Mă dezbrac ... de mine însămi.

Nu cred că voi avea mereu timp să privesc înapoi şi să îmi cer iertare. Viaţa nu stă să-mi închei eu şiretul şi nici nu se mai întoarce. Cred că procedez greşit atunci când mă abţin de la visare. Nu. Pur şi simplu refuz să mai visez. A trecut acel moment. Acum cred că a venit vremea să-mi trăiesc propriile miraje, utopii, căci lucrurile bune vin mereu la aceia care nu încetează să creadă în ele. Ştiu că nu e mare scofală, de aceea am şi trecut de cealaltă parte a grilajului. Acum sunt liberă... liberă să zburd în voie şi să-mi conturez un viitor magic.
Şi totuşi acum mă aflu într-un punct mort. Este o perioadă de tranziţie în care devin iniţiat. Mai am încă de făcut paşi mărunţi, indicatorul vieţii încă mai e blocat la 10km/h, sunt încă într-o zonă cu pericol crescut de accidentare.
Vreau să-mi împlinesc visul, vreau să lucrez din greu pentru el. Cândva îmi doream dragostea aceea celestă, prinţul blând şi caleaşca trasă de cai albi. Acum am înţeles că după miezul nopţii se metamorfozează şi că mai am de aşteptat şi de sperat, până ca acestea să sosească. De aceea îmi şi închid sufletul, cu speranţa pe dinăutru şi păşesc spre cariera mea. Mai am puţin şi reuşesc. Mai am puţin şi ajung în faţa acelor examene ce nu-mi dau linişte noaptea - de fapt e unul... cel de admitere la facultatea de medicină. Atunci viaţa mea se va schimba radical.
Până atunci totuşi mai am de învăţat lucruri noi despre viaţă şi sunt conştientă, dar am revenit pe drumul pe care pornisem cu ceva timp în urmă. Mi-era dor de această putere interioară...

... şi de un meniu Variety de la KFC :)). Miiiiiikkeeeeeeee!!!! :-"