Tensiune mare

Cam bate vântul pe aici. Mda... am calculatorul plin de viruşi şi spyware. Nu mi se mai deschide nimic, abia ce mai recunoaşte mouse-ul (mă şi surprinde). În fine, trebuie să îl curăţ şi formatez. Da n-am chef. Sunt pe calculatorul tatei care merge incredibil de... irezistibil (adică îngrozitor de încet).
A început numărătoarea inversă şi (culmea) în loc să mă bucur -cum era de aşteptat- sunt tot mai tensionată, iritată, stângace şi pesimistă ca şi când aş ştii că urmează o veste proastă şi că toate speranţele mele sunt zadarnice. Parcă fiecare zi îmi aduce emoţii mai mari. Mă bucur măcar că azinoapte nu am mai visat că eram ignorată sau că se răstea la mine. Măcar atât.
Mi-e dor de zilele însorite, mi-e dor să mă simt apreciată... dar aştept. Poate ar fi bune nişte calmante dar nu. Mai bine înfrunt perfect natural durerea şi tensiunea, cum am făcut şi până acum. Orice ar fi, viaţa merge înainte şi ce nu mă va omorî... îmi va da putere.
Să revenim la problema calculatorului meu... aş fi vrut să postez zilele trecute un articol despre moartea lui Michael Jackson - întrucât am avut un mare fan în familie şi eu mai departe am fost şi sunt fan... El reprezintă o mare parte din copilăria mea, alături de Andrea Bocelli. Tânăr. Dar... din păcate nu ne putem opune sorţii. După cum am mai spus... moartea reprezintă pragul spre o altă viaţă. Deci: nicio lacrimă!