu sunt singurele care vor fi răsfățate: am primit măști de față Skinegal, soluție pentru buze cu acid hialuronic LIPSUP, ser pentru unghii Femino Help, gel intim INTIMOHELP, șosete exfoliante Parasoftin și un set format din pastă de dinți Lacalut white & repair și apă de gură. Recunosc că din tot ce am astăzi nu am utilizat până acum decât pasta de dinți și apa de gură, fiind un mare fan Lacalut (deformare profesională).

Așadar... că tot spunea multă lume în ultima vreme că e cineva acolo sus care mă iubește... chiar simt că este așa! Cât timp mi se vindecă edemul și până va căpăta noul meu năsuc forma finală... am timp să mă îngrijesc pe toate planurile! Abia aștept să văd cum se mobilizează Venus să mă facă să radiez de fericire în toate formele.

Ziceam recent că suntem ceea ce iubim.

Eu iubesc oamenii și iubesc tot ce este frumos.

Chiar dacă eu am vorbit de alte femei minunate din viața mea, mulțumesc Skinegal că mi-ați oferit ocazia să mă simt și eu specială!

Faci mișcare și câștigi

Într-o lume guvernată de social media... principiul „mișcarea îți aduce numai beneficii” atinge cele mai nebănuite cote. Altfel spus, dincolo de faptul că fiind activ ești mai sănătos, acum ai posibilitatea să fii și răsplătit pentru asta, dacă împărtășești experiența ta cu prietenii din lumea virtuală.

Pentru a nu lungi prea mult, Asociația 11even din Cluj a adus o nouă provocare tinerilor, în speranța că numai-numai îi determină să adopte un stil de viață sănătos. Astfel, după ce anul trecut, prin implicarea locală a mai multor ONG-uri (în cazul de față, la Vâlcea a Asociației Smile, în parteneriat cu Asociația Simbio și Asociația Orfanilor din Casele de Copii), a adus la Râmnic cel mai mare festival de mișcare (Bucurie în mișcare), reușind ca timp de două zile să mobilizeze întreg Râmnicul să iasă în Parcul Zăvoi să se bucure de sutele de activități, jocuri și competiții, anul acesta, datorită rezonanței evenimentelor la nivel național, precum și a dorinței manifestate de foarte multe ONG-uri de a prelua festivalul în orașul propriu, s-a pornit o competiție.

Cele 24 de orașe participante sunt organizate în 4 grupe, formate fiecare din câte 6 orașe. Trei orașe din fiecare grupă vor fi declarate câștigătoare și vor deveni orașe gazdă pentru evenimentele „Bucurie în mișcare” 2018. Vom avea astfel parte de 6 weekenduri speciale, în 12 orașe ale țării, în perioada 5 mai - 10 iunie.

Până în momentul de față, la nivel național, statisticile arată în felul următor:

• Aproape 4.000 de postări au fost validate în concurs, iar organizatorii se așteaptă ca numărul acestora să depășească 10.000 până la final; 

• Cele mai active comunități până în acest moment sunt: Roman (locul de lider detașat la mișcare), cu un total de 11.370 de puncte, urmat de Râmnicu-Vâlcea cu un punctaj de 5.530 de puncte. Orașul Bacău din inima Moldovei completează podiumul în acest moment, cu un total de 4.870 de puncte.

Cum funcționează?

Pentru ca un oraș participant să cumuleze cât mai multe puncte, orice susținător cu vârsta minimă de 16 ani, poate posta pe Facebook sau Instagram fotografii sau clipuri video care să promoveze mișcarea de orice fel: joaca în familie, sporturile de echipă, fuga în jurul blocului sau alergatul pe pistă, mersul pe bicicletă sau dansul în multele sale forme, plimbarea prin parc sau urcarea scărilor, mersul pe role sau pe trotinetă, baschetul sau voleiul, ora de arte marțiale, de fitness sau cea de cățărare… plus multe altele.

Un utilizator poate avea un număr de maxim 5 postări pe zi pe platforma Instagram și 5 postări pe zi pe platforma Facebook. Deci un număr maxim de 10 postări pe zi. Fiecare postare validă va aduce 10 puncte orașului susținut în campanie.

Tot ce trebuie să facă cei care iau parte la această competiție este să menționeze în postare orașul pe care îl susțin și să adauge tagul @bucurieinmiscare. Detalii complete referitoare la mecanismul campaniei se găsesc la https://bucurieinmiscare.ro/despre/ .

Ce câștigă cei ce postează?

Pe lângă faptul că acumulează puncte pentru orașul ales și contribuie la atragerea unei noi ediții Bucurie în Mișcare, participanții pot câștiga și premii atractive: 5 weekend-uri all inclusive la Phoenicia Holiday Resort Mamaia, sau unul dintre cele 50 de pachete de nutriție sportive.

Asociația Smile și-a propus ca anul acesta să se autodepășească! Evenimentul planificat va fi unul despre care, cu siguranță, se va vorbi multă vreme! De aceea, încurajez toți vâlcenii să facă posibil visul și să posteze pe rețeaua de socializare o imagine cu tagul @bucurieinmiscare Vâlcea.

Ești ceea ce iubești...

Nu mai știu unde am auzit prima dată aceste cuvinte... dar de câteva zile îmi răsună puternic în minte.
De când m-am operat și lucrez la o capacitate de sub 5% am timp să contemplez asupra realității ce mă înconjoară... și așa realizez că, într-adevăr, ceea ce iubim ne definește.

Când m-am trezit din anestezia generală simțeam o dragoste atât de profundă și de pură pentru tot ceea ce mă înconjura. Cred că, de fapt, revenirea la viață mă făcea să fiu atât de dornică să verbalizez iubirea.
Zi de zi suntem prea ocupați cu lucrurile pe care trebuie să le facem încât ajungem să pierdem exact esența vieții. Uneori chiar ne prinde bine o pauză de la haos pentru a rămâne singuri cu noi înșine și a observa cine am mai devenit.

Eu iubesc. Sincer și fără rezerve. De fapt, chiar mi se pare ciudat să te poți preface că iubești. Un astfel de joc este mult prea evident și total nefiresc. Cred, cumva, că fiecare om are un ceva, o anumită calitate specifică, definitorie. Și oricât ar cenzura-o, în momentele de slăbiciune iese la suprafață.

Toți iubim... măcar ceva... și acel ceva ne definește.

Eu sunt un amalgam de oameni frumoși, de cuvinte fără noimă, de gesturi și priviri. Sunt un cumul de imperfecțiuni, zâmbete și atingeri. Eu sunt trăire, sacrificiu și puțină lene. Sunt un articol bine ilustrat, citit înainte de culcare. Sunt o îmbrățișare caldă și prelungă a unui om obosit. Sunt o continuă ațâțare a simțurilor, de multe ori fără obiectiv. Sunt o rană, un copil, o ploaie rece de toamnă, după zece zile toride.
Dar, mai presus de toate, sunt iubită... și cred că asta iubesc cel mai mult. Sunt protejată, sunt îngrijită de cei din jurul meu... și sunt extrem de norocoasă și de recunoscătoare.

Nu credeam că voi ajunge vreodată să spun asta... și mai ales să o simt din toată ființa mea... dar sunt o norocoasă.
Toți suntem. Trebuie doar să deschidem ochii și să iubim.

If you want to feel love... you should give love.