Mai e o lună până la momentul adevărului (care da, coincide cu ziua mea de naştere - de fapt ăsta e şi pretextul). Sunt oarecum nerăbdătoare (oarecum???) să aflu care este drumul pe care vrea soarta să păşesc. Nu dau indicii, nu vreau să influenţez în vreun fel... doar aştept.
Până una alta mi-am amintit tot felul de lucruri drăguţe, am reprivit poze de mult uitate şi am încercat fără suferinţă de această dată, să zâmbesc. A fost bine. Mereu fac asta când sunt răcită - din lipsă de ocupaţie... mi-am amintit şi de vizitele din timpul răcelii (portocale, ciocolată şi suc - mereu ştia ce îmi place)... Mă întorc cu nostalgie la acele momente şi totuşi zâmbesc. Era frumos... Mi-e dor dar independent de noi viaţa merge înainte!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Acasă e acolo unde există calitate și confort!
În fiecare noapte mă trezesc de cel puțin 4-5 ori pentru a-mi hrăni micuțul de doar două luni... ... Așa că timp de 10 minute, din două în ...
-
Am descoperit și eu relativ recent, învârtindu-mă în lumea aceasta a „serviciilor de înfrumusețare auto” (stând pe lângă specialiștii COM... -
Nu cred că trece săptămână fără să mi se ofere ocazia de a preciza ceva în care eu cred extrem de mult: nimănui nu îi place să i se vândă,...
2 comentarii:
Recunosc ultima propozitie...melodia aia imi da fiorii...
superba.
Trimiteți un comentariu