Nu te arunca în direcţii pe care nu le cunoşti, nu gesticula atunci când invadezi spaţiul intim al Celuilalt, nu împrăştia zvonuri atunci când nu auzi decât tu, nu te lamenta când restul visează, nu ţipa când în jurul tău răsună liniştea, nu te lăsa cuprins de ură când inima ta e numai iubire, nu...
Sunt multe interdicţii şi multe dintre ele sunt bune. Unii zic despre legi că sunt făcute pentru a fi încălcate, alţii le încalcă pe cele nescrise şi o altă categorie socială manipulează (speculează) informaţiile. Eu nu sunt aşa. Eu pur şi simplu nu ştiu cum, cât, când, unde şi de ce să reacţionez. Gândesc matur, uit să zâmbesc, mă-mpiedic în propriile-mi teorii, dar nu sunt în stare să aplic. Nu pot. Nu mă lasă inima. Sunt momente când am nevoie să vorbesc dar celalalt are nevoie de liniştea mea. Dar eu nu ştiu. Eu nu ştiu dacă are nevoie de ea sau doar intuiesc eu că ar avea. Şi apoi îmi explic de ce şi ştiu că aşa este dar îmi permit totuşi să arunc două cuvinte pe care mi-e frică să nu le pierd când va veni clipa lor. Pentru orice există un moment în viaţă, dar eu niciodată nu am putut respecta regula şi m-am grăbit. Trebuia să fi tăcut. Să nu fi spus nimic. Nu am greşit dar am invadat tăcerea. Nu e grav dar mi-e teamă de prea multă linişte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu