Inexpresiv.

Biblia şi crucea pe masă. Lumânări şi icoane, candela... pe dulăpior. De ce? Ironie. Numai pe astea le văd. De ce or fi rămas astfel? De ce le-am pus tocmai azi, până să ştiu, astfel?Aş vrea să cred că totul a fost o glumă. Aş vrea să şterg totul din amintire şi mai ales acest telefon. Credeam că acum e momentul oportun să rup orice din trecut şi să trec mai departe dar nu pot. Nu sunt atât de haină. Îmi zboară cuvintele de nebune prin cap... aleargă imagini, forme, sunete. Cufundatul capului în chiuveta cu apă m-a liniştit, lacrimile nu mai curg, ochii sunt încă roşi. Ce trebuie să fac? Ştiu că nu ţine de mine, ştiu că nu pot face nimic ştiu că nu mai ştiu nimic din ce ştiam, aş fi ştiut sau voi ştii. Nici măcar cum să reacţionez nu mai am idee. Blestemate fie cercetările mele din ultima perioadă, blestemată fie viaţa asta grea care nenoroceşte oamenii buni şi blestemată fie soarta care îşi bate joc de cei slabi... Vreau să pot face orice... numai să rămână tare, fiindcă el e cel mai afectat. Vreau să aflu că a fost o glumă, vreau să nu se piardă, vreau să îi pot acorda tot sprijinul meu... dar nu ştiu cum.