Citesc, în trecere, titluri sau mesaje despre ce înseamnă dragostea... Și mă amuz. Ea există, știu asta. Înțeleg asta de fiecare dată când privesc spre chipul atât de drag al copilului meu. Știu că există dragoste când mă uit spre cer și mai ascult un ropot agresiv de ploaie pe polată... Poate Chiar și când caut în amintiri găsesc ceva fâșii de dragoste...
...
Dar, când privesc mai atent la tot, realizez că totul ține de unghiul din care analizăm situația.
Pentru mine există doar pasiune.
Iubesc ceea pentru ce mă lupt, dar iubesc pentru o pasiune a mea internă. Chiar și copilul... Este o pasiune pe care am avut-o din copilărie. Ploaia... Este o pasiune, sursa mea permanentă de inspirație.
Mai departe... Este firesc să nu mă regăsesc, căci acolo unde mi se termină pasiunile... Încep dispozițiile. Iar mie nu îmi plac dispozițiile.
Deci... Fiecare din noi își satisface, sau caută să își satisfacă o pasiune... Dar când confundam pasiunile noastre cu ale altora și alergăm după ce vor alții... Nu vom ajunge prea departe. Mai devreme sau mai târziu ne vom întoarce din drum, slăbiți și dezamăgiți... și, cu puțin noroc, o vom lua de la capăt.
