Facile dictu, dificile factu...

Mi-am amintit acum de clasa a VIIIa când, în cadrul celui de-al treilea subiect al unei lucrări la limba latină eram încurajaţi să realităm un text pornind de la un proverb latinesc (pe care desigur trebuia să îl ştim)... Îmi amintesc cu nostalgie cum, în urma unor debitaţii (pentru mine aparent fără logică şi contra cronometru) mi-a fost apreciată creaţia... până în acel moment mă gândeam serios să mă înscriu la un profil real. Atunci, în timp ce scriam chiar fără să respir (şi repet, fără să gândesc) o compunere de la "ab imo pectore" (prima zicală latinească ce îmi venise în minte - de fapt treaba asta mai mult se trăieşte... şi acum am tendinţa când scriu să trăiesc, nu să gândesc), doamna profesoară îmi urmărea cuvintele... după o atentă analiză a expresiei mele, m-a întrerupt o clipă şi, cu zâmbetul pe buze m-a întrebat (parcă retoric): "mergi la filologie, nu?". Am zâmbit dar nu am ştiut ce să răspund. Era pentru prima dată când mi se făcea o asemenea "ofertă". A continuat apoi pe un ton la fel de cald şi de plăcut: "ai talent". Acestea sunt vorbele ce mi-au schimbat oarecum destinul. Niciodată nu mi se mai spusese asta în acest domeniu. Niciodată nu mai scrisesem... decât pentru mine însămi. Aşa am ajuns eu la filologie (bilingv totuşi) - asta că tot mă întreabă toată lumea ce caut la acest profil. Deşi vreau să fiu "medicinistă", deşi nu mă prea împac eu cu cititul acesta în exces şi cu (aparent) sutele de mii de ore de engleză şi de teme (de care sunt sătulă până peste cap)... şi cu reproşurile permanente şi nefondate "ce ai altceva de făcut?".
Nu regret nicio clipă această alegere... şi realizez că sunt mult mai împlinită -chiar şi când mă văicăresc şi mă consider plictisită şi ratată- decât aş fi fost dacă mă pierdeam printre calcule şi uitam să mai visez. Oricine poate face orice de oriunde atâta timp cât îşi doreşte cu adevărat. Mai ales dacă e spirit liber şi mizează pe spontaneitate. Măcar acum mă gândesc că am făcut de toate în viaţă şi îmi voi aminti cu drag mai târziu de trecutul meu.
Care este legătura dintre articol şi titlu? Well... în primul rând m-a făcut să meditez la această condiţie a mea, apoi e vorba despre tot ceea ce mă reprezintă... am mereu doar ţeluri înalte în viaţă, sunt o idealistă, greşesc foarte mult aşa şi totuşi deşi îmi conştientizez vina cu foarte mare precizie, nu sunt în stare să mă corecrez. Tot ce vreau eu, tot ce visez, tot ce trăiesc, îmi propun ori gândesc... este uşor de spus şi greu de făcut.
Dar în asta constă frumuseţea vieţii... în a face mai mult, mai greu, mai frumos şi mai util decât alţii, pentru ca la sfârşit să am satisfacţia că sunt cine sunt şi tot ce am reprezintă lucrarea divinităţii prin mine.