E trist

The truth is painful. Deep down, nobody wants to hear it, especially when it hits close to home. Sometimes we tell the truth because the truth is all we have to give. Sometimes we tell the truth because we need to say it out loud to hear it for ourselves. And sometimes we tell the truth because we just can't help ourselves. Sometimes, we tell them because we owe them at least that much.

E trist. E foarte trist când vezi că acel adevăr în care credeai cu atâta forţă era defapt o minciună pe care nu o vei afla niciodată. E trist când îi crezi fiecare cuvând şi te încălzeşte acel "nu am minţit niciodata, mai ales nu pe tine" care la rândul său este o minciună. E trist când ajungi să nu mai crezi în nimic, când nici să urăşti nu mai poţi... fiindcă nu se merită să urăşti o minciună. Atunci ştergi tot ce credeai că a fost atât de sincer şi de adevărat, ştergi acel "tot" din memorie care credeai că îţi aparţine şi rămâi cu tine cel real... departe de minciuna în care ai trăit.
Mai rămâne ceva de simţit? Ceva în care să crezi? Nu... Nu mai rămâne nimic. Vroia sinceritate dar te minţea. Nici după 4 luni nu ştii adevărul. Ai trăit în întuneric, în umbra unor cuvinte pe care le credeai cu atâta forţă şi nu puteai decât să le iubeşti fiindcă erau prea "adevărate". Te-ai ars. Te doare. Ai fruntea încreţită de atâta dezamăgire şi tot tu te gândeşti unde ai greşit. Nici măcar acum nu poţi înceta din a da vina pe tine. Ai fost avertizată dar nu ai crezut. Acum stai aşa, împietrită şi suportă. De data asta cred că ai înţeles că trebuie să te ridici şi să pleci. Să dispari pentru totdeauna din calea unei minciuni. Acum nu mai ştii nici dacă lucrurile mărunte erau adevărate. Acum nu mai ştii nimic. Ştii doar că ai vrea să plângi dar te abţii. Nu ai pentru cine sau pentru ce să plângi. Totuşi nu regreţi că l-ai apărat mereu. Nu regreţi nicio clipă. Ţi-ai făcut treaba cum se cuvenea. Sinceritatea ta măcar a existat. Ai încercat. Poate d-aia eşti acum, în final, singura care se loveşte şi se răneşte cu aceste minciuni. Încerci să te uiţi în trecut, să-l deculpabilizezi dar parcă nici nu mai poţi. Acum chiar nu mai poţi judeca. Ţi-a fost atacată singura valoare, singurul atu pe care îl avea şi pentru care îl iubeai. Uneori vrem să ştim adevărul dar vezi prea bine că nu poate fi frumos momentul. Dar a fost deştept fiindcă dacă ştiai toate aceste lucruri de atunci... cu siguranţă nu mai beneficia de dragostea şi protecţia ta. Are totuşi acest merit... că te-a făcut să îl crezi. Ai vrea să te răzbuni... dar ce rezolvi cu asta? Răzbunarea e arma prostului. Ştiu că-ţi vine greu să accepţi, ştiu că te doare să laşi lucrurile aşa... dar pentru prima dată e bine ca şi din inima ta să îi dai ignore. După atâtea minciuni în care ai crezut, după atâta păcat cât ascunde în inima-i de fiară... nu se mai merită. Iar îi iei apărarea? Iar crezi că face lucrurile astea cu un scop? Nu trebuie tu să faci decodificări, nu trebuie tu să mai munceşti atât să crezi. Ţi-a zis ceva... de data asta crede. Poate o dată în viaţa lui a zis adevărul. Şi dacă a minţit, nu mai e momentul să mai crezi. S-a lins pe bot.
Ştii că stomacul tău e praf de la câte lacrimi ai vărsat pentru el şi câţi nervi ţi-ai distrus ... şi cu toate astea încă te mai macină? Tu chiar nu vrei să înţelegi? Ţi-ai periclitat sănătatea. Nu o distruge. Putea avea tot. Nu a vrut. Move on. Unde e fata aceea puternică pe care a cunoscut-o? De când iei tu apărarea? Înainte nu ştiai să ierţi... acum nu mai ştii să judeci? Ştiu că acum cu atât mai mult ţi-e frică să treci mai departe dar... nu ai altă alternativă. Poate undeva în lume se va găsi cineva care totuşi să fi fost acolo când s-a împărţit sinceritatea. Ştiu că acum nu mai e vorba de asta. E o rana care se va vindeca în timp, chiar dacă a fost de atâtea ori răscolită. Dacă el chiar nu era acela... îţi spunea şi nu păstra orgoliu. Dar s-a terminat copilule. Înţelegi? Acum chiar nu mai merită. Nu îi mai lua apărarea. Nu mai căuta să te întorci în trecut. Priveşte înainte. Ai trecut cu mai multă forţă prin lucruri mult mai grele. Ştiu cum eşti. Ştiu că lucrurile mărunte te doboară, ştiu că la tine "buturuga mică răstoarnă carul mare" şi înţeleg că ţi-ai pierdut încrederea... dar nu poţi sta aici la nesfârşit. Poate crezi că acum te-ai ridicat dar mâine vei coborî iar. Poate crezi, poate aşa va fi. Totul depinde de tine. Nu te ami lovin singură când auzi lucruri frumoase. Nu mai considera că nu ţi se cuvin. Nu te mai gândi că nu te poţi distra. Ai purtat doliu unei amintiri... poate mai sincer şi mai curat decât a făcut-o el. Poate mai puţin. Nu ai de unde să ştii. Acum e timpul să uiţi. Să te mai şi distrezi. E deja prea mult. Nu mai asocia locurile şi lucrurile... cu el. Bine. Nu poţi să nu te gândeşti că a fost frumos. Atunci păstrează aşa. A fost frumos, nu va mai fi, nu contează că te-a minţit, nu contează că i-ai dat totul pe tavă sau că ai vărsat atâtea lacrimi pe care oricum nu le-a ştiut ori crezut. Chiar nu te mai plictiseşti să te tăvăleşti pe covor? Chiar nu te plictiseşti de atâta durere? Singură te răneşti gândindu-te. Poţi fi iar acea persoană puternică şi sensibilă care erai. Vei iubi iar, te vei răni iar, vei râde şi vei plânge iar... poate o vreme te vei gândi la el chiar dacă te-a rănit. Dar va trece. Şi tu ştii mai bine asta. E undeva şi chirurgul acela brunet şi înalt, timid, rezident anul 7 :)). Ştii prea bine că e. Sau dacă nu ştii... prefă-te! :)) Tu îl iubeşti pe Dumnezeu, nu pe omul care credeai că poate comunica cu El.
Mă bucur totuşi că nu ai mai plâns cât am vorbit cu tine deşi la început purtai în ochi lacrimi crude, gata să coboare... le-ai păstrat şi le-ai uscat. Ai un chip senin. Aşa cum mi-aş dori să îl ai mereu. Coase-ţi inima la loc şi nu o mai descoase până ce nu este perfect vindecată. Dacă nu mai vrei să auzi acum de nimeni, te înţeleg. E normal. Ai iubit. Nu eşti ca el. Dar e un avantaj, e o calitate. Nu mai contează nimic acum. Nimic! Te rog să înţelegi. Te rog mult. Oricum nimeni nu va avea răbdarea să citească tot ce ai scris. Monologul tău interior. Stai liniştită. Mergi mai departe!

Doctors give patients a number of thing. We give them medicine, we give them advice and, most of the time, we give them our undivided attention. But, by far, the hardest thing you can give a patient is the truth. The truth is hard. The truth is awkward and very often the truth hurts. I mean, people think they want the truth. But do they really?

Confessions.

Well... here we are. Momentul confesiunilor ascunse dar totuşi atât de ireproşabil vizibile. Nu sunt un elev bun. Ştiu asta... nu îmi place să ascult, contrazic a lot când nu sunt sigură de ceea ce se întâmplă, ai nevoie de o întreagă armată de soldaţi să mă ţină de mâini şi de picioare ca să înţeleg or at least să mă prefac că am înţeles. Nu mă pricep la a primi sfaturi... cu atât mai mult cu cât ţin de modul în care ar trebui să îmi administrez propriile doze de sentimente. Da, nu sunt nici măcar un bun pacient. Niciodată nu îmi iau tratamentul la timp, decât dacă stă asistenta lângă mine să mă forţeze, aproape că leşin când mi se aduce plosca (ştiind ce mă aşteaptă), simt că turbez când mi se bagă meşe în nas şi fac spasme când văd că se apropie un instrument medical de mine (eu ... ca pacient). Până şi la dentist îmi ţin mâinile strânse, pe furiş şi privesc pe tavan continuu... Nu sunt un bun învăţăcel, nu sunt un bun sfătuitor, nici un bun ascultător. Sunt prea directă cu ceilalţi şi prea firavă cu mine. Nu mi-e frică să îi terorizez sau tratez pe ceilalţi dar mor dacă vine vorba să fiu tratată. Mă victimizez involuntar peste măsură (cât am stat în spital am observat că bărbaţii tind să facă asta - no offense... I'm not saying that this might be a rule) şi sunt un vulcan de sentimente contradictorii. Deseori sunt nesigură pe mine şi cred că ştiu ce fac... când în realitate nu ştiu decât că o voi da rău de tot în bară. Da. Ştiu că e cretin(oid) din partea mea... like... tot ce fac and stuff... în general. All that Mr I don't give a shit, I don't care... când de fapt uneori chiar am nevoie să îmi pese de ceva... Ceva mai mult decât de propriile iluzii... fantome rezultate din prea mult stat în casă, rugat la stele să... se întâmple ceva dar totuşi să nu se schimbe nimic... De fapt tot ce credeam că vreau e să ajung acolo... să ajung la facultate, să scap de dilema asta, să trec peste liceul ăsta pe care se pare că îl fac absolut degeaba, complet inutil la un profil care nu mă avantajează absolut deloc în ceea ce urmează. Poate mi-am schimbat perspectiva, poate ca e un şut în fund pe care trebuie să îl primesc continuu sau poate într-o zi când voi ţine un bisturiu în mână voi avea ocazia să povestesc unui "really old guy" how it was like learning about darn knows what that never suited on me. Da... poate mă va admira. Poate asta mă ajută pe mine să mă admir mai mult fiindcă e vorba de mult efort on my own pentru acel viitor. Dar never mind. Nu despre asta era vorba.
E vorba că uneori în viaţă trebuie să acceptăm cine suntem. Acum mai bine de 3 ore mă văitam că nu mai ştiu cine sunt anymore... că îmi irosesc anii încercând să aflu ceva ce oricum niciodată nu voi afla, că niciodată rezultatul nu este aşa cum l-am aşteptat şi că viaţa e complet useless... dar acum... acum am realizat că până nu ne acceptăm pe deplin greşelile, până nu vedem şi vina celuilalt, până nu acceptăm că numai clipele sunt ale noastre şi că viitorul există prin mâinile prezentului şi este ceea ce suntem noi... we won't be able to succeed. Anyhow, the only way to be happy with what we are and what we have got... is by accepting who we are and what we or others done for us. So we won't be happy until we learn to let go. And for me I believe that the time have come... to stand up, to grow up and to let go.
Sper că toată această acceptare şi eliberare să îmi păstreze de acum înainte o continuă stare de împăcare cu mine.

I let go.

Aşa... de drag.

Te stingi uşor pe ritmul singurei lumânări încă aprinse.
Te privesc şi nu încetez să înfăţişez zâmbetul meu mirific… ştii tu, acela cu ochii lacomi, însetaţi de sânge. Aş muşca din tine cu cea mai mare poftă… n-am inimă, n-am suflet dar pot să împrumut din inima ta o bucată. Poate artera aortă mi-ar fi de ajuns. Chiar mai ai nevoie de ea? De ce? Ce-ţi trebuie să mai respiri? „Cordul” ţi-l las. E un muşchi prăpădit ce oricum nu-şi face treaba. Oricum te stingi, oricum vei fi mortul meu şi eu „legistul” tău, oricum nu ştiu să fac autopsii decât după ce te voi despica complet… ca pe un pui de găină. Te-aş rupe os cu os şi m-aş bucura de sunetul malefic al tendoanelor sfărâmiţate. Vertebre… măduvă. Gunoaie ce vor putrezi într-un final. Ahh… ce-aş muşca din tine, din carnea pieptului tău, să mi se scurgă printre dinţi sângele tău… şi saliva mea. La un loc. Ştiu că nu am fantezie. Nici imaginaţie. Ce-mi trebuie? Sunt realistă. Sunt vegetariană. Eşti medicamentul meu. Nu mai ştiu cum te cheamă sau cine eşti… nici măcar eu nu ştiu cine mai sunt dar chiar mi-e poftă să îmi colorez unghiile în gâtul tău.

Aiurea

Mică pauză din Grey's Anatomy... N-am visat prea frumos în ultima vreme, mă presează o grămadă de gânduri. Fac atâtea pauze. Sunt obosită. Mi-e lene, mi-e greu, mi-e frică. Aş dormi continuu... numai ca să nu fiu trează. De ce? Nu ştiu. Momentan nu am niciun motiv. Şi tot nu-mi vine sa cred că e deja 1 august şi eu n-am făcut nimic. Şi mai rău, nu intenţionez să fac altceva în afară de ceea ce am început: să mă izolez. M-am îndepărtat deja de lume. Singurul port de comunicare încă valabil e blogul. În rest am rupt orice fel de legătură cu realitatea. Şi mi-e bine aşa. Gata cu oamenii "căzuţi din copaci". Cred că mi-e dor de acel umor sec:)). Mie îmi plăcea. Dar nu contează.
În rest... fac autopsiile unor găini forţate de mâini umane să moară:)), chipurile mai şi gătesc, bombănesc continuu când sunt scoasă din bula mea de săpun şi beau apă. Mai şi mănânc uneori când îmi aduc aminte. Dar mă simt bine. Aş vrea să arunc atâtea cuvinte şi să fug... dar le arunc în mine. Bună idee. Cred că trec pe Counter Strike :)).

*a se asculta şi piesa*

N-am nimic de zis

:))... Primul lucru care mi-a venit în minte este un tricou pe care l-am văzut pe un site şi intenţionez să-l cumpăr. Doi... indivizi se întâlnesc. Primul spune "I have nothing to say..." iar al doilea răspunde "you should blog about it"...
Cam aşa sunt eu acum.
Orice aş scrie e prea mult. Prea... extravertit, prea orice. Am auzit atât de multe "prea"-uri încât m-am plictisit. Mi s-a luat. Am o grămadă de gânduri în cap... cugetări, realizări, glume sau simple idei... dar nu am chef să le scriu fiindcă sunt pur şi simplu "prea" (inocente, stupide sau poate elevate, existenţiale... mda).
Am luat-o pe urmele verii trecute de-a binelea. Devin numb, am nevoie de spaţiu numai pentru mine, mă uit la Grey's Anatomy în prostie, mănânc toate porcăriile, dorm cât se poate, n-am chef de lume, nu am chef de socializare şi mă simt foarte bine în pielea mea.
Cred că totuşi am să notez câteva gânduri din Grey's Anatomy... ce mai zice Meredith şi reţin:

"There's a time for everything. And that time have come now. Time to stand up, time to grow up, time to let go."
"The reality is that pain is there to tell us something, it hurts for a reason."
"Maybe some fantasies are only supposed to live in our dreams."
"Sometimes you have to make a big mistake to figure out how to make things right."
"To make it, really make it as a surgeon it takes commitment."
"There are times when even the best of us have troubles with commitment."
"Commitments are complicated."
"We may surprise ourselves by the commitment we're willing to take. True commitment takes effort and sacrifice which is why sometimes we have to learn to chose our commitment very carefully."
"The truth is that you have to find the real source of the injury. And once you found it, try like hell to heal the suffer."
"In some ways betrayal is inevitable. When our bodies betray us, surgery offers the key to recovery. When we betray each other, the path to recovery is less clear. You do whatever it takes to rebuild the trust that was lost. And then there are some ones, some betrayals that are so deep that there's no way to repay what was lost and when that happens there's nothing left to do... but wait."

Muzică...

Ciudat... cum fiecare gen muzical, melodie... are o perioadă în care se ascultă şi una în care se evită. De exemplu cândva ascultam numai rock, nimic altceva. Apoi a urmat o vreme în care nu mai puteam asculta acele melodii întrucât mă deprimau... acum de curând am dat în mania hip-hopului... cred că iar am depăşit momentul. Sunt melodii pe care le ascultam pentru a mă simţi mai bine... care acum pur şi simplu mă deprimă.
Aşa se face că dormeam şi eu bine, ca omul care s-a culcat foarte târziu când... mă sună mami. Tonul de apel este melodia "păsări călătoare" de la Vescan. Cred că a fost pentru prima dată când am remarcat că versurile "uite-mă încă zâmbesc deşi nu-i zâmbetul meu, câţi spini înfipţi în suflet am ştiu doar eu şi Dumnezeu" nu mă avantajează. Pe lângă faptul că dacă mă trezesc brusc sunt şifonată... versurile astea m-au făcut să simt iar fiori în tot corpul. Dar de data asta nu am chef să mă mai las pradă gândurilor... deci am trecut pe Lemar (printre singurii artişti pe care chiar îi pot asculta oricând fără resentimente) - Weight of the world. Deşi versurile mi se potrivesc foarte mult, deşi m-ar putea întrista.... nu se întâmplă şi acum.
Chiar mă gândeam să fac o listă cu melodiile care pot fi ascultate oricând. Îmi dau seama că ar fi o salară de genuri muzicale.
...mi-e încă somn dar nu mă pot culca la loc întrucât trebuie să ajung pe la dentist... atunci mă resemnez în a continua lectura celor "1001 de remedii casnice".

Încă o leapşă

Am o dispoziţie destul de bună. Am fost pe la casă... m-am mai jucat cu Blacky, am mai facut practică pe un cocoş de data aceasta... am meditat. Per total e de bine. Mă simt eliberată de o doză foarte mare de energie negativă.
Aşa că, ascultând muzică şi profitând de această stare de linişte sufletească, m-am gândit să preiau leapşa Iuliei şi să îmi fac puţin de lucru. Alegerile pe care le fac nu corespund preferinţelor mele ci unei încercări de apropiere cât mai mult de personalitatea mea... de mine. Sunt curioasă şi eu ce iese... Şi cum eu sunt deseori obsedată de simboluri... s-ar putea să fac alegeri în funcţie de simbol. Să mă reprezinte.
De-aş fi...
O floare: Iris (sunt în zodiacul floral)
Un anotimp: Toamna pe la sfârşit
O lună: Noiembrie
O culoare: Verde sau Roşu (sunt totuşi prea vulcanică pentru liniştitul verde)
Un animal: Câine
Un fruct: Măr de toamnă (prietenii ştiu de ce) sau gutuie... deşi nu sunt amară.

O piesă de mobilier: O etajeră (eventual plină de fotografii)
Un obiect: cameră video
O melodie: The police - Every breath you take (mi-a ieşit chiar la multe teste online acest răspuns... şi adevărul e că mă caracterizează perfect)
Un videoclip:

Evanescence - Bring me to life (deşi nu prea m-am gândit la asta vreodată)
Un instrument muzical: Pianină
O persoană apropiată: Mama
Un copac: Brad (care chiar sunt în zodiacul arboricol)
O strofă: "She wants to love him
Ready to give up everything
To be there when he calls" (Lemar - When a heart is broken)

Un oraş: Veneţia
Un fel de mâncare: Pizza cu ardei iute
O carte: "Mizerabilii" - Victor Hugo sau "Adam şi Eva" de Liviu Rebreanu. Extreme...
Un Super Erou: Buttercup
Un fenomen: Ploaie de vară. Clar :)). Cu tot ce cuprinde... chiar dacă asta înseamnă mai mult.

O maşină: Probabil că aş fi exact maşina pe care o am. VW PASSAT BREAK (mare, de familie, destul de puternică, rezistentă, consum mic... casual şi destul de accesibilă dar nu pe placul oricui, simplă dar complexă)
O parte a corpului: Cavitatea toracică (se pune?)
O piesă vestimentară: Mănuşi

Un personaj de film: Sophie Fisher (Music and Lyrics)
Un film: Music and Lyrics sau 50 first dates
O clădire: World Trade Center :)))
O legumă: Morcov
Un telefon: Nokia 3220... (îl am de 3 ani şi continui să îl ador... e perfect suprapus personalităţii mele)
Un serial: Ghost whisperer
Ceva dulce: Milka cu caramel :X
Un gest: Îmbrăţişare
O băutură: Limonadă

Un obiect de exterior: o barcă cu vâslă
O materie: Apa
Un nume: Isit
Un parfum: Calvin Klein Truth
O oră: 13
Un an: 1917

Pe final... primeşte cine vrea :D.

E cât se poate de normal

Când nu mai simţi nimic... păi nu mai simţi. Nici măcar durerea celuilalt. Lacrimile par simple picături de rouă. Râsete şi încercări eşuate. Respiraţii repetate, sufocate. Alcoolul întăreşte depresia. Nu-l folosi. Nu te lasa dus de val când crezi că ai rămas şi fără cal. Degeaba râzi acum când ştii că atunci când te vei trezi îţi vei dori iar să te vezi acoperit de flori plastifiate şi bentiţe albe. Degeaba mai plângi pentru nimic. Oricum nu mai vrea să ştie. Ai inima înecată în venin şi tot ce a fost cândva amintire acum miroase a benzină. Te pregăteşti să-i dai foc deşi ştii că te vei arde. Dar n-ai ce face. Nu există alternativă. Degeaba fredonezi cuvinte care dor. Vrei să scuipi insultele şi nu le crezi. Nu folosi cuvinte grele. Nu te vei vindeca decât ignorând. Ştiu că e boală grea pe care medincii pretind că o pot trata dar ea persistă. Insistă să crezi că se va cicatriza rana şi atunci sângele nu va mai murdări memoria cu otravă.
Orice naş îşi are naşul. Orice depresie îşi are vindecare mai devreme sau mai târziu. Nu poţi fi o unealtă de care să se folosească. Nu poţi fi o cârpă menită să-i întărească orgoliul. Nu poţi trăi ca polen atâta timp cât ştii că albinuţa ta zboară din floare în floare. E greu... dar nu uita că tu ca polen poţi fertiliza cândva o floare, nu doar să fii hrana unei albinuţe trecătoare. Te va zbura vântul spre un pământ fertil. Călătoria e grea şi dureroasă... te poţi izbi de viespi şi de bondari dar cândva se va încheia şi vei rămâne în linişte. Nimic nu e etern. De ce ar fi asta?

...Over and over again

Două zile... e a treia. A doua l-a prins şi pe el... dar nu pe noi. Drumuri de mult despărţite în plan fizic... rămâne doar meditaţia. Levitaţie. Credeam că am reuşit dar nu pot. Încă mai am praguri de care să mă izbesc cu capul. Şi asta pentru că nu vreau să fac ce simt. Nu vreau să urăsc. Nu vreau deşi asta simt... deşi asta aş face. Mă chinuiesc singură, simt o durere ca şi cum cineva mi-ar zmulge toată pielea şi carnea mi-ar despica-o de pe oase. Simt şi inima cu pulsează nisip şi praf... nu am mai făcut de mult plinul cu sentimente calde... aşa că au rămas gunoaiele. Şi totuşi nu vreau să urăsc. Totuşi mai bine încetez din a exista eu... numai ca să ştiu că mi-am păstrat demnitatea şi iubirea sinceră... să ştiu că trăieşte el.
Acuzaţi-mă dacă nu mă înţelegeţi. oricum nu puteţi vedea viaţa prin ochii mei. I-aş smulge din cap şi vi i-aş dărui dacă aş ştii că atunci voi învăţa iar să fiu fericită. Nu înţeleg unde s-au dus îmbrăţisările, lacrimile de dor ce urmau să-şi găsească perechea în fericire. Nu înţeleg cum am lăsat o parte din mine să moară, ba mai mult... am omorât-o. Nu ştiu cum... poate am închis ochii dar nu îi voi mai putea deschide vreodată spre atunci. Îmi zgârii conştiinţa cu amintiri din trecut... şi acum plâng amintindu-mi cum promiteam îmbrăţişări şi sentimente eterne... Mă înec.
Poate sunt prea idealistă, visătoare... poate demodată... poate nu aparţin. Unde mi-e eternitatea? El... al meu pentru totdeauna? Nu mai am forţa să iubesc decât o poză. Doi ochi căprui, doi ochi trişti... care m-au uitat. Care mă resping. Care nu mă mai recunosc. Îi vreau înapoi în privirile mele...
[criză de gastrită... mi-e rău]
Nu pot să şterg amintirea, ID-ul, cuvintele. Continui o prietenie. E dureros când două suflete ca unul devin iar separate, când iubiţii devin prieteni. Eu nu pot suporta asta. Mă distruge dar... nu vreau să urăsc. Nu vreau să îl pierd. Nu vreau să mai ştiu, nu vreau să mai respir aerul acesta. Nu mai vreau nimic... aş vrea ca "te iubesc" să însemne iar ceva.

Am mai primit o leapşă

De la Ştefy. Sună cam aşa:

What was your first:

Car - Audi 80

Trip within borders - Piteşti (imediat ce m-am născut)

Trip abroad- Golden Sands, Black Sea, Bulgaria :))

Memory - Gabriela... prima mea păpuşică... îmi amintesc şi acum cum o îmbrăca mami cu rochiţa mea roz. Nici un an nu cred că aveam dar văd totul clar.

Pet - Grivei (şorecar)

Crush - Dan Teodorescu de la Taxi :)))... Îmi amintesc şi acum cum la 3 ani mă recomandam Teodora Teodorescu :)).

Discovery - dacă las jucăriile afară nu le mai găsesc (dar tot mi-era lene să le aduc acasă)

Job - None

Idol - Dumnezeu

Creation - Probabil vreo felicitare în care sugeram dragostea mea nesfârşită pentru mami


Leapşa aceasta va circula spre Heliana.

Leapşă lungă

Am preluat leapşa de pe blogul acesta. Ideea este să scriu 99 lucruri despre mine.

1. Îmi place ploaia
2. Nu sunt obsedată de verde
3. Am început o cură fără carne dar nu cred că mă va ţine prea mult
4. Deseori mă simt nesigură
5. Alteori sunt sigură dar fac gesturi idioate fără să realizez.
6. Nu prea-mi pasă de gura târgului
7. Nu mă las uşor mişcată de faptele/gesturile celorlalţi
8. Deşi sunt persoane care mă rănesc şi cu o privire
9. Sunt foarte sufletistă
10. Nu-mi plac grupurile mari de oameni
11. Sunt destul de retrasă
12. Uneori poate chiar timidă
13. Alteori foarte sociabilă
14. Pe primul loc pentru mine e familia
15. Ador copiii
16. Sunt foarte romantică
17. Şi cu toate astea nu mă dau în vânt după flori
18. Simt că nu aparţin epocii acesteia
19. Mi-e foarte greu să trec peste despărţiri
20. Nu îmi plac finalurile
21. Nu îmi plac relaţiile "numai ca să fie" sau care nu promit un viitor
22. Mă enervează poserii de pe centru
23. Mi se pare aiurea să încerci să fii ca mulţimea
24. Fiecare om e unic... chiar dacă unii par traşi la xerox.
25. Mă enervează generalizările de genul "bărbaţii sunt nişte porci/toţi la fel"
26. Sunt foarte nehotărâtă
27. Nu-mi place să am regrete ci poate cel mult remuşcări
28. Cu toate astea am o grămadă de regrete
29. Trăiesc în trecut
30. Ascult foarte mult Vescan
31. Sunt foarte serioasă
32. Până ajung să mă ataşez foarte mult de o persoană şi atunci devin copilăroasă şi răsfăţată
33. Vreau să fac medicina
34. Cred că Dumnezeu are un plan pentru fiecare din noi şi că totul se întâmplă cu un scop.
35. Uneori cred că Supraeul Freudian e îngerul nostru păzitor
36. Mi-e foarte greu să îmi cer iertare şi să mulţumesc
37. Dar atunci când o fac e din inimă
38. Uneori tind să cred că sunt nefericită deşi uit să privesc în jurul meu
39. Am plâns când am aflat că Moş Crăciun nu există
40. Mi-am călcat de multe ori pe inimă pentru anumite persoane şi nu au realizat
41. Sunt în stare să îmi sacrific viaţa pentru cei la care ţin
42. Şi asta pentru că sunt foarte puţine astfel de persoane
43. Când nu sunt iubită şi îndrăgostită devin carieristă
44. În general sunt o fire puternică
45. Dar orice naş îşi are naşul
46. Nu se găsesc 3 persoane care să ştie cu adevărat cine sunt
47. Uneori tind să cred că nici măcar eu nu mă regăsesc în acelea
48. Dumnezeu nu se pune că nu e persoană... şi nici Sfinţii sau Îngerii
49. După Dumnezeu, prima persoană pe care o iubesc e mama.
50. Apoi era Cristi
51. Dar nimeni nu trebuie să ştie punctul 50
52. Nu prea ştiu să fac diferenţa între dragoste şi prietenie
53. Nu îmi plac sunetele stridente
54. Nu suport cioflăitul, sorbitul şi restul. Devin o crizată când le aud.
55. Sunt extrem de posesivă şi protectoare
56. Chiar sufocantă
57. Când devin nesigură pe mine am cele mai idioate reacţii
58. Mă schimb după cum bate vântul
59. Mi-e frică de puncţii
60. Nu prea îmi place să fac complimente... dar se repetă 37
61. Mă fascinează lucrurile ce nu îşi găsesc o explicaţie
62. Îmi pierd repede răbdarea şi cumpătul într-o situaţie
63. Îmi place să port albastru
64. Apreciez foarte mulţi oameni care nici măcar nu au habar
65. Mă enervează profitorii
66. Deşi sunt înconjurată de ei
67. Am greşit de multe ori faţă de cei din jurul meu
68. Uneori nici nu ştiau... şi nici până acum nu au aflat
69. Dar m-am căit
70. Cu toate că sunt conştientă că pentru aceeaşi cauză mi-aş repeta greşeala
71. Vreau nepoţi... dar nu are cine să mi-i aducă
72. Sunt foarte economă
73. Deşi uneori sunt incredibil de risipitoare
74. Deşi îmi greşesc persoanele la care ţin... tind să iert
75. Dar şi când ajung la capătul răbdării sunt mai rău ca un uragan. Uit tot ce a fost de bine...
76. Sunt destul de supărăcioasă
77. Mi-e dor de frate-miu Mike
78. Îmi place să gătesc
79. Pun foarte mult suflet în tot
80. Şi tot nu rămân neînsufeţită :))
81. Sunt alergică la praf, polen şi fum de ţigări
82. Îmi place să analizez persoanele
83. Mă atrag foarte tare mai ales persoanele mai puţin plăcute de restul, cu un caracter mai vulcanic/neobişnuit sau greu de înţeles
84. Sunt puţin cam masochistă
85. Nu-mi place să fac poze... deşi cândva făceam continuu
86. Prima mea întrebare este "ce zodie eşti"
87. Cred că e boală genetică
88. Nu mă ghidez după aparenţe
89. Îmi dau seama uşor când cineva are sau nu o intenţie şi mai ales când are sau nu chef de mine
90. Nu-mi place să mă uit la filme pentru că mă întristează şi mă melancolizează
91. Nu-mi place să pierd timpul deşi o fac des
92. Îmi plac tunetele şi fulgerele, mă liniştesc
93. Am 17 ani, mă simt de 40, arăt de 15
94. Ador parfumurile bărbăteşti
95. Şi spaghetele... nu le pot refuza
96. Duminica mănânc mereu pizza. E un ritual
97. Nu ştiu de ce dar am o atracţie deosebită pentru Italia şi tot ce ţine de ea
98. Am avut anul acesta cel mai nasol Paşte
99. Cred în minuni. Chiar în momentul acesta mi-aş dori să apară una în viaţa mea.

Leapşa merge mai departe la Iulia,